BIROUL DE VIITOROLOGIE DE LA BUCUREȘTI

RALUCA DUMITRESCU       STEFAN DUMITRESCU

NOUA STIINTĂ ECONOMICĂ A SECOLULUI XXI

INTRODUCERE   ÎN  STUDIUL  ȘTIINȚEI  ECONOMIEI

                                             Sau

PSIHOECONOMIA

VOL I

O LUCRARE CARE AR FI PUTUT SĂ ADUCĂ PREMIUL NOBEL PENTRU ECONOMIE ȚĂRII NOASTRE

O NOUĂ VIZIUNE ȘI RE-DEFINIRE A ȘTIINȚEI ECONOMIEI

(psihologia, filozofia și antropologia științei economiei)

                                           CUVÂNT ÎNAINTE

        Anual citim câteva zeci de cărți, într-o viață de om ne trec pe sub ochi, mii de opere de artă sau de știință,  ce ne îmbogățesc permanent mintea și sufletul, dar puține sunt lucrările care ne pun pe gânduri, ne fac să tresărim, să ne oprim în loc și să ne spunem, „ia stai, domnule”,  lucrarea  aceasta reprezintă altceva decât am citi până astăzi. Această lucrare nu seamănă cu nici una din cele pe care le-am lecturat, ea „vine din altă parte”,  și ne face să vedem lucrurile într-o altă lumină. Ne face să vedem mult mai departe.

            Într-adevăr, în știință, periodic, la intervale mai mari sau mai mici de timp, apare cineva care vine cu o abordare nouă asupra unui domeniu, pe care noi îl consideram relativ cunoscut și unde elemente noi pot să apară numai accidental.

Aceste răsturnări de situații s-au petrecut mai des în lumea artei, unde întâlnim situații în care un curent artistic a „înlocuit” unul mai vechi,  tocmai ca ”reacție” la curentul precedent, dar nu peste mult timp apare, ca reacție la curentul existent, un alt curent nou. Dar și acesta va fi ”înlocuit”, sau mai bine zis, lăsat în trecut, într-un fel de penumbră, de un alt curent, al „viitorului”. Iar ciclicitatea se repetă și el va fi înlocuit la rândul lui de un alt curent. Această înlocuire a curentelor în artă și cultură, asemănătoare unei „fugi” în viitor, trebuie să recunoaștem, a fost extraordinar de fertilă pentru dezvoltarea cunoașterii, a culturii umane, în marile ei domenii: arta, știința și filozofia. În plus, am putea să afirmăm, că acest proces rămâne în fapt, „mecanismul” general al dezvoltării cunoașterii umane, al evoluției societății în timp.

         Dar dacă în muzică și în artă, în general, aceste „răsturnări” s-au făcut mai „frecvent”, în știință răsturnările de viziune, înlocuirile a concepțiilor teoretice despre obiectul unei științe, au fost rare și s-au făcut la intervale mai mari de timp, dar cu un enorm beneficiu pentru societate, pentru evoluția ei istorică. Trebuie să subliniem de asemenea, că dacă  în primele milenii ale civilizației umane aceste „răsturnări de concepție” s-au făcut la intervale foarte mari de timp, în ultima parte a istoriei, începând cu finele secolului al XIX-lea,  mutațiile profunde privind viziunea asupra obiectului științei, a realității studiate  s-au făcut mai „rapid”, la intervale relativ scurte de timp. Astfel, dacă acum 500 de ani a fost nevoie să  treacă, vai, câteva secole, pentru ca  viziunea geocentrică, cea care situa pământul în centru universului, să fie înlocuită de concepția heliocentrică, potrivit căreia pământul se rotește în jurul soarelui, în zilele noastre, de la  fizica clasică a lui Newton, la teoria relativității a lui Albert Eistein  perioada scursă a fost mult comprimată. Noi credem că în viitor aceste răsturnări de viziune, sau  aceste mari mutații în planul cunoașterii, vor fi mult mai dese, mai rapide )pateu mai radicale) și ele se vor face la intervale scurte de timp.

      La aceste lucruri am meditat lecturând  lucrarea  „NOUA  ECONOMIE A SECOLULUI XXI SAU PSIHO-ECONOMIA” a profesorului Ștefan Dumitrescu, care venind cu acumulările dense din domeniul filozofic  (este licențiat al Facultății de  Filozofie, București, 1973), aduce o viziune nouă, cu totul inedită, asupra obiectului Științei Economice actuale.  Acest fapt, provine din transpunerea elementelor de Psihologiei și Filozofie în analiza „Fenomenului și a Sistemului economic privit în ansamblul său”, revelându-i aspecte  necunoscute pentru noi, economiștii de profesie și de vocație.

       Este aproape unanim acceptată idee că prof. Ștefan Dumitrescu, în această lucrare „NOUA ECONOMIE A SECOLULUI XXI sau PSIHO-ECONOMIA  reușește să aducă o nouă viziune  asupra Sistemului și a Fenomenului economic, pe care ni le-a etalat dintr-o altă perspectivă, într-o altă lumină, total diferită de reprezentarea clasică, pe care o aveam noi până acum asupra realității economice. Nu putem evalua încă mutațiile pe care le va induce această nouă viziune a prof. Ștefan Dumitrescu în Noua Economie, dar nu trebuie să uităm faptul că în momentul în care Hertz a descoperit undele hertziene, el însuși nu a avut intuiția să afirme că descoperirea sa va revoluționa semnificativ viața societății umane în următoarele secole.

       Dacă ne gândim că această viziune modernă autorul acestei cărți a intuit-o încă din anii 1976-1978, putem fi de acord că această nouă idee, această nouă Concepție are deja propria sa istorie. Firește apare întrebarea „Ce aduce nou în Știința Economiei Teoria profesorului Ștefan Dumitrescu”.

     În primul rând el pleacă de la observația și de la ideea că actuala Știință economică realizează o cunoaștere relativ superficială a obiectului ei de studiu,  adică a Sistemului economic și a Fenomenului economic. Atât de superficială, încât Știința economiei, prin cunoștințele superficiale pe care le deține despre realitatea economică, a devenit o Știință cu multe neîmpliniri. Este o știință cu multe pagini albe, ca și Pedagogia sau Psihologia, diferențiată mult de Fizică, Chimie și Biologie, care în ultima jumătate de secol au evoluat semnificativ. 

    Autorul  PSIHO-ECONOMIEI, afirmă că  Știința economică, pe care ne-o însușim astăzi, este rămasă în urmă și plină de „mentalități învechite” încât unii pot să o considere o pseudo-știință,  ce trebuie înlocuită cu o Știință adevărată pe care profesorul Dumitrescu o numește Psiho-Economia.

        Cum s-a născut Psiho-Economia ?  Ștefan Dumitrescu pleacă de la ideea logică, foarte clară, că obiectul de studiu al Economiei ar trebui să fie Sistemul și fenomenul economic. Numai că acestea nu există în realitate, așa cum ni le imaginăm noi, sau așa cum le „cunoaștem” noi.. În realitate noi asociem în conținutul Economiei actuale, numai Sistemul economic, dar acest Sistem economic reprezintă, în realitate, doar o ficțiune, o noțiune didactică. Și iată de ce. Pentru că în realitate, există un Sistem social (societatea, oamenii care formează societatea umană) cu care Sistemul economic se întrepătrunde, formând un Sistemul socio-economic unitar.   Numai acesta există în realitate. El există ontologic, ca o unitate funcțională reală,  are o natură specifică și funcționează de sine stătător și prin sine. Cele două sisteme, de fapt subsisteme ale lui, (adică Sistemul economic și Sistemul social) care formează Sistemul socio-economic, neputând să ființeze în realitate separat. Este ca și cum ai tăia un om în două, fiecare jumătate nu poate ființa, exista fără cealaltă. Există cu adevărat numai Omul ca întreg viu, unitar.

       Neexistând în realitatea istorică și socială un Sistem economic independent, (care să ființeze de sine stătător, acesta fiind doar o abstracție a noastră, o reprezentare didactică) în mod normal nu există nici o Știință Economică ce are ca obiect de studiu acest sistem. Aceasta este explicația pentru care actuala Știință economică este neputincioasă în fața crizelor care macină Sistemele socio-economice, cărora nu este capabilă să le ofere soluții salvatoare, care să le rezolve problemele. Pentru că ea este de fapt o Pseudoștiință.

       Existând în realitatea istorică numai Sistemele socio-economice, Ștefan Dumitrescu procedează la o investigare a nivelelor de organizare profunde, abisale ale Sistemului și ale fenomenului economic. Ca și cum pe o masă ar exista un Obiect de studiu, (care este Sistemul socio-economic) de care ne apropiem de undeva de sus și cercetăm primul strat al Sistemului socio-economic, apoi al doilea nivel, ...până când ajungem la ultimul nivel, unde cercetăm „energia, substanță și informația psihică, celebrele „corzi energetice””. Avem de a face cu o realitate psihologică vie, care străbate întregul Sistem socio-economic. Cercetarea Sistemului reprezintă ceva similar investigațiilor făcute în fizică sau în biologie pentru cunoașterea profunzimilor materiei. Pătrunzi într-un obiect, și continuând cercetarea dai de molecule, atomi, particulele elementare, iar în universul particulei elementare dai de nivelul „corzilor de energie”, care vibrează continuu și formează un nou univers. 

            În acest context, autorul aduce în prim plan viziunea sa despre muncă. Îl lăsăm pe cititor să se bucure despre această nou㠄reprezentare și conceptualizare” a ceea ce este realitatea vie din Sistemul socio-economic pe care o denumim  cu noțiunea consacrată de muncă.

     Ei bine, ultimul nivel al unui Sistem socio-economic, nivelul acestor corzi energetico-psihice care vibrează continuu este un nivel psihologic. O realitate psihică vie, care vibrează permanent. De aceea autorul a denumit Noua Știință Economică a secolului XXI, PSIHO-ECONOMIA. Ar fi vrut s-o denumească Psiho-Socio-Economia, dar termenul este lung și greoi, și a denumit-o atunci mai simplu, PSIHO-ECONOMIA. Realitatea  psihică vie străbate întregul sistem socio-economic, acesta semănând foarte bine cu un organism viu. Toate subsistemele unui Sistem socio-economic, oameni, mijloace de producție, industrie, agricultură, piață, finanțe, sunt mult mai dependente, mai întrepătrunse, mai intro-deschise între ele decât credeam noi sau decât ne-am putea imagina, formând un organism viu și unitar, în care noi oamenii reprezentăm numai niște celule.

 Este posibil ca oamenii mileniului III,  chiar așa să vadă lucrurile, chiar această imagine s-o aibă despre realitatea economică, dar până atunci a trebuit să vină cineva care să ne descopere faptul că, ceea ce noi numeam „odinioar㔠Economie, reprezintă în realitate un sistem viu, un organism, adică o imensă Ființă vie.  Acest Organism viu, se poate găsi în numai trei stări : 1. starea de evoluție, 2. starea de stagnare și 3. starea de involuție.  Cea mai fericită dintre aceste stări este desigur starea de evoluție, când Sistemul socio-economic se află înscris pe o traiectorie ascendentă. Dar ce înseamnă că Sistemul socio-economic evoluează ? Autorul consideră că sistemul nu stagnează, sau nu involuează,  ci rămâne înscris pe o traiectorie care-l duce de pe un nivel inferior pe unul superior de evoluție.

 Celelalte două stări în care se poate afla un sistem socio-economic, starea de stagnare și starea de involuție, sunt amândouă stări de criză a sistemului, stări negative. Mai periculoasă, mai gravă autorul consideră starea de involuție, în care, după o perioadă de timp bine definită, Sistemul socio-economic se poate distruge, sau nu va mai funcționa ca sistem socio-economic.

      Ei bine, spune Ștefan Dumitrescu, de mai multe decenii Sistemul socio-economic al Civilizației umane, Sistemele socio-economice naționale, chiar și ale țărilor dezvoltate se găsesc în stare de stagnare (Sistemele economice ale Țărilor dezvoltate) și în stare de involuție (Sistemul socio-economic al Civilizației umane, Sistemele socio-economice din Țările Lumii a treia), acest fapt fiind foarte grav și periculos, căci poate să ducă la distrugerea Sistemului socio-economic al Civilizației umane. Această stare de criză generalizată, din ce în ce mai profundă, a Sistemului Socio-economic al Civilizației umane, și a Sistemelor socio-economice naționale produce suferința și starea de mizerie și de boală a miliarde de  pământeni. Situația aceasta nu mai poate continuă, starea Civilizației umane este atât de gravă, că noi, oamenii, specia umană, ar trebui să fim îngrijorați. Din păcate această stare rușinoasă și gravă nu interesează pe nimeni. Nici pe cei care conduc Civilizația umană și dețin 80% din bogățiile Terei, nici pe săracii ei.

            Ceea ce este și mai grav este faptul că Știința economică actuală, se găsește în Situația de Minus Informație, deficit de informație. Ce  este această Situație (care are o valoare economică negativă) ? Este  situația în care se găsește Știința Economică, în care se găsesc științele sociale în general, guvernele, statele, când nu dețin cantitatea (și calitatea) de informații care le-ar permite să scoată Sistemele socio-economice din starea de involuție, pentru a le introduce în starea de evoluție. Deci, omenirea și națiunile, societatea umană contemporană se găsesc în starea de criză pe care autorul o definește prin faptul c㠔ele,  sistemele lor socio-economice nu mai evoluează de mult timp. Și ce este mai rău este faptul că Omul, Știința umană  se găsesc în Situația de Minus informație, în Situația de Fenomen Minus informație, altfel spus nu știu cum să iasă din această situație de criz㠔.

            Așa cum ne demonstrează convingător prof. Dumitrescu „Sistemele socio-economice naționale și al Civilizației umane nu mai evoluează datorită Sistemului socio-economic capitalist, cunoscut, care parțial rămâne un sistem ce și-a îndeplinit misiunea în istorie, și astăzi, în multe țări el a devenit un sistem învechit. El nu mai este capabil să producă evoluția sistemelor socio-economice naționale, producând mai multe finalități negative decât pozitive. El, acest Personaj imens, care la ora actuală domină viața Civilizației umane și care a  dominat istoria, numit Sistemul socio-economic capitalist, este vinovat în proporție de 70% de tot răul care există pe pământ, de sărăcia, foametea, mizeria, bolile care produc atâta suferință speciei umane.”

         Si atunci ce este de făcut ? Simplu, acest Sistem socio-economic capitalist, care și-a îndeplinit funcția în istorie trebuie înlocuit cu un Sistem socio-economic superior, mult mai evoluat, cu un Sistem socio-economic mai uman, care să scoată societatea umană din starea de criză, de stagnare și de involuție. Acest Sistem socio-economic al viitorului, care va scoate societatea umană din starea de criză și o va plasa pe o traiectorie evolutivă este…SISTEMUL SOCIO-ECONOMIC DE EVOLUȚIE.  El își produce propria lui evoluție urmând Linia de evoluție a vieții. Acest Sistem  socio-economic de evoluție este astfel construit, aceasta este natura lui, logica lui de a exista și funcționa…încât el își creează, ca principală finalitate a sa, PROPRIA SA EVOLUȚIE.

        Aceasta, ne spune Ștefan Dumitrescu, este singura soluție, singura cale prin care Omul se poate salva în istorie, prin care el va plasa Sistemul socio-economic al Civilizației umane pe un nivel superior de dezvoltare și evoluție. Poate al doilea, poate al treilea nivel de evoluție.  În istorie, cele care au progresat și au evoluat au fost Sistemele socio-economice sclavagist, feudal, capitalist de astăzi și sistemul socio-economic de evoluție, de mâine. Sistemele socio-economice sunt MARII CĂRĂUȘI AI ISTORIE, ele sunt cele care ne decid viața, fericirea, în care noi, sărmanele ființe umane, nu suntem decât niște celule în aceste mari Organisme socio-economice.

    Toată această viziune o avem după ce lecturăm primele două volume ale cărții „NOUA ECONOMIE A SECOLULUI XXI SAU PSIHO-ECONONIA”. INTRODUCERE ÎN STIINȚA ECONOMICĂ.”

            Cartea se citește ușor, ea ne oferă o reprezentare cu adevărat fundamentală despre Economie, despre Om și Lume, în care fiecare teză, fiecare idee este bine argumentată, clară, plastic prezentată,  astfel că lucrarea rămâne realistă și poate fi înțeleasă de oameni cu o cultură economică medie.  După ce termini această lucrare Știința economică ți se pare, stimate cititorule, mai frumoasă, mai importantă, mai clară.

              De aceea noi  recomandăm  această carte cititorului, ca și economiștilor de profesie, cu toată încrederea și din toată inima. Cine știe, s-ar putea să ne găsim în pragul unui nou punct de inflexiune  în gândirea  economică și poate și în istoria umană. În pragul celei mai mari ere !

                                                Dr. ȘTEFAN RĂGĂLIE

             Directorul Centrului de Economia Industriei și a Serviciilor din Academia Română

CUVÂNT ÎNAINTE DE PREFAȚĂ SAU  UN ELOGIU ADUS PAPEI IOAN PAUL AL II-LEA

         Îmi aduc foarte bine aminte că l-am iubit  din prima clipă, de cum l-am văzut pe ecranul televizorului, pe marele papă Ioan Paul al II-lea.  Asta era în primele lui zile de pontificat. Da. Mi s-a părut un  Papă simpatic, un om cu sufletul bun și luminos.  Chipul său avea ceva din misterul și din frumusețea chipului Monei Lisa. Un chip luminos, mai mult de copil decât de bărbat, care se închidea în sine ca să se deschidă în afara lui, un chip adumbrit de aripa dulce amară a îngerului.

      Când am văzut că a supraviețuit ca prin miracol atentatului pus la cale de KGB împotriva lui mi-am dat seama că Omul acesta a fost salvat de către Dumnezeu pentru că avea o misiune pe pământ. De altfel și Sfântul Părinte avea să mărturisească mai târziu că Fecioara Maria l-a salvat.

Moartea lui, petrecută în primăvara anului 19005, m-a impresionat puternic, și am văzut, la vârsta noastră de 55 de ani, că  frumusețea Spiritului și Puterea iubirii sunt Forțe cu mult mai mari decât toate diviziile de tancuri și de rachete din lume ale tuturor Imperiilor pământului !  Am văzut cum plecarea din această lume a Papei Ioan Paul al II-lea a unit pentru prima data într-o atmosferă de reculegere și emoție, de tulburare profundă și de meditația, întreaga Civilizație umană.

      Multe lucruri m-au impresionat și m-au făcut să meditez la  rostul nostru pe această lume gândindu-mă la Papa Ioan Paul al II-lea, și la viața lui.  La rostul Omului pe acest pământ,  la Relația noastră cu Tatăl ceresc ! Ce mare Lecție este pentru noi, pentru toți, pentru șefii de state în primul rând ( pe care i-am văzut cât de mici și de neînsemnați erau la picioarele catafalcului său), pentru oamenii de știință, pentru economiști, pentru dascăli, dar și pentru omul de rând, acest Papă, care a alergat neobosit toată viața, asemenea  primilor Apostoli, străbătând pământul în lung și în lat !

         Omul acesta a vorbit  cum puțini dintre oamenii mari ai istoriei au făcut-o împotriva Războiului,  cerându-le Șefilor de state să caute soluții pentru  stingerea conflictelor, pentru a găsi căile către Pace. Trebuie să spunem că  Șefii de stat, în primul rând  conducătorii marilor națiuni, președinții Statelor Unite, primul ministru al Angliei, alți șefi de Guverne ai Țărilor dezvoltate, s-au făcut că nu-l aud. Deși au venit, pentru capitalul politic de care aveau nevoie, să se așeze la picioarele catafalcului Papei, blânzi ca niște mielușei. Marii Bancherii mondiali, cei care câștigă enorm din declanșarea de noi războaie pe suprafața Planetei și-au văzut mai departe de interesele lor, de proiectarea și inițierea de noi războaie ! Industria mondială a Războiului, care-i îmbogățește extraordinar de mult pe Marii Bancheri mondiali, cei care de altfel și conduc Lumea, este cea mai profitabilă industrie, din păcate ! Lucrul acesta este foarte periculos pentru că el ar putea să ducă la dispariția  Speciei umane pe această planetă !

        În timpul pontificatului Papei  Ioan Paul al II-lea conflictele nu numai că nu s-au împuținat pe harta lumii, ba chiar s-au înmulțit. Starea lumii este și mai gravă acum, când el a părăsit lumea, decât era cu câțiva ani în urmă. Marele papă Ioan Paul al II-lea lasă Lumea, Civilizația umană într-o stare mult mai proastă decât era ea în momentul în care s-a suit pe Scaunul  Pontifical. Și cu fiecare an de aici înainte  situația Civilizației umane se va înrăutăți din ce în ce mai mult. Peste câțiva ani ne vom trezi, prinși iremediabil și dramatic în Marele malaxor al viitorului război mondial, care de altfel, proiectat demult a și fost declanșat o dată cu sinistrul eveniment de la 11 septembrie 2001.

       Papa Ioan Paul al II i-a atenționat în multe din cuvântările lui  pe bogații lumii că goana după bogății, după Capital este una dintre cauzele înrăutățirii situației economice a țărilor sărace, că ea generează sărăcie și dezumanizare. Că discrepanța dintre bogați și săraci este prea mare. Că numărul săracilor  crește cu fiecare an.  Papa le-a cerut bogaților lumii să de-a dovadă de înțelegere și să mai dea din munții lor de bogății și săracilor lumii. Bineînțeles că bogații lumii iarăși au rămas surzi.

         Ideea-Mesaj centrală a Papei Ioan Paul al II-lea, pe care a repetat-o de multe ori, în cuvântările lui în fața mulțimilor de milioane de oameni, în America de Sud, în Cuba, în Satele Unite, în Spania, în Polonia, a fost o Idee care mi-a atras atenția încă din primii ani ai pontificatului său - Ideea aceasta a  devenit un leitmotiv care a străbătut mai toate cuvântările lui : ideea că cele mai grave probleme ale Europei și ale lumii sunt create de capitalismul neînfrânat, de goana după capital a bogaților lumii. Că sursa celor mai multe rele pe pământ este Capitalismul Au fost mai multe cuvântări ale Papei în care spunea limpede că omenirea are nevoie de un Sistem economic mai uman, că este nevoie ca lumea să se schimbe și această schimbare să se facă prin umanizare, printr-o înțelegere superioară a rostului nostru în lume, prin cultivarea valorilor umaniste  și nu a celor materialiste, tehniciste. Ideea acesta a fost  rostită de  Papa Ioan Paul al II-lea de nenumărate ori, în nenumărate forme,  mai dezvoltate sau lapidare.

     Din păcate Papa Ioan Paul al II-lea, a plecat din această lume fără ca Omenirea să aibă norocul să se schimbe în bine. Fără ca acel Sistem economic mai uman decât  Sistemul economic capitalist să apară la orizont.

     S-a mai întâmplat un alt lucru, și mai grav,  asupra căruia oamenii de știință ai viitorului se vor apleca intrigați și îndurerați. Papa a participat, împreună cu Ronald Reagan și Mihail Gorbaciov, formând un fel de troică anticomunistă, care a conlucrat cu mai mulți ani înaintea căderii Comunismului, la demolarea Sistemului comunist mondial, fapt care a dus la destrămarea Uniunii Sovietice și la căderea   regimurilor comuniste din Europa de Răsărit.

         Toate ar fi fost bune, așa cum speram cu toții cei care am trăit în Țările din lagărul socialist,  în anii aceia când Gorbaciov devenise Secretar general al PCUS, Țar al Uniunii Sovietice, ca și în anii următori căderii Comunismului, dacă nu s-ar fi întâmplat una dintre cele mai mari și mai îngrozitoare CATASTROFE DIN ISTORIA UMANITĂȚII. Catastrofa despre care vorbim, cea mai mare nenorocire din istoria umanității, este că fenomenul căderii comunismului a produs distrugeri economice, sociale și culturale, educaționale, atât de mari Speciei și Civilizației umane, Rusiei, fostelor popoare  care au făcut parte din Uniunea Sovietică, distrugeri ale căror efecte se propagă în viitor, încât nu știm dacă Sistemul socio-economic al  Civilizației umane va mai putea fi re-echilibrat vreodată !

         Am văzut cu toții lucru acesta, ne-am dat seama cu toții de grozăvia efectelor Marii nenorociri care s-a produs în Istorie în anii care au urmat căderii Comunismului, a prăbușirii Sistemului comunist mondial.

  Mai subliniem  încă o dată lucrul acesta ! Marea nenorocire despre care vorbim aici, și pe care o cunoaștem cu toții este aceasta, că în loc ca procesul căderii Comunismului, ca Model de societatea și Sistem economic ineficient, negativ, să fi produs efecte pozitive, acest fenomen a produs efecte negative atât de mari și teribile, încât aceste efecte sunt de neimaginat, de neevaluat. Sunt atât de mari încât ele se constituie în  CEA MAI MARE CRIMĂ LA ADRESA OMENIRII ȘI A FOSTELOR POPOARE CARE AU FĂCUT PARTE DIN SISTEMUL COMUNIST MONDIAL.

        Cine a spus lucrul acesta ? În primul rând că acest fenomen a fost și este unul vizibil, și l-am simțit pe pielea noastră. De exemplu, în România, după căderea regimului comunist, în decembrie 1989, în loc ca Economia să evolueze, în loc ca societatea românească să se regăsească pe sine și s-o ducem cu toții mai bine, s-a întâmplat o nenorocire îngrozitoare. Lucrurile s-au petrecut deci invers, economia românească jefuită, prost administrată s-a prăbușit, societatea a intrat într-o stare de atomizare, de conflictualitate exacerbată, de prăbușire teribilă a valorilor morale.  Rezultatul, Economia românească s-a prăbușit, numărul locurilor de muncă a scăzut dramatic, astfel că a crescut vertiginos șomajul, sărăcia s-a accentuat cu fiecare zi, viața oamenilor a devenit un chin.

        Și pe când hoția și corupția se dezvoltau ca o pecingine, de pe harta țării dispăreau  sute de intreprinderi, de fabrici, de uzine,  cele două Flote ale țării, Flota comercială, a 6-a din lume ca mărime, și Flota de pescadoare, care susținea industria peștelui, a 2-a din lume, au dispărut, s-au evaporat ca și cum n-ar fi existat. Distrugerea economiei românești a fost atât de mare încât Țara a fost dată cu 30-40 de ani în urmă. A fost ca și cum un Taifun grozav ar fi suflat peste Țara noastră și ar fi luat cu el sutele de intreprinderi și fabrici, ar fi distrus Sistemul național de irigații care se întindea de la Turnu Severin până în nordul Moldovei, cel mai mare Sistem de irigații din Europa,  zeci de combinate industriale și agro-industriale, pădurile țării au fost rase de pe fața pământului, astfel că după 15 ani de la prăbușirea comunismului munții și dealurile despădurite se surpă și o iau la vale, iar apele inundă în fiecare primăvară țara. Toate acestea echivalează cu cel mai mare cataclism social-economic, cultural și educațional din Istoria de 2000 de ani a poporului nostru !

     S-a întâmplat așadar în istoria România o nenorocire imensă, de neimaginat. Un Institut de cercetări al Uniunii Europene, care ne monitoriza, aprecia în mai 2001 că Economia românească a suferit pierderi care depășeau 500 de miliarde de dolari. Două Institute de sociologie din țară fac începând cu anii 1992 o cercetare minuțioasă privind prognoza evoluției populației României, aflată pe tot parcursul anilor 1990-2005 într-o creștere negativă accentuată. Rezultatele acestei cercetări arată limpede că după anul 2020 populația  țigănească va depăși populația românească împreună cu populația celorlalte naționalități conlocuitoare la un loc.

           În această situație poporul român va dispărea de pe scena istoriei devenind a doua etnie în stat. Peste 15-20 de ani Cultura va arăta altfel, peisajul social și cel economic vor fi și ele grav afectate de această prăbușire a poporului român. Biroul de Viitorologie de la București confirmă ca sigură producerea acestui fenomen, dând cel mai grav semnal de alarmă, cerându-le politicienilor, oamenilor de cultură, dascălilor din țara aceasta, tinerelor generații  să treacă imediat la conceperea de soluții optime care să ducă la salvarea României. Biroul de Viitorologie de la București a conceput deja asemenea soluții,  toate umaniste și educaționale.

    Ce observăm ? Că în România, în loc ca prăbușirea comunismului să salveze economia românească, aflată într-o stare de criză gravă în anii 1980-1989, a agravat și mai mult involuția Sistemului românesc, criza lui profundă.

      Dar același lucru s-a întâmplat în toate fostele Țări socialiste, cu anumite nuanțe, diferențe în funcție de specificul național și de nivelul educațional al fiecărei Țări.  O statistică dată publicității în anul 2001, arăta că, după zece ani de la căderea comunismului, în nici o țară din fostul Sistem comunist mondial nu se reușise realizarea producției și a productivității pe care aceste țări le aveau în anul 1989, un an economic prost al fostelor țări socialiste. Prăbușirea cea mai dramatică și masivă, distrugerile cele mai mari s-au întâmplat în chiar țările din fosta Uniune Sovietică, iar cea mai mare prăbușire a trăit-o chiar Rusia.

   Lucrul acesta l-a recunoscut recent Președintele  Rusiei, Vladimir Putin, care într-o cuvântare rostită la începutul lunii mai 2005  la Moscova afirma c㠄prăbușirea Uniunii Sovietice a fost cel mai mare cataclism al secolului XX”. Că efectele negative ale acestei prăbușiri sunt inestimabil de mari. Această prăbușire a produs moartea (scăderea populației Rusiei) a peste 20 de milioane de ruși (la nivelul fostei Uniuni Sovietice cifra depășește 60 de milioane de oameni), iar distrugerile materiale, exact ca în cazul României, sunt extraordinar de mari. De suferințele umane, care sunt imense, comparabile cu cele produse de cel de-al doilea Război mondial nu mai vorbim. Nu numai România deci, dar și Rusia, și celelalte țări foste socialiste, au fost date cu 30 -40 de ani în urmă !

   Statele Unite, marii bancheri mondiali,  profitând de această prăbușire a  Rusiei și a fostelor țări din lagărul socialist, au declanșat cel mai mare Război mascat (o sinteză de războaie economice, psihologice, culturale, informaționale, sistemice),  din istorie împotriva Țărilor din Asia de Sud  și din Asia Centrală pentru a pune mâna pe petrolul acestor țări, fapt care va avea consecințe catastrofale  pentru viitorul Civilizației umane, și care se înscrie în conceptul de Cel de-al patrulea Război mondial declanșat la 11 septembrie 2001.

          De aceea  trebuie să-l prețuim și mai mult pe Papa Ioan Paul al II-lea, gândindu-ne la fervoarea și constanța cu care a luptat el împotriva Războiului. La patetismul cu care  i-a atenționat pe oamenii politici ai Planetei că cele mai mari rele ale contemporaneității provin de la Sistemul economic capitalist.

        În timpul pontificatului  Papei Ioan Paul al II-lea s-a mai întâmplat un lucru, necunoscut, sau puțin cunoscut până acum. În România,  țară care avea să plătească scump în istorie, și existența comunismului, dar mai ales prăbușirea lui, apărea în anii 1996-1998 o nouă Concepție despre Sistemul economic, denumit de noi Sistem  socio-economic, și despre fenomenul economic ! Un  român care-și consacrase toată viața cercetării, avea să aducă în Gândirea economică o nouă Concepție atât despre Știința economică, despre care afirma că este învechită, rămasă în urmă, primitivă, neproductivă (Știință pe care avea s-o înlocuiască teoretic cu o nouă Știință denumită Psiho-Economia), cât și despre Sistemul economic pe care el îl denumea Sistem socio-economic. În locul Sistemului economic socialist el propunea un Sistem economic, tot socialist, care evoluează, care-și producea în primul rând propria lui evoluție pe scara de evoluție, tocmai de aceea numit Sistem socio-economic de evoluție.

             Noua concepție despre Știința economiei, denumit㠄Psiho-Economia” și despre noul  Sistem economic al viitorului (denumit atunci „Sistemul socio-economic socialist de evoluție”) a intrat, în anii 1978 și 1979, pentru un moment în vederile consilierilor Președintelui Nicolae Ceaușescu, unul dintre Conducătorii României, cu mari merite, dar și mari defecte, din păcate.  Nicolae Ceaușescu dorea în sinea lui o îmbunătățire profundă, radicală a Sistemului economic socialist, el visa la Sistemul comunist al viitorului, care reprezenta o treaptă superioară față de faza socialismului, despre care vorbea Marx, și pe care spera să-l aducă el în istorie. Din păcate, spunem, lucrurile nu s-au întâmplat așa.

          Aceast㠄acțiune” de înnoire a Sistemului economic socialist, s-o numim astfel, a fost sabotată.  Cu consecințe negative imense, pe care nici măcar nu le putem bănui. Să notăm însă acest fapt care ține de acum de Istorie, de Istoria economiei, de istoria culturii, este adevărat. Și anume faptul că în timpul pontificatului  iubitului nostru Papă Ioan Paul al II-lea, a apărut pentru prima dată în cuvântările lui  ideea, concepția că în Istorie trebuie să apără în viitor un Sistem economic mai uman.  Acest Sistem, care spre deosebire de  sistemele economice de până acum,  produce în primul rând Evoluție, (acesta este Produsul lui Principal, Evoluția), a fost gândit în România, și teoretic, ca model economic el există din anii 1976-1978 !. El își produce propria sa evoluție, deci și evoluția oamenilor și a tuturor elementelor sale, pe Linia de evoluție a vieții. Nu s-a mai întâmplat niciodată până acum acest lucru în istorie !

   În anul 1978-79, dacă ne gândim bine, din perspectiva  timpului s-a întâmplat o „minune”, ca să spuneam așa : a apărut în Istorie, deși nimeni nu s-a gândit la lucrul acesta (pentru că nu știam cum aveau să evolueze lucrurile în viitor,  ce tragedie avea să se întâmple cu țările care făceau parte atunci din Sistemul  comunist mondial, ce curs neproductiv, dramatic, negativ avea să ia istoria Civilizației umane)  pentru o clipă, soluția, calea  prin care Sistemul comunist mondial se putea salva. Putea să iasă din starea de criză, de stagnare și să se înscrie pe o Traiectorie evolutivă. Dacă lucrurile s-ar fi întâmplat astfel în istorie ar fi fost extraordinar.  Calea aceasta istorică avea să fie benefică atât pentru fostele țări și popoare care făceau parte din lagărul socialist, cât și pentru Sistemul socio-economic mondial în ansamblul său.  Ca și pentru Țările capitaliste dezvoltate

       Pentru că Sistemele economice socialiste, cele pe care le-am cunoscut în istorie, erau ineficiente, era logic că situația lor în istorie era problematică. Ele trebuiau să fie înlocuite cu un tip de sistem socio-economic  superior, superior din punct de vedere uman și  din punctul de vedere al eficienței economice. Acest model, acest tip de Sistem economic superior (din toate punctele de vedere, superior și celor mai performante Sisteme economice capitaliste) era Sistemul socio-economic de evoluție. Dumnezeu ne-a dăruit în acel moment soluția prin care Socialismul, Sistemul mondial socialist se putea salva în modul cel mai optim.

     S-a întâmplat însă ca această soluție să fie sabotată. Nici Ceaușescu n-a fost o minte lucidă și inspirată, care să fi insistat pe „găsirea unei soluții optime” a ieșirii României din criza economică și socială în care începusem deja să ne scufundăm.

      Să numim această soluție, care s-a prefigurat în anii 1978-1979, în România, SOLUȚIA ROMÂNEASCĂ A IEȘIRII DIN CRIZĂ A SISTEMELOR  ECONOMICE  SOCIALISTE ȘI A PLASĂRII LOR PE O TRAICTORIE EVOLUTIVĂ, SOLUȚIA OPTIMĂ A SALVĂRII SOCIALISMULUI ÎN ISTORIE.

      Din păcate în Istorie lucrurile au evoluat cum nu se poate mai prost. Peste câțiva ani, printr-o împrejurare istorică ciudată, subliniem lucrul acesta, și ne gândim la cele trei morți precipitate, într-un răstimp istoric foarte scurt ale celor trei conducători ai Uniunii Sovietice, L I Brejnev, Iuri Andropov, Mihail Cernenko,  la putere  în Uniunea Sovietică avea să vină charismaticul și satanicul Mihail Gorbaciov.

 Mihail Gorbaciov, un om inteligent și practic, își dăduse seama că Socialismul se găsea într-o fundătură istorică, și că la această fundătură (problemă) trebuie găsită o soluție.

    Soluția pe care a găsit-o Gorbaciov o cunoaștem. O analizăm pe larg în cartea noastr㠔MIHAIL GORBACIOV CEL MAI MARE OM AL SECOLULUI XX, UNUL DINTRE CEI MAI MARI CRIMINALI DIN ISTORIE”, apărutăla editura  LIR, din Iași.

       Soluția Gorbaciov s-a dovedit a fi în istorie o nenorocire, o catstrpfă istorică de mari proporții.  O spune, o recunoaște astăzi Președintele Rusiei, Vladimir Putin, care înaintea Aniversării la 9 mai 2005  a 60 de ani de la Victoria asupra Germaniei fasciste a afirmat c㠄prăbușirea Uniunii Sovietice a fost cel mai mare cataclism al secolului XX. Ea a dus la moartea a peste 20 de milioane de ruși și la distrugeri materiale și culturale inestimabile”. Politologii și analiștii politici, oamenii politici ar trebui să ia aminte la  afirmația lui Vladimir Putin pentru că ea exprimă adevărata stare de fapt a lucrurilor. Cataclismul  de care vorbește Putin nu a afectat numai fosta URSS ci Sistemul socio-economic al civilizației umane în ansamblul său, viitorul omenirii.  Civilizația umană aflându-se acum în cea mai  gravă și periculoasă fundătură din istoria  ei.

      Prăbușirea Sistemului  socialist mondial, o să vedem și o să  înțelegem lucrul acesta mai târziu, așa cum s-a petrecut ea în realitate, este unul dintre cele mai mari cataclisme ale istoriei. Am afirmat lucrul acesta cu mult timp înainte. Gorbaciov s-a apucat să demoleze Sistemul economic socialist fără să fi descoperit mai înainte un Sistem economic mai bun decât acesta, superior Sistemului economic comunist. Pe care să-l pună în locul Sistemului economic comunist. Gravă Eroare.

          Punctul nostru de vedere pe care-l exprimăm în mai multe lucrări este că această Cale Gorbaciv de demolare a Sistemului socialist mondial  s-a făcut după un scenariu elaborat cu mult timp înainte, scenariu prin care se urmărea ceea ce s-a și realizat în practică. Adică distrugerea Sistemelor economice ale fostelor țări socialiste pentru a fi transformate în piețe de desfacere pentru Economia țărilor occidentale, care era amenințată înainte de 1989 cu blocajul. Situația  societăților și a economiilor din fostele țări socialiste (ne referim la cele care nu au intrat în Uniunea europeană) este mai mult decât catastrofală. Extinderea Uniunii Europene către Est și includerea  unui număr de țări din Estul Europei, pe care Roosevelt și Churchill le-au dat ca pe niște bulendre lui Stalin, Gulagului comunist, nu este o soluție nici pentru ele nici pentru Uniunea Europeană.

    Ce observăm, că  soluția Gorbaciov, s-a dovedit, acum, la cincisprezece ani de la căderea comunismului a fi dezastruoasă. Ceea ce este la fel de clar este faptul că soluția Gorbaciov a aruncat omenirea, fostele Țări din Sistemul comunist mondial pe o cale total contraproductivă.

       În această situație Soluția românească rămâne, mai ales acum după ce am văzut că soluția Gorbaciv a fost un eșec de mari proporții, SINGURA SOLUȚIE VALABILĂ pentru viitor. Este soluția de care vorbea bunul Papă Ioan Paul al II.lea. S-ar putea ca lucrarea lui Dumnezeu să fie mai subtilă decât ne-am închipuit noi. Iată de ce credem că publicarea acestei lucrări, care aduce o nouă viziune despre evoluția Fenomenului economic și a Sistemului economic în viitor se impune ca un fapt binevenit.

          După 1990, când în România libertatea de gândire și de exprimare a devenit o realitate, autorul acestei noi Concepții despre Sistemul socio-economic, despre rostul lui în istorie, cum arată el și cum funcționează, a reluat cercetarea, studiul Fenomenului economic și al Sistemului economic, și a re-scris lucrarea în care era prezentat primul Sistem socio-economic din istorie în forma aceasta.  Astfel că de acum ea, această Lucrare, există în  istorie, reală și scrisă cu litere apăsate. Este  lucrarea de față care prezintă acest Sistem economic al viitorului, întrevăzut de Papa Ioan Paul al doilea.

        De aceea îi dedicăm această lucrare și acest sistem care se numește SISTEMUL SOCIO-ECONOMIC  DE EVOLUȚIE PAPEI IOAN PAUL AL II-LEA, binecuvântat să fie în veci !. Convinși fiind, ca un om credincios cum suntem, că Papa va sprijini de acolo din cer, nașterea și dezvoltarea lui în istorie.

          Cum este, în linii generale Sistemul socio-economic de evoluție ? Autorul lui și al lucrării de față, care prezintă acest Sistem economic al viitorului, îl descrie în această lucrare doar în linii generale. Noi credem sincer că nu avem nici cel mai mic merit, nici cea mai mică, cea mai neînsemnată contribuție la elaborarea acestui Sistem, a acestei descoperiri, pentru că el este într-adevăr o descoperire științifică. Credem cu sinceritate că Dumnezeu a fost cel care ne-a dăruit acest Gând al Lui, exprimat prin gura bunului Papă Ioan Paul al II-lea.

          Acest Sistem economic al  viitorului seamănă cu o rachetă care „merge” pe o traiectorie evolutivă, ca și  cu Organismul uman, în care fiecare dintre noi este o celulă, care își are rostul ei și funcția ei și pe care trebuie să și-o îndeplinească maximal. Este un sistem complex și de mare precizie, în care fiecare dintre noi trebuie să dea cât mai mult. În acest Sistem economic nu este cunoscut fenomenul șomajului și toți sunt proprietari (proprietatea personal-funcțională), în acest sistem toți oamenii învață toată viața, pentru a se pregăti cât mai bine, pentru a evolua fiecare cât mai mult în timpul vieții, pentru că acest sistem economic nu funcționează decât dacă societatea are un Nivel educațional ridicat. Și pentru că este un Sistem socio-economic de evoluție, producându-și propria sa evoluție pe linia vieții, el ne va duce pe un Nivel superior de evoluție al Omenii, al Speciei umane, superior acestuia pe care ne găsim acum. Atunci civilizația umană va fi salvată !

          Subliniem acest lucru, dacă Omenirea aceasta vrea să se salveze (ceea ce ne îndoim), ea trebuie să evolueze neapărat, adică să urce pe un nivel superior de organizare, de evoluție. Civilizația umană nu-și mai poate permite mult să stagneze pe acest nivel, sau să involueze, să facă greșeli enorme, să inițieze  Experimente de tip negativ la scară mondială, așa cum a  fost Experimentul Comunist, care a durat 70 de ani și s-a întins pe o treime din suprafața globului, sau ca acest Experiment nefast al distrugerii Sistemului comunist mondial, sau ca acest Experiment și mai distrugător care este Globalizarea. Omul va evolua,  națiunile, societățile naționale, Civilizația umană vor evolua numai dacă vor trece la construirea  primului Sistem economic care produce...evoluție pe scara de evoluție a vieții. Or trebuie să ne fie limpede că Sistemele economice ale viitorului (dacă vrem să ne salvăm în istorie) nu vor mai fi sisteme primitive, rudimentare, entropice, cu multe finalități negative, cum a fost și este Sistemul economic capitalist, Sistemul economic socialist, ci sisteme de o mare finețe, precizie și eficiență,  în care oamenii au un nivel educațional ridicat, produc, creează maximal, produse superioare ale minții, și în care nu se risipește  aiurea nici un strop de energie. Cu sistemele acestea economice primitive și antiumane cum sunt sistemele economice ale SUA, Japoniei, Germaniei, nu putem  să mai mergem prin istorie. Nu că vrem noi ca Sistemul economic capitalist (un sistem economic care produce mai multe finalități negative decât pozitive) să fie înlocuit cu unul superior lui din toate punctele de vedere, ci istoria, realitatea ne obligă la lucrul acesta. Se vede clar lucrul acesta dacă ne uităm pe harta lumii. Starea deplorabilă a Civilizației umane, faptul că peste trei pătrimi din populația globului trăiește în stare de subnutriție, conflictualitatea imensă, înapoierea, nefericirea, umilința, nesatisfacerea nevoilor elementare și superioare ale ființei și ale societății umane, războaiele care fac ravagii, toate acestea sunt efectele nefaste  ale sistemelor economice capitaliste care sunt astăzi pe planeta noastră ! Dacă Civilizația umană și istoria umană sunt un Iad, o Macrostructură cancerigenă în care omul nu se mai regăsește pe sine, lucrul acesta se datorește Sistemului economic capitalist, un sistem care amenință să distrugă Civilizația umană.

        Cu siguranță că bunul papă Ioan Paul al II-lea s-a rugat în rugăciunile lui ca Dumnezeu să-l lumineze pentru a spune adevărul referitor la acest Sistem economic al viitorului, să ajute omenirea, să-i dăruiască acel Sistem economic mai uman de care are nevoie ! Acest sistem economic există, el este gândit până în cele mai mici detalii. Dacă Domnul va voi, aplicarea lui în practică poate începe și de azi, sau de mâine. Deocamdată noi îl rugăm pe Domnul să ne ajute să publicăm lucrarea în care este teoretizat, descris în linii generale acest Sistem economic al viitorului, incomparabil mai eficient și mai uman decât cele mai performante Sisteme economice capitaliste de azi. ( Pentru că Sistemul socio-economic al viitorului este încă o descoperire, existentă doar pe  planșeta noastră, în lucrarea pe care o s-o citiți nu am putut da toate elementele de detaliu, el este creionat numai în linii generale)

     Fie ca Domnul să binecuvânteze această Lucrare, dimpreună cu spiritul marelui Papă, care vorbea în predicile lui despre necesitatea unui Sistem economic mai uman, fie ca Dumnezeu să apropie cât mai repede acea clipă când omenirea va trece la construirea Sistemului economic de evoluție, care ne va plasa pe un Nivel superior de evoluție.

        Iată, așadar că Domnul i-a îndeplinit rugămintea bunului Papă Ioan Paul al II-lea, aceea cu privire la un Sistem economic mai uman care să înlocuiască Sistemul economic  capitalist. Și pentru că Papa Paul al II-lea  a militat pentru un Sistem economic mai uman, iar Domnul i-a ascultat rugămintea, dedicăm din toată inima această lucrare și descoperirea Sistemului socio-economic de evoluție Papei Ioan Paul al II-lea. Dumnezeu să-l binecuvânteze în veci ! Domnul să ne binecuvânteze pe toți, să ne apere și să ne călăuzească ! Dumnezeu să binecuvânteze și să salveze Civilizația umană, care este Creația Lui, și care este  în mare pericol !

                                                     24 aprilie 2005

PREFAȚĂ TRISTĂ

SAU

CUM NE BATEM NOI, ROMÂNII, JOC DE PREMIUL NOBEL

       Suntem stupefiați. Prima săptămână a lunii octombrie 2002, Agențiile de presă încep să anunțe  laureații premiilor Nobel. Premiul Nobel pentru Economie  le este decernat anul acesta americanilor Daniel Kahneman, 68 de ani și lui Vrenon  L. Smith, 75 de ani pentru o idee, pentru o teză care aparține de fapt… gândirii economice românești. Iată textul din revista Magazin, din 17 octombrie 2002 : “PREMIILE NOBEL PE 2002 : FACTORUL PSIHOLOGIC ! Americanii Daniel Kohneman, 68 de ani, și Vernon L. Smith, 75 de ani, Universitatea “George Mason” din Fairfax, au câștigat unul dintre cele mai interesante premii pentru Economie (un Premiu “nou”, datând doar din 1969 și oferit de Banca Națională a Suediei). Ei au primit recunoașterea supremă pentru studiile  de economie comportamentală, reușind să caracterizeze modul în care se iau deciziile, inclusiv situațiile în care atitudini preferențiale sau iraționale fac imposibil un rezultat optim. Academia Regală suedeză a scos în evidență integrarea de către Kahneman  a unor cunoștințe de psihologie în economie, "“în special privind judecata umană și luarea deciziilor în condiții de incertitudine.” Daniel Kahneman, care se consideră psiholog și nu economist (predă Psihologia la Universitatea Princeton) a declarat că a fost atât de emoționat aflând că a primit Premiul, încât s-a încuiat în casă și a trebuit să spargă geamul pentru a putea ieși…”.

      Acesta este textul din revista Magazin, care dă explicația pentru care Daniel Kahneman a primit Premiul Nobel pentru Economie pa anul 2002. De altfel trebuie precizat că celălalt economist, Vernon, L. Smith, care nu este psiholog, a primit premiul pentru altceva decât pentru… studiul factorului psihologic în economie.

Faptul acesta este o lovitură grea pentru Gândirea economică românească, din cel puțin două motive. Iată care sunt . Dar pentru aceasta vă rugăm să ascultați o tulburătoare poveste a dramei  Economiei românești.

         În anul 1972 un Grup de câțiva studenți de la Facultatea de Filozofie din București, sociologi, psihologi, printre care și autorul principal al acestei Lucrări înființează un “Cerc de studii viitoriste”,  sau de Viitorologie. Așa cum mai erau un “Cerc de logică”, un “Cerc de Filozofie marxist㔠(eram doar la o facultate de Filozofie marxistă), un “Cerc de estetică, un “Cenaclu literar”, care se chema Lucian Blaga, înființat de subsemnatul, și la care venea regulat domnul profesor de estetică Ion Ianoși, și mai rar Theodor Bugnariu,  profesor la Facultate și care era ginerele marelui poet și filozof, Lucian Blaga. O dat㠓Cercul de studii viitoriste” înființat, (cu aprobare de la Decanat și de la UASCR, cum cereau regulile) format la început numai din patru membri, care au și rămas membri fondatori, ne-am apucat pe treabă. Am făcut greșeala să mergem la Mihai Botez, profesor, în momentul acela, la Facultatea de matematică, unde înființase și el un “Laborator de viitorologie”. Noi am mers la Mihai Botez, să ne afiliem la Laboratorul lui, să colaborăm cu el, “să învățăm de la el.” Ticălosul acesta, (Dumnezeu să-l odihnească și să-l ierte), care n-avea nici o legătură cu Viitorologia, (mai târziu am aflat, Mihai Botez a făcut parte din aripa anticeaușescu din cadrul Securității,  din care făceau parte și Măgureanu, și atâția alții, Securitatea fiind cea care avea să-l răstoarne pe Dictator, condusă fiind în această acțiune de KGB, CIA, alte servicii secrete) ne-a dat pe mâna Securității. Am fost deci, la câteva săptămâni după înființarea “Cercului de studii viitoriste”  invitați la Securitate, unde un maior cu o chelie selenară s-a purtat foarte drăguț cu noi.

         Ne-a spus că suntem tineri, ne ruga să nu facem prostii, pentru că în cazul acesta o s-o pățim și e păcat. Să nu dăm declarații la Europa Liberă sau la BBC, că e de rău. Și ne mai cerea el ca toate studiile realizate de noi să le arătăm la Decanat, la Organizația de Bază a Facultății și la Secția de Propagandă a C. C-ului. Noi ne-am speriat atât de tare că nu ne-a mai ars deloc de studii viitoriste. După terminarea facultății am continuat însă, fiecare, să-și vadă de  studiile lui. Ba, mai mult, am continuat să ne întâlnim, să  concepem o bibliografie de studiu, să ne informăm fiecare ce a mai scris, de ce este preocupat. I-am dat “Cercului nostru de studii viitoriste” numele de “Biroul de Viitorologie de la București (denumirea de Cerc era prea școlărească), să se deosebească astfel de celebru “Clubul de la Roma”.

        În anul 1974 autorul acestei cărți terminase deja o lucrare care se chema “PEDAGOFIA ȘI EDUCAȚIA SPECIEI”, o lucrare deschizătoare de noi orizonturi epistemologice, unde încercam să răspundem la întrebarea, dacă este posibilă evoluția și  educația Speciei umane, și care sunt condițiile, factorii, mecanismele, superficiale și profunde, subtile care pot determina educarea și evoluția Speciei și a Civilizației umane. Lucrarea era uimitor de îndrăzneață. Răspunsul la această întrebare este că DA, Civilizația umană, teoretic poate fi educată, poate fi “pusă în situația” de a evolua, pot fi create “mecanisme” care să producă evoluția Civilizației și a speciei umane, numai că din păcate Marile puteri, Țările dezvoltate nu doresc acest lucru, și că deci, în mod practic nu este posibilă, deocamdată, în această perioadă istorică, educația și evoluția Civilizației umane. Această Lucrare, rămasă și azi în stadiul de manuscris, pentru Cercetătorul care suntem s-a dovedit a fi mană cerească. Ne-a dat un impuls extraordinar și totodată ne-a situat pe “un nivel și pe o cale de cercetare extraordinară, care avea să ne ducă la realizarea unor descoperiri de mare importanță în Științele sociale. “Pedagogia și Educația Speciei” punea totodată bazele unei noi ramuri a Pedagogiei Generale. Era deci o premieră mondială.  Rezultatele acestei lucrări aveau să ne ajute enorm în cercetarea și studiile noastre ulterioare.

        A doua lucrare  finalizată, dup㠓Pedagogia și Educația Speciei, a fost “PSIHO-ECONOMIA”, 1975-76. În această lucrare descopeream că esența și natura ultimă, substanța fenomenului economic și a Sistemului economic este…psihologică, de fapt. Că nici nu există un Sistem economic în realitate, ci acesta este unul socio-economic. Acesta este un adevăr indubitabil. Așa zisul Sistem economic, care nu există ca atare, în sine, este atât de împletit, de întrepătruns cu Sistemul social, încât aceste Sisteme formează o realitate unică, de neseparat, diferită atât de Sistemul social, văzut în sine, cât și de sistemul economic, văzut în sine...

        Cu alte cuvinte neexistând un Sistem economic în realitate actuala Știință a Economie (denumită atât de inexact Economie politică, sau simplu Economie) studiază un obiect inexistent. Era limpede că Știința Economiei  “nici nu-și cunoaște de fapt Obiectul de studiu”, sau îl cunoaște extrem de superficial. De aceea era și este, de fapt, o Pseudoștiință atât de neputincioasă. Pseudoștiința aceasta numită  Economie este atât de nedezvoltată, de rămasă în urmă ca evoluție, încât ea se află și în situația de Minus informație (deține cunoștințe puține, sub numărul necesar de cunoștințe, astfel că este incapabilă să ia decizii pozitive, să poată salva, sau conduce Sistemul socio-economic) și este și aproape total neputincioasă în fața realității economice, care o depășește ca profunzime, complexitate, problematică, dificultate. Concluzia era certă, Știința economiei este de fapt o Pseudoștiință rămasă în urmă, incapabilă să-l ajute pe om. Ba, dimpotrivă, fiind în acest stadiu de nedezvoltare, ea îi face mai mult rău Omului, dându-i iluzia că Omul folosindu-se de această știință chiar poate să controleze și să  rezolve problemele pe care viața le pune Sistemului socio-economic, societății.

        Ca dovadă că lucrurile stau chiar așa, din nefericire, este însăși această stare deplorabilă a sistemelor economice, atât ale țărilor nedezvoltate, cât și ale celor dezvoltate, dar mai ales starea Sistemului economic mondial.

Al doilea argument fiind acesta : liberalii propun o anumită strategie de structurare și funcționare a economiei (pentru că de dezvoltare nu poate fi vorba) a unui sistem economic, această strategie bazându-se pe o presupus㠓știință economică liberală”, sau Doctrina economică liberală. Social democrații propun o alt㠓strategie de dezvoltare”, de funcționare a economiei, bazată pe o presupus㠓știință economic㔠sau doctrină economică social-democrată. Ei zic că strategia, Doctrina economică social-democrată este adevărată, bună, Doctrina economică a liberalilor fiind proastă. Comuniștii au propus și ei o Doctrină economică și un model economic, care s-a numit Doctrina economică comunistă și modelul comunist de economie. Ei ziceau că Știința economică pe care o dețin ei este bună, Știința economică a liberalilor și a social-democraților, sau a socialiștilor sunt proaste.

       În realitate nici Știința economică  deținută de liberali, nici cea deținută de comuniști, de socialiști sau de social-democrație nu sunt bune, adică valide, nu sunt științe. Toate  aceste doctrine au fost și sunt un eșec, în practică.  Istoria a confirmat asta. Lucrul acesta se datorează faptului că Știința economiei, Economia Generală este atât de nedezvoltată, încât ea nici nu este Știință, ci o Pseudoștiință. În această situație se impunea re-definirea conceptului de Știință economică, de Știință a economiei. 

       Ce trebuie să facă această pseudoștiință pentru a deveni știință cu adevărat. Obiectul de studiu al noii Științe a economiei este Sistemul socio-economic și Fenomenul socio-economic, care  sunt o realitate psiho-socio-economică, foarte complexă și profundă, iar Știința care studiază acest obiect ar trebui să se numească PSIHO-SOCIO-ECONOMIA. Titlul era prea lung, așa că am denumit Știința economică  adevărată mai simplu PSIHO-ECONOMIA.

       Atunci, în anii aceia, a fost elaborat cadrul conceptual general al  noii Științe economice sau al PSIHO-ECONOMIEI. Din anii aceia există în cadrul Științelor o Știință economică  în adevăratul sens al cuvântului, o știință bine fundamentată.  Din păcate în perioada comunistă o asemenea lucrare nu putea apărea.

        Lucrarea intitulată de noi PSIHOECONOMIA demonstra limpede că psihicul uman, elemente ale psihicului sunt profund implicate în funcționarea Fenomenului și a Sistemului Socio-economic. Concluzia noastră mergea și mai departe, fenomenul economic, procesele economice, sistemele economice sunt în esență și în ultima instanță de natură psihologică, afirmam noi.

Este Teza pentru care anul acesta Daniel Kahneman a luat Premiul Nobel pentru economie. Această  Teză aparține deci gândirii economice românești, a  fost gândită în România, și are o vârstă de 30 de ani !

      PSIHO-ECONOMIEI i-a urmat lucrarea intitulat㠓PEDAGOGIA SISTEMELOR SOCIO-ECONOMICE NAȚIONALE”, urmată de lucrarea “PEDAGOGIA SISTEMULUI CIVILIZAȚIEI UMANE”.

         Aceste  lucrări au stat la baza următoarei cărți care s-a numit “SISTEMUL ECONOMIC SOCIALIST NAȚIONAL DE EVOLUTIE”, tot o lucrare de pionierat în plan mondial în gândirea economică. Această lucrare a fost depusă la Secția de propagandă a CC al PCR, în anul 1978, unde Ion Popescu, asistent pe vremea aceea la ASE (ce o mai fi omul acesta acum ?) a ținut-o în sertar un an de zile fără s-o “propună mai departe”. Al doilea exemplar al acestei lucruri a fost depus la “tovarășul Petre Gigea”, consilier al Președintelui României Nicolae Ceaușescu. De fapt i-am dat-o personal. Aceasta era în primăvara anului 1979. Șeful Grupului de consilieri ai Președintelui României era pe vremea aceea tovarășul Vasile Pungan. Aici s-a întâmplat un miracol. Cel puțin așa am crezut atunci. Ce o să spun acum este bine ca să se rețină.

         Cel puțin are o importanță istorică enormă. Lucrarea a devenit extrem de interesantă pentru consilierii lui Ceaușescu. Mi s-a explicat de ce Tovarășul Nicolae Ceaușescu voia să fie un “al doilea Marx”,  adică un Gânditor care să ducă Doctrina comunistă pe o treaptă și mai înaltă. Se știe, mi s-a spus că Marx vorbește în scrierile lui despre cele două nivele ale societății comuniste, societatea viitorului. Despre ultimul nivel, care va fi societatea abundenței nu cunoaștem decât puține lucruri, acest model economic comunist este doar prefigurat, vag. Or dumneavoastră, mi s-a spus de către unul din consilierii lui Ceaușescu, ați descoperit Sistemul economic al viitorului, Sistemul economic care produce evoluție socială și economică. Descoperirea dumneavoastră este genială. Deci Sistemul economic descoperit și preconizat de dumneavoastră, tovarășe Dumitrescu, în această lucrare, este sistemul viitorului, și dacă el își produce evoluția, produce în primul rând evoluție, înseamnă că va lăsa în urmă celelalte sisteme  economice. Că România va deveni foarte avansată, foarte dezvoltată. În cazul în care tovarășul Ceaușescu hotărăște că România va trece la construirea  Sistemului economic socialist de evoluție Doctrina aceasta preconizată de dumneavoastră, autorul ei va fi tovarășul Ceaușescu, dumneavoastră urmând să păstrați secretul absolut asupra acestui lucru. Tovarășul Ceaușescu demult se gândește să descopere Sistemul economic comunist, mult mai performant decât Sistemul economic socialist. Or dumneavoastră se pare că ați descoperit acest sistem. Tovarășul Ceaușescu urmează să devină autorul acestui Sistem economic, iar dumneavoastră veți fi luat să lucrați ca cercetător în Grupul de consilieri.” Acesta era deci “mesajul” care mi s-a transmis atunci. Aceasta era în august 1979.

        Așadar Ceaușescu era conștient că Sistemul socialist nu este foarte performant, și în megalomania lui voia să fie creator de Doctrină comunistă. Ce s-a întâmplat cu “Sistemul socialist național evolutiv”, cu lucrarea noastră ? Lucrarea a fost dată pentru a fi avizată de INSTITUL GENERAL DE ȘTIINȚE ECONOMICE, al cărui  Director era Ioan V. Totu. Ioan V Totu a  fost cel care a sabotat lucrarea. El trebuia să-i facă lucrării un referat pozitiv și atâta tot. După aceasta lucrarea avea să fie re-scrisă în limbajul cunoscut al Operelor lui Nicolae Ceaușescu, opere pe care i le scriau alții. Tot aceștia urmau să re-scrie și Sistemul economic socialist de evoluție, adică viitoarea Doctrină economică a lui Nicolae Ceaușescu.  Au fost consilieri și economiști care au susținut lucrarea, care i-au făcut referate pozitive. Ioan Totu a fost unul dintre cei, se pare singurul, care a blocat lucrarea, a întârziat trimiterea referatului. Am avut o discuție cu el în Biroul lui în care am încercat să-l conving să sprijine Noua Teorie economică,  am încercat să-i demonstrez că trecerea Sistemului economic socialist al României din acea perioadă la construirea Sistemului socialist de evoluție înseamnă re-lansarea întregii Economii pe o traiectorie evolutivă, care va face ca în numai un cincinal Economia românească să devină cea mai puternică, cea mai performantă economie europeană. A părut că este de acord. Că este gata să-i facă lucrării un referat pozitiv.

           Mi-a cerut numai să introduc în lucrarea mea mai multe citate  din tovarășul Ceaușescu.  Nu s-a ținut de cuvânt. A fost unul dintre cei care au sabotat lucrarea.  În momentul în care Nicolae Ceaușescu iniția un proiect, își asuma o acțiune, o idee, el cerea mai multe referate de la diferiți economiști, sau "“specialiști"”, era nesigur pe el, voia să nu greșească, de aceea testa terenul. Cerea cât mai multe referate. A fost cazul cu lucrarea noastr㠓SISTEMUL ECONOMIC NAȚIONAL DE EVOLUȚIE" În cazul în care referatele ar fi fost  toate pozitive Ceaușescu și-ar fi însușit această Doctrină economică, noul Model economic. Ar fi devenit astfel descoperitorul Sistemului economic al viitorului, un fel de al “doilea Marx” (asta voia el, să-l depășească pe Marx), un fel de Corifeu sau de Lider al gândirii și al reformării comunismului. Dacă el și-ar fi însușit această descoperire, descoperirea Sistemului socialist evolutiv, desigur că la următorul Congres al partidului, din noiembrie 1979 sau din 1984, ROMÂNIA AR FI TRECUT LA CONSTRUIREA PRIMULUI SISTEM ECONOMIC EVOLUTIV (care produce evoluția societății) DIN ISTORIE. 

           Un sistem economic evolutiv este incomparabil mai performant și uman decât oricare sistem economic capitalist. În cazul în care România ar fi trecut la construirea Sistemului economic evolutiv, economia românească nu numai că ar fi ieșit din criză, dar în zece ani lăsam în urmă Economii performante ca a Germaniei, sau a Franței. În cazul acesta altul ar fi fost destinul României, al Economiei românești, al nostru, al fiecăruia, al soților Ceaușescu. În studiile noastre noi afirmăm, și demonstrăm convingător lucrul acesta, că Sistemul economic capitalist este un sistem economic perimat, învechit, care nu mai “servește istoria, progresul istoric”. Dimpotrivă, a devenit un sistem negativ, care produce un număr  prea mare de finalități negative. De mai mult timp el ar fi trebuit înlocuit cu "sistemul economic aflat pe un nivel de evoluție superior”. Numai că acest sistem economic aflat pe o treaptă superioară  față de sistemul economic capitalist nu a fost descoperit până acum. Iată însă că el, acest sistem economic superior sistemului economic capitalist, și care este sistemul economic al viitorului a fost descoperit, el există. Acesta este Sistemul economic de evoluție, care spre deosebire de sistemul economic capitalist ( structurat, format, specializat să producă, să creeze ca produs principal capitalul)  creează ca produs principal Evoluția societății și a omului.

        Ei bine, în cazul în care Nicolae Ceaușescu ar fi introdus  numai câteva schimbări în Sistemul economic socialist, și acestea să fie elemente ale Sistemului economic de evoluție, Economia românească ar fi demarat rapid înscriindu-se pe o linie de evoluție.

       România ar fi avut un alt destin (ar fi marșat Ceaușescu, ar fi înghițit el momeala, să accepte să devină descoperitorul Sistemului economic de evoluție socialist ? Întrebări care vor rămâne fără răspuns). Cert este că Ceaușescu a fost “sabotat”, manipulat negativ de către consilierii lui, de către colaboratorii lui apropiați, de către acoliți, de către slugoii care-l lingeau. Ce este foarte ciudat că Ioan V. Totu, (care mai târziu a ajuns Ministru de externe, apoi ministru al Comerțului exterior. Membru al Comitetului Politic executiv al C.C. al PCR) era chiar din comună cu subsemnatul, cu autorul cărții, al descoperiri Sistemului economic de evoluție.

      Este posibil ca Totu să fi vrut să mă saboteze pe mine, blocând referatul Cărții,  dar și mai sigur este că el  voia să-l saboteze pe Ceaușescu.  S-a întâmplat astfel o imensă nenorocire, destinul României, al poporului român și al  lui Ceaușescu a depins poate de acest referat nenorocit pe care Totu ar fi trebuit să-l facă.

       Nu era decât o formalitate pentru el. Am auzit că-l ura pe Ceaușescu. Mulți “colaboratori” (chipurile) ai lui Ceaușescu l-au urât și l-au sabotat. În față se făceau că-l iubesc, îl “lingeau”, și de fapt în spate îl urau. Așa după cum se știe, după căderea lui Ceaușescu, în decembrie 1989, în ianuarie 1990 Ioan V. Totu, cel care în 1979 sabotase lucrarea “Sistemul economic socialist național de evoluție”, (aducând grave prejudicii poporului român, României) s-a spânzurat. Să fi fost acesta blestemul cu care l-a trăznit Dumnezeu pentru ticăloșia de a-l fi sabotat pe Ceaușescu sabotând lucrarea Sistemul economic socialist de evoluție ? Cred că da. Dumnezeu când bate…

       Noi, românii, suntem geniali în a ne distruge, sabota și invidia valorile. Momentul acela a fost totuși un moment hotărâtor, un moment istoric, din păcate pierdut. Omul, Omenirea trebuie să renunțe cât mai repede la Sistemul economic capitalist. 75% din nenorocirea, tragediei Civilizației umane, a țărilor lumii, a omului se trage de la acest Sistem. A venit vremea să renunțăm la acest sistem negativ, care îmbolnăvește omul, Civilizația umană, și să trecem la construirea pe această planetă a Sistemului economic al viitorului, adică a Sistemului socio-economic de evoluție.

       Important este în același timp faptul că acest Sistem, ne referim la Sistemul socio-economic de evoluția a fost descoperit. Că el există. Că el este Sistemul socio-economic care va salva Omul, societățile naționale, Civilizația umană. Revenind la Știința economiei denumită de noi  “Psiho-economia”, la lucrarea “ Pedagogia sistemelor socio-economice”, “Pedagogia sistemului socio-economic al civilizației umane“ , ca și la descoperirea, în cadrul Biroului de Viitorologie de la București, a  Sistemului socio-economic al viitorului, cel care va scoate din criză societatea umană, cel care va salva Civilizația umană, vom spune că toate acestea sunt argumente, premize care ne-ar da speranța că și Gândirea economică românească ar putea spera la un premiul Nobel pentru economie.

        In final vom spune câteva cuvinte despre lucrarea de față. Cum Știința economiei este o știință atât de neputuncioasă și de rămasă în urmă ca dezvoltare, aflându-se în situația de Minus fenomen, și cum Manualele de economie din licee sunt atât de proaste, ne-am gândit  că am putea veni în ajutorul  elevilor de liceu care vor să studieze această știință (care vor fi viitorii candidați ai facultăților economice) sau a studenților care studiază Economia, dându-le o imagine clară, limpede despre OBIECTUL ȘTIINȚEI ECONOMIEI, care este Sistemul socio-economic întrepătruns profund cu fenomenul socio-economic și despre ȘTIINȚA ECONOMIEI. O imagine clară despre știința economiei. (Lucrarea de față, care vede lumina tiparului acum, a fost scrisă de fapt cu mult timp înainte, prin anul 1995. O dată Manuscrisul acestei lucrări dactilografiat și corectat, l-am dat colegilor mei de Facultate, domnii Traian Cernescu și Vasile Ancuța,  sociologi la Centrul de Sociologie Urbană și regională, CURS, București.

        Care, la rândul lor, l-au dat colegului nostru de facultate, sociologului Mihai Milca, Redactorul șef al editurii Economice, și al ziarului Economistul, care de atunci tot promite că va publica lucrarea. Altfel spus, lucrarea de față, care are la bază lucrarea noastră PSIHOECONOMIA a fost scrisă cu mult timp înainte de a afla vestea că Daniel Kahneman, a luat Premiul Nobel pentru Economie. Să sperăm că această lucrare va apărea acum la Editura Universitară)  Îl rugăm pe bunul Dumnezeu să ne fi ajutat să realizăm acest obiectiv atât de important pe care ni l-am propus. Iar acum nu ne rămâne decât să-i urăm lectură plăcută, cititorului !

CRIZA ȘI TRAGEDIA ȘTIINȚEI ECONOMICE.

 OBIECTUL DE STUDIU AL ȘTIINȚEI ECONOMIEI ESTE SISTEMUL ECONOMIC ȘI FENOMENUL ECONOMIC.

 RE-DESCOPERIREA SISTEMULUI ECONOMIC.

       La ora actuală, sfârșitul  mileniului II și începutul mileniului III, Sistemul economic mondial, această navă uriașă  în care se află îmbarcată întreaga omenire, se află într-o criză atât de profundă încât însăși existența și continuitatea Civilizației în istorie sunt puse în discuție. Nu numai Sistemele economice ale țărilor din lumea a patra, sau a treia sunt în criză, ci chiar și Sistemele economice ale Țărilor dezvoltate parcurg o lungă perioadă de criză dramatică.

   La un Congres de Viitorologie care s-a ținut acum câțiva ani la Bruxelles, viitorologii au conchis că la ora actuală, Știința, Științele sociale  (Economia, Viitorologia), nu sunt capabile să găsească o soluție de salvare, de ieșire din criză a Sistemului socio-economic al Speciei umane. Viitorologie și științele socio-umane nu sunt deci, capabile la ora actuală, să ofere Speciei și Civilizației umane o soluție prin care acestea să se salveze ! Iată o ideea, o teză care face să ți se ridice părul măciucă în cap !  Dacă privești, de undeva de sus, starea Sistemului socio-economic al Civilizației umane te îngrozești de starea deplorabilă a Economiei mondiale, de starea de sărăcie în care se scufundă Specia umană, pe zi ce trece. La noi în țară situația economiei, mai precis a Sistemului economic național, este mai mult decât   îngrijorătoare, este disperată. Un Institut de Cercetări economice londonez, care înainte de 1990 se ocupa cu studiul Economiilor fostelor țări socialiste, aprecia în vara lui 1999 că Economia română a suferit în cei 8 ani care au trecut de la căderea regimului comunist pierderi tehnologice care depășesc cu mult cifra de 120 de miliarde de dolari. Este adevărat că imediat după căderea Dictaturii comuniste România a devenit obiectul și victima unui război economic de o complexitate extraordinară(gândit după un Scenariu bine elaborat) din partea Occidentului, a Trusturilor internaționale, transnaționale, a Marii Finanțe mondiale, dar tot atât de adevărat este că economiștii care s-au aflat la conducerea Economiei românești (în afara faptului că n-au fost interesați decât să fure) s-au aflat tot timpul în situația de  Minus informație. Adică habar nu au avut ce trebuie să facă, pe ce pârghii trebuie să apese pentru ca Economia să-și poată opri măcar involuția, prăbușirea. Oamenii aceștia, în majoritatea lor profesori universitari, membri ai Guvernului, ori în Parlament, în Conducerile unor instituții naționale s-au găsit în situația unor copii scăpați de la școala de corecție care s-au urcat (victime ale setei de putere, ale beției, ale drogului puterii) la bordul unui avion Concorde. Ei, oricât de bine intenționați au fost, dar nu au fost, s-au aflat în situația de… Minus informație. Ce este situația de minus informație? Este un lucru cumplit, așa cum este cancerul pentru organism, pentru un organism uman !

    Imaginați-vă un medic chirurg care trebuie să opereze un cord bolnav. Ca operația să reușească, el are nevoie de 1000 de informații despre cordul bolnav, apoi mai are nevoie de încă 500 de informații (cunoștințe) despre metodologia, tehnologia operației chirurgicale. Vai, dar chirurgul se găsește în această situație : el nu deține despre inima bolnavă decât 200 informații, iar despre tehnologia informației, în acest caz, nici măcar 50 de informații, de cunoștințe. Aceasta este deci Situația de minus informație. Când omul deține mai puține cunoștințe despre ceea ce are el de făcut decât ar fi necesar. Ce face chirurgul ? Deținând cu mult sub cele 1000 de cunoștințe despre cordul bolnav, în cazul în care (obligat  de situație, pentru că pacientul moare) se apucă să opereze, bolnavul de inimă are toate șansele să moară.

    Pentru că România a avut economiști mediocri, niște nulități ca valoare și niște oameni necinstiți din punct de vedere caracterial, lipsiți de patriotism, ea a fost condamnată la moarte, și înainte și după 1990, de cei care s-au angajat și aveau obligația să salveze Economia românească. Și s-o lanseze pe o traiectorie evolutivă. Dar nu numai chirurgii se găsesc de multe ori în situația de Minus informație. Un tânăr care se urcă la volanul unei mașini, fără să aibă carnet de conducere și informațiile necesare care i-ar permite să conducă în mod normal autovehiculul se află tot în Situația de Minus informație.

    Un profesor care vine la școală cu lecția nepregătită, și îndrugă și el elevilor acolo ceva, se află tot în Situația de minus informație. Un director de fabrică ce nu deține informațiile care i-ar permite elaborarea unor decizii optime, elaborarea unui plan semestrial sau anual, eficient, care să facă Intreprinderea să fie eficientă, se află tot în situația de minus informație. Imaginați-vă că într-un Sistem economic, într-o societate, nu 1 % din oameni se află în situația de minus informație, ci 10% sau 25% din populație sau din forța de muncă angajată în procesul muncii. În acest caz efectele situațiilor minus informație ale indivizilor umani se cumulează și creează o sinteză, pe care noi am denumit-o Fenomenul minus informație. Care este al întregii colectivități umane, cuprinde întreaga colectivitate umană, punându-și amprenta asupra modului ei de a gândi și simți, definindu-i mentalitatea, cultura etc. Suntem primul autor care  în studiile noastre de Economie am introdus conceptul economic de Situație minus informație și de Fenomen minus informație.

       După 1989 întreaga societate românească (prin crearea unei situații macro economice, prin manipulare informațională, prin bombardarea populației cu informație contradictorie și negativă, acestea fiind procedee ale războiului informațional, psihologic și economic), întregul Sistem socio-economic românesc a fost introdus în Macro Fenomenul de minus informație.  Din păcate în situația de Minus informație s-a găsit, și se găsește și Știința economiei. Aceasta, tocmai pentru că deține o cantitate prea mică de informația (sub cantitatea necesară de informație) despre Obiectul său, despre procesualitatea economică este incapabilă de analize profunde, realiste, și să ia decizii corecte. În această situație România și economia românească fiind obiectul unui război economic de mare anvergură, extrem de sofisticat și elaborat, (asta va face ca mâine mulți dinte cei care s-au aflat la conducerea României în perioada aceasta să ajungă în fața plutoanelor de execuție. Să distrugi tu, să produci pierderi economice unei națiuni, de peste 120 miliarde de dolari, acesta nu este un lucru peste care se poate trece cu vederea!), și bine gândit în perspectivă, au fost total incapabile să facă față acestui război mascat.

  Dar lucrul acesta s-a întâmplat la noi în țară, și pentru că însăși știința economică (românească) s-a găsit în situația de minus informație. Nu deține acea sumă limită  (se află sub această limită) de informații, acel aparat conceptual, acea concepție științifică ce i-ar permite să ia cele mai bune decizii. Sistemele economice și conținutul lor, fenomenele economice sunt de o complexitate, profunzime, inefabilitate, extraordinare. Or în comparație cu această complexitate și profunzime, Știința economică, rămânând în urmă ca dezvoltare, a devenit o știință primitivă, (pseudoștiință) incapabilă să facă față problemelor extraordinar de complexe care i se pun spre rezolvare. E o dramă, o tragedie a Științei economice, situația în care se va afla cu consecințe incalculabile și în secolul următor. Știința economică trebuie să facă un efort teribil pentru a ieși din situația de Minus informație. În această situație se află mai multe științe, și dacă stăm bine să ne gândim, majoritatea științelor actuale se află în situația asta.

   În cercetările și în studiile noastre economice am încercat să aducem o nouă viziune, atât a obiectului științei cât și asupra științei însăși. Economia trebuie să-și regândească, să redescopere obiectul de studii, de cercetare. Ea trebuie să se redescopere pe sine, să se re-creeze.  Dacă va reuși lucrul acesta, va fi bine. Pentru societatea umană, pentru om, pentru știința însăși...  În cazul în care știința economică nu va reuși să se depășească pe sine, această condiție a ei tragică va avea repercusiuni incalculabile. La ora actuală Știința economică este incapabilă să rezolve criza economică a societății umane. Avem impresia că Sistemele economice din Țările dezvoltate sunt performante și că ele se dezvoltă. E o iluzie pe care popoarele, societățile țărilor dezvoltate o plătesc foarte scump. Aceste sisteme sunt doar aparent performante. Performanța lor este clădită pe jefuirea perversă și nerușinată a sistemelor economice ale celorlalte țări, din lumea a doua, a treia și a patra. 

       Așa zisele Revoluții din Est, din fostele țări socialiste, ale anului 1989, prin care au fost distruse statele totalitare comuniste, nu au fost altceva decât un Sistem de lovituri de stat aplicate pe o arie geopolitică vastă, a căror scop a fost distrugerea economiilor Țărilor din est. Aflate în criza economică, sistemele economice occidentale care se înăbușeau, erau blocate pentru că nu aveau piață de desfacere. Războiul economic (de fapt acest război a fost mult mai complex, fiind o structură de războaie : informațional, psihologic, cultural, economic, educațional - a se vedea distrugerea sistemului de învățământ românesc, prin așa-zisa reformă, care în realitate era anti-reformă) din ultimul deceniu al secolului  XX ale cărui victime au fost fostele Țări socialiste este una dintre cele mai mari crime din istoria umanității. Din nefericire, în acest deceniu România nu a avut economiști, sociologi, viitorologi care să poată avertiza că economia și societatea românească  au devenit, după căderea lui Ceaușescu, obiectul și victima unui Război mascat, că sunt pândite de mari pericole. Și bine înțeles că în perioada aceasta nu au existat economiști care să știe ce trebuie făcut pentru a opri involuția, prăbușirea economiei românești.

 Aceasta este deci drama Științei economiei. Ea este de fapt o Pseudoștiință, este rămasă foarte mult în urmă ca dezvoltare, se află în situație de Minus informație, și este total incapabilă să ofere Omului soluții pentru a-l ajuta să scoată Sistemele socio-economice din criză. Drama aceasta va costa societatea umană extraordinar de mult.

        Încă din anii 1974-1975 am fost interesați atât de ceea ce numim noi drama Științei economice (aceea de a fi ineficientă, incapabilă să salveze sistemul economic, să ajute omul în orientarea și conducerea proceselor economice în ultima instanță),  cât și de redescoperirea unei noi condiții umane de către această știință. De re-descoperirea și re-creația unui nou statut. De re-definirea ei ca știință. În lucrările noastre intitulate “Istoria sistemelor economice de la origini până azi (perspectivă sistemico-cibernetică)”, “Psiho-Economia”, “Pedagogia sistemelor economice”, “Sistemul socio-economic de evoluție” noi încercăm să facem tocmai lucrul acesta, să fundamentăm o nouă Știință economică, o Știință dezvoltată, capabilă să ofere Omului soluții. Suntem încredințați că am reușit să re-definim condiția umană, statutul acestei științe atât de importante pentru om.

            2 Ajungem la o altă problemă foarte spinoasă. După ce că această  Pseudoștiință, numită Economie politică (sau am văzut un alt termen Economie modernă) este, vai, atât de rămasă în urmă, ea mai  este predată și prost după manuale foarte proaste, atât în învățământul superior cât și în cel mediu.

       Manualul după  care se pred㠓ECONOMIA” în liceu (Editura Didactică și Pedagogică R A București 1999. Autori Mircea Coșa, Ilie Gavrilă, Dan Nițescu, Constantin Popescu, Paul Tănase Ghiță (coordonatori) este o mostră de inteligibilitate, de conținut dezorganizat. Autorii respectivi ar trebui amendați pentru “efectele negative pe care le produce manualul în mințile elevilor”. Cum să nu avem economiști proști, dacă avem profesori proști, Manuale proaste și Cursuri de economie proaste. În tot manualul nu se dă nicăieri definiția Științei economiei. Manualul nu prezintă câtuși de puțin o viziune clară aici asupra obiectului acestei științe și nici asupra științei. Manualul este un “univers de conținuturi abstracte, pretins științifice, foarte prost ordonate, intenționat confuze”. El mai mult îi îndepărtează pe elevi de studiul Științei economice decât să le descopere obiectul fascinant de studiu al acestei științe. După ce învață un asemenea Manual (conceputul de manual negativ ), elevul absolvent al unui liceu care urmează o Facultate de studii economice are toate șansele să nu aibă o viziune clară asupra sistemului economic și a fenomenului economic. Cunoștințele lui să fie confuze.

       Pentru el acest domeniu va rămâne mereu neinteresant, confuz. De aceea economiștii și profesorii de Economie care ajung la ministere sau prim - miniștrii sunt atât de diletanți, de opaci, de analfabeți în domeniul Economiei. Un autor de sinteze și comentarii de texte care-și intitulează cartea ECONOMIE (Florian Roateș, editura Polirom 1999) (știința sau obiectul de studiu care se predă în licee și în facultăți ar trebui să se numească în mod corect ȘTIINȚA ECONOMICĂ) definește obiectul de studiu al economiei astfel: ”Știința economică (numele științei este corect n. n.) studiază viața economică a societății, și a apărut din necesitatea realizării unui raport cât mai adecvat între resurse și nevoi, între producție și consum.” Să recunoaștem că o asemenea definiție este de un amatorism cras.

       Cu această definiție, cu aceast㠓viziune abstractă a științei” în minte un student la o Facultate de științe economice are o imagine absolut falsă atât a obiectului științei, cât și a științei însăși. La acest capitol , al definiției științei, autorii de manuale și lucrări economice, fie ocolesc subiectul, fie clachează. Efectele acestei ezitări epistemologice și al acestei opacități compromit  Știința economică.  O fac să fie neputincioasă în fața problemelor pe care i le pune realitatea, Viața.

        Ca să clarificăm lucrurile, vom spune că obiectul de studiu al științei economie este SISTEEMUL ECONOMIC ȘI CONȚINUTUL SĂU, FENOMENUL ECONOMIC. Procesele economice, elementele și structurile economice “gravitează”, coagulează, se organizează și există, funcționează în cadrul Sistemului economic și prin el. Fenomenul economic, viața economică, procesele economice nu ar putea exista dacă nu ar exista Sistemul economic.

       Nu poți să înțelegi această știință, nu poți “gândi economic”, dacă nu ai o viziune de ansamblu unitară asupra sistemului economic și a funcționalității lui. Sistemul economic, așa cum se va vedea din Lucrarea pe care o prefațăm, este de fapt un Sistem Psiho-socio-economic. Sau ca să simplificăm un Sistem socio-economic, fenomenul social conținând fenomenul psihologic. Cine are viziunea, imaginea de ansamblu a Sistemului socio-economic înțelege și cum funcționează acesta, și înțelege știința economică.

         Iată de ce credem noi că în asimilarea, în procesul de învățare al acestei Științe generale, Știința economică, trebuie să pornim de la descrierea structurală, de la imaginea de ansamblu a Sistemului economic. Sistemul socio-economic seamănă foarte bine cu un organism, (este un “organism”) sau cu un motor. El este format, ca orice motor, din subansamble, din subsisteme, mai precis. Subsistemul social, subsistemul mijloacelor economice, subsistemul obiectului muncii, subsistemul produsului, etc. Aceste subsisteme, care aparțin nivelului 1 de organizare al Sistemului socio-economic, sunt la rândul lor formate (în profunzime, cum ar veni) din subsisteme mai mici, care aparțin nivelului 2 de organizare al Sistemului socio-economic. Aceste subsisteme, determinându-se unele pe altele ”în cerc” fac ca sistemul să funcționeze ca un motor, ca un  organism.

               De la această viziune unitară a sistemului socio-economic trebuie începută asimilarea Științei economice. Odată având viziunea de ansamblu a Sistemului socio-economic, imaginea unitară, structurală, în fața ochilor, elevul de liceu sau studentul de la o Facultate de științe economice poate înțelege și poate asimila știința economică.

       După ce are viziunea de ansamblu asupra Sistemului economic și înțelege cum funcționează acesta, abia din acest moment studentul poate să se specializeze într-unul dintre domeniile acestei Științe, în Economia agrară, în Economia industrială, Bănci și Finanțe. Dar până când nu avem viziunea de ansamblu asupra sistemului Economic, o viziune clară și nu înțelegem cum funcționează el, care este rostul lui în lume, funcția lui, finalitatea lui, nu putem înțelege mare lucru din  studiul Economiei generale și al  ramurilor acestei științe, a domeniilor economice.

        Drumul invers, adică să ne cantonăm cu studiul într-unul din domeniile acestei științe, să ne specializăm într-una dintre ramurile domeniului, fără să avem o viziune de ansamblu asupra Sistemului și a fenomenului socio-economic  nu duce la nimic bun. Vom crea astfel studenți și “specialiști”  care nu înțeleg nimic din ceea ce se întâmplă în economie și cu Economia, ca Știință

         Lucrarea de față își propune să fie un Manual ajutător pentru elevii de liceu, care intenționează să studieze Știința Economică, sau Științele economice sau un Curs de economie, în adevăratul sens al cuvântului, pe care ar fi bine să-l parcurgă orice student, la început de drum, care urmează o Facultate de științe economice. Lucrarea de față este o Introducere în Știința economică. Elevul sau studentul care a parcurs (lucrarea este plăcută, captivantă, se citește cu plăcere) acest Curs are dintr-o dată o altă viziune, mai clară asupra domeniului economiei, ca și cum ar vedea, "foarte limpede de undeva de sus”, lucrurile, spațiul și alcătuirea domeniului economic. Așa cum spuneam, este mai mult un Manual ajutător, pentru că este conceput în așa fel încât, ca într-o excursie (călătorie epistemologică) îi sunt descrise lectorului subsistemele și componentele Sistemului socio-economic de la un capăt la altul. În text au fost introduse, în mod intenționat, structuri repetitive, reluări de descriere, de idei, tocmai ca, în cazul în care elevul sau studentul a parcurs Cursul, acesta să fie învățat deja. Să nu mai fie nevoie să mai reia Cursul, sau anumite segmente ale lui. Este un Tip de lecție descoperit și pus la punct de noi. Lecția este în așa fel construită încât este de ajuns s-o citești o dată, fie și cu un efort minim, ca să înțelegi tot ce ai citit și în același timp să ți se întipărească totul în minte. Abia după ce elevul a lecturat  (ca pe o poveste, ca pe un eseu) acest Manual ajutător de  Economie, el se poate apuca de studiul Manualului de Economie atât de prost ( despre care am vorbit mai sus ) după care se învață în liceu. Și abia după ce a parcurs acest Curs, studentul  care urmează o Facultate de Științe Economice va înțelege mult mai profund studiul Științelor economice. În sfârșit, acest Manual și Curs, aduce o nouă viziune (situată pe un plan superior ) asupra Științei economice și a obiectului acestei Științe, Sistemul socio-economic.

          Și cum acest Curs este un Ex-Curs didactic și epistemologic, Manualul sau Cursul de față este o Introducere în Știința economică ce ne dă viziunea de ansamblu asupra sistemului socio-economic și a fenomenului economic, continuându-se excursia de învățare, ex-Cursul, altfel spus, care va fi urmat de 10 asemenea Manuale ajutătoare sau de Cursuri care vor explora subsistemele Sistemului socio-economic în profunzime și în detaliu, în așa fel încât după lecturarea (ușoară și plăcută ) a acestor 10 cursuri , fiecare cititor să fie un specialist complet, foarte bine pregătit în domeniul acesta.

        Cum Manualul ajutător sau Cursul de față se citește cu plăcere, nu ne rămâne decât să le dorim cititorilor noștri “ excursie epistemologică și economică ușoară și plăcută ! “ Suntem de la început convinși că după ce veți parcurge această lucrare, multe din tainele Științei economice n-or să vă mai pară nici confuze, și nici taine, iar Știința economică o să vă placă mult mai mult. Să pornim, așadar, împreună în această excursie epistemologică, pentru mulți dintre dumneavoastră, fundamentală. O să descoperiți fericiți că la sfârșitul lucrării sunteți mult mai bogați și că domeniul economiei este foarte limpede! Vă dorim lectură plăcută!

SISTEMUL  SOCIO – ECONOMIC  ȘI FENOMENUL ECONOMIC

( Viziune sistemico-cibernetică asupra structurii și funcționalității

Sistemului socio-economic)

            Așa cum am arătat în lucrările noastre anterioare dedicate domeniului economic, Economia este Știința al cărei Obiect de studiu este Sistemul economic (în cazul în care obiectul de studiu este Sistemul economic național vorbim despre Economia Sistemului economic național, sau despre Economia mondială în cazul în care obiectul de studiul este Sistemul economiei mondiale) și procesualitatea care se dezvoltă în acest Sistem, adică fenomenul economic intrasistemic. Deci Sistemul economic și fenomenul economic, care este conținutul Sistemului economic legat de acest sistem, constituie Obiectul de studiu al Științei Economiei, al Economiei.

            Bine, dar Sistemul economic nu poate funcționa și nici exista în afara societății, de aceea noi  nu vorbim despre existența unui Sistem economic pur, sau în sine, pentru că nu există așa ceva, ci despre un SISTEM SOCIO-ECONOMIC UNITAR, INDIVIZIBIL. Un Sistem economic presupune cu necesitate un Subsistem format din Grupul uman, din ceea ce cu un termen generic numim Societatea, oamenii care pun uneltele în mișcare și muncesc  pentru a produce produsele care le asigură subzistența.

       Așadar (a se vedea figura 1 de mai jos) un Sistem economic este de fapt un Sistem socio-economic (care este adevăratul Obiect de studiu al Științei Economiei) și este format din următoarele subsisteme, studiate de noi și în celelalte lucrări ale noastre. Amintim care sunt subsistemele ce formează Sistemul socio-economic ?

STRUCTURA SISTEMULUI SOCIO-ECONOMIC. VIZIUNE SISTEMICO-CIBERNETCĂ DE ANSAMBLU ASUPRA SUBSISTEMELOR CARE FORMEAZĂ SISTEMUL SOCIO-ECONOMIC. STRUCTURA FENOMENULUI ECONOMIC.

DESCOPERIREA SISTEMULUI SOCIO-ECONOMIC EVOLUTIV, CARE ESTE SISTEMUL ECONOMIC AL VIITORULUI.

              Așa cum am arătat în lucrările noastre dedicate domeniului economic, Economia este Știința al cărei obiect de studiu este Sistemul economic și procesualitatea dezvoltată de acest sistem, adică fenomenul economic intrasistemic. Deci sistemul economic și fenomenul economic legat de acest sistem constituie obiectul științei numită Economia. În funcție de natura Sistemului economic studiat (național sau mondial), avem Economia Sistemului economic național sau Economia Sistemului economic mondial, acestea fiind ramuri ale Științei economiei generale.

Bine, dar Sistemul economic nu poate funcționa și nici exista în afara societății, de aceea noi nu vorbim despre un Sistem economic în sine, ci despre Sistemul socio-economic unitar. Un sistem economic presupune cu necesitate un subsistem format din Grupul uman, cel care pune uneltele în mișcare pentru a crea produse care să-i asigure subzistența, și un alt  mare Subsistem, cel pe care-l numim Economie, și prin care înțelegem Industria, Agricultura, Comerțul, Transportul, etc. Așadar,  (a se vedea figura 1 de alături) un Sistem economic este de fapt un Sistem socio-economic (cel care este obiectul Științei economiei) și este format din următoarele subsisteme, studiate de noi și în alte lucrări. Le reamintim. Vă rugăm să urmăriți Figura de mai jos, care redă în viziunea noastră Modelul Sistemului socio-economic

                                              SISTEMUL SOCIO-ECONOMIC NAȚIONAL

1.       MARELE                                       2 MARELE SUBSISTEM ECONOMIC

SUBSISTEM

SOCIAL

Subsistem Social      1
Subsistemul De Decizie și Control	Subsistemul Securității Sociale 13	Subsistemul Militar     14	Suibsistemul Relațional 15	Subsistemul Legilor, regulilor   16	Subsistemul Național Cultural (educațional)       18
Subsistemul Forței de Muncă	Subsistem Mijloace       2	Subsistem Obictul Muncii     3	Subsistem Produsul Muncii     4	Subsistemul de Transport     5	Subsistemul Pieței     6	Subsistemul Capitalului     7	Subsistem Cercetării și Rezolvării Problemelor         8	Subsistemul Finalităților și Așteptărilor    17
Subsistemul Nevoilor Umane și al Cerințelor Sociale	Subsistem Național de Învățământ 9	Subsistemul Culturii     10	Subsistemul  Sănătății   11	Subsistemul juridic     12

Sistemul Socio-economic național, a cărui schemă am prezentat-o mai sus, este format, așa cum se vede pe schemă,  din două MARI SIBSISTEME :

1.     MARELE SUBSISTEM SOCIAL,  Subsistemul 1, pe schema noastră care la rândul lui este format și el din  următoarele subsisteme :

a. Subsistemul de decizie și control, format din totalitatea indivizilor umani care ocupă funcții de conducere din care ei iau decizii, cei care i-au decizii. Această categorie socio-profesională fiind organizată la rândul ei, pe nivele și subsisteme.

b. Subsistemul Forței de muncă, format din totalitatea oamenilor care muncesc. (acest subsistem este complementar cu Sibsistemul indivizilor din societate care nu muncesc, care nu participă la crearea produsului numit muncă, și și la crearea produsului muncii, aceștia fiind copii, bătrânii, etc)  și

c. Subsistemul necesităților umane și al cerințelor sociale, care sunt nevoile biologice, psihice și sociale ale indivizilor umani care formează societatea, la care se adaugă cerințele social-economice, culturale care aparțin societății. Și,

2.     MARELE SUBSISTEM ECONOMIC, îl numim astfel convențional (ceea ce până acum am înțeles prin noțiunea de Economie) și care este format din Subsistemele numărul 2, 3, 4.., pe schema noastră, adică din celelalte Subsisteme care formează Sistemul socio-economic, în ansamblul său, și care sunt “prelungirile social-economice” ale Sistemului social. Acestea sunt :

2.     Subsistemul mijloacelor de producție, format la rândul său din subsisteme care aparțin nivelelor 2 și 3 ale Sistemului Sicio-economic național.

3.     Subsistemul Obiectului muncii.

4.     Subsistemul Produsului muncii.

5.     Subsistemul Transportului,  

6.     Subsistemul Pieței,

7.     Subsistemul Capitalului,

8.     Subsistemul Cercetării științifice și al Rezolvării problemelor Sistemului socio-economic.

9.      Subsistemul Național de Învățământ.

10    Subsistemul cultural.

11    Subsistemul sănătății.

12    Subsistemul Juridic.

13  Subsistemul Securității sociale.

14. Subsistemul național militar.

15. Subsistemul relațional.

16. Subsistemul Legilor, Principiilor și Regulilor, reglementărilor de funcționare ale Sistemului,

17. Subsistemul Finalităților și al Așteptărilor  și,

18 Subsistemul național cultural, care se “suprapune, este identic” peste Sistemul socio-economic, în ansamblul său, fiind în același tip și Sistem național Educațional. Și  acum să le luăm pe rând să ne referim la ele.

SUBSISTEMELE SISTEMULUI SOCIO-ECONOMIC NAȚIONAL

I.                 SUBSISTEMUL SOCIAL (privit în sine, Sistemul social) este format din totalitatea indivizilor umani ai unei națiuni, oameni care muncesc, dar și din cei care nu participă la realizarea procesului muncii . Este de fapt întreaga Societate, formată din indivizii umani care muncesc, dar și din restul populației. Acest Subsistem este format la rândul lui din mai multe subsisteme :

1. Subsistemul de decizie și control, organizat pe mai multe nivele și care este format din totalitatea indivizilor umani care îndeplinesc funcții de conducere și care iau decizii privind funcționalitatea și procesualitatea sistemului economic în ansamblul său, dar și în subsistemele sale, deci la diferite nivele. Aceștia sunt  în general cei care ocupă funcții politice, fac parte din ierarhia politică și administrativă a unei națiuni. Ei ocupă deci, funcții de conducere, la diferite nivele, și în Intreprinderile economice.

2. Subsistemul forței de muncă (văzut ca subsistem al subsistemului  social, care este Grupul uman sau populația unei țări), constituit din totalitatea indivizilor umani care muncesc, cei care creează munca și care, la rândul lui, prin intermediul subsistemului mijloacelor de producție pune în funcțiune “mașinăria” întregului Sistem socio-economic.

3. Subsistemul Sistemului social format din indivizi umani care nu muncesc, cum ar fi copii, pensionarii, bolnavii, bătrânii. Chiar dacă nu muncesc, nu creează produsul numit Muncă, ei sunt totuși un factor economic prin aceea că posedă un sistem de nevoi, de necesități care trebuie satisfăcut, sunt viitorii muncitori și funcționari, au un sistem de așteptare, idealuri etc.

4. Subsistemul nevoilor umane, format din necesitățile umane, biologice, psihice, culturale, subsistem aflat, ca să spunem așa, în interiorul ființei umane și care stă la baza funcționalității, a funcționării sistemului socio-economic, și este de o importanță primordială pentru că el este cel care pune în mișcare Grupul uman, indivizii umani, trimițându-i la muncă. Este “focul” nestins care arde la baza marii “mașinării” care este sistemul socio-economic, determinându-i pe indivizii umani să producă Munca.

5. Subsistemul de necesități (nu ale indivizilor umani) ci al Sistemului socio-economic în ansamblul său. Acesta este format din Subsistemele de necesități ale Subsistemelor Sistemului socio-economic văzut în ansamblul său. Și acest Subsistem îi determină pe oameni să acționeze, să muncească, funționând deci ca un Factor economic motivațional.

              II. 2 AL DOILEA MARE SUBSISTEM (nivelul 1 al subsistemelor, pe schema noastră nr 2 ) AL SISTEMULUI SOCIO-ECONOMIC este Subsistemul mijloacelor de producție sau Sfera tehnologică. De altfel istoria umanității, a lui Homo Faber și Homo Sapiens, începe din clipa în care una dintre primate, omul primitiv, a “făcut” prima unealtă. Prima unealtă fiind o bâtă, o creangă, un obiect din natură pe care omul primitiv l-a folosit fie să scuture un pom sălbatic, de fructe, fie să se apere de un dușman, fie să vâneze.

          Prima unealtă a fost un obiect din natură, care nu a fost deloc transformat de om, doar a mijlocit o acțiune umană între el și un alt obiect din natură. Ulterior omul paleoliticului timpuriu a învățat să transforme obiectele pe care le găsea în natură, astfel ca uneltele să fie cât mai eficiente, să-l ajute pe om cât mai mult. Pe parcursul istoriei omul a învățat să perfecționeze aceste unelte, să le diversifice, apoi chiar a inventat noi unelte, în toate domeniile vieții, ale muncii. Această sferă a uneltelor a tot crescut, s-a îmbogățit cu unelte din ce în ce mai perfecționate, iar omul a devenit din ce în ce mai puternic, mai stăpân pe el, dar și pe natura pe care începuse demult s-o transforme în folosul său.

         Pe parcursul Istoriei, din nefericire, omul și-a perfecționat uneltele, inventând unelte din ce în ce mai distrugătoare, care-l făceau pe el mai “mare” peste semenii săi, care-i dădeau iluzia și realitatea puterii. Pe parcursul istoriei au fost perfecționate uneltele războiului, uneltele morții, arcul cu săgeată, sulița, sabia etc. În tot secolul XX Omenirea a investit mai mult de două treimi din resurse în perfecționarea armelor de distrugere, și mai puțin de o treime în perfecționarea uneltelor pozitive, adică a mijloacelor de producție, a celor prin intermediul cărora omul produce finalități pozitive.

        La rândul ei, această Sferă a tehnologiei, fără de care n-ar fi fost de conceput progresul istoric, este formată din mai multe subsisteme, acestea clasificându-se după domeniile umane, sau după alte criterii. De exemplu subsistemul mijloacelor  de producție din agricultură, subsistemul mijloacelor din industrie. Ele pot fi mijloace de producție, de întreținere, de transport etc

            III. SUBSISTEMUL OBIECTULUI MUNCII, nr 3 pe schema noastră. Ființa umană este cea care în timpul unei activități, utilizând o unealtă, proces prin care ea, ființa umană, produce munca (aceasta nefiind altceva decât o cantitate de energie, informație și substanță ) acționează asupra Obiectului muncii cu scopul conștient de a crea un Produs. Cantitatea de muncă (de energie, informație și   substanță, E. I. S. ) care este produsă în interiorul ființei umane este transmisă uneltei care o amplifică, o structurează, îi dă particularitate și specificitate, o direcționează, prin unealtă, Omul acționând astfel asupra OBIECTULUI MUNCII. Aceasta a fost, de la începutul istoriei până astăzi, realitatea economică asupra căreia acționează omul pentru a o transforma și a realiza Produsul economic.

       De aceea vom spune că subsistemul obiectului muncii este un alt subsistem (din primul nivel al subsistemelor) foarte important al Sistemului socio-economic. Și acest subsistem este format la rândul lui din alte subsisteme, și a evoluat pe parcursul istoriei odată cu evoluția Sistemului socio-economic în ansamblul său.

              IV. SUBSISTEMUL PRODUSULUI MUNCII SAU SFERA PRODUSELOR ECONOMICE. Produsul este rezultatul muncii, al procesului de producție, al procesului economic, și este intenționat, planificat, gândit de om în procesul muncii. Sau înaintea procesului muncii. Produsul este obiectul prelucrat care satisface nevoile umane, fie că acestea sunt biologice, psihologice sau culturale, ori sunt necesități industriale, sociale, ale Intreprinderilor. Produsul muncii poate fi sub formă materială, obiectuală, (o pâine, o mașină) sau sub formă de proces, de servicii. În acest sens se vorbește de Industria serviciilor, care s-a dezvoltat foarte mult în ultimele decenii. Fără producerea acestui produs, proiectat, prelucrat procesul muncii nu ar avea nici un rost, nici o finalitate, iar societatea și omul n-ar putea supraviețui. Procesul economic nu ar mai putea fi relansat de fiecare dată.

        Așa după cum se știe, o parte din produsul muncii este destinat satisfacerii nevoilor indivizilor umani, societății, realizării subzistenței societății, iar o altă parte satisfacerii  sistemului de nevoi al Sistemului socio-economic (această cantitate și calitate de produse a evoluat, a crescut necontenit de-a lungul istoriei ). Cealaltă parte a Produsului muncii, surplusul, a crescut neîncetat odată cu progresul istoric. Surplusul de produse a crescut mai ales ca proporție în raport cu partea produsului destinată satisfacerii nevoilor umane. Această parte a produsului, surplusul, este trimisă la piață pentru a fi vândută și transformată în Capital.

             V. SUBSISTEMUL TRANSPORTULUI. Este un subsistem extrem de important, făcând parte din subsistemele primului nivel de organizare a Sistemului socio-economic și fără de care Sistemul economic nu ar putea funcționa. În Sistemele economice moderne acest subsistem s-a dezvoltat foarte mult. Comerțul mondial deplasează cu mijloacele de transport moderne cantități de produse uriașe pe întreaga suprafață a planetei. De asemenea trebuie spus că putem privi sistemul de transport ca subsistem al Sistemului relațional al sistemului socio-economic.

            VI. SUBSISTEMUL PIEȚEI. Nu știm precis când a apărut acest subsistem în istoria omenirii și în care punct al globului, dar cu siguranță că acest lucru s-a întâmplat când omul primitiv a schimbat primele “produse”. Când un om primitiv, care avea prea multe fructe, sau prea multă carne, i-a dat altui om primitiv din carnea sa pentru a primi un alt “produs” în schimb care îi era necesar, a apărut forma cea mai rudimentară a pieței : trocul sau schimbul în natură. Subsistemul pieței s-a dezvoltat în istoria omenirii odată  cu dezvoltarea societății umane în ansamblul ei, a descoperirii de noi mijloace de producție, mai eficiente.

        Piața este un subsistem “specializat” în schimbarea produsului cu alt produs (trocul) în funcție de valoarea de întrebuințare a celor două produse, sau în schimbarea produsului ( care devine marfă ) cu o “marfă general㠓 numită bani. Banii nu sunt altceva decât tot un produs, sau o “unealtă”, care are în plus  însușirea de  a fi schimbat cu orice marfă. Orice produs când este dus la piață pentru a fi vândut, odată intrat în “spațiul pieței” el devine marfă. În acest spațiu al pieței se schimbă întotdeauna două mărfuri între ele. Schimbul între cele două mărfuri (troc sau utilizând bani) nu se face la întâmplare, nu este un act gratuit, dimpotrivă își are legile și caracteristicile lui. Dezvoltarea pieței ca subsistem  a determinat o dezvoltare, o evoluție permanentă atât a societății omenești cât și a sistemului socio-economic în ansamblul său, și a tuturor celorlalte subsisteme.

        Piața ca subsistem are multiple funcții, prima dintre ele fiind aceea de a asigura schimbul mărfurilor, fără de care procesul de producție și funcționalitatea sistemului socio-economic  nu sunt posibile. În urma vânzării unui produs vânzătorul va obține banii necesari re-investirii, adică reluării procesului de producție. Cu alte cuvinte, Piața nu este numai un instrument (mijloc) care produce schimbul produselor, ci produce Capitalul care va fi re-investit, și care deschide posibilitatea reluării procesului de producție pe un nivel și mai înalt. În același timp Piața ca subsistem are o funcție de reglare, și orientare a producției către produsele cele mai cerute, sau de calitate mai bună, și prin aceasta a multora din mecanismele sistemului socio-economic. Se vor vinde mai bine, cu un preț mai mare, produsele care :

1.     Sunt foarte necesare ;

2.     Sunt de calitate, adică au o valoare ce întrebuințare mare, au o valoare tehnică ( calitate, durabilitate ) ridicată, au o valoare estetică și psihologică ridicate. Un produs care are căutare îi va face pe producători să producă acest produs într-o cantitate cât mai mare și de o calitate cât mai bună, luându-se la întrecere, născându-se astfel procesul concurențial. Acesta este mecanismul prin care piața orientează producția și direcția de “curgere” a sistemului economic. Piața este cea care produce concurența, care în termeni psihologici înseamnă o motivație ridicată a muncii producătorilor. Adică îi face pe aceștia să se “întreac㔠între ei sau, cu alte cuvinte, îi obligă să muncească și să gândească mai mult pentru a căuta noi soluții tehnologice mai eficiente.

       Concurența i-a obligat pe producători să se transforme în  “descoperitori” de noi unelte și tehnologii. Între marile Concerne capitaliste concurența este atât de ridicată încât acestea se întrec să investească în cercetare, fapt care duce și a dus în ultimele veacuri la dezvoltarea Subsistemului cercetării științifice sau al rezolvării problemelor. De altfel acest subsistem al pieței a participat încă de la începutul istoriei la dezvoltarea procesului diviziunii muncii, fiind “creatorul” categoriei socio-profesionale a neguțătorilor, a comercianților, care s-a dezvoltat neîncetat. Categorie care a “dinamizat” dezvoltarea tuturor celorlalte subsisteme ale sistemului socio-economic. Și nu în ultimul rând, piața ca subsistem funcționează ca un subsistem pompă. Ca un fel de inimă în organismul uman (funcție pe care o mai are și subsistemul necesităților umane). Astfel ea preia mărfurile care “se vars㔠în spațiul pieței cum se varsă apa râurilor în mare, transformă aceste mărfuri în marfa generală și abstractă numită bani, pe aceștia la rândul lor îi pompează reinvestindu-i în reluarea procesului de producție, după ce i-a transformat în Capital.

       Piața mai are, așa cum am mai afirmat în alte lucrări ale noastre și o funcție educațională, în sensul că îi formează pe oameni ca buni comercianți. Acești comercianți au avut încă de la începuturile acestei categorii socio-profesionale o anume “mentalitate”, un anume mod de a gândi, mai mobil, mai viclean decât modul de a gândi al agricultorului sau păstorului, ori meșteșugarului. Comerciantul (în Mesopotamia, Fenicia, Grecia antică până azi ) călătorind în spațiu mai mult decât celelalte categorii socio-profesionale a devenit mai “informat”, mai inteligent, pus fiind în situația de a rezolva problemele numeroase pe care i le pune viața și profesia sa. În același timp el a fost agentul care a răspândit cunoștințele pe o arie geografică mai mare, călătorind de la o țară la alta. Neguțătorii, interesați să-și vândă mărfurile, căutau noi orașe și așezări, uneori tot mai îndepărtate, astfel au fost primii care au participat la dezvoltarea pieței, a acestui subsistem atât de important. Cu alte cuvinte, oamenii acestei categorii socio-profesionale nu au schimbat numai o marfă cu alta transportând-o dintr-un loc în altul, ci au fost și producători. Producători de piață, creatori de nou, transportatori de cultură, de noi informații, descoperitori etc.

        Descoperirea Americii este efectul dezvoltării comerțului în regiunea Mediteranei, acesta dezvoltându-se din nevoia de a avea noi piețe de desfacere și de noi spații de materii prime. La rândul lui, acest eveniment a dus la dezvoltarea în deceniile și secolele următoare a comerțului, la dezvoltarea și răspândirea cunoștințelor geografice și culturale. Iată deci de ce acest subsistem al Sistemului socio-economic este atât de important și de ce a jucat el un rol atât de mare în dezvoltarea societății omenești, a apariției Economiei mondiale. La închegarea Sistemului socio-economic mondial unitar.

            VII. SUBSISTEMUL CAPITALULUI. Este și acesta un subsistem important (aparținând primului nivel de organizare a Sistemului socio-economic ). Capitalul nu este altceva decât produsul sistemului economic (după ce acesta a trecut prin faza de produs și marfă, după ce a trecut prin spațiul Pieței) care are calitatea de a se re-investi din nou în procesul de producție. În funcție de forma sa putem vorbi de capitaluri fixe (uzinele, fabricile) care nu circulă dintr-un loc în altul, este capital necirculant, dar care prin simpla lor existență și funcționalitate produc, participă la producerea produsului muncii. La rândul lor capitalurile fixe sunt de două feluri : Statice, cum ar fi clădirile care se “consum㔠mai greu și Dinamice sau în mișcare, cum ar fi mașinile și uneltele care se consumă mult mai repede. A doua categorie de capitaluri, capitalul lichid, circulant se află depozitat sub formă de cantități de bani în bănci. El poate fi transferat dintr-un loc în altul și re-investit, transformat în mărfuri de tipul uneltelor, al bunurilor materiale. Acest subsistem este și el foarte important pentru că el este cel care are calitatea de a fi investiție, de a deveni investiție, adică factor care declanșează reluarea procesului de producție. Pe parcursul istoriei acest capital s-a dezvoltat neîncetat. Un producător nu urmărea altceva decât să-și mărească capitalul, căci capitalul era premiza propriei lui dezvoltări.

        Cu cât un producător, un comerciant, un bancher poseda un capital mai mare în prima fază, prin re-investirea lui el putea obține în faza a doua un capital și mai mare. Capitalul a devenit deci un fel de Forță care-l obliga pe producător, pe capitalist (denumirea celui care deține capital), să muncească mai mult, să caute noi soluții ( de multe ori necinstite, bazate pe viclenie sau pe forță, a se vedea apariția și dezvoltarea colonialismului) prin care capitalul deținut putea fi mărit. În capitalism această presiune a capitalului de a fi mărit de către capitalist și de către cei care participă la producerea lui a devenit atât de mare încât el îl subsumează pe om, subsumează întreg procesul de producție. Totul este pus în slujba măririi Capitalului,  omul și celelalte elemente, subsisteme ale sistemului economic devin “sclavii” Capitalului. Capitalul devine un Tiran, care victimizează întreg sistemul economic, întreaga societate, își subordonează toate elementele sistemului, întreaga procesualitate a Sistemului socio-economic. Le subordonează, le “exploateaz㓠la sânge, le pune să lucreze pentru el, pentru mărirea lui. Capitalul devine o forță vie, asemeni unei ființe vii, a cărei singură rațiune este aceea de a se mări, de a crește la nesfârșit.  Oamenii sunt transformați în simple “unelte” docile, sclavi, pierzându-și astfel esența umană. Este asemenea unui bulgăre de zăpadă rostogolit la vale care, cu cât se rostogolește, cu atât devine mai mare, și cu cît devine mai mare cu atât devine o Forță și mai teribilă, inumană. Oamenii din sistemul economic sunt dezumanizați, alienați,  își pierd specificitatea și esența lor de ființe umane, rațiunea de a ființa în lume, fiind transformați în simple unelte, simpli sclavi dezumanizați, roboți care trudesc ca să mărească acest lucru foarte ciudat apărut în istoria umanității numit

       CAPITALUL. Capitalul, indiferent de mijloacele și calea prin care crește, ca subsistem specific, de sine stătător (pentru că altfel, el este o resursă ca orice resursă economică, un mijloc, un produs și o marfă) are calitatea de a produce …investiție. El se transformă în investiție, în proces economic, în produs (declanșând reluarea sau continuitatea procesului economic), fapt care va face ca după un ciclu economic  capitalul să devină și mai mare.

            Așa după cum am observat până acum, subsistemele din nivelul I al Sistemului socio-economic creează, produc fiecare câte ceva. Să recapitulăm : Subsistemul social  (grupul uman, de muncă, de individul uman) creează un produs  care este Munca. Fără acest produs nu ar putea să existe și nici să funcționeze nici un sistem economic. Este “sângele”, curentul electric, substanța vie care circulă prin arterele sistemului economic, punându-l în mișcare. Dar munca nu este altceva decât o cantitate de Energie, informație și substanță (EIS) umană cheltuită de om, produsă de om, ca în urma unui efort fizic și psihic, în urma unei acțiuni să realizeze un …produs, de care acesta are nevoie pentru a-și satisface nevoile umane. Fără această satisfacere a necesităților el neputând să supraviețuiască și să fie subiect economic. Cu alte cuvinte, munca este ceva, “o parte” din om care este elaborată înăuntrul personalității umane ( gândire, lucrarea, conlucrarea funcțiilor psihice, punerea unor cunoștințe în practică, elaborarea strategiei de muncă, plus energia psihică și biologică obținută în urma arderii în organismul nostru a unor substanțe, metabolismul uman) și care prin contactul cu unealta iese din ființa umană, fiind transmisă pe “canalul uneltei” obiectului muncii, pentru a-l transforma în vederea obținerii produsului muncii.

        Cu alte cuvinte, munca nu este altceva decât un produs “psihic”, uman, al Sistemului personalității umane ce încorporează în el EIS, o cantitate și calitate de informație, energie și substanță. Această cantitate de EIS, care este munca, este preluată de subsistemul mijloacelor de producție și de subsistemul obiectului muncii. Este de cele mai multe ori amplificată ca energie fizică și restructurată altfel încât să poată transforma obiectul muncii în produs.  Acesta este miracolul pe care-l realizează unealta, această a doua mână a ființei umane care-l prelungește pe om în natură și-l face mai puternic și mai dibaci. Apt să realizeze acțiuni umane diferite și lucruri pe care altfel nu le-ar fi putut realiza. Omul singur, sau EIS aflat în interiorul Sistemului personalității umane, ca și EIS exteriorizat, fără unealtă, nu ar fi putut realiza produsul. Nici unealta singură fără produsul uman numit muncă, și fără conținutul lui, de EIS.

        Ci numai această unitate extraordinară dintre om și unealtă, această continuare a omului, a efortului său de către unealtă, numai această unitate om-unealtă poate deci să realizeze produsul uman.

               Așadar, dacă rolul Subsistemului social al sistemului socio-economic este acela de a produce munca, rolul uneltei, al subsistemului mijloacelor de producție este acela de a prelucra Cantitatea de muncă (EIS ), de a o “prelucra și  transforma” în așa fel încât această cantitate de muncă să poată transforma obiectul muncii în produs. Și desigur, are rolul de a transporta această cantitate de muncă înspre și la OBIECTUL MUNCII.

         Rolul obiectului muncii (care este o realitate ce conține și ea Energie, Substanță și Informație), care este un sistem fizic-material (un obiect neprelucrat sau semiprelucrat, o realitate fizică sau informațională) este acela de a prelua și prelucra cantitatea de Muncă, de EIS pe care i-o transmite unealta. De a recepta energia, informația și substanța primită prin unealtă, pe care o “combină”,  cu EIS  pe care o deține el, conținută de  corpul lui,  din această combinație, “prelucrare, rezultând un alt EIS, sumă și sinteză a celor două EIS.  Produsul este asemenea unui  vas care înmagazinează în el rezultanta EIS-ului primit de  obiectul muncii și a EIS-ului pe care-l deținea.

           Pe parcursul acțiunii  Omului asupra  obiectului muncii, pe durata procesului muncii   “corpul” produsului  muncii fructifică întregul curs al EIS, de la ieșirea acestuia din Sistemul personalității umane. Subsistemul Produsului muncii este deci un “obiect prelucrat” care conține în el EIS creat de Subsistemul social (de om) sub formă de muncă, EIS prelucrat și transmis prin unealtă. O parte din produse vor fi repartizate pentru satisfacerea necesităților, a consumului, pentru asigurarea subzistenței sistemului social, iar cealaltă parte, surplusul de produse, va fi orientată către piață unde va fi vândută și transformată în Capital. Capitalul, fie că este sub formă lichidă, bani, fie sub forma mijloacelor fixe, nu este altceva decât tot o cantitate de EIS, numai că această cantitate de EIS are însușirea de a fi capitalizat și de a fi re-investit în reluarea procesului de producție.

             VIII. SUBSITEMUL CERCETĂRII ȘTIINȚIFICE SAU AL REZOLVĂRII PROBLEMELOR SISTEMULUI SOCIO-ECONOMIC. Nu știm precis când a apărut în istorie primul “cercetător științific”, probabil odată cu realizarea primei invenții, a descoperirii unor noi unelte și tehnologii, a descoperiri unei sau a unor noi cunoștințe. În sclavagism au apărut oameni dotați și învățați care s-au ocupat chiar cu lucrul acesta,  “adunarea, asimilarea cunoștințelor existente și descoperirea de noi cunoștințe, realizarea de mijloace de producție din ce în ce mai eficiente. Dezvoltarea “cercetării științifice” este legată de apariția și dezvoltarea Școlii, a fenomenului educațional în istorie. În evul mediu, odată cu apariția în Europa a Universităților, crește numărul oamenilor dotați care își dedică viața dezvoltării cunoștințelor despre om și despre lumea înconjurătoare, descoperirii de noi mijloace de producție, a unor noi tehnologii. Leonardo da Vinci este unul dintre pionierii și titanii  cercetării științifice din Renaștere.

        Reținem acest lucru important : omul începe să producă pe o scară relativ largă un produs foarte ciudat care se numește informație nouă, noile cunoștințe.  Acest produs (care înseamnă tot cantitate de EIS încorporată într-un produs : o carte, o lucrare științifică ) are o particularitate foarte stranie, dar și foarte importantă, și anume aceea de a fi o zală, un “ochi” într-un lanț de cunoștințe, altfel spus, de a produce noi cunoștințe. Acest fapt duce la apariția unui mare număr de cunoștințe noi, care la rândul lor creează o altă mentalitate, alte moduri de a gândi, și care în final duc la apariția unei noi concepții despre lume. Duc la dezvoltarea culturii și a civilizației. Începând cu secolul al XIX-lea acest produs și această activitate de a descoperi noi cunoștințe, generalizându-se, devenind o mare necesitate pentru Sistemele economice, a condus la apariția unui nou și foarte important Subsistem al Sistemului socio-economic, la apariția unei noi diviziuni a muncii pe scară largă, iar în sec XX la dezvoltarea unei noi categorii socio-profesionale, cercetătorii științifici, care avea să genereze în cea de-a doua jumătate a sec XX apariția și dezvoltarea Revoluției științifice și tehnologice. Acest subsistem, în care activitatea fundamentală este Cercetarea, (ca nou tip de muncă, munca cu creierul, cu informația care produce nu mâncare, nu unelte de producție, ci un produs abstract numit informație nouă ! ) începând cu secolul XX avea să devină un subsistem foarte important, subsistemul care va genera progresul tehnologic, revoluțiile tehnico-științifice evoluția Sistemului socio-economic în ansamblul său. De fapt prin descoperirea de noi informații, noi unelte, noi tehnologii, noi soluții acesta este subsistemul care Rezolvă problemele pe care viața, realitatea, istoria le pune Sistemului socio-economic.

         El produce acest lucru, acest “produs” greu de înțeles, evoluția, progresul sistemului, rezolvarea problemelor care se pun sistemului. Acest subsistem conține și el și utilizează, ca și celelalte subsisteme, o cantitate de EIS structurată superior, este adevărat, iar această cantitate de EIS are însușirea de a produce noi cunoștințe, noi tehnologii (care la rândul lor produc alte cunoștințe progres și evoluție economică)  și de a rezolva problemele care se pun sistemului. Acest subsistem este subsistemul care în secolul XXI ,dezvoltându-se va produce evoluția sistemului socio-economic în ansamblul său, transformându-l pe acesta Sistem socio-economic de evoluție. Trecerea în istorie de la sistemul socio-economic capitalist la sistemul socio-economic de evoluție va constitui cea mai mare revoluție din istoria umanității. Revoluția care va salva civilizația umană, națiunile, popoarele, în secolul XXI.

             IX. SUBSISTEMUL DE ÎNVĂȚĂMÂNT, numărul 9 pe schema noastră a Sistemului socio-economic. În viziunea de până la noi (a se vedea lucrarea noastr㠓PSIHOECONOMIA“ și “SISTEMUL ECONOMIC DE EVOLUȚIE SAU CARTEA CARE VA SALVA LUMEA”) a economiștilor, Economia este știința care studiază procesul producerii bunurilor materiale și al serviciilor, comerțul, circulația banilor. Educația și cultura au fost lăsate în afara acestei Științei, ba chiar această mentalitate veche și nenorocită a economiștilor, că educația și cultura sunt activități neproductive, consumatoare de bani, care nu produc pentru sistemul economic, este și astăzi acreditată. Nefastă mentalitate, eronat mod de a gândi ! Nu este deloc așa, dimpotrivă, subsistemul educațional și subsistemul de învățământ (cele două subsisteme nu sunt identice.

        Subsistemul de învățământ este inclus sau este un Subsistem al Subsistemului național educațional) sunt două dintre subsistemele cele mai importante ale Sistemului socio-economic în ansamblul său. Așa cum demonstram în “Sistemul socio-economic de evoluție”, subsistemul educațional este  un subsistem bazal, o temelie a sistemului socio-economic. El, împreună cu subsistemul cercetării și al rezolvării problemelor, este un subsistem fundamental care produce progresul și evoluția sistemului socio-economic în ansamblul său, a sistemului național educațional  și a sistemului național de învățământ. În ultima instanță Subsistemul de învățământ nu este altceva decât o Intreprindere (subsistemul economic al intreprinderii) care produce un produs numit educația. Dar ce înseamnă educație ? Înseamnă oameni din ce în ce mai bine informați și mai educați, adică oameni care au o putere economică din ce în ce mai mare, care pot crea o cantitate de muncă, de EIS, din ce în ce mai eficientă, mai evoluată, superioară.

         Așa cum industria ca subsistem al Sistemului economic producând unelte din ce în ce mai perfecționate, mai puternice, mai eficiente și mai complexe determină evoluția, progresul sistemului economic, la fel sau cu atât mai mult sistemul național  de învățământ, care este UZINA VIE ce creează oameni din ce în ce mai educați, (cu o Putere superioară de a crea EIS,  care produc cantități superioare de muncă, ce sunt apoi transmise prin uneltele de producție mai departe în sistem) determină o evoluție și mai accentuată a Sistemului socio-economic. Subsistemul de învățământ este subsistemul care posedă EIS cel mai ridicat, superior, produsul acestui subsistem fiind un om din ce în ce mai evoluat. Iată de ce societățile naționale care au cel mai înalt nivel educațional (și acestea sunt societățile care au o cultură și o tradiție culturală dezvoltate, dar și un învățământ dezvoltat) sunt și cele mai eficiente din punct de vedere economic. După cel de-al doilea război mondial Germania și Japonia au fost țări distruse, cu economii sărăcite, jefuite, pe când Rusia, ca țară învingătoare, a jefuit de peste tot.

       Iată că după 50 de ani Rusia este la pământ, iar Germania și Japonia sunt mari puteri economice. De ce? Tocmai pentru că nivelul educațional al germanilor și al japonezilor este foarte ridicat. Așadar subsistemul educațional este unul dintre cele mai importante subsisteme ale sistemului socio-economic, funcția lui fiind aceea de a produce oameni  din ce în ce mai educați. Adică o Forță de muncă din ce în ce mai eficientă, capabilă să creeze o muncă din ce în ce mai evoluată, un EIS mai evoluat. Dacă nu ar fi apărut în istoria sistemelor economice acest subsistem (ca și subsistemul cercetării științifice) astăzi omenirea ar fi tot în Comuna primitivă sau în sclavagism. Sistemul socio-economic, ca să funcționeze, are mare nevoie de acest produs numit educație.

            În fond educația, produsul subsistemului de învățământ și al subsistemului educațional, nu este formată decât din “produse” ale căror conținut este format tot din EIS, dar un EIS care are însușirea de a-i face pe oameni să fie mai cultivați, mai informați, posedând deprinderi și abilități de muncă mai complexe, mai înalte, fiind deci subiecți economici mai eficienți.  Subsistemul educațional este cel care educă și formează toate categoriile soci-profesionale, inclusiv acea clasă a viitorului care sunt oamenii cu o specialitate superioară, cercetătorii științifici, tehnicienii din sistemul de cercetare. Când un sistem socio-economic are un înalt nivel educațional, el are o eficiență foarte ridicată. Există o relație direct proporțională între nivelul educațional al unei societăți și nivelul eficienței economice al sistemului socio-economic.

             X. SUBSISTEMUL CULTURAL. Și acest subsistem este extraordinar de important pentru Sistemul socio-economic, deși mai persistă printre economiști prejudecata eronată și atât de contraproductivă că atât educația cât și cultura sunt domenii neproductive, altfel spus, nebenefice, ineficiente din punct de vedere economic. Cultura este subsistemul (un fel de intreprindere economică ce produce valori culturale) ale cărui produse sunt operele culturale, produsele culturale și de artă. Operele literare, operele plastice, operele muzicale, de cinematografice, etc.

       Acestea sunt desigur produse care se pot vinde și în acest caz ele devin mărfuri, cele mai valoroase dintre ele fiind schimbate pe o mare cantitate de bani. Au deci un preț foarte bun. Aceste mărfuri culturale mai au însă câteva însușiri care fac ca ele să fie cu adevărat niște produse extraordinare. În primul rând aceste produse satisfac acest tip de necesități umane pe care le numim necesități spirituale, culturale. Ființa umană, spre deosebire de celelalte animale, nu se hrănește numai biologic, ci și spiritual. Odată asimilate aceste produse spirituale, ele îi produc omului “Bucurii estetice”.

      Ele îl fac pe om să fie mai fericit, să se bucure de frumos, îl creează mai bogat spiritual. Mai  sensibil, orientat către frumos. În același timp însă aceste produse au și o importantă funcție educațională, nu numai estetică, ele ne formează ca personalități umane. Fac din noi oameni culți, informați, ne ajută să ne înțelegem pe noi, să înțelegem lumea în care trăim, să ne formăm o concepție superioară despre lume și viață. Aceste valori, aceste produse ale subsistemului cultural formează conținutul procesului de învățământ și participă, la rândul lor, la formarea unui alt produs al Sistemului socio-economic pe care noi l-am numit UNIVERS CULTURAL NAȚIONAL sau Universul Cultural al Civilizației Umane, dacă ne referim la civilizația umană. În lucrările noastre noi am arătat că Universul cultural național, cât și Universul educațional național  au un rol extraordinar în susținerea, hrănirea sistemului socio-economic, în evoluția lui. Produsul cultural are deci un rol extraordinar în subzistența și evoluția sistemului socio-economic. Sistemele economice de fapt nici nu pot funcționa, nu pot exista fără subsistemele educaționale și culturale.

                   XI. SUBSISTEMUL SĂNĂTĂȚII,  în schema noastră numărul 11. Este un sistem foarte important. Așa cum Industria, ca subsistem, produce unelte pentru întregul sistem socio-economic, iar agricultura produce produse alimentare, subsistemul sănătății produce un produs foarte important pentru sistem, și anume sănătatea oamenilor. Sănătatea oamenilor ca produs (conținând EIS ) este cea care îi dă posibilitatea Forței de muncă, omului, să creeze munca. Un om bolnav nu poate să muncească, un om sănătos, dimpotrivă, poate crea o mare cantitate de muncă (EIS), și aceasta de o calitate superioară.

                XII. SUBSISTEMUL JURIDIC, în schema noastră numărul 12. Este un subsistem din primul nivel de organizare al Sistemului socio-economic. Funcția de judecător (jude, județ) și Instituția județului este întâlnită încă din sclavagism în societățile umane. În colectivitățile umane din cele mai vechi timpuri apăreau conflicte între indivizi, între colectivități, între diferite grupuri, etc. Aceste conflicte trebuiau rezolvate, această rezolvare făcându-se în urma unei judecăți realizate de o autoritate care era numită și specializată pentru această funcție. Se cunosc coduri de legi încă din cele mai vechi timpuri. Romanii sunt creatorii Dreptului roman, care stă la baza Dreptului european modern. În sistemele socio-economice moderne subsistemul juridic este bine pus la punct. El are funcția de a rezolva conflictualitatea apărută în sistemul socio-economic și de a reechilibra sistemul, făcându-l funcțional. Deci acest sistem a fost de la începutul lui un subsistem care a produs un produs pe care noi îl numim DREPTATE. Nu ne propunem aici să discutăm despre dreptate, ce este dreptatea, afirmăm numai că nedreptatea într-o societate, într-un sistem socio-economic este un factor conflictual cu o mare putere de perturbare, de dezechilibrare extraordinară a sistemului, care creează și transmite în sistem un mare număr de finalități negative.

      Refacerea Dreptății în urma actului de judecată produce armonia și starea de echilibru în interiorul sistemului socio-economic. Acolo unde justiția nu funcționează cum trebuie, corupția, hoția, violența pot lua amploare și pot pune în pericol existența însăși a Sistemului socio-economic. Așadar, acest subsistem al justiției creează un produs, dreptatea ( care conține și el o cantitate de EIS) fără de care sistemul socio-economic nu poate funcționa. Un produs care participă direct, prin crearea echilibrului și armoniei sociale, la realizarea procesului de producție.

             XIII. SUBSISTEMUL DE SECURITATE SOCIALĂ, POLIȚIA, SERVICILE SECRETE. Este un subsistem al Sistemului socio-economic apărut o dată cu statul. În societățile moderne ale secolelor XIX și XX acest subsistem este condus de Ministerul Afacerilor Interne, sau de Ministerul de Interne. Este un subsistem care produce un produs numit securitatea indivizilor umani, a societății, ordinea, disciplina, respectarea legilor după care se conduce societatea. Acest produs, care ca orice produs, conține o cantitate de EIS  care  participă direct la funcționarea Sistemului socio-economic. Un Sistem socio-economic în care violența, corupția, hoția creează mari disfuncționalități, haos, nu poate exista, funcționa, nu poate fi eficient economic.

         Există în orice sistem socio-economic nevoia de climat pașnic, armonios, de ordine și disciplină. Oamenii, Forța de muncă ce  lucrează în acest Subsistem produc în procesul muncii lor, caracteristic acestui Subsistem, un produs care conține o Cantitate de EIS specifică, numit securitatea indivizilor umani, a proprietății private și sociale, a Sistemului economic și a funcționalității sale în ultima instanță.

           XIV. SUBSISTEMUL MILITAR. Pe schema noastră numărul 14. Este un subsistem important și înrudit cu subsistemul 13.  Pentru că și acest subsistem, în care forța de muncă este armata, produce un produs numit securitate națională. Fără acest produs, care asigură securitatea Sistemului în ansamblul său, în fața unui agresor extern, numit securitate națională, sistemul socio-economic poate fi distrus, economia poate fi jefuită de agresori externi. Sau interni, cum s-a întâmplat în cazul României, după 1989.

             XV. SUBSISTEMUL RELAȚIONAL. Este unul dintre subsistemele din primul nivel de organizare, având subsisteme în celelalte nivele de organizare, în cele din profunzime, ale Sistemului, foarte important. El este format din totalitatea relațiilor de comunicare și deci și de schimb dintre sistem și subsistemele sale, dintre subsisteme, dintre acestea și elemente, dintre elemente și subsisteme. Un sistem este format dintr-un număr de elemente aflate într-o strânsă conexiune (comunicare) între ele, într-o intro-comunicare de fapt. Elementele comunică între ele prin relații de feed-back și feed-before, relații care formează un păienjeniș de “relații informaționale”, fără de care sistemul socio-economic nu s-ar putea regla și autoregla, nu ar putea funcționa.

       Acest subsistem produce cu alte cuvinte un produs numit “comunicare și autoreglare între elementele sistemului, subsisteme și sistem”, produs care conține o cantitate de EIS fără de care sistemul nu s-ar fi putut constitui, nu ar putea exista și nu ar putea funcționa. Acest subsistem relațional poate să se “îmbolnăvească”, poate să fie neeconomicos, nefuncțional, etc. Cu cât el este mai eficient, mai economicos, sistemul în ansamblul său funcționează mai bine. Prin subsistemul relațional sistemul socio-economic se reechilibrează permanent. Din acest subsistem fac parte subsistemul de schimb, cu nivelele sale, piața, transportul, relațiile sociale, relațiile economice,  subsistemul informațional, etc. Subsistemul acesta face ca munca, (cantitatea de EIS) generată de om în procesul munci s㠔circule” prin toate “canalele energetice și informaționale” ale sistemului socio-economic, între toate subsistemele și elementele sistemului.

          XVI. SUBSISTEMUL LEGILOR ȘI AL REGULILOR, AL PRINCIPILOR, DUPĂ CARE FUNȚIONEAZĂ SISTEMUL SOCIO-ECONOMIC. Orice sistem fie el fizic, sau socio-uman (cum sunt Sistemele economice, culturale, sociale) funcționează nu la întâmplare ci după niște legi și reguli care acționează și reglează continuu sistemul. Astfel un sistem mecanic se va conduce după legile mecanicii, legile fizice. Un Sistem economic va funcționa având la bază legile economice, un Sistem psihic (sistemul psihic al personalității umane) funcționează având la bază legile psihice. Acest subsistem al Sistemului socio-economic are o importanță extraordinară pentru că aceste sisteme de legi și norme de funcționare sunt cele care țin strâns sistemul, îl obligă să nu o ia razna., îl direcționează și îl reglează permanent. Cum este încălcată o lege, socială sau economică, această încălcare se repercutează imediat asupra sistemului, a indivizilor umani, a funcționalității lui, având efecte negative asupra funcționalității sistemului socio-economic. Încălcarea acestor legi, dereglează sistemul, îl fac să intre într-o stare de criză și de involuție, fapt care poate să ducă chiar la moartea lui.

      Iată de ce este bine ca cei care conduc Sistemul socio-economic (subsistemul de decizie și contro, care este la rândul lui subsistem al Sistemului social) să cunoască profund, bine, în detaliu acest subsistem al legilor și normelor după care se conduce Sistemul. Acest subsistem, fără de care nu există și  nu funcționează nici un sistem, în lume și în univers produce un produs care se numește “conducere și autoreglare”, produce permanent, cu alte cuvinte, un EIS al cărui rol este acela de a canaliza funcționarea, curgerea, autoreglarea sistemului socio-economic într-o direcție. Știința numită Știința conducerii economiei, sau știința pe care am fundamentat-o noi, și pe care am numit-o PEDAGOGIA SISTEMELOR SOCIO-ECONIMICE și care este Știința evoluției Sistemeleor socio-econimice se bazează pe cunoașterea profundă și exaustivă a legilor, legităților și normelor care guvernează funcționalitatea sistemelor economice.

           XVII. SUBSISTEMUL FINALITĂȚILOR ȘI AL AȘTEPTĂRILOR SISTEMULUI SOCIO-ECONIMIC. Și acesta este un subsistem foarte important, aparținând primului nivel de structurare și organizare al sistemului socio-economic, pe care economiștii tradiționali sau contemporani nici nu-l iau în considerare. Așa după cum se știe orice sistem, fie el fizic sau socio-uman, cum este Sistemul socio-economic prin simpla sa existență (și ca să existe el trebuie să fie în mișcare, să funcționeze, ceea ce-l face s㠓curg㔠într-o anumită direcție) și funcționalitate produce niște efecte, finalități. Aceste finalități, până acum în istorie, au fost într-o anumită proporție pozitive și negative... din păcate până acum în istorie finalitățile negative au existat într-o măsură nepermis de mare, apropiate de finalitățile pozitive, sau chiar mai numeroase și mai importante decât acestea. Încă nu a foste descoperit sistemul economic care să aibă numai finalități pozitive. Acesta este sistemul socio-economic descoperit de noi și pe care l-am denumit Sistemul economic de evoluție. Un sistem economic lucrează ca să producă subzistența societății respective.

         Sistemul economic capitalist lucrează în primul rând să producă, să creeze capital, (aceasta este principala finalitate a acestui sistem economic, de aici și numele de sistem economic capitalist), iar apoi ca să asigure consumul societății (de aici denumirea de societăți de consum a societăților capitaliste dezvoltate, sau subzistența societăților umane, în țările capitaliste sărace). Sistemul socio-economic socialist sau comunist, așa cum spuneam în lucrarea noastră SISTEMUL ECONOMIC DE EVOLUȚIE, avea ca finalitate primă producerea Puterii pentru nomenclatura comunistă, iar Sistemul economic de evoluție descoperit de noi are ca finalitate principală producerea Evoluției sistemului pe linia lui de evoluție. Acest subsistem este cel care îi cere, îi comandă, sistemului economic ce să producă, pentru ce să lucreze, îi cere să producă, îl orientează.

        Acest subsistem produce un produs care se numește ”comanda” pentru întreg Sistemul economic. Subsistemul de decizie și control va elabora decizii în funcție de finalitățile Sistemului socio-economic. Dar aceste finalități, acest subsistem care este format din efectele produse de sistemul socio-economic există și funcționează în “cooperare cu un alt subsistem pe care noi l-am denumit al așteptărilor.”

      De aceea am denumit acest subsistem al 17-lea în schema noastră SUBSISTEMUL FINALITĂȚILOR ȘI AL AȘTEPTĂRILOR. Oamenii, societățile umane, nu trăiesc numai în prezent, ci și în trecut și în viitor (omul este animalul care trăiește concomitent în prezent, trecut și viitor) ei au idealuri, scopuri, speranțe, vise. Ei așteaptă ceva de la viață și de la societate, acestea constituindu-se într-un subsistem al așteptărilor. Acesta nu este altceva, în ultima instanță, decât un subsistem motivațional, funcționând în strânsă legătură, determinându-l direct, cu subsistemul necesităților umane și cu subsistemul de decizie și control. Acest subsistem al așteptărilor își pune amprenta asupra modului de a gândi și al comportamentului membrilor societății umane, al indivizilor umane ai sistemului socio-economic. De aceea el este extraordinar de important.

      El este nelipsit din nici un sistem socio-economic, punându-și direct amprenta asupra  funcționalității sistemului. Indivizii umani au idealuri, se proiectează pe ei în viitor, își proiectează viața lor, a copiilor lor în prezent și în viitor. O societate așteaptă de la conducătorii ei să trăiască mai bine. Acest  subsistem al Așteptărilor este extrem de important pentru că el este cel care stimulează motivația oamenilor de a munci. Există perioade istorice de înflorire, de mare avânt economic. Ei bine, în aceste perioade, spiritul vremii, al societății, al oamenilor, este unul efervescent, optimist. Oamenii au încredere îi ei, în viitor, au idealuri, sunt fericiți, sunt neobosiți, sunt îndrăzneți. Lucrul acesta se  datorează faptului că subsistemul așteptărilor este unul ridicat, bogat, în continuă dezvoltare, care funcționează bine, care-l motivează și direcționează pe om în viață, care transmite un tonus, un nivel motivațional ridicat.

        Climatul afectiv cultural al societății este unul benefic, în care oamenii se simt fericiți, în care ei muncesc cu drag, din toate puterile. Acest fapt este extraordinar de important pentru un sistem economic. Vedem clar cât de mult participă psihicul uman, factorul psihic la funcționarea și eficiența unui Sistem socio-economic. Numai într-un asemenea climat un sistem economic este eficient, are un randament ridicat. Dimpotrivă, sunt situații în istorie, ne gândim la perioadele de decadență, când acest subsistem al așteptărilor se prăbușește, rezultatul fiind prăbușirea producției, al climatului socio-economic, al întregului sistem. Subsistemul finalităților și al așteptărilor, cum l-am denumit noi, are deci două subsisteme la rândul lui. Unul este subsistemul finalităților,  care este un subsistem proiectat, gândit dinainte, finalitățile, obiectivele lui fiind realizate în practică prin intermediul procesului de producție.

        Celălalt subsistem (este deci un subsistem de nivelul, de rangul doi) este subsistemul așteptărilor, prin excelență un subsistem psihologic, ca să spunem așa, dar care joacă un mare rol în viața și în istoria subsistemelor economice, a sistemului socio-economic în ansamblul său. Cele două subsisteme de rangul doi, subsistemul finalităților și cel al așteptărilor sunt ca două jumătăți ale aceleiași unități, funcționând complementar, determinându-se unul pe altul.

         XVIII. SUBSSITEMUL NUMIT SISTEMUL CULTURAL (care este și EDUCAȚIONAL în același timp) NAȚIONAL. Despre acest sistem și subsistem totodată am mai discutat în lucrările noaste de economie, sociologie și psihologie. În științele sociale nu s-a discutat despre el aproape deloc. Ce este acest sistem și subsisitem totodată ?  Sistemul socio-economic național nu există în sine, numai el. Acest subsistem, a apărut în Istorie o dată cu națiunea, în Europa în secolele XVI – XVII- XVIII. Națiunea română a apărut în prima jumătate a secolului al XIX-lea, deci la noi Subsistemul cultural național a apărut cam în aceiași perioadă cu națiunea. Acest Subsistem nu este altceva decât “climatul, atmosfera, universul cultural”, format din totalitatea valorilor culturale, spirituale create de un popor, de o națiune, (care sunt concomitent și educaționale) până la acea dată, valori care rezonează între ele, care influențează psihologic, spiritual psihologia oamenilor. Așa cum un om ca să existe, sau așa cum existența ființei umane presupune o atmosferă fizică și spiritual㠓în care el ființează”, și fără de care nu ar putea exista, la fel și un sistem socio-economic nu poate exista și funcționa în sine ci numai într-un Univers fizic și cultural... Fiecare Individ uman are, trăiește într-un univers cultural individual care este numai al lui.

       Fiecare națiune trăiește într-un  Univers cultural național, care este format din totalitatea valorilor materiale și spirituale create de acea națiune pe parcursul istoriei sale. Universul cultural național (UCN), care este produsul istoric al Sistemului socio-economic este extraordinar de important, el joacă un rol hotărâtor în destinul unei națiuni. El nu a apărut deodată, și din nimic, ci pe parcursul istoriei, o dată cu formarea și dezvoltarea poporului și a limbii, apoi o dată cu formarea națiunii ca Univers cultural național.  A apărut așadar într-o perioadă mai mare de timp, fiind un produs al dezvoltării Sistemului socio-economic național.

         De aceea îl privim ca sistem și ca subsistem totodată. În același timp Universul cultural național tocmai pentru că este, ca dimensiuni fizice și spiritual, mai mare decât sistemul  socio-economic, înglobându-l în el, fiind “cosmosul”, climatul, universul Sistemului socio-economic, el ne apare așadar ca fiind Sistemul socio-economic cultural unitar care înglobează în el întregul Sistem  socio-economic. Acesta, în mod paradoxal, ne apare deci ca un Subsistem al Sistemului cultural național.  Produsele economice ale Sistemului, uneltele sale, elementele sale, nu sunt altceva decât obiectele de cultură și civilizație, fapte de cultură și civilizație, adică elemente care aparțin Universului cultural național. Universul cultural național înglobează în el deci toate valorile create de un popor, de o națiune, și care formează cosmosul în care trăiește și creează acea națiune, acel popor.

          Cum Universul cultural național înglobează întregul EIS creat în istoria sa de o națiune, și cum elementele sale se află într-o strânsă comunicare, unitate (de aceea îi spunem Sistem, pentru că este Sistem și are funcționalitatea unui sistem), pentru că are o influență educațională directă și foarte eficientă asupra societății și a indivizilor ei, Universul național cultural este în același timp Univers educațional național (UEN).  Aceasta este explicația de ce acest Sistem și subsistem în același timp joacă în istoria devenirii unui sistem socio-economic, a unui popor un rol extraordinar de mare. Națiunile mari ale lumii, Anglia, Franța, Germania, Japonia, Rusia (astăzi prăbușită la pământ) s-au dezvoltat, au avut o evoluție economică bună în istorie tocmai pentru că au avut un SISTEM NAȚIONAL CULTURAL de mare valoare, care la rândul lui  a avut o influență educațională benefică, puternică asupra poporului respectiv, a oamenilor. 

         În ultima instanță, așa cum spuneam, nivelul educațional și psihologia unui popor (care este rezultatul educației pe parcursul istoriei și a unui anumit tip de dezvoltare a acelui popor) sunt cele care determină dezvoltarea economică, istorică a unui popor. Ideea acesta ar trebui să ne obsedeze pe noi, pe români. Pentru că noi suntem victimele unei psihologii autodistructive și a unui nivel educațional foarte scăzut. Sistemul național cultural, numărul 18 pe schema noastră, nu se confundă cu subsistemul cultural, numărul 10 pe schema sistemului socio-economic construită de noi, care existe sectorul, subsistemul din cadrul unei economii, condus de un minister al culturii, care coordonează la rândul lui creația artistică dintr-o țară. Subsistemul culturii este subsistem în cadrul Sistemului cultural național, care, așa cum am văzut, înglobează în el întregul sistem socio-economic. Așadar atunci când vorbim sau folosim termenul de Sistem economic, acesta este neapărat un Sistem socio-economic.

          Orice Sistem socio-economic presupune un Sistem național cultural (care este un univers informațional și de valori), pentru că nici un Sistem economic național nu poate exista în afara unui Sistem național cultural. Sistemul național cultural, ca orice subsistem al Sistemului socio-economic creează ceva. El integrează (creează deci un produs care se numește integrare) toate elementele , subsistemele Sistemului socio-economic într-o unitate organică. Această unitate dă trăinicie Sistemului socio-economic. El intercondiționează între ele un mare număr de elemente, făcându-le să comunice între ele, să participe la una și aceeași mare realitate, materialo-spirituală care este Națiunea, Sistemul socio-economic Național. El produce permanent cultură și educație, cosmos afectiv, cu care se hrănesc sufletele oamenilor. Fără acest univers nici un Sistem economic național n-ar putea să existe și să funcționeze.

19 SUBSISTEMUL PROBLEMELOR Sistemului socio-economic. Întreaga activitate  a oamenilor, a celor care conduc Sistemul socio-economic este îndreptată către rezolvarea Problemelor care se pun spre rezolvare Sistemului socio-economic, și înlăuntrul Sistemului. De aceea acest Subsistem joacă un rol motivațional  foarte important, și un rol de orientare. Subsistemul problemelor, dacă privim atenți lucrurile toate problemele sunt astfel structurate, create încât ele comunică între ele, alcătuind un Subsistem funcțional, presează permanent Societatea, oamenii pentru a-i determina să rezolve problemele. În măsura în care o societate își rezolvă problemele ea se dezvoltă, evoluează. Dacă nu se întâmplă acest lucru societatea intră în criză, în involuție, se poate prăbuși.

                                  CAPITOLUL II

NOI PRECIZĂRI , MAI MULTE EXPLICAȚII PRIVIND UNELE SUBSISTEME ȘI FUNCȚIONALITATEA SISTEMULUI SOCIO-ECONOMIC

                 Am văzut în capitolul de mai sus care este structura, alcătuirea unui Sistem soci-economic modern, adică așa cum arată Sistemele economice în secolul  XX sau XXI. Uitându-ne pe schema pe care am prezentat-o în Capitolul anterior, Sistemul socio-economic național este de fapt un Organism. Este asemenea unui organism biologic. Așa cum este organismul uman, format la rândul lui din subsisteme, din organe, cum ar fi sistemul osteo-muscular (format la rândul din două subsisteme, cel osos, și cel muscular, sistemul pulmonar respirator, aparatul cardio-vascular etc). Sau mai seamănă Sistemul socio-economic cu un  motor viu, și el chiar este un motor viu, care funcționează de la începutul istoriei, și care s-a perfecționat permanent de-a lungul istoriei, ajungând la Sistemele economice ale  secolului XX, așa cum le cunoaștem noi. Sistemele economice (am precizat mai sus că Sistemele economice sunt de fapt Sisteme socio-economice culturale) sunt formate dintr-un număr de subsisteme aflate într-o strânsă interdependență, comunicare, între ele, fapt care pune Sistemul în mișcare, îl face să funcționeze. Ca să înțelegem și mai bine cum funcționează un sistem economic trebuie să precizăm câteva lucruri conceptuale, trebuie să cunoaștem mai multe lucruri despre această realitate, despre acest “lucru ciudat, imens și viu” apărut în istorie, care este Sistemul socio-economic. Sau despre unele din subsistemele sale.

        1) SISTEMUL ECONOMIC INDIVIDUAL. Să ne imaginăm, discuția este desigur ipotetică, să ne imaginăm că pe pământ ar exista un singur om. Sau ar exista mai mulți oameni, dar ei trăiesc singuratici, departe unii de alții, fără să comunice între ei. 1. Omul despre care vorbim noi ar avea niște 2.  unelte ( subsistemul mijloacelor de producție), ar cultiva 3. Pământul, subsistemul Obiectului muncii, (ca să obțină 4. produse agricole, cu care se hrănește ), ar crește cu siguranță niște animale (tot mijloace de producție ) și s-ar hrăni cu produsele pe care le-a obținut. Acesta ar fi un Sistem economic individual. Deci în mod ipotetic ar putea exista și așa ceva, și în cazul acesta Sistemul economic individual ar avea următoarele subsisteme :

1)     Subsistemul numit individul uman, sau Subsistemul forței de muncă.

2)     Subsistemul mijloacelor de producție,

3)     Subsistemul obiectului muncii,

4)     Subsistemul produsului, pe care omul l-a obținut prin munca sa, în urma unui efort îndelungat... În această situație omul și-ar asigura existența prin muncă până la sfârșitul vieții. Observăm că în cazul acesta nu ar mai fi nevoie de celelalte subsisteme, piața, etc. N-ar mai fi nevoie deci de schimb. Poate că omul ar deveni încetul cu încetul un cercetător și un inventator, s-ar auto-educa, însă nu putem vorbi în nici un caz despre existența celorlalte subsisteme.

       Tot în mod ipotetic am putea vorbi despre Sistemul economic familial. În același timp trebuie să spunem că Sistemul economic familial a existat în zorii istoriei. Când pe un areal economic locuiesc un număr de familii, fiecare familia având bucata ei de pământ, și fiecare familia își muncește pământul ei. În această situație familiile se mai ajută între ele, schimbă produse (apare deci piața), când unora le lipsește un produs, iar altora le prisosește. Concluzia este aceasta, piața și celelalte subsisteme, fiecare subsistem având funcția lui, au apărut o dată cu evoluția istorică a societății umane. Cercetarea ca acțiune umană apare devreme în istorie, dar subsistemul cercetării ca subsistem al Sistemului socio-economic apare târziu. Piața în schimb a apărut mult mai devreme, încă din Comuna primitivă. În perioada sclavagistă Piața este deja un subsistem al Sistemului economic foarte dezvoltat…Subsistemul educațional are și el istoria lui. Educația apare ca fenomen încă din perioada Comunei primitive, când generațiile adulte prin ritualuri și practici, prin obiceiuri, prin sfaturi transmit tinerilor generații experiența lor, credințele lor, valorile morale.

          În sclavagism apar primele școli, iar în feudalism apar și se dezvoltă universitățile. Noi credem că putem vorbi despre apariția subsistemului educațional încă din sclavagism, dezvoltarea lui capătă noi dimensiuni în feudalism, iar apogeul dezvoltării lui ca subsistem, având atribuții bine precizate și un centru de decizie și control, este atins în secolul al XIX-lea, continuat în secolul XX. Despre subsistemul cultural putem spune același lucru. În societățile umane din comuna Primitivă, cultura (magică, mitică,  folclorul și credințele din această perioadă istorică) este constituită dintr-un sistem de valori, și are un rol covârșitor în viața societății tribale. Acest sistem de valori constituit în comuna primitivă va însoți omul și societățile umane pe tot parcursul istoriei fiind cel mai important factor educațional și existențial, care determină progresul colectivității. În feudalism apar popoarele ca mari sisteme sociale. Ei bine, popoarele, prin valorile culturale create de ele își construiesc “mediul cultural amniotic” în care trăiesc, Universul cultural.

          Universul Cultural este cel care ține la un loc, ca într-o placentă, ca într-un “ou” uriaș, un popor cu credințele, aspirațiile și valorile culturale create de el. Este cea mai nefastă prejudecată că valorile culturale, creațiile spirituale, creația lor, nu aparțin domeniului economic, așa cum se afirmă despre bunurile economice și despre creația lor. O valoare culturală, o piesă de teatru, o sonată, un film, o melodie, etc, este un produs economic (a cărui valoare, dacă opera este valoroasă, va crește  continuu  o dată cu trecerea timpului) care conține E.I.S., un EIS superior, care are însușirea și finalitatea de a emoționa, (de a produce plăcere estetică; de a satisface necesitățile spiritului, psihice) de a educa și forma oameni, de a participa la susținerea și îmbogățirea Universului cultural, acel “pântec “ uriaș, amniotic, care formează permanent un popor, îl hrănește și-l adună într-o unitate materială și spirituală extraordinară, fără de care un popor nu ar fi putut nici să funcționeze, nici să existe și nici să evolueze.       Fără nașterea și existența și funcționalitatea universului cultural al popoarelor, acestea nu ar fi putut să devină în secolele al XVII - XVIII-lea și al XIX-lea națiuni. Universul Cultural național, a apărut o dată cu formarea și dezvoltarea națiunilor. Universul Cultural național nu înseamnă altceva decât “atmosfera spiritual㔠formată de și din valorile create de poporul respectiv, cea care face să funcționeze sistemul socio-economic, ca națiunile să conviețuiască în jurul unu “centru spiritualo-vital”, să se rotească în jurul unei axe epistemologice vitale. Subsistemul cultural al Unui Sistem socio-economic și Universul Cultural fac ca națiunile și Civilizația umană să funcționeze ca un tot, să fie un Organism. Rolul lor economic este enorm de mare, pentru că ele produc un EIS superior care la rândul lui satisface necesități biologice, psihologice, cultural sociale ale sistemului, aceste necesități punând la rândul lor sistemul în mișcare.

            II. SUBSISTEMUL SĂNĂTĂȚII AL SISTEMULUI SOCIO-ECONOMIC. Subsistemul acesta este, așa cum am mai spus o “intreprindere“ care produce un produs numit sănătatea indivizilor umani. Medicii nu sunt altceva decât muncitori, care folosind uneltele specifice muncii lor (procesul de producție ) creează produsul care se cheamă sănătatea oamenilor.

       Fără crearea acestui produs oamenii, după ce se îmbolnăvesc, nu ar putea să muncească și să trăiască. Dacă este adevărat că oamenii se nasc, se dezvoltă, și sunt în timpul vieții sănătoși, în general, sunt perioade din viața individului uman când acesta se îmbolnăvește. În acest caz apare nevoia de sănătate, care trebuie satisfăcută. Populații întregi, sau segmente de populație se pot îmbolnăvi (cazul epidemiilor), fapt care poate face ca sistemul economic să nu poată funcționa, să se prăbușească. În acest caz subsistemul sănătății este cel care produce, fabrică acest produs lipsă care este sănătatea. Acesta este deci rostul, funcția acestui subsistem.

                 III ) Am văzut până acum că Sistemul socio-economic (național, al unei colectivități) în ansamblul său produce un  număr de finalități care nu sunt altceva decât produse ce satisfac necesitățile subsistemului social, ale oamenilor, necesitatea de subzistență (supraviețuirea grupului uman), securitatea sistemului social și a sistemului socio-economic în ansamblul său. Capitalul, în sistemul economic capitalist este cel mai important produs, cea mai importantă finalitate. Finalitățile Sistemului socio-economic determină  progresul și evoluția sistemului socio-economica (nu sunt unul și același lucru), care este alt produs, altă finalitate al sistemului socio-economic, foarte importantă și ea odată ce satisface o mare necesitate a sistemului și anume Necesitatea de a progresa și de a evolua. Dacă sistemele economice n-ar fi evoluat de-a lungul istoriei ele ar fi ajuns într-un punct în care s-ar fi blocat, s-ar fi prăbușit. Am mai observat de asemenea că sistemul socio-economic este format asemenea unui “motor” din mai multe subansamble, adică subsistemele de care am vorbit până acum. Aceste subsisteme produc fiecare câte o finalitate, sau un număr de finalități, acestea nefiind altceva decât produse, care satisfac o necesitate sau un număr de necesități. De exemplu subsistemul social, oamenii, produc un produs care se numește muncă, acest produs fiind fundamental, fără el nu ar funcționa și exista sistemul socio-economic.

          Subsistemul mijloacelor de producție, preiau, amplifică și particularizează munca, (adică o cantitate de EIS) transmițând-o obiectului muncii. Toate aceste subsisteme se află într-o strânsă interdependență între ele, într-o intro-comunicare, conlucrând toate, deci producând toate o finalitate (un produs) care se numește Funcționalitatea sistemului socio-economic în ansamblul său. Fără acest produs care este rezultatul conlucrării subsistemelor, al faptului că fiecare dintre subsisteme funcționează, producând finalități pentru ele și pentru Sistem, SISTEMUL ECONOMIC NU S-AR ALCĂTUI ȘI N-AR PUTEA FUNCȚIONA ÎN ANSAMBLUL SĂU.

         Fără acest produs care este rezultatul conlucrării elementelor integrate în subsisteme și al subsistemelor în Sistem, al faptului că fiecare dintre ele produce un produs necesar funcționării sistemului socio-economic, sistemul socio-economic nu ar putea funcționa. Așadar subsistemele, pe lângă finalitățile lor specifice, principale, mai produc un alt produs care se numește Integrarea sistemului. Ele, subsistemele, ca să spunem așa, sunt cele care prin articularea lor, prin comunicarea dintre ele produc Sistemul în ansamblul său, alcătuindu-l, făcându-l să funcționeze. Un alt subsistem, foarte important și el așa cum am mai spus, este subsistemul juridic, numărul 12 pe schema noastră. Cu ce se ocupă acest subsistem, ce produce el, care este produsul lui principal în societatea umană, în spațiul sistemului socio-economic ?  În viața de toate zilele apar numeroase disfuncții, conflicte. Conflicte de interese între firme, între indivizii umani, între societățile comerciale și stat, etc. Această conflictualitate, (subsistem conflictual) care constă într-un set de probleme de rezolvat, dacă nu ar fi rezolvată, potolită, redusă la zero, sau adusă către zero ar distruge sistemul.

         Oamenii, în loc să muncească s-ar omorî între ei, în loc să conviețuiască în armonie, să concureze în procesul economic, respectând regulile civilizate, ar ține-o numai în certuri, în bătăi și în scandaluri. Conflictualitatea nerezolvată, relațiile interumane neechilibrate ar îmbolnăvi societatea, sistemul socio-economic, ar avea un efect anti-educațional asupra  oamenilor, efectul fiind că sistemul economic nu ar putea funcționa, s-ar prăbuși. Așadar acest subsistem este unul care “produce dreptate”, un fel de fabrică de dreptate, aceasta la rândul ei produce starea socială propice procesului de producție economic.

           SUBSISTEMUL DE SECURITATE INTERNĂ. Aici intră Poliția, Jandarmeria, Serviciile secrete interne, etc. Acest subsistem are un rol asemănător cu subsistemul juridic, menține ordine și securitatea indivizilor umani în societate. Dacă nu ar exista poliția într-o societate, hoții și-ar face de cap, violența, fărădelegile ar crește, (efectul antieducațional al acestei stări de fapt ar fi catastrofal) încât societate s-ar prăbuși pentru că nu s-ar munci așa cum trebuie. Așadar acest subsistem produce, așa cum am mai spus un produs numit securitate indivizilor umani, ordinea, disciplina în societate, securitate și climatul pașnic în care oamenii pot să lucreze, să creeze, să-și crească fii, să se refacă. Așadar și acest produs mai bine zis , produse, finalități, pentru că sunt mai multe, “fabricate”, create de acest subsistem sunt foarte importante, participă la buna funcționare al sistemului în ansamblul său, la coeziune și la capacitatea lui de a exista, de a ființa în realitate.

        SUBSISTEMUL MILITAR, pe schema noastră numărul 14, este foarte înrudit cu subsistemul numărul 13, subsistemul de securitate internă, poliția, etc. Acest subsistem produce un produs care se numește securitate națională. El este condu ministrul și ministerul apărării, iar muncitorii care lucrează în acest subsistem sunt ofițerii armatei naționale și soldații. De obicei muncitori care lucrează în acest subsistem nu luptă tot timpul (deci nu lucrează permanent) pentru a-și apăra țara de un agresor străin. Oamenii care lucrează în acest subsistem se pregătesc însă permanent, fac exerciții militare, gândesc strategii și planuri de apărare, etc, (funcția educațională, formativă a acestui domeniu). Acest subsistem conține de asemenea și unități productive, este vorba de industria militară, industrie care produce tancuri, tunuri, arme de război, etc. Vedem așadar că și acest sistem are mai multe finalități, toate converg către producerea produsului numit securitate națională, securitatea sistemului socio-economic în ansamblul său, securitate, care le asigură  oamenilor muncii climatul stabil de conviețuire și muncă.

          În ultimul secol, așa cum se știe, agresivitatea statelor, în primul rând a celor mari, a crescut, secolul XX, care tocmai se încheie fiind cel mai cumplit secol, cel mai monstruos din istoria umanității. Secolul celor mai mari războaie mondiale, ale celor mai multe războaie locale, ale celor mai mari crime, secolul genocidelor umane, etc. Subsistemul național de apărare, armata, este deci mijlocul prin care sistemul socio-economic își produce conservarea sa, apărarea sa, subzistența și evoluția sa în ultima instanță. Un sistem socio-economic poate să fie el performant și evoluat, dar dacă o armată străină îl distruge, el își încetează imediat existența.

           SUBSISTEMUL RELAȚIONAL, pe schema noastră numărul 15, este subsistemul fără de care sistemul socio-economic n-ar fi niciodată ceea ce este, adică Sistem și funcțional. Acest subsistem este cel care "leagă" ”elementele între ele, le face să comunice, le intercondiționează, fapt care duce la formarea subsistemelor,  a celor mai mici subsisteme, de rang 5, 4, 3, 2, 1.

       O dată cu Subsistemele de nivel inferior coagulate ele sunt integrate de sistemele de relații dintre ele, dintre ele și elemente, în subsisteme mai mari, de nivel superior, ca subsisteme de nivel 1, care sunt cele pe care le-am analizat în această lucrare. Subsistemele de nivel superior, de nivel 1, sunt integrate de Subsistemul relațional, despre care discutăm aici, în Sistemul socio-economic. Subsistemul relațional, pe care-l întâlnim ca pe un păienjeniș, în tot spațiul Sistemului socio-economic, atât  pe orizontală, cât și pe verticală, este asemenea păienjenișului de linii telefonice, prin care elementele și subsistemele comunică între ele. Este asemenea păienjenișului de axoni,  dendrite și sinapse care leagă miliardele de neuroni într-un sistem nervos.  În acest Subsistem sunt date comenzile, deciziile, de către Subsistemul de decizie și control al Sistemului socio-economic, către subsistemele și elementele din  nivelele inferioare ale Sistemului, apoi tot prin intermediul “releelor “, a relațiilor informaționale ale acestui subsistem sunt transmise informațiile dinspre elemente către Subsisteme, și dintre acestea către sistemul socio-economic, către Subsistemul de decizie și control, care receptând informația din interiorul Sistemului, o prelucrează și analizează în vederea elaborării deciziilor, care sunt re-transmise în interior Sistemului, în  vederea rezolvării problemelor ivite. Așadar, rolul acestui Subsistem este acela de a relaționa elementele și subsistemele Sistemului socio-economic, în vederea integrării lui într-o construcție unică și unitară, într-un Templu, într-un întreg funcțional, într-un Organism socio-economic. Vedeți ce importanță extraordinară, ce funcție esențială, ce funcție importantă îndeplinește acest Subsistem ? Pot să fie ele elementele cât de valoroase dacă nu sunt relaționate între ele, subsistemele și Sistemul nu se pot constitui. La rândul lor privind lucrurile din perspectiva Sistemului, dacă acesta nu integrează Subsistemele și elementele într-o Unitate vie, ele, Subsistemele și elementele se pot dezintegra, nu sunt funcționale. Așadar, acest Subsistem, relațional, produce un produs despre care nu a discutat nici un autor până la noi, și anume relaționarea elementelor și a Subsistemelor.

          Un alt produs al său este transportarea și conducerea informației pe canalele informaționale intrasistemice, proces fără de care elementele și subsistemele nu ar putea comunica între ele, nu ar putea să funcționeze procesualitatea  feed- back, și deci întreaga procesualitate interna a sistemului. Ca și răspunsurile pe care sistemul le dă mediului, relațiile pe care acesta le stabilește cu mediul și elementele mediului în care trăiește. Iată deci cât de important este acest subsistem, și iată deci ce produce el, comunicare și auto reglare, adică însăși personalitatea și funcționarea  sistemului.

               SUBSISTEMUL PRINCIPIILOR, A LEGILOR care stau la baza funcționalității sistemului socio-economic. Pe schema] noastră e subsistemul cu numărul 16. Cunoaștem de la științele naturii, fizică, biologie, chimie, astronomie, etc, că în natură funcționează mai multe legi și că funcționalitatea acestora este inexorabilă, de nezdruncinat. De exemplu, legea gravitației, sau legile pe care le cunoaștem de le fizică, legile biologice, legile pe care le cunoaștem de le chimie, etc.

           Funcționalitatea organismelor animale, a organismului uman nu ar fi posibilă fără respectarea acestor legi. Sistemul socio-economic este un sistem din natură, în cadrul lui funcționează un cadru de legi. În primul rând sunt legile generale ale sistemului, sistemului socio-economic, apoi avem legile specifice fiecărui domeniu al sistemului, legile economice, legile sociale, legile psihologice, legile fizice, etc. Ei bine acest subsistem al legilor și principiilor, care stau la baza funcționalității sistemului socio-economic, joacă un mare rol în existența, constituire și funcționalitatea sistemului socio-economic.

          Fără acest subsistem sistemul socio-economic, nici un sistem, n-ar putea exista în natură, în univers, nu ar putea ființa, n-ar putea funcționa, nu s-ar putea susține. Fie că sunt legi naturale, fie că sunt convenționale, stabilite de oameni prin consens, subsistemul acesta funcționează ca o temelie axiomatică pe care se sprijină alcătuirea sistemului. Imaginați-vă că în sistemul socio-economic nu ar funcționa (suntem pe pământ ) legea gravitației sau legea necesități muncii. În acest caz uneltele noastre, produsele noastre s-ar înălța le cer, oamenii nu ar mai muncii, etc. Tocmai pentru că există aceste legi și principii, sistemul socio-economic în existența și în funcționalitatea sa se sprijină pe ele, legile sunt cele care îl țin strâns, îl țin la un loc, astfel  că sistemul există ca  o construcție.

       Ele, aceste legi și principii funcționează ca un fel de repere fundamentale, de care întreaga funcționalitate a sistemului, toate elementele și subsistemele sale trebuie să țină seama. Acest subsistem joacă un rol foarte important în autoreglarea funcționalității tuturor elementelor sistemului. Fără această temelie ontologico-metodologică, epistemologică, fără aceste repere care obligă sistemul și componentele sale să evolueze, să se miște între limite precise, sistemele nu s-ar putea organiza în unități funcționale, ar avea un comportament dezorganizat care ar duce la “împărțirea” elementelor, deci la autodistrugerea sistemului socio-economic.

        Iată de ce și acest subsistem care produce ordine, stabilitate, autoreglare ( acestea sunt produsele, finalitățile lui)  este extrem de important. Când o lege care acționează în spațiul sistemului socio-economic este încălcată acest fapt produce dereglări, dezechilibre, disfunționalități, în acest caz centrul de decizie și control fiind obligat să ia decizii care să reechilibreze sistemul.

                 SUBSISTEMUL FINALITĂȚILOR ȘI AL AȘTEPTĂRILOR. Este și acest subsistem foarte important, fiind format la rândul lui din două subsisteme, deosebite între ele, și totuși care funcționează cu un feed-back foarte puternic între ele. Orice sistem, deci și sistemul socio-economic (național) despre care vorbim aici este o Construcție  care s-a creat de-a lungul istoriei,  care curge într-o direcție, și care, ca rezultantă a activității sale produce un număr de efecte, de finalități.  Să luăm o Uzină de aluminiu, ca finalități și produse principale ea va produce bauxită și aluminiu, sau aliaje, cum ar fi duraluminiul, obținut în urma unor tratamente speciale. Acestea sunt finalitățile principale, proiectate, gândite, controlate de cei care lucrează în această uzină.

       Dar pe lângă aceste efecte, produse principale, uzina mai produce un număr de efecte secundare. Sau pe lângă aceste efecte pozitive uzina mai produce un număr de efecte negative, cum ar fi poluare aerului, a solului, îmbolnăvirea oamenilor de silicoză, sau alte boli profesionale. Acestea sunt efecte pe care omul nu mai poate să le controleze și chiar să le înlăture. Același lucru se întâmplă și cu un sistem socio-economic, care este o realitate infinit mai complexă și mai mare. Finalitățile principale ale sistemului socio-economic sunt acestea :

1)     Sistemul socio-economic este un “mijloc foarte complex” prin care societatea își asigură subzistența, adică își produce bunurile de consum care îi asigură societății supraviețuirea, și

2)      Sistemul socio-economic prin funcționalitatea sa își produce progresul sau evoluția . Acestea sunt cele două mari finalități, produse, ale unui sistem socio-economic. (Am văzut mai sus că nu există o realizate numită sistem economic, că orice sistem pe care-l numim economic este de fapt socio-economic) Pe lângă aceste finalități principale, sistemul produce un număr de finalități secundare. Astfel sistemul economic produce un produs care se numește produsul intern brut, avuția națională, un nivel ridicat de trai pentru o anumită categorie socială. Sau pentru toată societatea. Produce puterea pentru clasa politică, are un efect educațional asupra societății, produce deci educație, etc. De exemplu în cazul sistemului economic capitalist produsul principal al acestui sistem este capitalul, în cazul sistemului economic comunist (care a fost de fapt un sisteme economic capitalist de stat produsul principal al acestuia este puterea pentru nomenclatura comunistă, iar în cazul sistemului economic de evoluție, care va fi sistemul economic al viitorului, produsul principal al acestuia, sau finalitatea principală, va fi evoluția, propria evoluție a sistemului. Finalitatea educațională este iarăși una dintre finalitățile importante ale sistemului. Ei bine,  deci, în curgerea sa sistemul socio-economic produce un număr de efecte (produse, finalități) fundamentale, principale, secundare, pozitive și negative. În același timp, privind prin prisma acestor finalități, societatea, indivizii umani dezvoltă un număr de aspirați, de așteptări care sunt proiecții în strânsă legătură cu subsistemul de finalități. Pe vremea regimului comunist planul cincinal viitor era planificat. Se spunea așa, peste cinci ani, adică în 1980 producția de oțel va crește cu 20%, nivelul de trai va crește cu 10%, etc. Era astfel proiectat orizontul de așteptări al societății, sau subsistemul de așteptări. Sistemul de așteptări ale unei societăți format din valori spirituale proiective, posibile, care urmează să devină realitate în viitor joacă un rol extraordinar de important în viața unui sistem socio-economic. Subsistemul finalităților și al așteptărilor este cel care orientează, dă direcția în care înaintează sistemul socio-economic, el este totodată cel care asigură un anumit nivel motivațional al indivizilor umani, al sistemului socio-economic, al claselor socio-profesionale, ridicat. El își pune amprenta asupra climatului socio-cultural al sistemului socio-economic național, a tonusului optimist sau pesimist al perioadelor istorice. Societățile umane care au un orizont și un nivel înalt de așteptări sunt societăți motivate, tonice, optimiste, care cred în destinul lor, sunt puternice. Societățile fără un orizont de așteptare bogat, înalt, sunt societăți slabe, demotivate. Există în istoria umanității, a societăților omenești perioade de mare avânt economic și spiritual, de renaștere, acest fapt fiind în strânsă legătură cu nivelul subsistemul de așteptări și al finalităților. Și există de asemenea în Istorie perioade de decadență și chiar de descompunere a societăților umane, (fapt care poate să ducă la prăbușirea lor) acest lucru fiind tot în strânsă legătură cu subsistemul finalităților și al așteptărilor. Așadar, acest subsistem produce un număr de produse printre care enumerăm : orientarea Sistemului într-o anumită direcție, un nivel motivațional anumit, încrederea unei societăți în ea însăși, un tonus al climatului social, o dereglare a sistemului socio-economic, fructificarea întregii procesualități a sistemului, și când spunem lucrul acesta ne gândim la finalități. Prin acest subsistem, Sistemul socio-economic se obiectivează în realitate, se fixează în mediul său economic, se adaptează permanent la viitor. Să ne imaginăm că ar exista sisteme socio-economice care nu ar avea acest Subsistem. Un asemenea Sistem este de neconceput, el nu ar putea nici ființa, nici funcționa.

      Aceasta este, deci structura internă, Macrostructura internă a unui Sistem socio-economic din perspectiva primului nivel de organizare, adică al celor mai mari Subsisteme.

         IV ) Așa după cum știm, un Sistem socio-economic, fie el o unitate economică, (Intreprindere, Societate Comercială, ) fie un Sistem economic național, sau chiar Sistemul economic al Civilizației umane, există și funcționează într-un Mediu. Nu ne referim atât la mediul geografic, cât la mediul socio-economic, dar și fizic, geografic și climateric în care există Sistemul. Sistemul socio-economic se delimitează de mediul său printr-o “ margine” socio-economic, geo-politică, printr-o graniță, de cele mai multe ori marcată teritorial. Ei, bine, orice sistem socio-economic trebuie “văzut” ca integrându-se în mediul socio-economic, politic, coabitând cu acest mediu. Sistemul economic poate fructifica valențele mediului sau, dimpotrivă, poate intra într-o relație antagonistă cu mediul său, situație în care Sistemul nostru va avea de pierdut, sau va trebui să găsească măsuri, soluții care să contracareze această situație.

        Există în Istorie situații fortuite când Sistemul economic se află cu mediul său într-o relație antagonică (tensiuni între națiuni, grupări de națiuni, războaie militare, economice) și în cazul acesta cei care conduc Sistemul socio-economic trebuie să pregătească, să mobilizeze Sistemul pentru o asemenea situație care poate fi de scurtă sau de lungă durată. Cea mai bună soluție este ca Sistemul socio-economic, de orice mărime ar fi el, ( intreprindere, sistem economic național, continental, mondial ) să se afle într-o stare de cooperare cu mediul său, să funcționeze, să meargă în același sens. Există situații când un Sistem economic, fie el și național, funcționează și este de fapt un subsistem al unui Sistem socio-economic mai mare. Este cazul Sistemelor economice occidentale care sunt , prin intrarea în Piața Comună, Subsisteme ale unui Macro-sistem economic continental, care este Uniunea europeană, în care va fi atrasă (ca într-o capcană) și România. În această situație Sistemul socio-economic național își estompează suveranitate, independența, specificitatea, unitatea, el funcționează ca Subsistem. O altă situație este aceea în care Sistemul socio-economic național este vecin cu Sisteme socio-economice independente , stabilind relații de egalitate și cooperare cu acestea. Poate exista desigur și situația în care mediul este  de fapt un subsistem și funcționează ca atare. Este cazul economiei SUA, care și-a subordonat Mediul economic, Sistemele  economice naționale din America și restul Sistemului socio-economic mondial.

        Oricare ar fi situația unui Sistem socio-economic național (una dintre situațiile de mai sus), chiar dacă are un înalt grad de autarhie, este limpede că un Sistem socio-economic nu poate exista în sine, de unul singur. Că el există integrat într-un Mediu economic cu care se află într-o relație de comunicare și interdependență, și fără de care nu poate exista. De aceea cei care conduc un sistem economic național, cei care-i gândesc destinul, evoluția viitoare nu pot să facă abstracție de mediul Sistemului, de faptul că el funcționează într-o deschidere completă cu mediul său. În ultimul secol, dar mai ales, în ultimul deceniu,  odată cu dezvoltarea tehnicilor de comunicare și a comerțului exterior, dar mai ales a procesului de mondializare,  proces nefast care pune în primejdie chiar Sistemul economic mondial și însăși specia umană, asistăm la o integrare și mai pronunțată a Sistemelor economice naționale, la o haosificare a Sistemului economic mondial și a Sistemelor economice naționale, toate aceste efecte negative fiind în beneficiul economiei Marilor Puteri și al marii Finanțe Mondiale. Căci marea Finanță Mondială, Vârful Financiar mondial, care coincide cu Vârful Societăților secrete mondiale, este cel care a declanșat acest proces de perspectivă seculară, proces care urmărește în final distrugerea popoarelor și formarea unei Singure națiuni, a unui singur Popor mondial.

        De fapt pe ei nu-i interesează Poporul Unic mondial ci să acapareze Puterea Mondială, singurul lor țel. În cazul în care se va realiza acest lucru Civilizația umană va dispare. Popoarele trebuie să lupte hotărâte împotriva murdarului proces al mondializării, căci ele sunt victimele sigure ale acestui periculos Scenariu.

          Așadar, în final nici un Sistem socio-economic nu poate exista și funcționa în sine oricât de autarhic ar fi și orice condiții geografice și geologice ar avea (și oricât ar fi de eficient și evoluat Sistemul ), el funcționează integrat și intercondiționat cu mediul său. Metaforic vorbind mediul poate fi privit ca un Subsistem special al Sistemului socio-economic, care-l ajută pe acesta să se formeze, să existe și să funcționeze. Acest Subsistem (ca orice Subsistem al Sistemului ) produce un număr de finalități, de produse care ajută Sistemul socio-economic să funcționeze. Răspunde unor necesități ale Sistemului. Aceste produce sunt : integrarea Sistemului într-o realitate mai mare, orientarea lui într-o realitate mai mare, cooperarea cu alte sisteme, un set de feed back, concurența, o stare de  stabilitate. Acestea sunt efecte ale cooperării Sistemului socio-economic cu mediul său, cu Sistemele economice din mediul său. Sunt situații, de război, de exemplu, (este cazul războaielor economice, a războaielor de tip psihologic, informațional) când sistemul “este manipulat”, este orientat și lucrează pentru distrugerea Sistemelor economice naționale din mediul său, sau a lui însuși.

        În cazul acesta Sistemele economice agresate trebuie să-și ia măsurile de apărare. Așadar Sistemul economic evoluează, “curge” împreună cu Mediul său. Aceste două Subsisteme se sprijină unul pe altul în funcționalitatea lor, în curgerea lor.

         Și acum,  pentru că am văzut care este Structura sistemelor socio-economice (este vorba despre Sistemele economice moderne ale secolului XX) Haideți să înțelegem și cum funcționează ele. Aceste Organisme, aceste nave care călătoresc pe mare timpului hrănind și transportând către viitor societăți întregi. Căci ce sunt Sistemele economice naționale decât niște corăbii imense pe care se îmbarcă un popor întreg, popoare întregi.

        Aceste corăbii călătoresc prin timp purtând către liman, în viitor, popoarele. În același timp Sistemele socio-economice naționale sunt și “imense uzine” care produc existența și progresul popoarelor, evoluția popoarelor care sunt îmbarcate în ele. Cine mână, cine pune în mișcare aceste Corăbii și aceste Uzine care produc subzistența Societăților umane ?  În ultima instanță un Sistem socio-economic oricât ar fi el de complex nu este decât o unealtă. Oamenii, societatea umană, indivizii umani sunt cei care muncind pun în mișcare această unealtă de o complexitate și mărime extraordinară numit Sistem socio-economic.   

CUM FUNCȚIONEAZĂ UN SISTEM SOCIO-ECONOMIC (NAȚIONAL, MONDIAL) ?

               1  Spuneam mai sus că un Sistem socio-economic este în ultima instanță, oricât de complex și de evoluat ar fi o UNEALTĂ COMPLEXĂ. Așa cum am arătat în lucrările noastre de Economie, de Antropologie economică sau de Filozofie a economiei, o dată cu apariția uneltei, până astăzi s-a întâmplat cu Omul un lucru extraordinar, un miracol. Și anume, Omul a devenit altceva decât era înainte. Prin unealtă omul a ieșit din sine. Dintr-o dată el s-a  “prelungit" în real, devenind o ființă mai puternică și mai mare. Și cu bățul cu care omul din paleolitic a scuturat un pom, și care a devenit în mâinile lui unealtă, s-a întâmplat ceva extraordinar. Astfel bățul acela care a devenit unealtă a ieșit din ordinea naturii, unde era un simplu băț, și a intrat în sfera umanului devenind unealtă. El, acel băț este de acum o prelungire a omului. Este o prelungire de rangul doi a mâinii, formând o unitate cu mâna și cu omul. Prin unealtă energia umană, gândurile omului (intențiile, aspirațiile lui) sunt amplificare, capătă o putere mai mar, omul devine mai puternic.

     O dată cu apariția uneltei a mai apărut ceva nou, care nu a existat până atunci, în sugerea timpului pe planetă. Apare un “lucru” nou în timp, și anume Complexul om-unealtă. Noi am spus “lucru”, pentru că această nouă realitate, sistemul om - unealtă, care apare în istorie este de fapt un lucru-ființă foarte ciudat. Nu numai total nou. Este ființă șu lucru în același timp, o sinteză, o unitate vie formată din două jumătăți, dintr-un lucru și o ființă. Această unitate vie, aceste jumătăți care o formează (deși metaforic vorbind nu sunt deloc jumătăți, ființa umană fiind mult mai mare decât lucru, decât unealta), în momentul în care s-ar despărți și ar re-devenii din nou realități de sine stătătoare, s-ar întâmpla dintr-o dată o decădere în ordinea lumii, a lucrurilor, a evoluției. Pentru că unealta pe care primitivul o folosea ca să lovească un pom, pentru a scutura poamele care trebuiau să-i astâmpere lui foamea, din unealtă devine dintr-o dată un simplu băț, un lucru inert în natură. În același timp omul, desprinzându-se, separându-se de unealtă, devine ceea ce a fost înainte de a se uni cu unealta. Ori ce a fost înainte de unealtă, un hominid, un animal de fapt.

         O dată apărut acest complex  om - unealtă se mai întâmplă o minune, sau astfel spus minunea care apare în istorie este cu mult mai mare. Unealta îl leagă pe omul primitiv de pomul, pe care îl face să-i dăruiască fructele lui. Afirmația acesta i se va părerea cititorului una simplă, o metaforă, dar din punct de vedere psihologic, afirmația de mai sus este de o profunzime și de o importanță extraordinară. În realitate, în ordinea sensibilă a lumii, o dată cu lovirea de către om a pomului, se întâmplă un lucru uimitor de mare. Și de o măreție extraordinară.

        Iată ce mutații extraordinare se petrec atât cu pomul. Care din punct de vedere economic devine obiect al  muncii, din acest pom se va dezvolta pe parcursul istoriei ceea ce noi mai sus am denumit subsistemul obiectului munci. Așa cum din bățul folosit de omul primitiv ca să scuture pomul se va dezvolta în istorie subsistemul mijloacelor economice, sfera mijloacelor de producție, sfera tehnologiei. Pomul, care până atunci era un simplu pom, un pom în sine, un pom care exista, trăia numai pentru el, devine acum un pom care produce poame pentru om, adică ceva care există pentru om, ceva care trăiește ca să producă existență umană. Acum pomul are o altă finalitate, un alt rost decât avea înainte. La rândul lui el iese, ca și unealta din ordinea naturii și intră în ordinea umanului, în universul uman, care de aici înainte se va dezvolta o istorie întreagă, acoperind, supunând ordinea naturală, umanizând-o. Deci iată ce lucru mare se întâmplă, ordinea umanului, pe care ne-o putem reprezenta ca pe un cerc mic,  care începe să crească pe suprafața imensă a planetei. Se instituie un raport între acest realități, între aceste sfere, între ordinea umanului și cea a naturii.

         Acest raport va evolua de acum încolo pe toată durata istoriei umane, în favoarea ordinii umane, a umanului. Ba mai mult, ordinea naturii va exista de acum încolo ca să fie supusă de om, (aceasta va devenii funcția ei), va fi “convinsă și obligată de om”, ca să producă pentru el, să-i producă lui existența și evoluția. Vedeți ce lucruri extraordinare s-au întâmplat în istorie odată cu apariția și crearea uneltei ! În realitate omul a pus mâna pe un băț, nu ca să-l țină doar în mână (deși de acum încolo el se va însoți tot timpul cu unealta, va fi nedespărțit de ea, tocmai ca s-o folosească la nevoie, atunci când o va pune să lucreze pentru el ) ci ca să-l folosească, așa cum și-ar folosi mâna, care a devenit mai lungă și mai puternică. Și folosind unealta prin care, așa cum am spus  omul se prelungește pe sine în real, își prelungește și-și amplifică forța sa, el se prelungește totodată (și se leagă) și “intr㔠în obiectul munci...Pomul, dintr-un simplu pom, care n-avea nici o legătură cu  omul, devine deodată obiect al muncii omului. Omul primitiv bineînțeles că habar nu are de lucrurile acestea atât de subtile și de filozofice, însă el era subiect într-un  proces și într-o acțiune declanșată și susținută de el. Deci omul își transmite energia sa, substanța sa umană, EIS prin intermediu uneltei (care este deci un mijloc de transport al energiei, substanței și informației umane) obiectului munci, iar acesta la rândul lui “fabrică”, creează produsul muncii, adică poamele pe care pomul i le dăruiește omului. Suntem la începutul istoriei, atât unealta cât și obiectul munci și produsul lui sunt lucruri din natură introduse într-u circuit, circuitul om-unealtă-obiectul muncii-produs și din nou om, da, dar ele au devenit din lucruri, din obiecte din natură elemente vii într-o “structură umanizată, într-un mecanism”. Mecanismul acesta avea să funcționeze pe tot parcursul istoriei, când omul a început să inventeze unelte foarte deosebite de cele care se aflau în natură.

       Când avea să acționeze prin uneltele sale, cu uneltele sale din ce în care mai sofisticate asupra unui obiect al muncii care nu mai era unul natural (cum este pomul, apa pentru pescari, pământul) ci unul prelucrat, tocmai pentru a produce un produs cât mai bun, mai complex, superior, etc. Pomul pe care îl bătea omul primitiv cu unealta, sau peștele prins în apă cu unealta de pescuit sunt produse “naturale”, create de natură, omul fiind numai culegător. Mai târziu însă în istorie, omul avea să inventeze noi unelte, noi obiecte ale muncii și noi produse care nu se mai găsesc în natură ci sunt fabricate de om și sunt foarte îndepărtate de acestea.

             Așadar până acum avem aceste elemente, om-unealtă-obiect al muncii-produs care au fost integrate de acțiunea umană, într-o structură, într-un sistem mai bine zis. Acesta este sistemul economic la începutul istoriei, acestea sunt componentele sale. În comuna primitivă acest sistem economic este individual, (când individul uman își procură singur hrana și o culege singur, folosind uneltele, care sunt ale lui) sau este colectiv. La începuturile istoriei, (paleolitic) oamenii foloseau aceste unelte, uneltele culegătorului, pentru că asta a fost omul la început, simplu culegător, dar nu le trecea prin minte, nu se născuse în ei gândul că bățul acela este al celui care l-a folosit prima dată, și pe care îl păstrează. În prima parte a paleoliticului, oamenii utilizau “uneltele” din natură doar pentru a-și procura hrana, să bată un pom, să omoare un animal, după care aruncau unealta. Ei nu se simțeau deci “legați” de bățul de care se foloseau ca unealtă. Mai târziu, probabil mezolitic (în realitate nu vom cunoaște cu adevărat niciodată când s-a întâmplat lucrul acesta), pentru că unealta era mai bună, mai frumoasă, pentru că îl ajutase pe el, pe omul primitiv mai bine, ființa umană s-a simțit “legată sufletește “ de unealta care o folosea, care îl ajutase pe el, îl salvase poate de la moarte.

         Această primă legătură sufletească a omului, de bățul, de unealta pe care o folosea, este începutul proprietății private. După ce omul a început el să-și perfecționeze și să-și fabrice uneltele, această legătură, acest gând, conștiința legăturii lui cu unealta, a fost mai profundă, mai strânsă, mai directă. Este de asemenea posibil ca legătura dintre om și produsul muncii lui de culegător, adică dintre el și poamele pomului pe care îl scutura cu unealta, dintre el și vânatul ucis după hăituire, sau după o luptă periculoasă, sau hrana pescuită să fi fost mult mai strânsă decât legătura dintre om și unealtă. Pentru că produsul îl hrănea, îi satisfăcea lui necesitățile de hrană, îi dădea certitudinea existenței lui, îi dădea senzația de plăcere. Această legătură care a fost la început una afectivă, psihologică, dintre omul primitiv și produsul muncii lui a devenit mai “strâns㔠după ce omul a început să depoziteze hrana neconsumată pentru a o consuma ulterior, când i se va face din nou foame.

         Așadar  a existat un moment, pe care istoricește nu-l putem preciza, când omul primitiv a început să se “lege sufletește” de teritoriul pe care își avea familia sa (marea familie matriarhală), ginta, sau vatra, pentru că acel teritoriului asigura lui hrana, sentimentul de securitate, perpetuarea speciei. Acel teritoriu, ginta sau tribul “a dorit să îl apere”. Apărându-l, pământul acela a devenit al lor, proprietatea lor, cum ar veni. Această legătură afectivă dintre om și lucru, dintre om și teritoriul pe care își duce viața a constituit începutul lungii istorii a proprietății private. Egoismul, ca trăsătură a personalității umane (egoismul moștenit genetic de la animal) a fost și el un factor care a dus la apariția și al consolidarea proprietății private ca tip de relație consacrat dintre om și realitatea în care trăia. Nașterea proprietății private avea să fie dureroasă și îndelungată. A început timid, metaforic vorbind, omul primitiv nefiind deloc conștient de “valoarea” proprietății private, ca să se dezvolte pe parcursul secolelor și mileniilor, consacrată fiind de cultura tribală, de experiența colectivă, de tradiție. Proprietatea ca raport, ca relație dintre om și lucru, (unelte, produse), s-a îmbogățit odată cu progresul istoric, cultural. Relația acesta de proprietate este mult mai complexă decât ne închipuim noi, ea este una afectiv psihologică, (când individul uman simte că lucrurile sunt ale lui, îi aparțin, se simte legat de ele) una culturală, în sensul că în universul uman ea devine o valoare culturală, respectată, consacrată, că ea modifică modul de percepție al realității de către omul primitiv, dictează tipuri de atitudine, între individul uman și lucrurile din realitatea imediată, sau între indivizii umani ai unei ginte ori ai unui trib.

         În al treilea rând relația de proprietate are o dimensiune economică, în sensul că ea este o “unealt㔠care produce existența indivizilor umani, îi pune la muncă, pentru a-și produce hrana, existența. În al patrulea rând această relație de proprietate are o dimensiune “ filozofic㔠pentru că prin proprietatea privată ființa umană se leagă de real, se fixează și se integrează în real, se definește pe sine ca ființă a unui anumit loc, ca ființă care coexistă cu lucrurile, ca ființă prelungită prin unealta sa, prin proprietatea sa etc. Ca ființă mai completă, mai bogată, mai puternică, mai stăpână pe ea. Ea, această proprietate avea să îi facă pe uni oameni stăpâni, iar pe alții sclavi, și tot ea avea să ducă la apariția  perioadei sclavagiste în istoria umanității. Ea, proprietatea privată este cea care asigură o motivație înaltă omului în procesul muncii, o motivație și un sens în existența sa de ființă umană.

         De acum omul avea să se reflecte pe sine ca ființă definită de acest raport, proprietatea devenea expresia omului, iar omul expresia proprietății. Și nu în ultimul rând acest tip de relație proprietatea - are o dimensiune socială, care îi leagă pe indivizii umani între ei, îi integrează într-o anumită structură socială economică, le dă ceea ce am numi conștiința de grup, de gintă, de trib, de rudenie ( proprietatea este și a rudelor consangvine ). Această relație de proprietate îi leagă pe indivizii umani de strămoșii lor. Ea are totodată și o dimensiune religioasă. În sclavagism evoluția procesului de apariție și dezvoltare a proprietății private atinge un punct culminant, proprietatea fiind acum consacrată juridic și social, ca tradiție   cutumă. Acest proces nu s-a petrecut, așa cum spuneam, de odată, ci a fost unul complex, de lungă durată. Proprietatea privată avea să însemne un salt calitativ în dezvoltarea fenomenului uman, a personalității umane și a colectivității în istorie. Ea avea să joace rolul pe care l-a avut descoperirea și apariția uneltei în istoria omului.

         În ultima instanță proprietatea privată, poate fi privită ca o “unealtă psihologică”, ca ceva miraculos  care îl “leag㔠pe individul uman și colectivitatea umană mai strâns de realitate, și care umanizează realitatea în același timp. Lucrurile, realitatea (pământul, uneltele  care sunt proprietatea mea privată, sunt lucruri care mă prelungesc pe mine în ele, care mă conțin pe mine, substanța ființei mele)  în același timp calitatea lor, ( conținută de lucrurile care sunt proprietatea mea),  care sunt proprietatea mea devin foarte apropiate de mine. Proprietatea  este a mea, există pentru a fi a mea, pentru a mă folosi de ea.  În același timp ea existând lucrează de fapt pentru mine, există pentru mine. Proprietatea mea mă face mai puternic, m㠓mărește” pe mine ca personalitate umană, mă prelungește în real, în același timp introduce realitatea în sfera personalității mele umane. Apariția și dezvoltarea proprietății private a fost un proces îndelungat și complex, iar o dată existentă proprietatea începe să funcționeze asemenea unei unelte, a unui “aparat” producând consecințele pe care le-am precizat mai sus. Proprietatea privată a fost așadar cea care a făcut ca uneltele, obiectul muncii, produsul muncii, pe lângă faptul că erau utilizate, folosite de om să devină ale lui.

            Ce înseamnă aceasta ? Proprietatea privată spuneam că poate fi privită ca o unealtă miraculoasă, ca un “functor” care are însușirea și puterea de a împărți realitatea în două mari sfere : 1) Proprietatea mea, care face ca realitatea aceasta să fie a mea, alții să nu intre în sfera realității-proprietate a mea (proprietatea mă separă pe mine de ceilalți, dar în același timp mă leagă pe mine de lucrurile mele, vedeți cu câtă finețe și în ce mod paradoxal operează acest functor, această unealtă ), și 2) sfera cealaltă a realității, cealaltă realitate, care nu este a mea, este a altora, și eu nu am ce să caut în această sferă, realitate. Fiind proprietate a altora eu sunt despărțit de ei, iar ei, ceilalți, sunt legați de proprietatea lor.

             Această unealtă a mea, care este proprietatea privată, (pentru apariția căreia a curs mult sânge) face ca uneltele pe care le folosesc eu să fie ale mele, deosebindu-se de uneltele celorlalți pe care eu nu pot să le folosesc, obiectul muncii să fie al meu, produsele muncii să fie ale mele. Celelalte unelte, produse, aparțin altora. Proprietatea privată face ca Sistemul economic, care la începutul Istoriei umanității, era format din indivizi umani, grupul social, uneltele, obiectul muncii și produsul muncii să se articuleze mai strâns și să devină o prelungire a omului. De acum uneltele, obiectul muncii, produsele vor fi ale unui individ uman, sau ale unui Grup uman, vor exista pentru acel individ uman sau pentru acel Grup uman. Aceste unelte îi vor face pe posesorii lor să se îmbogățească, să producă mai mult decât au nevoie să consume. Dimpotrivă, alți indivizi umani vor sărăci.

        Așa a început procesul complex și îndelungat al formării celor două clase sociale : stăpânii de sclavi și sclavii, cele două clase ale societății sclavagiste. Aceste două clase,  cea a bogaților și cea a săracilor exploatați, vor străbate toată istoria, luând în diferite perioade înfățișări sensibil diferite.

                   2   O dată cu apariția surplusului de produse, cum există pentru alți indivizi umani sau Grupul uman o necesitate mai mare sau mai mică de produse (deci un plus și un minus de produse) a apărut desigur necesitatea schimbului de produse. Acest schimb de produse rezolva problema satisfacerii necesităților. Cu acest prim schimb, care nu știm dacă s-a petrecut în Paleoliticul mijlociu sau târziu, începea lungul și complicatul proces al apariției pieței, al apariției comerțului (ca nouă diviziune socială, socio-profesională) și al apariției noii categorii socio-profesionale a comercianților, ca și a Subsistemului pieței, despre care am vorbit mai sus.

       O dată cu apariția și dezvoltarea Subsistemului pieței, Sistemul economic a urcat o treaptă importantă pe scara evoluției. El a făcut ca sistemul economic primar, proto-sistemul economic vechi (format numai din subsistemele : Grup uman-unelte-obiect al muncii-produse) care exista și funcționa numai pentru a asigura hrana colectivității și indivizilor umani, să se deschidă către viitor, să ias㠓din sine “, să devină mai complicat, să înceapă să producă produse care răspundeau unor necesități culturale sociale spirituale.

        S-a dezvoltat astfel pe parcursul timpului subsistemul necesităților, cel care pune motorul imens al Sistemului economic (sau Sistemul economic însuși) în funcțiune, care funcționează ca un motor imens și complex, ca un organism.  Și acest lucru a fost esențial, pentru că Subsistemul necesităților dezvoltându-se el a împins omul necontenit pe parcursul istoriei să caute noi căi, metode, mijloace, de a crea produse din ce în ce mai evoluate, care să-i satisfacă lui necesitățile. Fără această evoluție a Subsistemului de necesități, pe parcursul timpului nu am fi asista la progresul și evoluția Sistemului economic și a omului însuși. Și acum, dacă am afirmat că sistemul socio-economic este, seamănă cu un motor, haideți să vedem cum funcționează acest uriaș și uimitor motor, fără de care omenirea nu ar fi evoluat până la acest punct.

SISTEMUL SOCIO-ECONOMIC VĂZUT CA UN MOTOR SAU CA UN ORGANISM VIU

               I SUBSISTEMUL GRUPULUI SOCIAL ȘI SIBSISTEMELE SALE. Spuneam mai sus că cel mai important Subsistem al Sistemului socio-economic este Subsistemul din nivelul 1 pe care l-am denumit Subistemul social. Acesta nu ar putea exista și nici funcționa dacă nu ar exista cealaltă parte, “jumătate” a sa , adică celelalte subsisteme din nivelul 1 pe care le-am analizat mai sus. Avem deci două segmente, două dimensiuni : 1) Segmentul uman, sau Marele sistem social, și, 2) celălalt Sistem pe care-l denumim, marele Subsistem instrumental, sau marele Subsistem  economic al prelungirii Sistemului uman în realitate.

      Cel de al doilea Mare subsistem format din toate celelalte subsisteme de nivel 1 funcționează ca o mare unealtă, ca un mare mijloc de producție care asigură omului existența și evoluția. Precizăm de asemenea că cele două Mari subsisteme despre care am vorbit mai sus nu ar putea nici exista și nici funcționa unul fără altul. Ele formează împreună o mare unitate care este Sistemul socio-economic unitar. Pe când cel de-al doilea mare subsistem, cel Instrumental, este o prelungire, asemenea unei mâini, Subsistemului social-uman  este în realitate, o “ realitate umanizată”, realitate care conține “ substanță umană”. La rândul lui, cel de-al doilea mare Subsistem îl re-crează pe primul Mare Subsistem, făcându-l să fie ceea ce este, adică un Subsistem uman puternic fixat în realitate, integrat în univers. Iată cum trebuie deci văzută funcționarea împreună a celor două mari Subsisteme, cele două Subsisteme se determină unul pe altul, se creează și se recreează permanent unul pe altul.

       Ele funcționează ca cele două emisfere ale Sistemului nervos, completându-se una pe alta, funcționând una prin cealaltă, cooperând permanent într-o strânsă și profundă intro-deschidere. Să vedem acum ce produc, care sunt finalitățile acestor două Mari subsisteme. Am văzut că Sistemul socio-economic în ansamblul său produce două mari finalități :

1)     Subzistența Subsistemului social, de fapt a Sistemului socio-economic în ansamblul său, și

2) progresul și evoluția subsistemului social, de fapt a Sistemului socio-economic în ansamblul său.

Pe lângă aceste două mari finalități, Sistemul socio-economic mai produce un număr de finalități principale și secundare, unele pozitive, altele negative. Acum Subsistemul social, Marele Subsistem social (Omul) este cel care produce un produs numit Munca. Munca este un proces, o sumă continuă de activități în timpul căreia omul produce energie, informație și substanță, EIS, care sunt transmise prin intermediul uneltei. EIS  acționează asupra celorlalte subsisteme, asupra marelui Subsistem instrumental, punând acest Subsistem să producă produse, să producă cele două mari finalități ale Sistemului socio-economic, subzistența și evoluția. Marele Subsistem instrumental receptând munca este pus în mișcare de aceasta și produce finalitățile fundamentale despre care am vorbit mai sus ( subzistența și evoluția ) și celelalte finalități ale Sistemului socio-economic. Să notăm că fără acest produs numit Muncă creată de marele Subsistem social, Marele Subsistem instrumental nu ar fi capabil să funcționeze, să producă. Dar concret,  ce determină atât marele Subsistem social , cât și marele subsistem instrumental să intre în funcțiune ? Iată cum stau lucrurile :

             Subsistemul social (așa cum arătăm în detaliu în lucrarea noastră Istoria Sistemelor economice) este format la rândul lui din mai multe Subsisteme. Este un Subsistem structurat, ordonat, are un nivel educațional, nevoi, aspirații, etc. Din punctul de vedere al claselor sociale, un Subsistem social este format din următoarele clase sociale, Grupuri sociale : în sclavagism, sclavii ș stăpânii de sclavi, în feudalism, iobagii și feudalii, în capitalism, proletariatul și burghezia etc. Într-o societate modernă, așa cum este societatea românească în secolul XX (orice societate națională europeană) structura societății sau subsistemele Subsistemului social sunt : clasa țărănească (intrată în perioada ei de descompunere), clasa muncitoare, clasa intelectuală, și clasa politică, sau grupul politic, format din indivizii umani care iau decizii la diferite nivele, sau altfel spus, formează subsistemul de decizie și control. În concluzie avem de fapt,  : 1) clasele sociale care muncesc,  creează acest produs numit Muncă, și acestea sunt clasa țărănească, clasa muncitoare, clasa intelectuală, produce munca de tip abstract intelectual) și 2) clasa conducătoare, care formează subsistemul de decizie și control. Care prestează și ea tot o muncă de tip intelectual abstract, muncă ce constă în receptarea informaților care vin din sistemul economic, analiza și sinteza acestor infirmații, elaborarea deciziilor. Clasa conducătoare este cea care prin deciziile și proiecțiile pe care le ia orientează și conduce Sistemul în curgerea lui prin timp. În funcție de aceste decizii, de valoarea lor, Sistemul socio-economic poate să funcționeze mai eficient sau mai rău, să evolueze, să stagneze sau să involueze.

          Amândouă aceste două tipuri de muncă, cea fizică și cea intelectuală, sau fizică și intelectuală combinate sunt "“curentul electric sau sângele"” care pune în mișcare marele Subsistem instrumental, adică restul Sistemului socio-economic. Dar ce-i face pe oameni să muncească ? Nevoia, necesitățile biologice, psihologice, sociale, culturale. Așa cum arătam în Istoria Sistemelor economice ființa umană, omul  Sistemul personalității umane, formează un Subsistem pe care noi l-am denumit Subsistemul necesităților umane, al trebuințelor biologice, psihologice și sociale. În timpul existenței sale organismul uman, Sistemul personalității umane are o funcționalitate oscilatorie, pendulatorie.

         Ca să existe, organismul uman consumă substanță biologică, proteine, glucide, lipide. Așa se face că de la starea de echilibru a organismului biologic (când nu avem starea de foame, trăim starea de confort) ființei umane i se face foame ca urmare a deficitului de substanțe biologice consumate, și apare starea de dezechilibru, de lipsă a substanțelor  organice din corp. Pentru că individului uman i s-a făcut foame și sete (stare de dezechilibru) el va trebui (este obligat de mecanismul pulsatoriu al organismului uman) să meargă să-și satisfacă golul de substanțe organice consumate de organism. În paleolitic omul primitiv punea mâna pe bâtă, cu aceasta, devenită unealtă, mergea și  bătea un  pom (care devenea obiect al muncii) și se hrănea cu poamele căzute pe jos. Așa arăta procesul muncii în zorii umanității. În epoca modernă necesitățile îl împing la fel pe individul uman să meargă să și le satisfacă. Ele, necesitățile, îl trimit obligatoriu la muncă. Și omul merge și caută de lucru, iar cu salariu pe care-l primește își cumpără produse cu care se hrănește pe sine și familia sa. Mecanismul a rămas același și după mii de ani. O dată cu progresul istoric și cu urcarea pe treptele istoriei, acest Subsistem al necesităților individului uman s-a dezvoltat, necesitățile au devenit psihologice, culturale, sociale. Pentru omul modern nevoia de a se instrui, nevoile culturale, spirituale, nevoia de certitudine, nevoia de creație artistică și științifică, nevoia de împlinire a personalității umane, nevoia de confort psihologic și cultural sunt necesități profunde, imperioase, ca și nevoile biologice.

           Neîmplinirea acestor necesități duce la îmbolnăvirea și dezechilibru personalității umane. Aceste necesități îl motivează și îl orientează totodată pe om către muncă. Lucrul acesta s-a întâmplat toată istoria. Foamea, setea, nevoia de a avea o casă, un loc care să-i asigure omului condițiile de viață, nevoia de securitate, celelalte necesități  l-au împins imperios pe om la muncă. Deci, acest subsistem al necesităților umane nu este altceva decât un subsistem al Sistemul personalității umane, și el funcționează ca un resort, este de fapt resortul, arcul care împinge Sistemul personalității umane să muncească, inima care pulsează și îl trimite pe om să muncească. Dar chiar dacă Subsistemul necesităților îl trimite pe om să muncească, Omul nu ar putea să producă acest produs numit muncă dacă nu ar intra acum în funcțiune încă două Subsisteme ale Sistemului personalității umane. Este vorba despre Subsistemul intelectului uman (percepția, reprezentarea, gândirea, imaginația, aptitudinile, voința), de fapt de subsistemul personalității mane, cel care analizează informațiile venite din exterior, percepția, elaborând acțiunea, răspunsurile pe care omul le “gândește”, ca să-și satisfacă necesitățile. Intelectul, subsistemul psihic este cel care raționează, analizează situația și ia decizia că omul trebuie să meargă să muncească. El este cel care stabilește tipul de muncă, uneltele pe care le folosește omul, metodologia muncii, obiectivele muncii, etc. Deci acest Subsistem, cel psihic-intelectual este cel care elaborează informația despre procesul muncii, secvențele acestui proces, modelul mental al procesului muncii. Fără acest Subsistem și informația elaborată de el nu ar putea exista munca. Al treilea Subsistem care face posibilă munca este Subsistemul biologic al Sistemului personalității umane, în primul rând subsistemul osteao-muscular, cel care produce energia fizică. Dacă nu ar exista Subsistemul osteo muscular oamenii nu ar putea să muncească, să mânuiască uneltele. Subsiststemul psihic este cel care conduce Subsistemul osteo-muscular, îl pune să producă energie, îl dirijează, iar acesta din urmă este cel care aplică în practică deciziile. Numai conlucrarea acestor trei subsisteme, care sunt de fapt integrate în Sistemul personalității umane, poate să creeze acest produs care este munca. Trebuie spus că cele trei subsisteme care produc munca, subsistemul motivațional-intelectual-subsistemul osteo-omuscular, pot să creeze acest produs extraordinar, Munca, tocmai pentru că cele trei subsisteme sunt integrate în Sistemul personalității umane. (SPU) Dacă nu ar fi integrate în acest Sistem al personalității umane, cele trei subsisteme nu ar putea să producă munca.

       În realitate Munca - un produs de o complexitate extraordinară - este creat de toate Subsistemele Sistemului personalității umane, altfel spus de Personalitatea umană. Subliniem acest lucru, numai omul, Sistemul personalității umane, putea produce, crea acest produs, Munca. Asupra muncii Filozofia economiei nu a insistat prea mult, astfel că nu avem studii profunde asupra acestui lucru foarte “ciudat” care este Munca și care a apărut în istorie o dată cu unealta. Care a jucat în istoria umanității un rol extraordinar de mare. Ce este Munca ? Este un proces, o substanță, un obiect ? Omul muncește de  un milion de ani pe această planetă dar nu credem să existe vreun om care să fi văzut munca. Da, într-un fel spus o “vedem “incorporată în produsele muncii noastre, acolo în acel produs este ea, dar chiar și așa nu o putem vedea cu ochii, și nici pipăi. Nu o putem măsura, cuantifica. Nu știm foarte multe lucruri despre ea, unele lucruri nu le cunoaștem deloc. De exemplu, credem că munca a apărut exact în aceiași clipă în care a apărut unealta.

        Ea presupune un efort fizic și mintal, o cantitate de efort depusă de om. Sunt munci plăcute, ușoare, dar și munci neplăcute, grele, care-i solicită omului voința, efortul teribil, suferința, concentrarea enormă, jertfa chiar. Totodată munca este “ ieșire din sine“, este un produs “nevăzut”, în care se toarnă EIS, (energie, substanță, informație ) adică o parte, o cantitate și calitate din ființa umană. O parte din ființa umană iese din ea și intră în unealtă. Este preluată de aceasta ca să fie transmisă Obiectului muncii, receptată și asimilată de acesta. Nu orice efort este muncă : mersul pe jos, cățărarea într-un pom, o bătaie între doi oameni. Munca este numai acel efort conștient depus de om, încorporat într-un produs, cu o finalitate care-i folosește lui. Vânătoarea este muncă pentru omul primitiv. Pescuitul, ca și muncile agricole, producerea uneltelor. Munca se definește deci ca fiind Conținutul efortului depus de om pentru a-și satisface nevoile umane, mediat de mijlocul de muncă și obiectul muncii. Munca este produs al ființei umane (numai Omul poate produce acest produs. Afirmația este adevărată și pentru unealtă, obiectul muncii, produsul economic, piață, celelalte subsisteme), dar și mijloc, unealtă adică.

        Aparent este un mijloc ciudat, pentru că nu este un mijloc obiectual, material, fizic, cum este sapa, toporul, strungul, de pildă, care mijlocește ceva, acționează asupra a ceva, ci unul procesual, o “cantitate și calitate de energie și informație, structurată sistemic, organizată”. Această cantitate de energie care se desfășoară într-un interval de timp nu este dezorganizată, haotică. Ci are o structură sistemică, este un sistem. Numai că este un sistem de energie și informație (plus substanța consumată, golul acestei substanțe) structurat, deși noi nu vedem lucrul acesta și el nu a fost observat până acum. Deci, munca este un Sistem format din elemente informaționale, energetice, substanțiale aflate într-o strânsă interdependență și comunicare, având o structură specifică și o finalitate sau finalități precise.

         Deci noi am adus în gândirea economic această viziune sistemico-ciberbetică asupra muncii. Munca este deci un Sistem energetico-informațional cu o structură specifică. Așa se face că o cantitate de muncă de o anume calitate produce un produs, iar altă cantitate de muncă și de altă calitate produce un alt produs, tocmai pentru că cele două cantități de muncă, sisteme de muncă, au structuri diferite. Munca are, așa cum am mai spus, conținut și formă. Acestea aflându-se într-o relație intimă, într-o intro-deschidere continuă și determinare profundă, modulată. De exemplu, cantitatea de muncă produsă de un strungar are o structură intimă diferită față de cea produsă de un scriitor. Marx a venit cu ideea măsurării muncii, cu formula “cantitatea de muncă depusă într-o unitate de timp socialmente necesar”, ceea ce este o prostie. Munca nu se poate măsura utilizând ca unic criteriu timpul, ca mijloc de  măsurare. Pentru aceasta ar trebui utilizate mai multe criterii de care nu dispunem până la această oră. Cu cât un Sistem-muncă deține o cantitate și calitate de EIS superioară ( într-o unitate de timp) în comparație cu un alt sistem-muncă ( cantitate de muncă), cu atât prima muncă este mai valoroasă în comparație cu cea de-a doua muncă depusă. Calitatea, superioritatea calității unei cantități de muncă….munca se caracterizează, așadar, prin valoare, are o valoare care poate să fie mai mare sau mai mică. Această valoare poate să fie doar aproximată, în nici un caz riguros măsurată. Omul deocamdată poate să aproximeze cantitatea și calitatea unei munci, sau valoarea unei munci, dar nu poate s-o măsoare riguros.

            Lucrul acesta se va reuși cu siguranță mai târziu, dar deocamdată pe noi, oamenii secolului  XXI, ne interesează să producem munca, muncă de tip superior, în loc de a o măsura milimicronic. Munca unui cercetător științific este superioară ca valoare muncii unui mecanic de locomotivă. Dar valoarea unei munci este dată nu numai de cantitatea și calitatea conținută e muncă, ci mai ales de valoarea efectelor, finalităților muncii respective. Un milion de oameni, de români, au muncit în secolul XIX și au produs bunuri materiale pentru care au depus un anume volum de muncă. Un român, poetul Mihai Eminescu, a depus și el un anumit  volum de muncă și a produs o operă literară de mare valoare. Ei, bine, munca lui Mihai Eminescu depusă pentru a crea opera literară este incomparabil mai valoroasă, are o valoare mai mare decât munca celor un milion de români.

        Dar munca mai are și aceste două însușiri, aparent contradictorii, dar care nu se exclud ci se completează fericit : munca este abstractă ( nu o vede nimeni, este un conținut de informație și energie, structurate într-un anume mod, nevăzute ) și în același timp concretă, pentru că energia și informația care o compun produc efecte concrete, circulă pe canalul concret al uneltei, al mijlocului și obiectului muncii. De asemenea munca este “vie” în sensul general și concret al termenului. Este vie pentru că ea este viață, un segment din viața din interiorul omului. Energie, Informație și Substanță, EIS, se află și într-un scaun, structurate într-un anume mod foarte precis, structură care face ca scaunul să fie ceea ce este, dar E I S -ul structurat în scaun este un EIS mort, energie și informație moartă, fixată, rigidă, o dată pentru totdeauna, cât va dura scaunul. EIS moartă, care nu “curge”, nu este fluidă (pentru că nu este vie ), este o structură de EIS osificată, împietrită. În clipa în care scaunul se distruge, se distruge și structura împietrită de EIS, conținută în scaun. Așadar, munca este o cantitate de EIS vie, un Sistem de EIS viu și uman, precizăm acest lucru.

           În sensul că munca Sistemul-muncă este format din energie umană, psihică, din informație psihică (ce provine, a fost creată de psihic, are structura și specificitatea acestuia ), este o parte din psihic, care “curge” în mod intențional, conștient, programat, în afara individului uman. Așadar  munca este un sistem EIS uman (care ține de specificitatea și de esența  omului și nu de alte specii, altei categorii de lucruri) viu, care mai are însă o calitate extraordinară care o face să fie ceea ce este. Este vorba de însușirea ei de a fi “plasmă sangvină”, “combustibil lichid” care circulă prin toată subsistemele sistemului socio-economic, obiectivându-se în ele, devenind conținutul lor (și prin acesta participând atât la funcționare lor cât și la formarea lor). Dacă munca nu ar avea această calitate de a fi plasmă vie care să circule prin toate subsistemele sistemului economic (purtând esența umană, umanul pe canalele pe care circulă) omul nu ar putea să pună în funcțiune întregul sistem socio-economic. Acesta nu ar putea funcționa. Deci această plasmă circulă prin toată subsistemele sistemului economic punându-le în funcțiune și făcându-le să comunice între ele, în același timp le hrănește (funcția de combustibil) și participă la constituirea lor ca subsisteme. Să detaliem :

1.     Subsistemul nevoilor umane (foamea, setea, nevoia de securitate, de dragoste, de informația, de plăcere estetică), odată intrat în starea de dezechilibru (foame, sete, etc) îl împinge pe individul uman să caute, să-și satisfacă nevoile. Altfel spus, subsistemului intelectual i se transmite comanda “trebuie să trimiți omul să muncească pentru a produce produsele care să satisfacă nevoile apărute”. Sistemul intelectual receptând această informația începe să analizeze situația. Altfel spus toate informațiile sunt comparate, analizate, sintetizate în vederea elaborării unei decizii. În ce situație să găsește individul uman căruia îi este foame sete, etc, de ce mijloace dispune el, ce trebuie să intreprindă, secvență cu secvență, unde se află sursa, obiectul muncii, care este cea mai rapidă și economicoasă cale pentru a produce produsele de care este nevoie. În acest moment intelectul elaborează strategia viitoarei acțiuni(a procesului de muncă) prin care individul uman își va produce produsul necesar. Toate aceste informații, toată această structură informațională se va transmite în procesul muncii în subsistemul muncii (cum l-am denumit noi mai sus). După ce sunt elaborate aceste informații, intelectul comandă sistemului osteo-muscular să se apuce de lucrul,  să înceapă munca. Din acest moment, din momentul în care individul uman pune mâna pe unealtă și începe să lucreze  începe munca ? Această întrebare este foarte importantă. Procesul muncii va dura până în momentul în care va fi elaborat produsul. Recapitulând vom preciza deci că procesul muncii este format dintr-o etapă internă (interioară sistemului personalității umane) perioadă în care este gândit, elaborat, proiectat procesul muncii și a doua etapă, externă, în care este pus  în practică proiectul intern al procesului de producție, care începe din momentul în care individul uman se apucă de lucru. Facem aici o precizare. În cazul în care etapa internă a procesului muncii nu este aplicată în practică, deci omul nu se apucă de muncă, nu putem vorbi despre existența muncii. Am afirmat mai sus că procesul muncii începe din momentul în care omul pune mâna pe o unealtă și se apucă de lucru, în realitate însă procesul munci începe cu o etapă anterioară, internă, când omul înțelege că trebuie să muncească și în mintea lui se declanșează procesul elaborării și proiectării procesului muncii. Această situație o întâlnim în cazul în care procesul muncii necesită o elaborare și proiectare minuțioasă, profundă, complexă, fără de care procesul muncii și produsul nu pot exista. Dacă în cazul muncilor fizice rutiniere nu este deloc nevoie de un proiect anterior, realizat în plan mental, al procesului muncii, al fabricării produsului (muncile de tip inferior, al celor care se repetă), situație în care procesul muncii, munca începe din clipa în care omul pune mâna pe unealtă și se apucă de lucru, în cazul muncilor superioare, complexe, care solicită elaborarea unui proiect mental, al unei proiectări, în cazul acesta, munca începe cu elaborarea mentală a proiectului muncii. Cu etapa internă așa cum am precizat mai sus. Aceste lucruri fiind clare acum vom spune că procesul muncii ca sistem nu ar fi putut exista în planul vieții individului uman, dar și în plan social și istoric, dacă nu ar fi existat elaborarea lui internă, psihologică, formată din sistemul acțiunii și operaților mentale al căror produs este proiectul sistemului procesului muncii aplicat în practică. Să fim mai clari:

1.     Există un tip de muncă, sau mai bine zis o anumită categorie de muncă, care nu are nevoie de unelte. Un pescar care prinde pește cu mâinile, un sculptor care frământă lutul cu mâinile și tot cu mâinile, fără să se folosească de vreo unealtă creează din lut moale o statuie. Care nu este o operă definitivă, (dar poate fi privită și așa), căci statuia din lut devine model (o unealtă deci) pentru opera da artă definitivă. În acest caz în care între Obiectul muncii și omul care muncește nu se mai interpune unealta  (canalul care conduce EIS în interiorul personalității umane) EIS din interiorul Sistemului personalității umane se transmite direct Obiectului muncii. Ca în cazul pescuitului unde EIS se transmite direct Obiectului muncii, care devine automat produs al muncii, mâinile.

2.     Odată cu apariția uneltei și cu utilizarea ei, EIS care se elaborează înăuntrul sistemului personalității umane (deci munca apare, este elaborată înăuntrul omului, al personalității umane ) se transmite uneltei. De fapt unealta este și ea un sistem obiectual, fizic, care conține EIS. În această situație EIS, care iese din interiorul personalității umane se combină cu EIS, conținut de unealtă, rezultând un EIS sumă. Dar nici acest EIS nu stă pe loc, nu poate exista de sine stătător. El circulă mai departe și se combină, intră în ecuație, formează o sinteza nouă cu EIS conținut în obiectul muncii, a subsistemului obiectului muncii. Rezultatul este apariția  unui al treilea EIS, receptat pentru un timp de subsistemul obiectului muncii. Înăuntrul subsistemului muncii EIS receptat se combină cu EIS din interiorul subsistemului muncii și din această operație, însumare rezultă un nou EIS, al patrulea EIS care nu este altul decât Produsul Muncii. Ce observăm ? Că munca nu este altceva decât un conținut energo - informațional care se elaborează înăuntrul personalității umane de unde va pleca și va  circula pe canalele subsistemului uneltei, obiectului muncii, unde se va combina cu conținuturile energo-informaționale ale acestor subsisteme (conținuturi care sunt inerte ), combinații din care va rezulta produsul. Produsul nu este altceva   decât un obiect, un subsistem, al cărui conținut este format din EIS rezultanta combinațiilor conținuturilor de EIS anterioare, numite mai sus. Să precizăm : EIS-ul elaborat în interiorul sistemului personalității umane singur nu poate fi numit muncă. În cazul în care el nu iese din sistemul personalității umane rămânând sub formă de reprezentări, raționamente, proiecții el nu este altceva decât un vis. Un proiect mental, și atât. Este visul de a muncii, visul de a face ceva. Abia când în urma efortului uman fizic, conținutul energo-informațional din interiorul personalității umane iese și se combină ( conlucrează) cu conținutul EIS din subsistemul uneltei, iar EIS rezultat se combină și conlucrează cu EIS conținut de subsistemul obiectului muncii, rezultatul acestei conlucrări și combinații fiind produsul muncii (care este tot un subsistem conținând EIS), abia acum putem vorbi despre Procesul muncii. Un om primitiv care lovește un pom ca să se distreze, nu ca să culeagă poamele căzute pentru satisfacerea nevoii de hrană, nu se cheamă în nici un caz că muncește. El nu este deci creator de muncă. Procesul prin care se creează munca se numește procesul muncii. Munca este deci un proces uman cu finalitate, are obiective precise (producerea unui sau a unor produse), Subiectul muncii, omul, se comportă permanent rațional, executând acțiuni și operații conștiente precise, economicoase. Munca și procesul muncii se încheie cu producerea Produsului muncii. Munca, sau mai precis, conținutul muncii format din EIS, este dificil să fie măsurată, cuantificată. Se stabilește mai ușor valoarea muncii, care este o altă noțiune decât cea de conținut al muncii. Conținutul muncii este format din EIS (de diferite calități, cantități, tipuri, structuri, etc), aceste EIS fiind structurate diferit, având calități diferite care sunt greu de pus în evidență și de măsurat. De exemplu, cum putem măsura energia și informația care sunt conținute într-o sapă sau într-o altă unealtă, ori într-un obiect al muncii. Dar putem aprecia în general, fără să greșim, că Energia și Informația conținute într-un tractor, care este tot o unealtă, sunt mult mai mari și superioare calitativ decât EIS conținut de unealta care este sapa. Calculatorul este o unealtă calitativ superioară oricărei unelte pentru că el conține o cantitate de informație superioară oricărei informații conținută de o altă unealtă. Așadar, doar în mod aproximativ se poate evalua cantitatea și calitatea EIS dintr-un Subsistem al Sistemului socio-economic. Spuneam că valoarea muncii este o noțiune diferită și ea se stabilește în funcție de valoarea produsului. Este dată de valoarea omului care muncește, de valoarea uneltelor sale, a modului cum își organizează munca și, desigur, de valoarea produsului. Produsul, la rândul lui, are mai multe valori. În primul rând o valoare de întrebuințare, care este o valoare concret utilitară, o valoare abstractă (câtă muncă încorporează în el), o valoare psihologică (omul apreciază prin prisma subiectivității lui valoarea unui produs), o valoare educațională, o valoare estetică, o valoare de coeziune. Vedem, așadar, cât de complexă este valoarea unui produs și cât de greu poate fi ea măsurată. Nu mai vorbim că această valoare nu este dată o dată pentru totdeauna, că ea poate să fluctueze modulată de factori diverși. În general, cu puține excepții, oamenii apreciază greșit valoarea muncii, valoarea produselor umane, valoarea oamenilor, (pentru că indivizii umani au și ei o valoare a lor apreciată de obicei prin prețuirea pe care le-o acordăm, prin mărimea salariului, a valorii cu care societatea își răsplătește oamenii.)  Vedem, așadar, ce dificil este să apreciem valoarea muncii prin prisma valorii produselor. O concluzie se impune. În lucrările noastre  “Psiho-Economia“ și “Sistemul economic de evoluție sau Cartea care va schimba lumea“, noi demonstram destul de clar că actuala Știință economică nu este de fapt Știință ci o pseudoștiință. De aceea economiștii sunt atât de neputincioși în fața fenomenului economic. Economiștii români aflați la putere habar nu au ce trebuie făcut pentru a scoate țara din criza economică. Același lucru se întâmplă și cu Sistemul economic mondial. Revenind acum la problema evaluării muncii și a produsului muncii, Pseudoștiința numită Economie, cu toate ramurile ei, n-a reușit să pună la punct până acum instrumente de mare finețe și tehnici, tehnologii, metodologii care să evalueze valoarea Sistemului socio-economic, Eficiența Sistemului socio-economic, valoarea și Eficiența diferitelor subsisteme ale Sistemului socio-economic sau ale elementelor Sistemului. Cu apariția “Psihoeconomiei“ Economia devine într-adevăr Știință, posibilitățile ei de evaluare crescând enorm. Așa cum spuneam mai sus, nu evaluarea foarte precisă este problema numărul Unul, stringentă a Economiei, ci problema CUM FACEM CA SISTEMELE ECONOMICE SĂ EVOLUEZE, SĂ FIE EFICIENTE,  măcar până la a-și putea hrăni poporul, CUM REUȘIM SĂ SCOATEM DIN CRIZĂ SISTEMELE ECONOMICE, etc. Iată ce nu știe la ora actuală pseudoștiința numită Economie. (Tot o pseudoștiință este și Știința Pedagogiei) Companiile Internaționale, transnaționale, au dezlănțuit în cea de-a doua jumătate a secolului XX un Război mascat împotriva Sistemelor Economice naționale, Război mascat deosebit de complex și de subtil, perfecționat până la ultima limită. Lucrul acesta a fost posibil datorită faptului că  Pseudoștiința Economiei se află în situația de fenomen Minus informație, inexistenței unei cercetări care să ducă la dezvoltarea acestei Științe dincolo de o limită  peste care ea ar deveni o Știință eficientă. Din păcate.

3.     Revenind acum la problema noastră, observăm că de fapt Sistemul socio-economic este un motor, un organism format din Subsisteme aflate într-o intro-comunicare foarte complexă, într-un lanț, feed-back, care se închide “în cerc”. Această închidere în cerc a oricărui Sistem feed-back este principiul care stă la baza vieții, la baza funcționării oricărui motor, a oricărui organism (căci ce este un organism biologic, decât un “motor viu”). Sistemul economic este deci un organism, un motor ale cărui subsisteme și piese se determină una pe alta în cerc. Așa cum am văzut, fiecare din Subsistemele despre care am discutat mai sus (a se vedea schema Sistemului socio-economic) este un “aparat” care fabrică un anumit EIS. Am văzut că Subsistemul mijloacelor de muncă conține un anume tip de EIS care are însușirea de a prelua EIS elaborat înăuntrul Sistemului personalității umane, de a se combina cu acesta, și de a conduce mai departe EIS-ul rezultat. Pe acesta îl transmite, amplificat și modulat, re-structurat Subsistemul Obiectului muncii care, la rândul lui, conține (fabrică) un EIS ce preia EIS - ul transmis de unealtă cu care se combină rezultând un EIS nou, diferit, care este produsul muncii. Fiecare din aceste Subsisteme a participat cu un anume EIS, specific, structurat într-un anume fel. Fără această participare a celor patru Subsisteme : 1) Subsistemul Personalității umane sau al Grupului social, 2) Subsistemul mijloacelor de producție, 3) Subsistemul Obiectului muncii, 4) Sub sistemul produsului, nu ar fi fost posibilă fabricarea Produsului. Iar  fără crearea produsului nu ar fi existat munca și procesul muncii. Acum, dintre cele patru Subsisteme de care am vorbit mai sus cel mai important EIS este cel produs de Subsistemul Grupului uman, de Subsistemul personalității umane, un EIS viu. Acesta fiind preluat de Subsistemul uneltei se combină cu EIS conținut (sau altfel spus fabricat permanent) rezultând un EIS mai mare, calitativ superior, altfel structurat, și …VIU. Acesta este un lucru foarte important, viu, în accepțiunea noastră înseamnă energie și informație vii, capabile să circule mai departe și să se combine cu un alt EIS (cel oferit de subsistemul Obiectului muncii) din combinația aceasta reieșind EIS conținut de produs. În sensul acesta afirmăm noi că, fundamental și foarte important (cel mai important ) este EIS elaborat de personalitatea umană. El este cel care începe Procesul muncii, este plasma sanguină care se combină cu  EIS conținut de celelalte Subsisteme.   EIS produs de personalitatea  umană este parte din personalitatea umană (personalitatea umană transformată în  EIS), este realitate psihică, este fenomen psihic exteriorizat, metaforic vorbind este “suflet uman”. Ei, bine, EIS-ul uman este cel care umanizează întregul proces al muncii. Întregul proces economic, care tocmai de aceea este un proces viu. De aceea am afirmat noi că Economia ca Știință este mai degrabă o PSIHOECONOMIE. Obiectul de studiu al Economiei este Sistemul socio-economic și Fenomenul economic care sunt realități umane, vii, realități psiho-sociale, în esență, și la baza lor.

     Așa cum am mai spus mai sus, o dată cu progresul societății umane, al sistemului socio-economic acesta a “dezvoltat” noi subsisteme, în Istorie au apărut deci noi subsisteme cu funcții diferite menite s㠓apere” sistemul în evoluția sa, să-l facă mai eficient, să-l orienteze în “mișcarea, în evoluția” sa prin timp. Astfel subsistemul pieței “produce” un EIS care preia EIS-ul conținut de subsistemul produsului muncii din această combinație rezultând Marfa. Marfa nu este altceva decât un obiect (de fapt produsul ca obiect creat și finit) care conține o Cantitate și o calitate structurată de EIS. EIS – care se găsește în produs se găsește și în marfă căpătând un preț. Prețul este expresia valorii Mărfii (produsului) – de fapt  nu este altceva decât valoarea de piață a produsului (mărfii), sau altfel spus valoarea în bani pe care o dă Piața. Ieșind din spațiul Pieței  marfa poate fi consumată (mâncată, folosită pentru întreținerea unui agregat, consumată) sau poate fi depozitată, sau sub formă de mijloace de muncă ( capitalul fix) este pusă să producă. Capitalul este deci un Subsistem care conține, sau altfel spus, produce continuu un EIS care are funcția, finalitățile capitalului. Mergem mai departe.                        

     Subsistemul de Învățământ, pe schema noastră numărul 9, este un Subsistem care conține un EIS care produce continuu un EIS a cărei funcție este aceea de a “produce” indivizi umani din ce în ce mai evoluați, mai bine pregătiți în cadrul Sistemului socio-economic. EIS din Subsistemul de învățământ “încorporat” în cadrele didactice prin munca prestată de acestea produce, prin oamenii formați pe care-i dă, un EIS superior. Adică o Forță de muncă (Subsistemul Grupului uman) capabilă să producă un EIS superior EIS-ului produs de generațiile anterioare. De aceea acest Subsistem (educațional) are o importanță extraordinară, fiind unul care participă direct și într-un mod decisiv, vizibil, la evoluția Sistemului socio-economic în ansamblul său. Sistemele economice care au un nivel educațional ridicat (a se vedea Japonia, Germania, Anglia, care având un nivel educațional ridicat sunt societăți eficiente din punct de vedere economic), sunt performante din punct de vedere economic, ceea ce face ca societățile să fie dezvoltate, bogate, societăți de consum. Deci, concluzia pe care noi o impunem este că EIS-UL produs de subsistemul educațional este un factor primordial, decisiv pentru starea și evoluția unui sistem economic național. Aici se află secretul măreției și decăderii, al mizeriei și al evoluției unui popor, al unui sistem socio-economic în istorie.

         Mergem mai departe. Subsistemul cultural conține, ca toate subsistemele de altfel, un anume tip de EIS, specific, de o anumită calitate, structurat într-un anume fel, în creatorii de cultură și în valorile culturale, care produce un EIS obiectivat în valorile culturale care formează universul cultural național al cărui rost, extraordinar de important l-am arătat mai sus. Fără producerea EIS-ului cultural, spiritual de către subsistemul cultural Sistemul socio-economic în ansamblul său nu ar fi putut să existe, să se “coaguleze” și să funcționeze.

          Subsistemul sănătății, în schema noastră numărul 11 conține la rândul lui o informație și energie specifice (EIS) și produce un EIS care are ca finalitate crearea produsului numit sănătate, a condițiilor existenței acestui produs, fără de care indivizii umani, grupurile sociale nu ar putea muncii și nici exista.

          Subsitemul juridic conține și el un EIS care creează un produs (un sistem de finalități) pe care îl numim dreptate, fără de care o societate iarăși nu poate să existe și să funcționeze. Dreptatea este o stare de armonie, umanitate, corectitudine, echilibru al raporturilor interumane, și care are la bază un număr de principii morale, sociale, economice. Respectarea de către toți indivizii umani a acestor principii (legi, norme, convenții, etc) asigură starea de echilibru și armonie a societății, climatul existențial și de muncă al sistemului economic. Nedreptatea, umilirea indivizilor umani, conflictele creează dezechilibre care pot să ducă la nefuncționalitatea subsistemelor economice, la prăbușirea sistemelor economice. Acest subsistem creând dreptate, creează de fapt un produs care are calitatea de a rezolva problemele dintre indivizii umani, dintre indivizi și instituții, dintre instituții. El rezolvă conflictualitatea socială, dezechilibrul în relațiile interumane, reduce entropia, factorii perturbatori din interiorul sau exteriorul sistemului socio-economic. Acest subsistem creează deci condiții propice pentru funcționalitatea sistemului socio-economic, pentru menținerea ordinii și a stării de echilibru și armonie a sistemului.

           SUBSISTEMUL DE SECURITATE ȘI POLIȚIE, al 13-lea pe schema noastră. El conține ca și celelalte subsisteme un anume tip de EIS structurat în mod specific, EIS care la rândul lui produce starea de securitate, armonie, moralitate, lipsa conflictualității din societate, toate acestea fiind o condiție fundamentală a funcționalității sistemului. Acest produs al subsistemului conține desigur un EIS specific, structurat, acest EIS fiind cel care produce condițiile de care am vorbit mai sus.

          SUBSISTEMUL ARMATEI, al 14-lea în schema noastră, conține o cantitate și o calitate de EIS specific structurată, care creează un produs (o cantitate de EIS specific structurată), care produce la rândul lui securitatea externă a sistemului socio-economic. În cazul în care sistemul este atacat din exterior, tocmai pentru a fi distrus, a fi jefuit sau cucerit de un dușman extern acest subsistem armata, subsistemul militar creează un produs care are funcția de a apăra, de a ocroti sistemul economic. Fără acest subsistem sistemul socio-economic în ansamblul să nu ar putea exista și evolua în timp, el fiind pus în primejdie de agresori externi. Deci acest subsistem creează un produs, un EIS care nu este altceva decât securitatea națională al sistemului socio-economic.

           SUBSSIETMUL RELAȚIONAL, în schema noastră numărul 15, este așa cum am afirmat mai sus de o importanță capitală pentru existența și funcționalitatea sistemului socio-economic. Practic dacă nu ar exista acest subsistem nu ar exista nici un Sistem în univers de la cele mai mari sisteme, cum ar fi universul, constelațiile, până la cele mai mici, cum ar fi atomii și particulele elementare. Ca să se formeze un sistem, pe orice nivel de organizare al materiei și al universului trebuie ca un număr, o structură de elemente să comunice între ele, să fie legate între ele de relații de comunicare. Fără existența acestor “legături”, între elementele și subsistemele unui sistem, legături care înseamnă comunicare bilaterală de tip  feed-back nu se poate naște nici un sistem. Așadar acest subsistem este cel care produce un produs (ce nu înseamnă decât tot o cantitate de EIS structurată specific), EIS, care este “specializat”, are funcția de a relaționa elementele între ele formând subsisteme și subsistemele între ele. Subsistemul relațional integrează elementele și subsistemele în sistem. Sistemul socio-economic care este astfel un organism are o coeziune, sintalitate, indestructibilitate a lui. De acum încolo sistemul se va comporta ca o unitate de sine stătătoare, ca o realitate care are autonomia ei, deosebită de alte realități. Iată ce lucru extraordinar realizează, produce EIS-ul, acestui subsistem. Datorită acestui subsistem, nelipsit din nici un sistem din univers, universul și materia sunt structurate pe sisteme, atât pe verticală cât și pe orizontală. Universul și materia nu sunt un haos, un “moloz” de elemente, ci o arhitectură, o catedrală structurată, rațional construită de Dumnezeu. Deci acest subsistem produce un produs  format din totalitatea relațiilor intrasistemice și extrasistemice (relaționarea cu mediul, integrarea în mediu), cele care relaționează și structurează interioritatea sistemului socio-economic.

          SUBSISTEMUL PRINCIPILOR ȘI LEGILOR CARE STAU LA BAZA SISTEMULUI SOCIO-ECONOMIC,  al 16-lea subsistem pe schema noastră. Este un subsistem bazal, de o importanță extraordinară, care dacă nu ar exista și nu ar funcționa, nu ar exista și nu ar funcționa nici sistemele de orice fel ar fi ele. Să ne imaginăm că nu ar exista legea gravitației, lucrurile ar zbura în toate părțile, sistemele s-ar descompune în subsisteme, și acestea în elementele din care  sunt formate. Dacă ar dispărea sistemele și subsistemele lor (care sunt arhitectura internă a universului) universul ar deveni un haos, viața nu ar mai putea exista precum nu ar mai exista nici fenomenul evoluției. Ele, legile, fizice, economice, sociale, psihice sunt cele care oferă cadru procesualității unui sistem. Ele sunt raporturi stabile între elementele realității care rămân stabile în echilibru pe o mare perioadă de timp, care funcționează repetabil, direcționând astfel funcționarea celorlalte raporturi și relații sistemice și extrasistemice. Acest subsistem este temelia și cadrul de funcționare al subsistemului relațional, al sistemului, al elementelor, al arhitecturii sistemului.

            SUBSISTEMUL CERCETĂRII ȘI AL REZOLVĂRII PROBLEMELOR. Este subsistemul numărul 8 pe schema noastră, căruia noi îi acordăm o importanță extraordinară. Acest subsistem s-a închegat, așa cum spuneam în secolul al XIX-lea, iar în secolul XX a jucat un rol extraordinar în dezvoltarea și evoluția sistemelor socio-economice.

        Sistemele economice cele mai dezvoltate, SUA, Japonia, Germania își datorează această dezvoltare în primul rând cercetării, industriei creierelor. În acest subsistem lucrează cercetătorii științifici, forța de muncă, grupul socio-profesional cel mai educat, cel mai înalt format, capabil să elaboreze EIS cea mai înaltă, evoluată, adică descoperirile științifice, produsele care conțin cel mai evoluat EIS, informația și energia superioare, cele mai înalte create până la acel moment. Sistemul socio-economic în curgerea sa prin timp (progres, evoluție, dezvoltare, involuție) rezolvă problemele pe care i le pune istoria, viața. Cercetarea ca domeniu are tocmai acest rost de a descoperi noi soluții, noi produse, care au capacitatea de a rezolva problemele pe care viața, mediul, istoria le pun sistemului socio-economic. Cercetarea ca subsistem conține acel EIS capabil să elaboreze EIS-ul (descoperirile științifice, informația cea mai nouă și evoluată) ce rezolvă mult mai bine, mai eficient problemele care se pun spre rezolvare sistemului socio-economic. Sau, altfel spus, acest subsistem, (EIS-ul conținut de el), produce un produs care creează la rândul lui evoluția sistemului socio-economic, progresul lui este, alături de subsistemul educațional și cel cultural, subsistemul care produce evoluția sistemului socio-economic. Așa cum spuneam, în lucrarea noastră, Sistemul economi de evoluție este produsul cel mai important, superior, esențial pe care poate să-l producă un sistem socio-economic. Ei bine, subsistemul cercetării este cel care produce sau poate să creeze evoluția, atunci când este pus să producă acest tip de produs, de finalitate. Subsistemul cercetării poate produce (ca produs) distrugerea sistemului socio-economic, dar el nu trebuie pus să creeze acest produs, ci produsul opus, aducă evoluția sistemului socio-economic.

            SUBSISTEMUL AȘTEPTĂRILOR ȘI AL FINALITĂȚILOR, al 17-lea pe schema noastră. Este și acesta un subsistem foarte important, (vai, dar atât de puțin studiat. Este prin excelență de natură psihologică, așteptările fiind de fapt stări psihice), rolul său fiind acela de a orienta curgerea, evoluția sistemului socio-economic într-o anumită direcție. Acest subsistem produce deci un produs care conține EIS al cărui rol este acela de a orienta sistemul socio-economic, grupul social, de a motiva indivizii umani să muncească. Le creează sentimentul, certitudinea că trăiesc pentru un ideal, pentru un sistem de scopuri și de valori și că aceste scopuri și valori ei le realizează prin munca lor. Așadar vedem că acest subsistem produce un EIS de un cu totul alt tip decât celelalte subsisteme, și anume el produce acele stări psihice, așteptările, care-i motivează și orientează pe indivizii umani în viață, în procesul muncii. În realitate acest subsistem joacă un rol important în motivarea și orientarea Sistemului economic. Acest Subsistem al așteptărilor și finalităților este format, așa cum reiese din titulatura lui din două Subsisteme : Subsistemul finalităților (orice sistem care există produce cu voia sau fără voia lui un număr de finalități, unele pozitive, altele negative.

         Unele planificate, altele nu) și Subsistemul așteptărilor. Așteptările sunt rezultatul unor proiecții ale oamenilor în viitor. Orice popor, orice Guvern își proiectează speranțele, orientarea sa în timp, acestea devenind așteptări. Așteptările și proiecțiile devin Strategie economică, Planuri de dezvoltare, Proiecte economice, după care, prin și în cadrul procesului muncii ele devin finalități, produse proiectate și realizate. Așadar, acest Subsistem conține un EIS specific, care la rândul lui produce un EIS a cărui funcție am arătat-o mai sus.

           UNIVERSUL CULTURAL-EDUCAȚIONAL NAȚIONAL, pe schema noastră numărul 18. Este de fapt acel Univers Național al cărui conținut este format din totalitatea valorilor culturale (care sunt neapărat și educaționale) create de un popor de-a lungul istoriei lui. Acest Univers Cultural Educațional, care cuprinde și valorile economice, sau așa-zis economice,  este acel Cosmos, cum ar spune vechii greci, care cuprinde ca într-un pântec toate lucrurile, valorile, create de un popor de-a lungul istoriei lui, inclusiv acel popor, cu creațiile, visele și spaimele lui. Acest Univers Național Cultural Educațional joacă un rol extraordinar în istoria unui popor, și în evoluția, în destinul unui Sistem Economic național. El este cel care adună într-un tot, într-o unitate, într-un “Organism viu” Întregul Sistemul Socio-Economic și valorile culturale, naționale. El face ca aceste valori să comunice între ele, să rezoneze, să participe la crearea unei arhitecturi specifice a Universului Cultural național, participând direct la “hrănirea” Sistemului socio-economic, la funcționalitatea lui. Sistemul economic nu ar putea exista și nici funcționa dacă nu ar exista EIS produs de acest Sistem. Pentru că în ultima instanță Universul cultural educațional este un Sistem care se suprapune peste Sistemul socio-economic național. Sistemul Socio-Economic mondial se suprapune peste Universul Cultural Educațional al Civilizației umane. Acest Sistem, Universul Cultural Educațional este deci foarte important, fără el Subsistemele nu ar putea exista, și nici funcționa, fără EIS - ul produs de el Sistemul socio-economic nu ar avea viață.

             MEDIUL SISTEMULUI SOCIO-ECONOMIC. Orice Sistem, oricare ar fi el, nu poate exista în sine (în vid) ci într-un mediu. Organismul uman, Sistemul social există într-un Mediu. Mediul este “atmosfera” în care se scaldă Sistemul, pe care o “respiră”, dar și substratul material și spiritual pe care există și funcționează. Un Sistem este “fixat” într-un mediu, adaptat acestui mediu. El nu poate trăi dacă nu există un mediu în care să se integreze, pe care să-l utilizeze ca suport, ca temelie și ca mediu, substrat hrănitor (în sensul că utilizează EIS-ul mediului pentru metabolismul său). Sistemul socio-economic național are ca mediu Spațiul economic regional din care face parte. Mediul socio-economic poate fi, și pe Pământ el este, organizat sau dimpotrivă, haotic, și în acest caz relațiile de feed-back dintre Sistem și mediu sunt diferite, specifice fiecărei situații.

         În general Sistemul socio-economic național poate fi privit, poate funcționa ca Subsistem al mediului, care este în acest caz Sistemul. Între Sistemul Socio-economic și mediul său se stabilesc relații de cooperare, un “cordon de relații feed-back”. Sistemul socio-economic, în funcție de specificitate, organizarea, tendința mediului, va căuta să-l “domine” sau să se adapteze mediului (adică s㠓se lase dominat” în mod maleabil de mediu ). Cert este că dialogul foarte complex dintre Sistemul socio-economic și mediu este condiția funcționării, eficiente sau nu, pozitive sau negative, a Sistemului Socio-economic și a Subsistemelor sale. Finalitățile Sistemului economic influențează starea Mediului. În cazul Sistemului economic acest Sistem numit Mediu are două Subsisteme, un mediu intern (care funcționează ca Subsistem al Sistemului socio-economic, ca un “cosmos intern”) și un mediu extern cu care se află în interdependență. Un Sistem socio-economic există dacă el funcționează, dacă el există integrat într-un mediu cu care se află într-o strânsă comunicare și intercondiționare,  pe care-l modifică și de care este modificat permanent. Un Sistem socio-economic funcționează împreună cu mediul său cu care formează un macrosistem. Funcționalitatea unui Sistem socio-economic, eficiența lui depinde de factori adverși sau benefici din mediul său, cu care se află într-o comunicare permanentă. Atunci când factorii adverși sunt numeroși, mari, persistenți, Sistemul socio-economic va trebui să se mobilizeze și să rezolve toate problemele pe care i le pune mediul.

        Privind acum Sistemul socio-economic în ansamblul său vom spune că seamănă foarte bine cu un Organism și are funționalitatea unui organism sau a unui motor. Este format dintr-un număr de Subsisteme care produc fiecare o Cantitate și un anumit Tip de Energie, Informație și Substanță, EIS. Aceste Subsisteme prin EIS -ul produs se determină unul pe altul “în cerc”, adică se pun unul pe altul în mișcare. Exact ceea ce se întâmplă într-un motor cu ardere internă. Scânteia care pune în mișcare acest motor este Subsistemul nevoilor, al necesităților umane, al Sistemului personalității umane. E un Subsistem biologic, psihologic și socio-cultural, acoperind deci cele trei nivele ale Sistemului personalității umane, al cărui conținut sunt necesitățile umane, cele care trebuie satisfăcute,  ciclic și permanent,  pentru că altfel supraviețuirea Ființei umane este pusă în primejdie. Subsistemul necesităților umane este cel care-l trimite pe om să muncească (sau să fure, să dea în cap altor oameni pentru a le lua hrana). Ele sunt cele care susțin tendința, motivația  permanentă a omului de a munci.

        Numai scânteia produsă de “bujie” nu este suficientă însă pentru a exista un motor și a funcționa. Sistemul economic, cât este el de complex, n-ar fi putut să apară în Istoria umanității, să funcționeze și să evolueze dacă nu ar fi existat Omul. Omul este cel care produce munca, această "“plasmă sanguin㔠hrănitoare, care se fabrică, se creează înăuntru Sistemului Personalității umane și care prin efortul rațional al ființei umane este transmisă pe calea uneltei, a Subsistemului uneltei în tot Sistemul. Dintre toate ființele, animalele, lucrurile care trăiesc și există pe pământ numai Omul poate produce munca. Conținutul muncii am văzut că este format dintr-o Cantitate specific structurată de EIS. Sistemul Personalității umane nu este altceva decât un Sistem format din EIS, capabil să ia act de sine, să se analizeze, să ia decizii, să acționeze, să se reproducă. Da, dar Energia și Informația și Substanța conținută de Sistemul personalității umane, deci EIS-ul uman este singurul care produce munca, adică un EIS viu, capabil asemenea unei “plasme”, sau a unui “duh” să circule prin toate subsistemele Sistemului socio-economic, să se combine cu EIS conținut de aceste subsisteme și să le “pună în mișcare”, pentru a crea produse.

        Am văzut că fiecare subsistem al Sistemului economic  creează un anume produs specific: Subsistemul pieței creează produsul numit marfă, subsistemul cultural creează produsul numit valoare culturală, subsistemul educațional creează un produs numit educație, subsistemul cercetării științifice creează un produs nou numit “soluții noi pentru rezolvarea problemelor care se pun sistemului”. Toate aceste produse create de Subsistemele Sistemului socio-economic satisfac necesitățile Sistemului. Pentru că nu numai indivizii umani au necesități, ci și subsistemele și Sistemul socio-economic în ansamblul său.  Nu numai oamenii au necesități, deci, într-un Sistem socio-economic ci și Sistemul însuși are necesități care trebuie satisfăcute. Un Sistem socio economic este o “ființă vie”, uriașă, care funcționează, muncește pentru a-și satisface propriile sale necesități. Două sunt necesitățile fundamentale, generale ale unui Sistem economic :

1)     Subzistența, nevoia de a supraviețui, și,

2)     nevoia de evoluție, de progres sau de dezvoltare.

Un Sistem socio-economic în ultima instanță nu este decât o “mașinărie”, adică o unealtă mai complexă care este prelungirea organismului uman, a Sistemului personalității umane, a Societății. Un Sistem economic este deci Omul plus prelungirea sa, unealta prin care își asigură existența și evoluția. Un sistem socio-economic este deci o “realitate umană vastă, profundă”. Nici un Sistem economic nu poate exista și funcționa în afara omului. Munca este formată din gândire umană, afectivitate, motivație psihologică, imaginație, conținuturi psihice ale subconștientului și inconștientului, și din energia dezvoltată de sistemul osteo-muscular și de sistemul nervos al Omului, altfel spus este o realitate psihologică, un “spațiu psihic”, ceva care este de natură psihic-umană și se spune legilor psihicului uman. Munca, adică EIS-ul care iese din Sistemul personalități umane și se “combin㔠(este receptată și “însuflețește” EIS-ul din celelalte subsisteme) cu EIS-ul din celelalte subsisteme. De fapt în toate celelalte Subsisteme există forță de muncă specializată (în subsistemul educațional, educatorii, în subsistemul cultural, artiștii, creatorii de valori culturale, în subsistemul de apărare militară, militarii, etc) formată din oameni de diferite specialități, care prin efort psihic și fizic produc munca, tipul de muncă specific fiecărui subsistem. Această muncă nu este altceva decât o cantitate și calitate continuă de EIS produs de oamenii din subsistemele respective, care se combină cu EIS conținut de uneltele, și ele specifice fiecărui subsistem, formând un EIS-rezultantă, care la rândul lui se combină cu EIS conținut de obiectul muncii, rezultatul fiind produsul. Produsul muncii este cel care satisface necesitățile oamenilor, ale Sistemului economic.

         Dar și Produsul nu este altceva decât tot o cantitate și calitate  de EIS specific structurată și conținută în “ambalajul și forma” produsului. În funcție de calitatea EIS conținută de un produs avem produse de o calitate superioară sau inferioară, care satisfac într-o măsură mai mare sau mai mică necesitățile Sistemului. Nu numai oamenii, grupul social, au nevoi care trebuie satisfăcute prin muncă, prin crearea de produse, ci și celelalte elemente și subsisteme Sistemului economic, ca și Sistemul însuși.

         Subsistemul educațional, de pildă, are nevoie permanent de dascăli mai buni, de materiale didactice, etc, subsistemul cultural are nevoie continuu de creatori de valoare, de opere de valoare, de resurse materiale, de condiții  propice de creație. La fel Subsistemul Cercetării are nevoie permanent de cercetători. Nevoile acestea, care formează un subsistem bine definit, Subsistemul nevoilor sistemului socio-economic îi împing pe oameni, grupul social de muncă, Subiectul economic, să treacă la satisfacerea nevoilor sistemului. Îi obligă, cu alte cuvinte pe oameni să muncească.

          Dar munca umană (munca este de fapt numai umană) este un produs biologic și psihologic. Nevoile Sistemului economic chiar dacă sunt ale subsistemelor sale sânt tot nevoi umane, de esență psihologică. Iar munca nu se face la întâmplare (nu este ceva ilogic, și în afara omului), ci este o activitate rațională, proiectată, anticipată, gândită de om în finalitățile sale, deci este și ea o activitate psihică. În al doilea rând toate uneltele (subsistemul mijloacelor de producție ), toate subsistemele, ordinea acestora, finalitățile, conțin gândire umană, energie, informație și substanță umană.

         Iată de ce am definit Obiectul științei economice, adică SISTEMUL ECONOMIC ȘI FENOMENUL ECONOMIC ca fiind de natură psihologică, pentru că este “o realitate psiho-umană, psiho-social㠓. De aceea am afirmat că Economia ca Știință a producției și desfacerii mărfurilor, a serviciilor este o Știință superficială, o PSEUDOȘTIINȚĂ. O știință care se oprește la un nivel superficial al acestei realități foarte profunde, necunoscute pentru ea, care este Sistemul economic. De aceea noua Știință economică fundamentată de noi din anii 1974-1975, am denumit PSIHOECONOMIA. Această denumire incluzând și dimensiunea socială a Sistemului și a Fenomenului economic, dimensiunea sa sociologică.

            Spuneam mai sus că o dată constituit un Sistem economic el este și se comportă ca un Organism, ca o Ființă transpersonală. El are legi și mecanisme care îl împing de la spate să funcționeze, să existe (subsistemul necesităților umane, al necesităților sistemului și subsistemului însuși, legile domeniului economic, etc) are totodată instrumente, mijloace care sunt puse în mișcare pentru a satisface Sistemul necesităților (care nesatisfăcute ar duce la dispariția sistemului economic) și mecanisme care satisfac aceste necesități. Acestea sunt Subsistemele Sistemului socio-economic în primul rând. Ele pot fi privite ca niște structuri, ca niște organe, sau în ultimă instanță ca niște mijloace care lucrează pentru Sistem și pentru om producând fiecare un produs, (un EIS specific) contribuind la satisfacerea nevoilor Sistemului socio-economic. Subsistemul sănătății este unealta “care produce produsul numit sănătate”, Subsistemul educațional este unealta care produce produsul numit educație. Subsistemul pieței, al cercetării, al Așteptările și al Finalităților etc produc fiecare câte un produc care satisface o anumită necesitate, iar toate împreună satisfac Subsistemul de necesități al Sistemului socio-economic.

          Ce observăm deci ? Că o dată apărut, în realitate și în timp, Sistemul socio-economic face ca omul să devină altceva, iar el, Sistemul, are un comportament de organism uriaș suprapersonal, de organism național. De “ființă”, de “ bine înfiptă în realitate, puternică. Acesta este de fapt Sistemul economic, el este un Organism complex, psihologic, cultural, social. În Marele Organism al Sistemului economic oamenii nu se mai comportă ca indivizi umani în sine, care există de capul lor, pot să facă ce vor, sunt total liberi. Nu. Ei nu sunt altceva decât niște piese, niște molecule, din păcate acesta este adevărul, care de acum încolo, în istorie și în viață vor fi  obligați să se adapteze permanent condiției de Subiecți economici și istorici. Sistemul economic există în istorie ca o ființă suprapersonală, ca un Macrosubiect istoric. El își are obiectivele, finalitățile, adică rațiunea pentru care există (aceea de a satisface  Subsistemul de necesități) , își are filozofia și logica sa. Pe lângă necesitățile sale, care sunt numeroase, pe lângă necesitățile generale, fundamentale, aceea de subzistență și de evoluție, un sistem economic mai are un număr de necesități până acum nestudiate cu atenție.

       Printre acestea notăm : necesitatea de putere, de imagine, necesitatea de a produce un anume tip de cultură, necesități care privesc dezvoltarea subsistemelor sale, necesitatea de adaptare. Subsistemele economice au un anume randament, o anume eficiență. Actualmente Sistemul socio-economic al Civilizației umane se prezintă într-o stare jalnică, este ineficient, incapabil să hrănească specia umană și să asigure un standard minim de viață civilizației umane, are un randament foarte scăzut, are un grad foarte mare de entropie (mari pierderi de EIS), este incapabil să rezolve problemele pe care istoria și existența sa în timp i le pun. Coborând la nivelul Sistemelor economice naționale care compun Sistemul economic mondial, observăm că numai un număr foarte mic dintre ele sunt eficiente. Sunt eficiente  Sistemele economice naționale din zona Europei Occidentale,  din zona Americii de Nord, Statele Unite și Canada, și din zona Asiei, Coreea de Sud, Japonia, Țările din ASEAN. Aceste Sisteme economice naționale sunt eficiente. Ele reușesc să  creeze produse care satisfac necesitățile de subzistență și să producă de asemenea pentru export. Aceste subsisteme economice naționale, care sunt eficiente reprezintă cam o treime din Sistemul economic mondial, restul de două treimi din Economia Mondială este formată din Subsisteme ineficiente, care nu sunt capabile nici măcar să asigure subzistența popoarelor lor. Continente întregi cum ar fi Africa, America de Sud,  parte din Asia sunt formate din sisteme economice în care zeci de milioane, sute de milioane de oameni mor de foame, analfabetismul este cronic, iar bolile fac ravagii. Sunt sisteme socio-economice atât de rudimentare, de ineficiente încât privite ca mari mijloace nu sunt altceva decât niște unelte care produc umilință, sărăcie, boli, suferință, distrugerea societăților omenești. Cu alte cuvinte Sistemele socio-economice se împart în două mari categorii :

1)     Sisteme economice pozitive, care produc finalități pozitive, satisfac necesitățile popoarelor, le ajută să existe, să evolueze, să fie fericite în istorie, și,

2        Sisteme e socio-economice negative, care își îmbolnăvesc, își umilesc, își sărăcesc popoarele, nu le ajută, dimpotrivă, le fac mai mult rău. Mai limpede, sunt Sisteme economice naționale care produc mai mult rău societății umane decât bine. În lucrarea noastră SISTEMUL ECONOMIC DE EVOLUȚIE SAU CARTEA CARE VA SALVA LUMEA “, vedem cum Sistemele economice capitaliste eficiente, performante sunt eficiente datorită în primul rând Nivelului educațional relativ ridicat, în al doilea rând datorită faptului că în cea mai mare parte a lor aceste Sisteme economice naționale au fost în ultimele două veacuri Sisteme economice colonialiste (au acumulat bogății, Capital, prin jefuirea bogățiilor din Colonii și a exploatării populației din colonii ), și nu în ultimul rând aceste Sisteme economice sunt eficiente, pot asigura societăților lor un Nivel ridicat de consum pentru că ele funcționează jefuind Sisteme economice naționale ale Națiunilor sărace, cele care nu sunt eficiente. Acesta este UN ADEVĂR ÎNGROZITOR, CARE VORBEȘTE DESPRE STAREA DEPLORABILĂ A SPECIEI UMANE ÎN UNIVERS, DESPRE NIVELUL DE INCONȚTIENȚĂ ȘI PROSTIE AL ACESTEI SPECII ȘI CIVILIZAȚII, DESPRE NIVELUL EI EDUCAȚIONAL FOARTE SCĂZUT. Așadar, în sistemul Solar, aflat pe unul din Brațele Constelației Calea Lactee, pe cea de-a treia planetă de la Soare locuiește o Civilizație, o Specie rațională cu un mare grad de inconștiență și de prostie, cu un nivel educațional foarte scăzut, înclinată către violență și rapacitate, care în secolul ce vine este posibil să se autodistrugă tocmai datorită nivelului ei educațional scăzut, gradul ridicat de inconștiență, egoismul și înclinației ei către violență, către rău, instinctelor ei animalice, îngustimii gândirii ei. Așadar sistemul economic mondial este format din totalitatea subsistemelor economice naționale, este sinteza și suma acestora. Sistemul economic mondial va avea un nivel de eficiență ridicat sau scăzut în funcție de eficiența sistemelor economice naționale. El este un organism care funcționează prin contribuția sistemelor sale. Cum marea majoritate a sistemelor economice naționale nu funcționează la un nivel cât de cât acceptabil, sau funcționează prost, nici sistemul format din aceste subsisteme nu poate să funcționeze decât prost. O planetă numită Terra se învârte prin univers ducând cu ea o specie și o civilizație care nu a fost capabilă să își construiască un sistem economic mondial eficient. Măcar atât cât să o poată hrăni. O dată cu instalarea sistemelor economice evolutive sau de evoluție situația acestei specii se va schimba radical în bine. Sistemele economice de evoluție sunt sistemele care își produc propria lor evoluție pe linia de evoluție a vieții în univers. În final sistemul economic mondial care a apărut în secolele al XIX-lea și XX o dată cu integrarea sistemelor naționale într-un TOT, într-un organism este rezultatul intercondiționării acestor subsisteme  a căror funcționare  are la baza atât integrarea pe orizontală, comunicarea, introcomunicarea pe orizontală, cât și  pe verticală. Deci sistemul economic mondial este pe de o parte rezultatul intro-comunicării, a introdeschiderii sistemelor economice pe orizontală, iar pe de altă parte este rezultatul existenței și funcționării sistemelor economice naționale. Poate să existe comunicare pe orizontală între sistemele economice naționale dacă sistemele economice naționale nu funcționează, sistemul economic mondial nu funcționează, se prăbușește. Lucrul acesta ar fi trebuit deci să facă națiunile, civilizația umană, să-și pună la punct sistemele economice naționale, să le facă să fie eficiente. Iar dacă nu am făcut lucrul a cesta până acum (începutul secolului XXI)  trebuie să îl facem de acum înainte, în câteva decenii. Din păcate lucrul acesta nu se va realiza pentru că Marile puteri, țările dezvoltate ca și Marea Finanță mondială (care la rândul ei manipulează și exploatează țările dezvoltate, marile puteri, de fapt întregul sistem economic mondial) nu au nici un interes ca Sistemul economic mondial să fie prosper, să se dezvolte, să evolueze. Altfel spus acestea sunt marii dușmani ai sistemului economic mondial dacă nu marele pericol al lui și al civilizației umane. Nu aceste forțe au declanșat primul și al doilea război mondial, nu ele au inițiat revoluțiile secolului XX, care au fost de fapt antirevoluții, și au avut consecințe negative catastrofale ? Din potrivă, ele nu urmăresc altceva decât cum să jefuiască mai mult sistemul economic mondial, partea lui săracă, țările sărace, pentru a se îmbogății. Revoluțiile secolului XX (în realitate au fost antirevoluții, lovituri de stat, făcând parte dintr-un vast război mascat dus împotriva națiunilor, poporalelor, societăților umane), cele două războaie mondiale au fost inițiate și conduse după scenarii mondiale de către Marea Finanță mondială, care a urmărit permanent dezechilibrarea și distrugerea sistemelor economice regionale, mondiale, pentru a produce cât mai multe distrugeri economice. Națiunile, statele distruse economic au venit la Marile Bănci europene mondiale(marea finală mondială) pentru a se împrumuta în vederea reconstrucției ei economice, prilej cu care au mărit capitalul marilor bănci, adică a marii finanțe mondiale. Din nefericire Marea finanță mondială va urmării și în secolul XXI cu aceeași perseverență, cu același cinism, cu aceeași perfecțiune, și cu un profesionalism desăvârșit același obiectiv, încăierarea popoarelor între ele pentru a-și distruge economiile, războaie psihologice, educaționale, morale împotriva sistemelor economice naționale pentru ale dezechilibra și distruge. Această mare Acțiune a marii finanțe mondiale dusă împotriva sistemelor economice naționale și a sistemului economic mondial este posibil să aibă ca rezultat o prăbușire, un colaps al sistemului socio-economic mondial, care să ducă la dispariția speciei și a civilizației umane.

                                                   4

               Așadar Sistemul economic mondial este nava care transportă dinspre trecut înspre viitor, civilizația, specia umană bătrână de două milioane de ani. De unde venim, încotro ne ducem ? Sunt întrebări tulburătoare la care vom încerca să răspundem într-o altă lucrare. Ceea ce afirmăm acum este ideea că această mare navă care transportă civilizația umană înspre viitor și care hrănește (asigură condiții de existență, de subzistență și de evoluție) specia umană este formată din subsistemele numite Sistemele economice naționale. Acestea sunt extraordinar de importante, pentru că ele sunt pilonii de susținere ai marii arhitecturi, ai marii catedrale, ai marii corăbii care este Sistemul socio-economic al civilizației umane.

        Dacă nu ar exista acești piloni întregul edificiu al Sistemului economic mondial s-ar prăbuși. Sau, mai înainte de aceasta, nu ar exista. În al doilea rând Sistemele economice naționale sunt “organele”, ca să spunem așa, ale Marelui organism care este Sistemul socio-economic mondial. Fără aceste subsisteme, subsisteme de nivel unu, nu ar putea exista și nici funcționa Sistemul economic mondial, civilizația, specia umană, popoarele, societățile, omul. În cadrul Sistemului economic-mondial, Sistemele economice naționale au o relativă independență, ele pot funcționa și exista în sine, independent de celelalte, ceea ce nu înseamnă că autarhia e cea mai bună soluție pentru un Sistem socio-economic. Ideal ar fi ca în cadrul Sistemului economic mondial subsistemele sale, adică Sistemele economice naționale să coopereze, să se sprijine unul pe altul (cum fac organele, subsistemele într-un organism uman). Din păcate alta este realitatea.

         Sistemele economice dezvoltate, ale țărilor bogate, le jefuiesc, folosind modalități brutale și foarte subtile, permanent pe cele sărace. Sistemele economice naționale se află într-o permanentă luptă, prin care unele ca să se dezvolte, și acestea sunt Sistemele economice ale țărilor dezvoltate, profită de pe urma celorlalte. În secolul XX, cu precădere în ultima jumătate a secolului XX, s-au dezvoltat foarte mult companiile transnaționale. Acestea nu sunt altceva decât unelte ucigașe de o ferocitate și viclenie extraordinară, în mâna Marii finanțe mondiale, prin care sunt jefuite sistemele economice naționale, sistemul economic mondial. Ele sunt cel mai mare pericol pentru civilizația umană. Mileniul III ori va fi mileniul sistemelor economice naționale, al dezvoltării armonioase a acestora, ori civilizația umană nu va mai exista.

          Coborâm cu un nivel mai jos, Sistemele socio-economice naționale, aceste mari subsisteme ale Sistemului economic mondial, sunt formate la rândul lor din subsistemele pe care le-am studiat mai înainte. Eficiența unui Sistem economi național este dată de eficiența subsistemelor sale, de modul în care funcționează acestea, de nivelul lor de organizare, de capacitatea lor de a face față, da a rezolva problemele care se pun fiecăruia, probleme specifice, sau generale. Așa cum am văzut în cadrul unui Sistem economic național (SEN), fiecare subsistem elaborează un EIS specific, complementar cu EIS elaborat de celelalte subsisteme.

         În acest EIS specific elaborat de fiecare subsistem, în faptul că EIS elaborat de fiecare Subsistem este complementar cu EIS elaborat de celelalte Subsisteme, st㠓secretul”, ca să spunem așa, al funcționării “motorului” sau Organismului care este Sistemul economic național. Fiecare Subsistem elaborează un anume Tip, o cantitate, o Calitate și o structură specifică de EIS, care are calitatea de a se combina cu EIS elaborat de celelalte subsisteme, și de a da împreună o Rezultantă. EIS elaborat de fiecare Subsistem are însușirea de a participa la punerea în mișcare a Motorului numit Sistem economic național. Aceasta este deci explicația funcționării lui.

ORGANIZAREA PE NIVELE A SISTEMULUI SOCIO-ECONOMIC NAȚIONAL

       Mergând cu un nivel mai jos vom întâlni Subsistemele de Nivel 3, 4, 5 ale Sistemului economic mondial și ale Sistemului economic național. În aceste nivele întâlnim mai multe tipuri de subsisteme. Aceste Subsisteme pot fi numite sau clasificate după domeniile de activitate sau după tipul de activitate umană. Cum ar fi : Agricultura, Transportul, Industria, Comerțul, Cultura, Educația, etc.

       Mergând mai jos vorbim despre Intreprinderi, (fabrici, uzine), Societăți comerciale. Aceste Subsisteme de nivel 3 sau 4 sunt foarte importante. Ele sunt de fapt celulele de bază ale organismului, care este Sistemul economic național. Dacă Intreprinderile sau Societățile comerciale ale unei  Economii nu funcționează (ne referim la toate domeniile economice, agricultură, industrie, cultură, educație, politică, etc) sau funcționează prost, Economia nu funcționează nici ea.

        În Sistemul economic socialist ele se numeau Intreprinderi socialiste, într-un Sistem economic capitalist ele se numesc Societăți comerciale, Societăți familiale, Societăți pe acțiuni, etc. Oricum s-ar numi ele sunt “celule” mai mari sau mai mici care lucrează pentru a crea produsele ce asigură subzistența Societății, funcționarea și evoluția Sistemului economic național. Intreprinderile sau Societățile comerciale au și ele structura lor, subsistemele din care sunt formate. Mai întâi fiecare o astfel de “celul㔠aparține unui domeniu, (subsistem de nivel mai înalt), agricultură, industrie, cercetare, centru de decizie și control, etc. O Judecătorie, o Școală, un Spital sunt celule mai mici ale organismului care este Sistemul socio-economic național. Fiecare din aceste celule, creează un produs care conține un anumit tip (având o cantitate, calitate, structură specifică) de EIS.

         O Intreprindere de încălțăminte produce încălțăminte, deci un EIS specific, materializat, obiectivat în încălțămintea fabricată. Un Spital este o “intreprindere” acre creează un produs numit sănătate, adică un produs care conține un EIS al cărui efect este că întreține sănătatea indivizilor umani. Un Institut de cercetări este și el tot o Intreprindere care produce un EIS, foarte evoluat, (invenții, descoperiri, soluții noi, informație nouă) care are o funcție precisă, benefică. Acest EIS are ca finalitate producerea evoluției, a progresului Sistemului socio-economic.

       Coborând cu un nivel mai jos pe scara organizării Sistemului economic, vom observa că aceste celule, care sunt Intreprinderile economice, au și ele o structură, sunt adică formate din niște Subsisteme mai mici. Iată care sunt aceste Subsisteme ale “celulelor “ :

1)     Subsistemul grupului de muncă, sau Forța de muncă dintr-o Intreprindere,

2) Subsistemul mijloacelor de producție, format din uneltele, tehnologia folosite de muncitorii din Intreprinderea respectivă (sape, pluguri, strunguri, aparatele din laboratoarele de cercetare, calculatoare),

3)     Subsistemul numit Obiectul muncii, cel asupra căruia acționează muncitorii cu uneltele, și

4)     Subsistemul numit Produsul muncii, cel care constituie rațiunea de a exista a Intreprinderii, adică a Subsistemului celulă.

Aceste "“celule"” sunt unitățile efectoare, Intreprinderile în care se creează atât munca, produsul cât și procesul de producție. Omul, muncitorul, Cercetătorul științific, ca să realizeze, să creeze munca, (atât conținutul muncii cât și procesul muncii, munca văzută ca proces și ca produs), lucrează într-o astfel de intreprindere, indiferent de ce produce ea. Aceste “celule“ sunt extraordinar de importante, pentru că pornind de la nivelul bazal al Sistemului economic, adică de la nivelul elementelor, ele sunt prima încercare de coagulare, de structurare și organizare, de creștere, a unui sistem economic. Vrem să spunem următorul lucru : indivizii umani, uneltele, obiectul muncii, luate în sine, produsul, luat și el în sine, sunt simple elemente, ființe, lucruri.

         Dacă acestea nu s-ar “aduna la un loc”, nu ar intra într-un proces de “coagulare”, de comunicare și interacțiune, într-o acțiune, ca să formeze o mică făbricuță, un Atelier, capabil să realizeze un produs, ele, elementele, singure, neorganizate într-o microstructură economică, într-un “ Întreg funcțional”, adică într-un “ motor” mai mic, nu pot să realizeze produsul economic. Aceste Intreprinderi, celule economice, sunt “motorașele,” unui sistem economic, sunt celulele care secretează munca și realizează produsele de care are nevoie o societate, și un Sistem economic. Aici, la acest nivel de organizare al Sistemului economic are loc prima încercare de organizare a elementelor, de punere a loc “cap la cap”, într-un mod rațional, inteligent, în vederea realizării unei finalități. Această organizare și structurare a elementelor unui Sistem care se realizează la acest nivel bazal, de organizare, este realizată de om, de indivizii umani. Modul de a gândi al indivizilor umani, nivelul lor de cunoștințe, motivația, psihologia lor, în general, se reflectă, este pusă  în această organizare a elementelor.

        Este prima mare încercare de organizare și structurare a elementelor, mergând pe verticala sistemului economic. Ele, aceste celule ale organismului economic, intră în relație una cu alta, unele cu altele, și formează o Macrostructură-relațională, adică o  “plasă de asemenea intreprinderi”. Ori această macrostructură relațională a ochiurilor unei plase, formată din asemenea zeci, sute, mii de Intreprinderi, de celule economice, este însuși SISTEMUL ECONOMIC NAȚIONAL. Deci aceste celule sunt foarte importante pentru că ele participă la formarea arhitecturii și a clădirii Sistemului economic național. Ele sunt un fel de cărămizi ale acestei clădiri. Totodată aceste celule sunt foarte importante pentru că ele realizează produsele economice fără de care un Sistem economic nu ar avea nici o rațiune de a exista.

          Aceste Intreprinderi dau, determină eficiența Sistemului economic național. Dacă sunt foarte eficiente, au deci un randament înalt, și Sistemul economic național va fi eficient. La acest nivel de organizare al Sistemului socio-economic se creează, se dă și se câștigă bătălia pentru eficiență. Bătălia pentru viitor a unei națiuni, a unui popor. La acest nivel rămân “repetente” sau devin foarte eficiente Sistemele economice naționale. În funcție de motivația de a muncii a oamenilor, (este  situația dictaturilor  comuniste, care n-au vrut să înțeleagă că motivația indivizilor umani joacă un rol decisiv în  existența lor și a Sistemului economic socialist) de pregătirea lor economică, de nivelul lor educațional, Intreprinderile economice pot să fie eficiente sau nu. Intreprinderea este “fabrica” de eficiență a unui Sistem economic. Sistemul economic național japonez nu este altceva decât o imensă plasă relațională formată din milioane de intreprinderi mici și mijlocii. 97% dintre Intreprinderile Japoniei sunt Intreprinderi mici și mijlocii.

         Da, dar în aceste Intreprinderi japoneze “oamenii muncesc de rup pământul”, conștiincioși și disciplinați, nu ca noi, românii, care nu știm cum să chiulim, să furăm, să ne fofilăm, fapt care face ca intreprinderile noastră s㠓nu meargă.” Și deci nici Economia românească să nu meargă. “  De aceea n u merge nimic în țara aceasta. Japonezii se îmbolnăvesc de “ boala de muncă”,  o boală foarte răspândită în Japonia. La noi, la Români, Directorii și Contabilii nu știu cum să fure mai mult, iar muncitorii cum să chiulească, și să fure și ei desigur. Psihologia unui popor se vede imediat, rezonează în cochilia acestor Intreprinderi mici și mijlocii. Între aceste celule și marele organism economic, care este Sistemul economic național există o strânsă legătură.

         Aceste Intreprinderi funcționează bine într-un Sistem economic național care le ajută, le stimulează. Nu într-un Sistem economic național care le blochează, le inhibă, nu le lasă să se dezvolte, așa cum a făcut Sistemul economic comunist, sau într-unul care le ștrangula, le punea “gheara în gât”, cum s-a întâmplat cu Intreprinderile economice după 1990 în România, când economia românească a fost jefuită intenționat, programatic, fiind obiectul și victima  unui RĂZBOI MASCAT, ECONOMIC, INFORMAȚIONAL, PSIHOLOGIC DIN PARTEA FORȚELOR OCULTE ALE OCCIDENTULUI, MAI PRECIS A MARII FINANȚE MONDIALE.

             Mergem mai departe și coborâm încă un nivel pe scara de organizare și structurare a Sistemului economic : o Intreprindere economică, de proporții mai mici sau mai mari este și ea formată, la rândul ei din subsisteme mai mici (altfel spus are o organizare internă), cum ar fi secțiile, secția mașini, secția sculărie, secția materii prime etc. Pe când Intreprinderea are o Unitate, o autonomie a ei distinctă, are personalitate juridică, așa cum se spune, are o conducere unică și proprie, Subsistemele Intreprinderii (aceste mitocondrii intracelulare) nu au autonomie, nu pot să funcționeze de sine stătător, nu se pot conduce, nu pot stabili relații cu alte intreprinderi. Așadar eficiența unei Intreprinderi este adevărat că depinde de eficiența Subsistemelor sale. Intreprinderea poate avea un prim nivel de subsisteme, organizarea pe secții, de exemplu, urmând ca și acestea să fie formate din alte subsisteme.

           De exemplu, Subsistemul numit grupul de muncă, Forța de muncă, este format din muncitori și grupul de conducere, cel care i-a decizii, stabilește contracte și relații cu alte intreprinderi. La fel, subsistemul mijloacelor de producție poate fi format din mai multe subsisteme, subsistemul strungărie, subsistemul matrițe, subsistemul sculărie, depinde, deci, de mărimea Intreprinderii. Precizăm, așadar, că într-o intreprindere este foarte importantă funcționarea eficientă a acestor subsisteme,  modul cum sunt ele organizate, structurate, cum se muncește în fiecare subsistem etc. De aici, de la acest nivel de organizare al unui Sistem economic pornește, “izvorăște” eficiența intreprinderii, a Sistemului economic național, și, desigur, în mod teoretic a Sistemului economic mondial.

       Coborând acum cu un nivel mai jos ajungem la ultimul nivel, credem noi al Sistemului economic național, (dar nu este ultimul, pentru că și elementele sunt formate la rândul lor din subsisteme), la nivelul elementelor care formează Sistemul economic. Oricum, acest nivel de organizare este unul bazal. Elementele Sistemului socio-economic sunt indivizii umani văzuți ca indivizi, separat, unelte văzute ca unelte de sine stătătoare, (nu organizate în angrenaje și sisteme de mijloace mecanice etc), obiectele muncii văzute, luate individual, produsul muncii luat unul câte unul. Piața nu este, așa cum își dă bine seama oricine, un element, ci un  Sistem mai complex în spațiul în care se întâlnesc cel puțin un cumpărător cu un vânzător. Deci, în ultima instanță elementele unui Sistem economic sunt de două feluri : vii, indivizii umani luați ca individualități, și lucrurile, care pot fi mijloace de muncă, obiectul muncii, produsul, etc O investigare a tuturor elementelor Sistemului economic este un lucru complex și dificil, mai ales că Universul economic, după o Istorie întreagă este atât de bogat în elemente. Informația este tot un element și încă de mare importanță. Un râu, un drum, pot să fie elemente bazale într-o economie, un om, o mașină, sau o căruță, la fel. Trebuie spus că acest nivel bazal al elementelor Sistemului economic este foarte important pentru că un Sistem economic nu ar putea să existe dacă nu ar exista elementele din care este format.

         Dar nici elementele nu ar putea să funcționeze, ca elemente ale unui Sistem economic, dacă nu ar exista Sistemul economic să le “adune” în structuri economice, să le pună la treabă. Elementele, dacă nu ar fi interconectate într-o structură economic, într-un Sistem economic nu ar fi altceva decât niște simple obiecte, lucruri în natură. Numai că ele au această însușire de a comunica unul cu altul, de a se integra unul cu altul în structuri complexe. Cel mai important element, care face ca celelalte elemente să se lege unul de altul, e vorba despre o “legare informațională, energetică, substanțial㔠este Omul. Al doilea element fiind Munca, despre care am văzut cât de complexă este. Un Sistem economic este format dintr-un număr foarte mare de elemente, care sunt interconectate între ele ca într-o “plasă relațională”, așa cum se intercondiționează prin sinapse neuronii între ei în imensul Sistem nervos.

        Toate aceste elemente devin “neuroni” într-un sistem nervos care este sistemul economic. Acest lucru estre posibil datorită Omului în primul rând care este o ființă rațională. (economică, homo economicus). Și este un mare integrator în real, în lume. Și-n al doilea  rând datorită muncii ca produs, care este “un flux energo-informațional” care trece prin elementele și subsistemele Sistemului economic, intercondiționate între ele, punându-le în mișcare (procesul muncii), punându-le să creeze produsele despre care am vorbit mai sus. Este vorba despre produsele create de subsistemele din Nivelul 1 al sistemului socio-economic național. Trebuie spus că simpla participare a elementelor la arhitectura Sistemului, printr-un proces permanent de comunicare și de susținere, intro-comunicare, intro-deschidere înseamnă consumul unei energii de “susținere”, a unei “energii de comunicare”, a unei energii care trebuie consumată, a unei energii care trebuie să fie permanent mai mare decât entropia sistemului (energia pierdută). În altă ordine de idei elementele Sistemului economic național, ale oricărui Sistem economic mai pot fi clasificate în aceste trei categorii :

1)     elemente informaționale,

2        elemente energetice (de natură energetică) și

3) elemente substanțiale, formată din substanță, de natură obiectuală, materială.

             Elementele mai pot fi clasificate  de asemenea în funcție de domeniul sau  Subsistemul căruia îi aparțin. Elementele care aparțin domeniului Agriculturii, sau domeniului Industriei, sau domeniului Culturii ori Educației. În concluzie, deci, elementele sunt ultimele “sisteme, cele mai mici sisteme având individualitate proprie”, aflate la baza Sistemului economic. De la ele în jos nu mai există un alt nivel care să fie format din sisteme mai mici,  având funcție economică. (pentru că în ultima instanță sunt sisteme, au individualitatea lor deși  sunt formate la rândul lor din subsisteme și elemente, ca orice sistem). Următorul Nivel de organizare al Sistemului economic național (a oricărui Sistem economic) este nivelul Subelementelor, adică al Subsistemelor care alcătuiesc elementele. De exemplul Individul uman este elementul cel mai important al unui Sistem economic.

          Ei, bine, la rândul lui Individul uman, altfel spus Sistemul personalității umane, este format din aceste Subsisteme : 1) Subsistemul biologic, 2) Subsistemul Psihic, și 3) Subsistemul socio-cultural. Unealta văzută în sine ca Sistem este formată și ea, la rândul  ei din Subsisteme. Aceste Subsisteme sunt integrate strâns, direct (nu relațional, printr-o relație de alipire sau de simplă comunicare) în sensul că formează un corp obiectual, material,  ca elemente în elemente. Când subsistemele care formează elementele se uzează, se defectează, atunci nici elementele nu mai funcționează la întreaga lor capacitate sau eficiență. Acest nivel împreună cu nivelul elementelor alcătuiesc nivelul bazal al unui Sistem economic, Așadar acestea sunt în general nivelele de organizare ale Sistemului economic mondial, al Civilizației umane.

NIVELELE DE ORGANIZARE ȘI SUBSISTEMELE CARE FORMEAUĂ SISTEMUL SOCIO-ECONOMIC AL CIVILIZAȚIEI UMANE

              Le mai recapitulăm încă o dată luând-o de sus în jos. Adică de la cel mai mare sistem economic cunoscut de om, este vorba desigur despre Sistemul economic mondial, Sistemul economic al Speciei umane. Cel care este pus în mișcare de specia umană și care este “unealta imens㔠care ar trebui să asigure (dar nu asigură) subzistența și evoluția speciei umane. Luând-o deci de sus în jos, nivelele de organizare ale sistemului economic mondial sunt :

             1.    Sistemul economic mondial sau Sistemul socio-economic al civilizației umane. Este format din totalitatea și sinteza sistemelor economice naționale și regionale. Starea acestui sistem socio-economic e “jalnică”. Suntem o specie “de plâns” în univers. Nu am fost capabili nici măcar s㠓gândim  și să construim” un Sistem economic mondial care să ne asigure măcar un nivel minim de subzistența. Suntem o specie cinică, inconștientă, bolnavă (un Experiment eșuat probabil al unei Civilizații superioare), cu un nivel educațional foarte scăzut, a cărei economie a fost acaparată de o Caracatiță financiară, e vorba despre Marea finanță mondială, cea care destabilizează prin Războaie mascate, economice, sociale, psihologice, militare, prin pseudorevoluții sistemele economice naționale, regionale, sistemul economic mondial în vederea obținerii unor profituri. Acest fapt este foarte periculos și va duce probabil la un colaps al sistemului economic mondial. La ora actuală (începutul mileniului trei) Civilizația umană nu dispune de Forțe organizate, strategii și instrumente pentru a-și îmbunătăți  situația economică.

2.     Subsistemele economice regionale, de tipul Uniunii Europene, al statelor ASEAN formează al doilea nivel de organizare și structurare al sistemelor economice de pe planeta noastră. Sau sistemele economice din regiunea Americii de Sud, Sistemele economice africane. Economia SUA; ca și economia Subsistemului economic care formează Uniunea Europeană, sunt sisteme economice regionale eficiente. Am explicat în mai multe lucrări ale noastre de ce sunt funcționale, eficiente aceste subsisteme. Alte sisteme economice regionale, mai mult sau mai puțin integrate nu sunt eficiente, cum ar fi Sistemul economic al CSI (Statele și Sistemele lor economice din fosta URSS) sau economiile africane ori subsistemul economiilor arabe. Subsistemele economice regionale sunt mai puțin integrate decât sistemele economice naționale. Ele constituie de fapt ceea ce am denumit mai sus mediul economic al sistemelor naționale (de multe ori sunt un pericol pentru acestea) și fac “legătura”, sunt o punte de articulație între sistemele economice naționale și sistemul economic  mondial.  Aceste subsisteme economice sunt, de cele mai multe ori, manipulate, utilizate de o Putere economică  zonală, de statul și sistemul economic cel mai puternic, cel mai dezvoltat din regiune.  Care mai întotdeauna este și cel care inițiază și conduce economia regională. În ultimul secol atât datorită dezvoltării proceselor economice, dezvoltării comunicațiilor, Imperialismelor Sistemelor economice capitaliste, am asistat la o creștere a gradului de integrare a Sistemelor economice regionale, fapt care a dus la formarea unui Sistem economic mondial mai compact, mai strâns, mai integrat. Adică la un proces de mondializare permanent. Acum acest proces de mondializare a economiilor naționale a devenit unul condus accelerat de marile puteri. Mondializarea este un proces pe care marile Puteri îl folosesc ca să jefuiască Sistemele economice naționale, regionale și mondiale. Este un act de mârșăvie și ticăloșie (de dimensiuni istorice, mondiale) care pune în primejdie, așa cum am mai spus, viața Speciei umane. La aceasta adăugăm marile suferințe produse popoarelor omului.

                 3 Sistemele economice naționale, despre care am discutat mai sus, sunt al treilea nivel de organizare al Sistemului economic mondial. Ele au apărut ca urmare a existenței popoarelor, condiția fundamentală care a dus la apariția națiunilor în secolul XIX. Națiunea, ca fenomen socio-economic cultural, a apărut pe temelia formării Sistemului economic național, iar aceasta, la rândul ei, a fost condiția formării  unor Sisteme economice și mai integrate, mai eficiente. Sistemele economice naționale, având un grad de integrare, de sintalitate, de organicitate foarte ridicat, au jucat în istoria omenirii un rol extraordinar de important. De benefic. Ele nu numai că au fost marile unelte care au asigurat subzistența și evoluția popoarelor și a națiunilor, dar au avut o funcție educațională, extraordinară, socială, culturală. Au făcut ca specia umană să fie în istorie o Civilizație ordonată, fixată ca spațiu, așezată, participând astfel la construcția Arhitecturii Organismului Imens al Civilizației umane.

         4.     Cel de al patrulea Nivel al organizării Sistemului economic mondial este cel al Subsistemelor din primul nivel de organizare și structurare al Sistemului economic național. Nu au individualitate proprie, nu pot funcționa ca sisteme unice, văzute în sine. Ele pot exista numai integrate în Sistemul economic național. Sistemele economice naționale, da, ele pot funcționa ca sisteme de sine stătătoare, fără să mai aibă nevoie de alte Sisteme, să se integreze în alte Macrosisteme.

          5.     Subsistemele teritoriale, provincii, regiuni, județe ale Sistemului economic național, de tipul Subsistemelor economice județene la noi în România, sau Subsistemele economice care sunt provincii ale unei Țări, ale unui Sistem economic național. Sunt Subsistemele din cadrul unei Federații, Confederații, ori Subsistemele economice de tipul provinciilor, care au un grad mai mare sau mai mic de autonomie. Aceste Subsisteme dau o anumită structură, configurație, marilor Sisteme economice naționale, un anume specific, o anume funcționalitate.

           6.  Sibsistemele Subsistemelor de mai sus, aparținând nivelelor doi și trei ale Sistemelor economice naționale. Ele pot să fie Sisteme economice Municipale, pot să fie o societate comercială de mare dimensiune, pot să acopere o anume zonă din cadrul unui Sistem economic național, o zonă având o specificitate proprie, cum ar fi o zonă viticolă, pomicolă, auriferă, comercială etc. Aceste Subsisteme sunt de fapt o macrostructură de sisteme economice de tipul Intreprinderilor, al societăților pe acțiuni, societăților comerciale, etc. Ele sunt benefice pentru orice economie , pentru că prilejuiesc, sunt cadrul cooperării dintre Intreprinderi, societăți comerciale. Favorizează cooperarea între intreprinderi,  și stimulează procesele economice, etc.

           7. Subsistemele economice de tipul Intreprinderilor, al Societăților comerciale. Ele au o unitate, un grad de sintalitate ridicat, au autonomie și personalitate juridică. Sunt Sisteme efectuare, producătoere, care creează deci un anumit produs. Fabrica de mobilă produce un produs numit mobilă, fabrica de anvelope produce anvelope de cauciuc

          8.  Subsisteme economice care sunt Subsisteme ale Sistemelor economice de la punctul 7 de mai sus, adică sunt Subsisteme economice în cadrul Intreprinderilor, al societăților comerciale. Acestea sunt Secții în cadrul Intreprinderilor economice, al societăților comerciale. Ele produc o parte a unui produs, părți din produs, care sunt ansamblate în altă secție. Ele nu au Independență și unitate, economică, așa cum au intreprinderile, ele există pentru că sunt secții specializa pe crearea unui segment de produs , al unui tip de serviciu, sau al unor servicii, cooperând în cadrul unei Intreprinderi, la crearea unui produs mai complex. Unele secții pot avea o anumită autonomie, sintalitate, conducere proprie etc, strategii proprii de dezvoltare. Unele Secții din cadrul unor Intreprinderi cooperează cu alte Intreprinderi, cu Secții din cadrul altor Intreprinderi.

       9.  Nivelul ultim al organizării Sistemului economic mondial, nivelul Subsistemelor care sunt elemente ale Sistemului economic. Nivelul acesta, împreună cu Nivelul  sub-elementelor alcătuiesc temelia unui Sistem economic.

    10      Nivelul sub-elementelor , sau al subsistemelor care alcătuiesc elementele Sistemului socio-economic

Deci acestea ar fi cele zece Nivele de organizare ale Sistemului economic al Civilizației umane, Sistem care a început să se formeze mileniu cu mileniu de la Începutul istoriei. Abia în secolul XX, o dată cu amploarea pe care a luat-o fenomenul colonialist, când deja Sistemele economice naționale și regionale erau formate, procesul formării Sistemului economic mondial a intrat în faza sa ultimă de formare. În acest moment, când Marile Puteri, Trusturile Internaționale și marea Finanță mondială (acaparată de Vârful Societăților Secrete Mondiale, care nu sunt alții decât Marii bancheri Mondiali) care le utilizează pe primele ca pe niște unelte, dețin în ghearele lor rapace toate pârghiile de conducere și manipulare a Sistemului economic mondial, procesul mondializării a luat dimensiuni periculoase.

         Așadar, acum două milioane de ani, o dată cu apariția în Istoria a omului, se năștea o dată cu el și Sistemul economic individual. Sistemul economic care consta dintr-un individ uman care da cu bățul într-un pom pentru că-i era foame, și care se hrănea cu poamele lui. De la acel prim Sistem economic individual, datorită creșterii demografice și descoperirii de noi mijloace de producție, s-a ajuns astăzi la închegarea Sistemului economic mondial. Datorită Nivelului educațional scăzut al Speciei umane, al Civilizației umane, ca și datorită faptului că o mafie cinică și inconștientă care deține în mâinile ei marea Finanță Mondială (fiind sclava acestea) a pus mâna pe toate pârghiile de conducere ale Civilizației umane, Sistemul economic mondial (un Sistem economic ineficient, o ruină, un eșec istoric), ca și Civilizația umană se află în mare pericol. Este posibil ca secolul XXI să fie ultimul secol al Speciei umane în istorie.

                 SISTEMELE ECONOMICE NAȚIONALE SUNT STÂLPII, CĂRĂMIZILE DE SUSȚINERE ALE Sistemului economic mondial, dar și Sistemele care integrează eficient toate Subsistemele existente până la acest nivel, după care participă la crearea și susținerea structurii Sistemelor economice regionale, și a Sistemului economic mondial. Acesta din urmă este format, deci, asemenea unui Organism, dintr-un mare număr de Subsisteme ( privite în sine sunt sisteme ) care se întrepătrund, care se integrează unul în altul formând o structură relațională, o arhitectură complexă, o Imensă navă, care hrănește și duce prin timp Civilizația umană și Specia umană. O dată cu descoperirea Sistemului economic de evoluție șansa Omenirii de a se salva în istorie a devenit imensă.

5

SISTEMUL ECONOMIC ȘI FENOMENUL ECONOMIC

                Așadar acesta este Sistemul economic, și când spunem asta ne referim de fapt la tot Sistemul socio-economic, fie că-l vedem la nivelul sistemelor economice naționale, fie la nivelul sistemului economic mondial, fie la nivelul unei intreprinderi. Sistemul economic este deci un sistem ca toate sistemele, cu precizarea, pe care am făcut-o mai sus, că el este de fapt un sistem psiho-economic. Acest sistem este deci obiectul de studiu al științei numită Economia, de fapt PSIHO-ECONOMIA. Dar dacă vom rămâne numai la această imagine a structurii Sistemului economic, pe orice treaptă de organizare și integrare s-ar afla acesta, nu vom avea în nici un caz imaginea vie, obiectivă a Sistemului socio-economic. Pentru că sistemul socio-economic descris de noi este de fapt un sistem socio-economic static. Sau mai precis este imaginea statică, o fotografie de o fracțiune de secundă a sistemului economic, a structurii sale, mai bine zis. În realitate nici un sistem economic din lume, fie el al unei intreprinderi, un sistem economic național sau oricare al sistem nu este static. Orice sistem socio-economic, pe orice nivel s-ar afla el este în mișcare. În sensul că în timp ce el există, el și funcționează.

          Ce înseamnă lucrul acesta ? Existența unui sistem economic presupune faptul extrem de simplu de înțeles că toate elementele din care este compus și subsistemele  lui lucrează ca să producă fiecare produsul său. Produsurile acestea create de elemente și subsisteme fac ca sistemul în ansamblul să existe. Un sistem este așadar asemenea organismului uman care merge tot timpul. Chiar și când stăm, celulele și subsistemele organismului nostru psiho-biologic merg, lucrează. La fel este și un sistem economic.

       Un sistem economic funcționează deci continuu. Ca urmare a acestui fapt (ca urmare a curgerii timpului, a legii mișcării,) sistemul economic curge de-a lungul unei traiectorii, a unei linii. Când această traiectorie este ascendentă, spune că sistemul economic se află pe o traiectorie de evoluție, acesta fiind starea cea mai fericită a unui sisteme economic. Când traiectoria pe care curge sistemul economic este una orizontală, un grafic orizontal, sistemul economic se află în stagnare. Atunci când indicatorii principali ai sistemului scad, sistemul descriind un grafic descendent, spunem că sistemule economic se află în stare de involuție. De altfel acestea sunt cele trei stări ale unui sistem economic. Când un sisteme economic pe orice nivel de organizare s-ar afla el se află în stare de involuție sau de stagnare, el se află în criză. Un sistem aflat în criză trebuie salvat, trebuie re-format, pentru că astfel riscă să se prăbușească.

            Spuneam că un sistem economic nu este un sistem static, împietrit, ci unul în mișcare cu toate piesele și subansamblele sale lucrând. Această mare și continuă mișcare, “munc㔠a sistemului formează FENOMENUL SISTEMULUI. În realitate, sistemul economic împreună cu fenomenul economic sunt cele două dimensiuni, cele 2 componente care produc finalitățile sistemului. Sistemul economic, spuneam mai sus, este format din aceste trei subsisteme : subsistemul energetic, subsistemul informațional și subsistemul material ( substanțial, de la noțiunea de substanță). Subsistemul material și subsistemul informațional (văzut static, închis) formează sistemul socio-economic, iar subsistemul energetic (energia aflată în continuă mișcare)  și cel informațional, văzut în mișcare de data aceasta, formează cea ce am numi subsistemul procesual sau fenomenul economic. Această dihotomie comentată de noi aici este una pur didactică, pentru a face ca lucrurile să fie înțelese mai bine. Pentru că în realitate, atunci când folosim noțiunea de sistem economic noi ne referim la Sistemul economic în mișcare, în stare de lucru, neexistând un sistem economic static nicăieri în univers. Fenomenul economic este de nedespărțit de sistemul economic, fenomenul economic nefiind altceva decât expresia vie a sistemului economic, conținutul său, modalitatea sa de manifestare. Fenomenul economic este expresia de manifestare a unui sistem economic național, regional sau al sistemului economic mondial. De la sistemul economic național în jos nu mai vorbim despre fenomenul economic ci de procesul economic Și iată de ce.

NIVELELE DE ORGANIZARE ALE FENOMENULUI ECONOMIC

            Fenomenul economic (sau Sistemul  Fenomenului economic) este format, ca orice Sistem din elemente care se află într-o intercondiționare, intro-comunicare complexă, toate aceste elemente intercondiționate având o finalitate unică.

1.      Plecând de la cele mai mici și mai simple "“elemente"” care formează, la baza lui, Sistemul fenomenului economic, vom spune că acestea sunt Operațiile. Gesturile, operațiile pe care le face un muncitor în procesul muncii sunt tocmai aceste operații. Adică cele mai mici elemente din care este compus Fenomenul economic. Operațiile pot fi făcute de un om sau de o unealtă. În cazul operațiilor făcute de om vorbim despre cele două tipuri de operații, 1. operațiile mintale (cele care preced” gândesc”, operațiile fizice, sunt interioare Sistemului personalității umane, se desfășoară în plan mintal), și 2. operațiile fizice făcute de oameni în procesul muncii. Orice operație economică presupune cheltuirea unei energii și transmiterea unei Informații a unui conținut energo-informațional. Orice  Operație are o direcție și un obiectiv, produs al ei, pe care-l realizează ; prin realizarea acestui obiectiv ea se leagă de o altă operație și de un alt obiectiv. Operațiile “comunică”, se leagă între ele într-o structură mai mare , care este ACȚIUNEA ECONOMICĂ.

2)     Al doilea nivel de structurare și organizare al fenomenului economic este, așadar, Acțiunea economică, (a se vedea schema Structura fenomenului economic). Acțiunea economică este deci mai complexă decât operația economică fiind o structură funcțională, “ sistemică”, formată din mai multe operații interconectate între ele, având o finalitate economică. Deci Acțiunea economică adună la un loc mai multe operații economice (care altfel “singure” nu ar avea nici o relevanță și nici o finalitate) pentru a realiza un produs economic. Atât operațiile cât și acțiunile  economice au o “rațiune“ economică (dimensiune totalmente economică), nu sunt făcute la întâmplare de om. Ele au o direcție, o structură complexă uneori, (spre deosebire de operații, care sunt simple elemente fără structură internă), un conținut (format din EIS), o direcție-orientare și o finalitate. Faptul de a ara un ogor este o Acțiune, formată din mai multe operații, care are un scop precis. Faptul de a face o prospecțiune geologică, de a desena un plan, de a rezolva o problemă, de a face o piesă la strung, etc. Ca și operațiile economice umane, acțiunile umane aparțin numai omului. Ca și operațiile economice nu au autonomie și independență proprie, nu există în sine.

3. Acțiunile economice, care sunt deci structuri formate din operații umane, din operații economice ( fiind de fapt mici sisteme formate don operații, acestea fiind elemente în raport cu acțiunea în care sunt integrate) se leagă între ele unele de altele (puține dintre ele sunt independente, rămân la stadiul de acțiune umană, economică, singulară) formând o Macrostructură mai complexă, care este Activitatea economică. Activitatea economică este formată deci din mai multe Acțiuni economice, le integrează pe acestea, ordonându-le. Dându-le o direcție ( realizarea unui obiectiv), o eficiență și o finalitate precisă. Activitățile sunt structuri de Operații și Acțiuni economice, mai complexe decât Acțiunile, având un mare merit în ordonarea, structurarea și eficientizarea Sistemelor economice.

            4)   Mai multe activități care sunt integrate într-o structură rațională organizată, comunicând între ele, având aceiași finalitate sau aceleași finalități economice, formează o structură economic, un Sistem economic mai complex, care este PROCESUL ECONOMIC, Procesul economic nu este altceva decât un Sistem de operații, Acțiuni și Activități economice care are o organizare rațională și o finalitate precisă (fabricarea produsului sau produselor x, y, z), de mari dimensiuni. El are o direcție economică precisă și controlată, presupune integrarea în structura sa a unui mare număr de indivizi umani, a unor echipamente tehnologice, acțiuni și strategii de conducere și planificare. Un proces economic nu poate fi inițiat de un singur om, el presupune un proces de integrare a unor Secții, Intreprinderi, a unui mare număr de indivizi umani, specializați în diferite profesii. Există procese economice eficiente și mai puțin eficiente, rudimentare și cheltuitoare de energie sau dimpotrivă, procese economice moderne. Pe parcursul istoriei, o dată cu descoperirea și inventarea unor mijloace și tehnologii moderne, am asista la evoluția proceselor economice. Aceasta înseamnă creșterea eficienței, consumul scăzut de energie, combustibil, entropie, timp, poluare scăzută.

 În ultimele decenii procesele economice s-au desprins într-o oarecare măsură de om, (dar nu definitiv) o dată cu apariția automatelor cibernetice, a proceselor economice conduse de computere, procese complet automatizate. Un Sistem economic național, sau subsistemele sale din primul nivel au conținutul format dintr-un mare număr de procese economice, pe când Activitățile economice sunt întâlnite la Nivelul Intreprinderilor, Societăților comerciale, sau la nivelul Secțiilor acestora, adică al Subsistemelor lor. Procesele economice le găsim așadar pe un nivel mai înalt al organizării sistemelor economice naționale și anume de la nivelul Intreprinderilor și Societăților comerciale în sus. Procesele economice există și ele într-o economie națională interconectate între ele. Produsul acestei intr-odeschideri a proceselor economice unele către altele și integrarea lor într-un Organism viu, într-o macrostructură mai mare, nu este altul decât FENOMENUL ECONOMIC.

5)     FENOMENUL ECONOMIC, este, așa cum spuneam, o macrostructură, un Sistem energo-informațional, care înglobează în el un număr de procese economice interconectate între ele. Procesele economice care se desfășoară într-un Sistem economic național formează Fenomenul Economic național, fenomenul economic românesc, în cazul nostru. Fenomenul economic înglobează așadar o procesualitate economică de mari dimensiuni care se desfășoară pe o arie social-economică închisă, de mărimea unei națiuni, a unei regiuni economice sau a Sistemului economic mondial. Fenomenul economic este deci un Sistem de tip procesual-energetic și el constă  din mișcarea ordonată, structurată, integrată a conținutului, sau a conținuturilor energo-informaționale care circulă într-un Sistem economic de mari dimensiuni. Fenomenul economic se caracterizează printr-o mărime, direcție de desfășurare, curgere, printr-un volum de procese și activități economice, printr-o dinamică, prin eficiență și randament. Există fenomene economice de dimensiuni mai mici, de dimensiuni medii și megafenomene economice. Fenomenul uman planetar este de această dimensiune, e un Megafenomen economic. Pe suprafața planetei Megafenomenul economic mondial are continuitate, Planeta noastră fiind o Planetă în fenomenul economic mondial uman. Fenomenele economice regionale de tipul fenomenului economic asiatic, sau a fenomenului economic  latino-american influențează în mod direct fenomenele economice din interiorul granițelor țărilor, adică fenomenul economic național.  Fiind Conținutul Sistemului economic național, fenomenul Economic național are o consistență mai mare, o unitate și coerență,  o sintalitate, o unicitate și o unitate deosebite, o individualitate mai mare decât fenomenul economic regional sau decât cel mondial. Fenomenul economic nu este altceva decât conținutul unui Sistem economic de mare dimensiune. El se naște (teoretic, pentru că practic sistemele economice sunt “pornite” de mult ) din momentul în care Sistemele economice încep să lucreze, se pun adică în mișcare. Mișcarea Sistemelor economice pe linia lor de evoluție naște fenomenul economic. Fenomenul economic și Sistemul economic sunt realități inseparabile, neputând exista unul fără altul, sistemul fiind “vasul”, cadrul în care există conținutul său, fenomenul economic. Sunt realități atât de întrepătrunse încât se suprapun, astfel că atunci când spunem sistem economic înțelegem desigur și fenomenul economic, conținutul său.

6)      Mediul fenomenului Economic. Fenomenul economic fiind un sistem energo-informațional aflat în mișcare și orientat pentru a produce finalitățile propuse ale Sistemului economic, fiind deci un Sistem, ca oricare  Sistem, există și funcționează într-un mediu, de care este despărțit de marginea Sistemului, care există și cu care se află într-o strânsă interdependență. Fenomenul și Sistemul economic național au ca mediu Sistemul și fenomenul economic regional, de tipul Fenomenului economic european, asiatic,  sau de tipul fenomenului economic nordic. Fenomenul economic și Sistemul economic cu care coexistă sunt, în ultima instanță, de natură umană. Sistemul economic și fenomenul economic, care formează un organism viu, unitar sunt obiectul de Studiu al științei numită Economia sau, cum am denumit-o noi mai precis PSIHOECONOMIA. Cu această imagine a Obiectului de studiu ale economiei ne este mai ușor să înțelegem Omul, societatea și Lumea ca realități economice.

             Așadar, Obiectul de studiu al științei numită Economia (noi am denumit-o PSIHOECONOMIA) este Sistemul economic pe diferitele nivele de structurare și organizare ale lui, DE EVOLUȚIE. Deci Economia generală  aceasta studiază și acesta este Obiectul ei de studiu. Ramurile Economiei generale sunt : Economia mondială, care are ca obiect de studiu Sistemul economic  mondial, Economia regională, care studiază Sistemele economice de tip regionale, mari structuri economice supranaționale, Economia societăților transnaționale, care studiază acest fenomen cancerigen dezvoltat de societățile Transnaționale, Economia națională, care are ca Obiect de studiu sistemul economic Național, Economia unei ramuri economice, cum ar fi Ramura minieră, Agricultura, etc, Economia Intreprinderilor sau a Societăților comerciale care are ca Obiect de studiu Sistemul unei Intreprinderi sau Societăți Comerciale. Mai există desigur și alte Ramuri ale Economiei Generale cum ar fi Antropologia economică, Filozofia Economiei, etc. Plecând de la această înțelegere a Obiectului de Studiu al Economiei, ca și de la  această imagine, de la această viziune sistemică a realității economice, ne este mult mai ușor să înțelegem fenomenul economic, ce se întâmplă cu Economia mondială, cu economiile naționale. Ne este mai ușor și mai plăcut să asimilăm cunoștințele de Economie și să înțelegem această Știință

BIROUL DE VIITOROLOGIE DE LA BUCUREȘTI

RALUCA DUMITRESCU       ȘTEFAN DUMITRESCU

NOUA ȘTIINȚĂ ECONOMICĂ A SECOLULUI XXI

INTRODUCERE   ÎN  STUDIUL  ȘTIINȚEI  ECONOMIEI

Sau

PSIHO-ECONOMIA

VOLUMUL II

                        CÂTEVA CUVINTE LĂMURITOARE

              În mai multe lucrări ale noastre de Economie am vorbit despre starea jalnică și despre starea de criză a  Societății umane, a Sistemelor socio-economice naționale și a Sistemului socio-economic mondial, în cea de-a doua jumătate a secolului XX, și acum în primul deceniu al secolului XXI. Și cu siguranță această stare a Sistemelor umane se va menține multe decenii de aici înainte.

        Este atâta suferință și mizerie  în Civilizația rațională care locuiește pe cea de a treia Planetă de la Soare încât lucrul acesta ar trebui să ne umple de rușine, pe noi, pe toți cei aproape 6 miliarde de ființe umane.  Desigur, în primul rând ar trebui să le crape obrazul de rușine, și să-i doară, pe cei care s-au aflat și se află la conducerea Civilizației umane, a națiunilor, pe cei care sunt oameni de știință, artiști, Educatori importanți, oameni de presă ! Pentru că această stare îngrozitoare și rușinoasă a Civilizației umane, a Omului, este în primul rând OPERA LOR !

       Peste 80 de milioane  oameni mor actualmente pe Planeta Pământ din cauza foamei și a mizeriei, a bolilor datorate lor, datorate înapoierii  Zeci de milioane de oameni mor deci de inaniție.  Moartea în chinurile datorate inaniției este îngrozitoare. Și rușinoasă, penibilă totodată, mai ales că lucrul acesta se întâmplă după o Istorie de 6-8 mii de ani de cultură, de căutări, de descoperiri, de creații științifice, artistice, spirituale.  80 de milioane de oameni înseamnă patru națiuni, patru popoare ca poporul român, care mor de inaniție. Peste 800 de milioane de pământeni mor mai devreme din cauza bolilor.

             Dacă o Civilizație rațională ne-ar privi, ne-ar urmări din univers (noi suntem convinși că lucrul acesta se întâmplă, și tocmai din cauza aceasta nici nu intră cu noi în contact, nu intră cu noi într-o comunicare de civilizații pașnice, educate) ar rămâne îngrozită de primitivitatea și barbaria Speciei și a Civilizației umane, de nivelul ei redus de inteligență, de nivelul ei moral și educațional foarte scăzut, de primitivitatea, de animalitatea ei.  Specia umană ar fi catalogată imediat ca fiind o specie “neevoluată”, o specie primitivă, dominată de  instincte animalice. O specie crudă, barbară, o specie sadică. Ipoteza aceasta a fost formulată de către foarte mulți oameni de știință,  este posibil ca Civilizații raționale din univers să nu intre în contact cu noi, pentru a ne ajuta să evoluăm, datorită nivelului nostru foarte scăzut de evoluție, datorită animalității, barbariei speciei și a civilizației umane.

     În seara  zilei de 28 decembrie 2003, postul de televiziune PAX a difuzat un film documentar despre  Fenomenul cercurilor care apar în Anglia și în alte țări occidentale în lanurile de grâu, de orz, de porumb. Filmul a fost impresionant. Pe suprafețe de  culturi sunt lăsate de “forțe nevăzute” figuri simbolice de o complexitate și frumusețe uimitoare. Majoritatea cercetătorilor au fost de acord că nici o națiune pământeană, dintre cele dezvoltate tehnologic, nu posedă mijloacele necesare de a crea aceste cercuri, aceste figuri simbolice de o complexitate și finețe, precizie, simetrie extraordinare. Singura concluzie care se impune este aceea că numai o Inteligență Extraterestră ar putea realiza aceste figuri. Părerea noastră este că ne găsim în situația dezvoltării unui limbaj, a unei Comunicări, a unui Mesaj, pe care o Inteligență extraterestră ni-l trimite, semnalizându-ne că ar dori să intre în contact cu noi, să ne ajute, dar pentru aceasta ar trebui să mai evoluăm. Ne aducem aminte că Guvernul American a lansat încă de acum trei decenii  un Program de intrare în contact cu Civilizații extraterestre  existente în Univers. Pentru aceasta continuu, utilizându-se Radiotelescoape imense sunt  recepționate suprafețe întinse ale bolții cerești, fiind trimise Mesaje radio conținând structuri inteligente către anumite Constelații, în speranța că aceste mesaje cu structuri inteligente vor fi recepționate de Civilizații raționale. Înțelegând astfel că Mesajele sunt primite de la o Civilizație rațională. Următorul pas făcut de ele, ar fi acela de a ne semnaliza primirea mesajului nostru și de a ne trimite Mesaje conținând structuri semantice inteligente din care noi să deducem că în Univers există Civilizații raționale mai evoluate decât noi sau la fel de evoluate. Iată că  Fenomenul aparițiilor cercurilor și a figurilor simbolice complexe în culturile de grâu din Marea Britanie, din America, fenomen care se adaugă Fenomenului OZN, s-ar putea să fie răspunsul la Mesajele noastre, sau Mesajul lor către noi, mesaj pe care deocamdată nu putem să-l descifrăm în detaliile lui. Este limpede însă că o Civilizație extraterestră ne urmărește și vrea să comunice cu noi.

      Actualmente Biroul de Viitorologie de la București afirmă că Specia și Civilizația umană se îndreaptă către dispariția sa. Sunt foarte mari șansele ca Civilizația umană să dispară acum în secolul XXI. Lucrul acesta se va întâmpla pentru că Specia umană este o specie sinucigașă. Ajungem astfel la teoria emisă de mai mulți oameni de știință, Teorie care se sprijină pe foarte multe argumente, de ordin arheologic, mitologic, cultural, Teorie care afirmă că pe planeta noastră s-ar fi desfășurat mai multe Cicluri de civilizații, care după ce au atins un punct culminant în  evoluția lor s-au…autodistrus.

                                                      1

SECOLUL XXI AR PUTEA SĂ FIE ULTIMUL SECOL AL CIVILIZAȚIEI UMANE

           În Univers acest fenomen, al evoluției unor civilizații raționale, al atingerii unui punct culminant și apoi al prăbușirii lor trebuie să fi fost trăit de multe Civilizații raționale. Biroul de viitorologie de la București a avertizat încă din anii 1990- 1992 că dacă nu se întâmplă un miracol în istoria Civilizației umane aceasta s-ar putea…prăbuși ÎNTR-UN MOD ORIBIL ȘI ÎNGROZITOR. Acest lucru s-a întâmplat de-a lungul istoriei umane cu Imperiile și cu  unele Civilizații antice. După ce au atins un punct culminant și progresul și evoluția lor au atins un maxim…s-au autodistrus.

           În lucrarea noastr㠓INTELIGENȚA POZITIVĂ ȘI INTELIGENȚA NEGATIVÔ, noi spuneam că există o “cauz㠓, un “virus”, o “toxin㔠misterioasă care a făcut ca Imperiile (Imperiul roman, Imperiul Austro-Ungar, Imperiul Britanic, Imperiul Sovietic, Imperiul Statelor Unite) și Civilizațiile  dezvoltate ale antichității,  după ce au atins un maxim al expansiunii lor să se…prăbușească. Această toxină, afirmam noi, în cartea citată mai sus este…Inteligența negativă. Inteligența negativă este deci acea “toxină misterioasă”, care face ca Civilizațiile  istorice, Imperiile, iar într-un viitor nu prea îndepărtat, însăși Civilizația umană, să se prăbușească, să dispară.

 Starea dramatică, starea de mizerie, de înapoiere, de barbarie, o stare absurdă (o stare inversă), o stare tragică în care se găsește actualmente Civilizația umană, se datorează și ea acestei toxine, descoperite de noi, și care nu este alta decât…Inteligența negativă.

           O altă cauză a stării de mizerie și de barbarie în care se găsește Civilizația umană este faptul că…... Omul, Civilizația umană nu mai evoluează.  Societatea omenească, și când spunem asta ne gândim la societățile naționale, dar și la Civilizația umană, la Sistemul socio-economic al civilizației umane…nu mai evoluează. Omul nu știe ce trebuie făcut  (ne găsim în situația de Minus informație și de fenomen Minus informație)…astfel încât Sistemul socio-economic, fie că este vorba despre Sistemul socio-economic național, fie că este vorba despre Sistemul socio-economic al Civilizației umane să se înscrie pe o traiectorie ascendentă,  de evoluție.

      Un Sistem socio-economic național, orice Sistem socio-economic în general (ca și un Subsistem al Sistemului socio-economic național, cum ar fi de pildă Subsistemul național de învățământ) sau Sistemul socio-economic al civilizației umane, se pot găsi în trei stări, și numai în trei stări, așa cum spuneam în primul volum al acestei cărți.

         Aceste trei stări sunt :

1.                    STAREA DE EVOLUȚIE, care este starea optimă a Sistemului socio-economic. Este starea în care indicatorii principali ai Sistemului socio-economic cresc, evoluează, iar Sistemul se află înscris pe o traiectorie ascendentă. Mergând, alunecând  pe această traiectorie ascendentă  după o perioadă de acumulări, de restructurări pozitive, de creșteri și dezvoltări, la un moment dat Sistemul Socio-economic va trece într-un alt Nivel de evoluție, într-un Nivel superior de evoluție. 

          Aceasta este situația cea mai fericită a Unui Sistem socio-economic național, a unei Societăți umane. Starea de evoluție continuă. Când un Sistem socio-economic național se află în starea de evoluție asistăm la un progres științifico-tehnologic, la o dezvoltare culturală și educațional a societății umane, a poporului respectiv, la creșterea nivelului de trai, la creșterea indicelui de creativitate al unei societăți. Din păcate  în această perioadă istorică în cadrul Sistemului socio-economic mondial nu există Sisteme socio-economice naționale care să se afle în stare de evoluție. Acest fapt face ca Sistemul socio-economic al Civilizației umane să se afle într-o criză fără precedent.

2.                    STAREA DE STAGNARE. Este a doua stare în care se poate găsi un Sistem socio-economic național, sau în care se poate găsi un Sistem socio-economic regional, ori Sistemul socio-economic mondial.  Este starea în care pe o perioadă de timp indicatorii principali ai Sistemului socio-economic rămân aceiași, sau pendulează, în sus și în jos, în jurul aceleiași valori.

          În Această stare Sistemul se deplasează pe o linie orizontală. Această stare este una negativă, un sistem Socio-economic național care se află în această stare pe o perioadă de timp acumulează un mare număr de probleme nerezolvate. Un Sistem socio-economic național care se află pe  perioadă mai mare de timp în starea de stagnare va intra la un moment dat în starea de involuție.

3.                    STAREA DE INVOLUȚIE . Este cea mai proastă stare în care se poate afla un Sistem socio-economic național, un Sistem socio-economic regional sau Sistemul socio-economic al Civilizației umane. Traiectoria pe care “alunec㔠acest sistem este o linie sau o curbă descendentă. Indicatorii unui Sistem socio-economic național se află într-o continuă descreștere.

      În cazul unui Sistem socio-economic aflat în stare de involuție vorbim de unghiul de involuție, sau de viteza de involuție. În perioada în care un Sistem socio-economic se află în starea de involuție producția industrială, agricolă scade, nivelul de viață al populației se prăbușește, criza morală, criza educațională, criza culturală cuprind nivelele cele mai profunde ale Sistemului. Cu cât un Sistem socio-economic involuează cu un ritm mai rapid, sub un unghi cât mai mare cu atât perioada în care el  va trăi starea de implozie, de prăbușire, se va autodistruge va fi mai scurtă, va veni mai repede.

                                                    2

     CE ESTE REFORMA UNUI SISTEM SOCIO-ECONOMIC ?

       Când un Sistem socio-economic național se află în starea de  stagnare sau în starea de involuție el se află în stare de criză. Aceasta presupune existența și producerea unui număr de procese, evenimente negative, neplăcute.

      Un Sistem național care se află în starea de evoluție  nu se află în starea de criză, dimpotrivă, el se află într-o stare optimă, pozitivă, iar sistemul trebuie lăsat să evolueze.

         La ora actuală țările ale căror  Sisteme socio-economice care se află în  stare de criză cunosc sărăcia, înapoierea economică și socială, cu toate afectele ce decurg de aici.

     Ca un Sistem socio-economic național (sau Sistemul socio-economic  al Civilizației umane) să iasă din criză el trebuie  să fie supus unei operații de restructurare, de re-înnoire care se numește Reformă.

      Iată cum se definește Reforma Sistemului socio-economic național. Procesul de reformare a sistemului socio-economic  constă în introducerea în Sistemul socio-economic bolnav, aflat în stare de stagnare sau de involuție, a unui Sistem de schimbări pozitive, într-o ordine bine gândită (precizăm, a unui Sistem de schimbări, și nu a unor schimbări fără nici o legătură între ele) pe o perioadă optimă de timp (asta înseamnă că o Reformă nu se face nici în câteva zile, săptămâni sau luni, dar nici în zece ani, . Există deci o perioadă optimă pentru o reformă a Sistemului sico-economic, și aceasta depinde de complexitatea și profunzimea Reformei),  rezultatul acestor schimbări fiind că Sistemul socio-economic se redresează, iese din starea de stagnare sau de involuție și intră în starea de evoluție.

 Precizăm că în cazul în care sistemul socio-economic nu iese din starea de stagnare sau de involuție și nu intră în starea de evoluție nu avem de-a face cu o reformă autentică, ci cu o Pseudoreformă sau cu o Anti-reforma.

 Ce sunt  Pseudoreforma și Antireforma ?

-        ÎN situația în care un Sistem socio-economic național se află în starea de stagnare sau de involuție și noi introducem în Sisteme câteva schimbări nesemnificative, fără nici o legătură între ele, de formă, ca să zicem că  am făcut reformă, iar rezultatul acestor schimbări nu se vede, deci “Reforma” nu are nici un efect, Sistemul continuând să rămână în starea de stagnare sau involuție, da, în acest caz ne găsim în situația de Pseudoreformă.

       Este ceea ce s-a făcut în România după căderea lui Ceaușescu: toate guvernele care s-au aflat la conducerea României au făcut Pseudoreformă și Antireformă, subliniem acest lucru. Iar rezultatul a fost prăbușirea continuă a  Economiei României, a nivelului de trai, creșterea sărăciei și a mizeriei, distrugerea poporului român și a națiunii române.

-        Antireforma este cu totul altceva decât Pseudoreforma. Pseudoreforma unui  Sistem socio-economic național este o reformă făcută de nulități, de mediocrități, de oameni care habar nu au  ce fac, ca să-și motiveze existența la Putere se apucă și ei să facă Reformă economică, reforme. În  realitate schimbările introduse de ei în Sistem  în loc să salveze Sistemul îl lasă în aceiași stare sau, chiar mai rău, îi înrăutățesc funcționarea.  Pseudoreforma este un lucru cu totul negativ. Numai niște oameni lipsiți de scrupule, de inconștiență și de rușine ca politicienii pot să facă așa ceva. pentru că orice Pseudoreformă aduce mari prejudicii Economiei și societății , nivelului de trai al unei națiuni.

-        Antireforma este un lucru și mai grav, dacă putem să ne exprimăm așa.

         Dacă Pseudoreforma este făcută cu neștiință, cu inconștiență, Antireforma este făcută cu bună știință. Ea este o Metodă, o Strategie perversă a Războiului economic și informațional.        După 1990  Economia românească , societatea românească, națiunea română au devenit Obiectul și Victima unul Război mascat din partea Occidentului, mai precis a unor Forțe economice occidentale, din partea  Companiilor Transnaționale,  a  Marii Finanțe mondiale, care acționează prin marile Bănci mondiale. Occidentul a venit către poporul român cu următorul mesaj: v-am scăpat de Comunism, am eliberat țările din Răsăritul Europei  de dictaturile comuniste, ca să treceți și voi la democrație și la Economie de piață. Pentru ca și voi, cei din Est, să trăiți în bunăstare așa cum trăiesc societățile din Vest, din țările dezvoltate. Pentru aceasta va trebui să treceți la o viață democratică bazată pe pluripartidism și la o economie de piață.         Pentru aceasta va trebui să începeți  să faceți reforme în toate domeniile. Și s-au apucat Guvernele din România, (din toate Țările foste socialiste) să facă Reforme: reforme în Economie, reforme în Sistemul de învățământ, reforme în Sistemul sănătății, reforme în Justiție. În mod normal lucrurile ar fi trebuit să meargă bine, așa cum ne-a propus Occidentul, nu ne-au cerut ei, să facem reforme, și mai multe reforme, să nu ne oprim cu reforma la jumătate. Și noi am crezut la început că lucrurile or să meargă bine.   La început în anul 1990, credeam că după ce l-am dat jos pe Ceaușescu, și Dictatura comunistă, după ce am scăpat de Comunism acum lucrurile or să meargă bine. În câțiva ani nivelul de trai se va îmbunătății simțitor, că în sfârșit o s-o ducem și noi bine.

          După câțiva ani am văzut că ne-am înșelat, că am fost înșelați, Economia se prăbușea la nesfârșit, nivelul de trai a scăzut într-un mod alarmant, Sistemul de Învățământ în urma “Reformei” făcute merge din ce în ce mai prost. De ce ? Pentru că Occidentul ne-a cerut și ne-a obligat să facem nu Reforme autentice ci Antireforme. Antireforma fiind o “Armă mascat㔠prin care sunt  distruse, sub masca Reformei, Sistemele de învățământ, Sistemele sanitare naționale, Sistemele economice.

 Deci o Antireformă a unui Sistem  socio-economic național înseamnă introducerea cu bună știință a Părții agresoare a unui Sistem de schimbări în Sistemul socio-economic al națiunii agresate, care aparent va produce efecte benefice, care deci ar urma să îmbunătățească eficiența Sistemului, dar care în realitate va face ca sistemul Socio-economic să involueze.

           Este ceea ce s-a întâmplat în România, în Rusia, în marea majoritate a fostelor țări socialiste, ale căror economii  au suferit mari pierderi, și care nici după 14 ani nu au mai atins  nivelul economic, producția și productivitatea din anul 1989, cel mai prost an  economic al fostelor țări socialiste. Antireforma se face deci cu bună știință, ea este gândită de Strategi experimentați, și se realizează după un Scenariu, după scenarii bine puse la punct.  Antireforma este deci metodă, strategie, parte componentă a unui Război Mascat, care de cele mai multe ori este o sinteză de război economic, psihologic, informațional, cultural, educațional… Într-o lucrare a noastră, dedicată Războiului mascat tratăm pe larg și în detaliu această temă a Antireformei.

     Ideea este aceasta,  că atât Pseudeoreforma cât și Antireforma sunt acte antiumane, antinaționale, antisociale, sunt crime la adresa umanității. Cei care sunt autorii unor asemenea acte trebuie  aspru pedepsiți, pe orice treaptă a ierarhiei s-ar afla ei. Atât Antireforma cât și Psudoreforma trebuie scoase în afara legii.

       În concluzie deci un Sistem socio-economic național este o Realitate vie în continuă mișcare, autoreglare, un Organism de o complexitate extraordinară, cu autoreglare fină, pe mai multe etape viitoriste, cu care nimeni nu se poate juca, așa cum au făcut-o cei care s-au aflat la Conducerea României, (a Rusiei, a tuturor fostelor țări socialiste) distrugând Economia românească prin utilizarea Pseudo-Reformelor și a Anti-Reformelor.

         Așadar singura modalitate de însănătoșire și de salvare a unui Sistem socio-economic național este Calea Reformei autentice.  Sistemul socio-economic național (sau    Sistemul socio-economic mondial, dar acesta poate fi re-format mai greu) trebuie supus  unor Serii de “operații chirurgicale”, asta înseamnă de fapt Reforma unui sistem socio-economic, prin care îi sunt înlocuite, pe o perioadă optimă de timp, într-o ordine bine gândită, (Metodologia Reformei) elemente nefuncționale, sau elementele cu o finalitate scăzută, ori o finalitate negativă, cu elemente funcționale, cu o productivitate de finalități pozitive mare. Aceste schimbări, faptul că elemente ale Sistemului socio-economic național, care nu funcționau și care produceau finalități efecte negative, sunt înlocuite cu elemente, sau structuri mai complexe de elemente cu funcționalitate pozitivă,  face ca Sistemul socio-economic să se oprească din involuția lui, sau din starea de stagnare și să intre, într-o primă fază încet, în starea de evoluție. Ca apoi să se mențină o perioadă mai mare în această stare de evoluție.

       Este posibil ca după Reformă Sistemul socio-economic național să evolueze o bună perioadă de timp, cinci ani, zece ani, ca după aceasta Sistemul socio-economic să intre din nou în starea de stagnare sau de involuție. În acest moment Sistemul socio-economic trebuie supus din nou unei reforme autentice, adică unei Serii de operații chirurgicale, metaforic vorbind, care vor face ca Sistemul socio-economic să se relanseze, să intre din nou în starea de evoluție.

                                                   3

TRAGEDIA SISTEMELOR SOCIO-ECONOMIC CONTEMPORANE

         Noi am arătat în alte studii ale noastre că la ora actuală  Guvernanții români, o parte dintre ei, chiar au intenționat și au crezut, în naivitatea, în prostia și neștiința lor că fac Reformă  în România. O parte dintre ei nu au intenționat să realizeze o Reformă autentică a Sistemului socio-economic românesc, ei fiind agenții unor Servicii străine, fiind cozile de topor trădătoare ale poporului român, vânzându-și conștiința și sufletul pentru bani intereselor străine.

         Noi am arătat în studiile noastre că în cea de-a doua jumătate a secolului al XX-lea, iar acum în perioada de început a secolului XX Știința economică este atât de rămasă în urmă ca dezvoltare, Știința economică își cunoaște Obiectul de studiu, adică Sistemul și fenomenul socio-economic atât de puțin și superficial încât ea nici nu poate fi numită știință, fiind de fapt o Pseudoștiință. De exemplu noi afirmăm, că toate Guvernele care s-au aflat la Conducerea României după căderea Guvernului Ceaușescu, un Dictator patriot, trebuie să recunoaștem lucrul acesta, au făcut jocul Forțelor și Intereselor străine occidentale. Pentru aceasta  ar trebui să răspundă în fața Justiției române, dar cum aceasta nu-și face datorie, vor răspunde cu siguranță pentru trădarea țării lor, pentru imensul rău făcut Poporului român, în fața bunului Dumnezeu. Toți răspundem în fața Lui, acum s-au mai târziu. De lucrul acesta nu ne îndoim.

 Așadar Știința economică se află în situația de Minus Informație, este deci foarte mult rămasă în urmă ca dezvoltare.

 De aceea ea este incapabilă să gândească o Reformă autentică a Sistemelor socio-economice naționale, și a Sistemului socio-economic al Civilizației, al Speciei umane.

           1. Datorită acestui fapt, Omul, Guvernele, Omenirea nici nu știu cum să scoată Sistemele socio-economice din criză.   

1.     Economiștii care sunt de orientare liberală și au interese în sfera partidelor liberale propun pentru ieșirea din criza a Economiilor, a Sistemelor socio-economice naționale o Strategie  liberală. Această Strategie liberală, Reformă din perspectiva Liberalismului economic a constat întotdeauna din privatizare Intreprinderilor de stat, și din sprijinirea economiei de piață.

       Strategia, sau Concepția economică liberală pune accentul  pe Agenți economici care sunt lăsați să opereze liberi pe Piață. Întregul Sistem socio-economic este o piață pe care Oamenii de Afaceri, adică Agenții primari economici fac afaceri din care în final trebuie să rezulte un profit, deci un capital mai mare decât cei investit. Cu cât Profitul este mai mare cu atât Afacerea este mai rentabilă.

2.     Comuniștii,  Partidele comuniste care au la bază Doctrina economică a Construirii Societății comuniste creată de Marx, cred că Sistemul socio-economic capitalist, în care Economia este de piață, sau altfel spus în care tot spațiul interior al Sistemului este o piață, pentru că totul se vinde și se cumpără în vederea realizării unui profit, adică a unui Capital mai mare, au susținut că Sistemul socio-economic capitalist este un sistem negativ, pentru că el produce alienarea omului, (ceea ce este foarte adevărat) a indivizilor umani,  pentru că produce exploatarea omului. Ca urmare acest Sistem socio-economic național trebuie înlocuit cu un sistem socio-economic mai productiv și mai uman, și acesta este Sistemul socio-economic național comunist. În prima fază a construirii Comunismului se vor construi Sisteme socio-economice socialiste, Socialismul fiind prima față pe drumul construirii Comunismului, acest reprezentând viitorul luminos, de aur al Omenirii.

         În anul 1989 Vârful mondial al Societăților secrete care conduce lumea și care este format din Marele  Capital Mondial, adică grupul Bancherilor mondiali care dețin în Băncile lor marea majoritate a Capitalului Mondial existent pe planeta noastră (se estimează că ei dețin peste 80% din Capitalul Mondial, deci din Capitalul existent pe această planetă. Alte surse estimează că acest Capital deținut de Marea Finanță mondial ar de peste 60%. Noi am numit acest Capital, pentru că depășește cu mult jumătatea întregului Capital existent pe Planeta Pământ Marele Capital Mondial) a luat decizia, de a distruge Sistemul Socio-economic comunist mondial.