Cartea poate fi citita in conditi optime în

Verlag Euro-Observator

   RODICA ELENA LUPU    STEFAN DUMITRESCU

PAUL GOMA

  O MARE CONSTIINTĂ

SI

UN MARE SCRIITOR EUROPEAN

 " Aceasta carte, scrisa cu lacrimile in ochi, se
dedica scriitorului roman satabilit in Germania, dl
Octavian Miaheascu, cel care s-a batut ca un leu
pentru scriitorul atat de nedreptatit de destin, si
atat de calcat in picoare de confrati, PAUL GOMA,  ca
si tuturor prietenilor scriitorului si luptatorului
pentru demnitate si omenie, Paul Goma ! Domnul sa ne
ajute !"

                                                        1

            Dacă scriitorii mari sunt expresia poporului în care apar, tot atât de adevărat este, credem, și că Domnul ne dă, că Domnul dă unui popor scriitorul (scriitorii)  de care are nevoie acel popor, pentru a se cunoaște pe el mai bine, pentru a-și cunoaște puterile, defectele, pentru a fi ajutat să vadă care sunt marile probleme cu care se confruntă în istorie.  Pentru a se exprima pe sine în dialogul, în „convorbirea „ sa cu istoria, cu sine, cu dușmanii săi, cu perioada istorică în care se găsește acel popor. Pentru ași exprima durerea, suferința, angoasa, spaimele, visele,  căci numai astfel un popor poate rezista în istorie, se poate însănătoși, se poate regăsi pe sine, se poate forma și se poate educa pe sine. Acesta este adevărul, un mare scriitor sau marii scriitori joacă în istoria și în devenirea unui popor, sau a popoarelor, un rol foarte mare. Nici nu ne putem noi imagina ce rol imens a jucat în cunoașterea de sine a poporului rus, în educarea și evoluția sa marele scriitor  Dostievski, sau Lev Nicolaevici Tolstoi ! Sau în  devenirea noastră spirituală și educațională, scriitorul Mihai Eminescu, omul total, cum îl caracteriza în mod esențial Constantin Noica.

       Și nici nu ne imaginăm noi ce rol educațional au avut în istoria popoarelor europene marii dramaturgi ai antichității grecești,  sau  Cervantes, autorul romanului Don Quijote, sau Shachespeare. Din păcate nu am meditat niciodată cât ar fi trebuit la lucrul acesta, nu ne-am aplecat niciodată suficient asupra acestei teme, nu ne-am întrebat niciodată cât de datori le suntem noi acestor oameni,  care au pus în opera lor simțirea, aspirațiile, gândirea, suferința, neliniștea unor popoare întregi. Care au scris,  au conturat cu experiența lor de viață și cu povestirile și cărților lor conținutul, fresca unei epoci istorice.

       Prin ce se deosebesc marii scriitori de scriitorii ceilalți, sau cum am putea să-i cunoaștem încă din timpul vieții ? Sau  care sunt acele elemente, dimensiuni, detalii care îi fac să fie mari scriitori ?

      Fără să avem pretenția că dăm un răspuns profund, detaliat și definitiv acestei întrebări, putem să spunem că unul din semnele distinctive ale  unui mare scriitor este Suferința. Care este totodată și motivația, sursa, elementul care asigură combustia creației și dă conținut operei marelui scriitor. Nu cunoaștem nici un mare scriitor al literaturii  universale care să nu fie marcat de această pecetă inconfundabilă și definitorie care este, suferința.  Nu   vedem apariția și formarea  marelui scriitor Feodor Mihailovici Dostoievski, și nici existența operei lui, în afara suferinței, înlăuntrul căreia a trăit, pe care a asimilat-o,și  pe care a exprimat-o într-un mod unic și magistral.  Când am citit  prima dată biografia marelui scriitor Cervantes m-am îngrozit, viața acestui om fiind terifiantă, cutremurătoare.

 Viața și opera lui Eminescu se derulează în zariștea de lumină de lună a suferinței. A unei imense și blânde, atavice suferințe.   Nici opera lui Soljenițân, și nici el ca ființă și personalitate creatoare nu ar fi existat dacă nu ar fi trăit înlăuntrul imensei suferințe, umilințe a gulagului sovietic.

Indiscutabil că există o legătură profundă,  subterană între suferință geniu și marea operă de artă. Câți oameni bogați nu ar fi vrut să fie  Van Goh, să picteze ca el, să se bucure de celebritatea lui eternă, însă opera lui extraordinară nu s-a putut plămădi decât la focul mistuitor al suferinței arzătoare, duse dincolo de normalitatea limitelor umane.

 Când facem această afirmație categorică (neexplicată științific de psihologie) între suferință, geniu și marea operă de artă nu putem să nu facem aceiași legătură dintre marea operă a lui Christos  și suferința și umilința Lui,  imense în lumea aceasta a păcatului, a zădărniciei. Aceiași legătură profund  între suferință și marea operă ( operă în general) o facem între suferința și jertfa apostolilor lui Christos și marea lor operă christică.  Chiar dacă stăm de ani de zile aplecați asupra acestei întrebări, și chiar dacă  medităm de  mut timp asupra acestei teme, nu o să înțelegem niciodată de ce cea mai frumoasă operă divin-umană, cea mai umană religie, ne referim la creștinism, care este religia a doua mari concepte bazale, iubirea, frumusețea iubirii, durabilitatea iubirii și eternitatea spiritului omului, au la baza lor o imensă suferință, o imensă umilință, și asasinatul. ( crimă din partea celor care i-au asasinat și i-au torturat, jertfă, văzută dinspre Ei, dinspre Isus și apostoli ).

  Ar mai fi fost atât de impresionantă și atât de mare opera și personalitatea lui Soljenițân,  cu care se aseamănă cel mai mult românul,  Paul Goma , (acesta fiind într-adevăr un Soljenițân al nostru, și un Soljenițân de dimensiuni europene. Iată că Domnul ne-a dăruit și nouă un Soljenițân, că am putut și noi, românii, popor înclinat în general către compromis, către lașitate și bășcălie, umor,,  către invidierea și  distrugerea valorilor    să dăm un Soljenițân. Acesta este un lucru extraordinar de important, înseamnă că în subconștientul colectiv al acestui neam mai există încă o vină tare, proaspătă, adîncă, o vână de   cremene…

 Concluzionând, vom spune așadar că în general în istoria umanității  geniul și marea operă a geniului stau sub semnul suferinței și al jertfei. Exemplul cel mai convingător este Domnul nostru Isus Chrstos, apostolii și opera lor divină pe pământ, cea mai mare operă din istoria umanității.

2. O altă caracteristică a marelui scriitor este aceasta că prin intuiția și instinctul cu care l-a dăruit Domnul  el se orientează instinctiv către marile probleme ale omului,  ale viții, ale istoriei, ale conștiinței umane, le semnalizează,  le interiorizează, se apleacă asupra lor, meditează asupra acestor probleme încercând să le deslușească, să le înțeleagă, pătrunzând astfel în zonele cele mai adânci ale profunzimilor umanului,  a se vedea cazul lui Shachespeare, Eminescu, Sigismund Freud, Dostoievski. Cine își imaginează că Eminescu este cea mai mare minte creatoare ivită în istoria noastră de la Deceneu încoace, pentru că el scrie frumos, pentru că poeziilor lor sunt perfecte, strălucitoare din punctul de vedere al construcției estetice, al perfecțiunii literare, se înșeală. Eminescu este geniu, cel mai mare creator român în domeniul culturii, în primul rând pentru că subconșțientul lui se apleacă asupra subconștientului colectiv al poporului român, plonjează în adâncul său (a se vedea definiția pe care o dăm noi geniului și conceptului de eminescianism în lucrarea noastr㠄EMINESCIANISM,  BRÂNCUȘIANISM ȘI CARAGIALISM”, în lucrarea „MIHAI EMINESCU-UN IISUS AL POPORULUI ROMÂN”, și în lucrarea „ O noua interpretare a poemului Luceafărul, de Mihai Eminescu), pătrunzând în zonele lui abisale, pe care îl „absoarbe”, îl asimilează, și pe care îl redă apoi în noi forme de o perfecțiune și claritate care ne impresionează, durabile, eterne.

     Marele scriitor nu este omul temelor mici, al temelor superficiale, el nu scrie numai frumos, ca să ne încânte, ci pătrunzând în profunzimea fenomenului uman, care este de o complexitate și vastitate extraordinare,  îl cercetează, îl asimilează și-l proiectează apoi în construcții spirituale care ne uimesc, așa cum face Shachespeare, Tolstoi, Dostoievski… Tocmai de aceea operele lor nu sunt „cărți facile, vesele, de vacanță”, pe care le citim ca să ne distrăm, ci sunt cărți profunde, cu semnificații adânci, dureroase, cutremurătoare, care ne luminează pe dinlăuntr,, așa cum sunt și cărțile lui Paul Goma, ale acestui Soljenițân al românilor.

3   O altă carcateristică a  marilor scriitor, a geniului, este aceea că viața și  cărțile,   opera lor exprimă subconștientul colectiv al popoarelor lor, al unei mari populații, cu istorii vechi, sedimentate. Pe parcursul istoriei  subconștientul colectiv al unui popor, în cazul nostru al poporului român,  altfel spus memoria profundă, subconștientă a unui neam reține, memorează toate durerile, neliniștile  aspirațiile, înfrângerile, umilințele, victoriile, bucuriile, toate evenimentele acelui popor, care sunt apoi preluate de subconștientului marelui  creator, al geniului și redate în opera lor. Este  exact ceea ce face la noi, foarte direct și vizibil poetul Octavian Goga, care redă în poezia lui jalea și suferința neamului său acumulată pe parcursul sutelor și miilor de ani. Este exact ce face și Eminescu, cel care  plonjând în profunzimile subconștientului colectiv al neamului daco-românilor îl absoarbe și îl asimilează, pentru a-l exprima apoi prelucrat în creația lor.

 Și nu în ultimul rând marii creatori   dezbat și redau  în opera lor marile adevăruri ale vremii lor, ale timpului, ale popoarelor lor, ale istoriei, viața lor și opera lor fiind legată organic de ADEVĂR, DE ADEVĂRURILE PE CARE LE EXPRIMĂ. Nu o să întâlnim în toată  istoria mari scriitori care au redat în opera lor minciuna, minciunile și falsurile  istoriei

       Destinul in timpul vieții, și apoi după moartea sa, în istorie, al marelui scriitor este legat fundamental, profund și organic de conceptul de  ADEVAR.   În afara adevărului,  și a adevărurilor nu exista mare scriitor și mari scriitori. Și ajunși aici facem din nou legătura cu opera christică, și esența ei : EU SUNT ADEVARUL, CALEA SI VIȚA.

 Spunând aceste lucruri nu am vrut să facem altceva decât de a fixa cadrul teoretic și concret în care  vom aborda personalitatea și opera scriitorului român Paul Goma, pe care noi, îl considerăm unul dintre marii scriitori români, tocmai prin aceea că opera lor este definită și se  înscrie în perimetrul  MARILOR CONCEPTE DISCUTATE   mai sus.

     Întotdeauna un  mare scriitor  și opera lui nu sunt ușor de abordat.  Marele scriitor seamănă cu un munte pe care  este greu să-l urci, îți trebuie ani de zile, uneori o perioadă istorică, de care fiind foarte aproape nu vezi decât peretele de stâncă și rădăcinile viguroase ale arborilor cățărați pe versantele munților, ca și frigul, întunericul și umbra Muntelui. Ca să cunoști un mare scriitor ai nevoie neapărat de cele două percepții și viziuni, cea de aproape, dar și cea de departe, care îți permite vederea cuprinzătoare a întregii lui opere înscrisă în contextul istoric și spiritual larg al istoriei.  De aceea nici contemporanii  marilor dramaturgi ai Greciei Antice, nici contemporanii lui Shachespeare sau ai lui Dostoievski nu i-au înțeles, nu și-au dat seama de măreția , de valoarea operei lor,  și nici nu au avut acces la marile filoane de adevăr  și frumuseți ideatice și estetice ale operei lor.

    In această situație ne găsim în cazul scriitorului român, atât de îmbrățișat în timpul perioadei comuniste, când disident  fiind s-a ridicat nu numai cu  cuvântul, dar și cu fapta, și cu întreaga lui viață împotriva aberațiilor dictaturii comuniste, împotriva nerespectării drepturilor fundamentale ale omului,  a nerespectării demnității și libertății umane, vai, dar atât de hulit acum, mai ales de acea parte slugarnică a scriitorimii din România, ca și de fracțiunea kaghebistă, ca să folosim cuvintele lui Goma, din rândul acelui segment al evreilor care folosesc tragedia holocaustului evreiesc din timpul celui de al doilea război mondial (industrializarea holocaustului, noțiune folosită de Goma, comercializarea holocaustului, noțiune folosită de Harold Pinter) pentru a stoarce bani, într-un nedemn război psihologic îndreptat împotriva poporului român. 

      În această situație scriitorul Paul Goma, născut în Basarabia în anul 1935, trăind pe viu drama ultimatului sovietic dat României  la sfârșitul lunii iunie  și începutul lunii iulie 1940, când Basarabia ne-a fost răpita a doua oară , astăzi disident și exilat la Paris, vorbește societății românești , intelectualității, vorbește Europei despre tragedia unei mari populații,  este vorba despre populația Basarabiei și Bucovinei, segment al poporului român, dar și segment al marii drame a Europei,  despre care Europa și intelectualii ei se fac că au uitat !

                                                      2

MARI PERSONALITĂȚI EVREIEȘTI DESPRE MAREȘALUL ION ANTONESCU.

        „ Mareșalul însuși a fost executat de agenții Moscovei, ca fascist. Adevărul  este că mareșalul Antonescu este cel care a pus capăt mișcării fasciste din România, oprind toate  activitățile teroriste ale Gărzii de Fier din 1941 și suprimând toate activitățile politice ale acestei organizații. Eu însumi răspunzând unei întrebări a lui Antonescu, la procesul sau – montat de comuniști – am confirmat că teroarea fascistă de stradă a fost oprită la 21 ianuarie 1941, zi în care Mareșalul a luat măsuri draconice pentru a face să înceteze anarhia fascistă (…) În timpul perioadei de dominare hitleriste în Europa, eu am fost în contact permanent cu mareșalul Ion Antonescu, care a făcut foarte mult bine pentru îndulcirea soartei evreilor expuși persecuțiilor rasiale naziste (…)

      Eu am fost martorul unor scene emoționante de solidaritate și de ajutor între români și evrei, în momente de grele încercări din timpul Imperiului Nazist din Europa. Mareșalul Ion Antonescu a rezistat cu succes presiunilor naziste care cereau măsuri dure împotriva evreilor. El este cel care mi-a dat pașapoarte în alb, pentru salvarea de teroarea nazistă a evreilor din Ungaria, a căror viață era în pericol !”

 Fragment din „Testamentul lui Wilhelm Filderman, Președintele Comunității evreiești din perioada celui de-al Doilea Război mondial.

 „ (…).. șeful unui guvern obligat să asculte de poruncile neîndurătoare ale unui tragic război, hărțuit de greutățile implacabile, pus mereu în situații penibile și aproape insurmontabile „   „(…) larga toleranță a guvernului dumneavoastră față de exodul evreilor unguri, polonezi, etc,. care au găsit și continuă să găsească aici un refugiu sigur și putința unei definitive salvări prin emigrație (…) Și dacă astăzi evreimea din Ungaria urcă însângeratul calvar pe care a pătimit și pierit iudaismul polonez, iar cel bulgar urcă același rug, noi, evreii români suntem mereu oblăduiți de guvernul dumneavoastră, care se străduiește să îndulcească restricțiile și să înlăture impuse de împrejurările haine.”

                          NICOLAE STEINHARDT.

"Vezi sa nu mă faci de râs, să nu fii jidan fricos si să te caci   în pantaloni".

Oscar D Steinhardt, tatal lui Nicolae Steinhardt.

„să nu aud nici un cuvânt împotriva tarii sau a lui Antonescu;”

           Oscar D Steinhardt, tatăl lui Nicolae Steinhardt.

„(nu avusesem de suferit direct ca evreu nici în vremea liceului, nici la facultate, nici în timpul războiului, munca la zăpada o săvârșisem voluntar, iar pe cea obligatorie in condiții de omenie),”

"Anii următori lui 23 august  m-au apropiat si mai mult de poporul roman. Purtarea politica a multor, prea multor evrei si evreice mi s-a părut stupida, însuflețită numai de ranchiuna si de tinerea de minte a răului; nu si a binelui care a cruțat viata a sute de mii de oameni din România, tara care a cutezat sa nu traducă in fapt repetatele ordine de executare in masa date de Hitler - si nu fără mari riscuri, cum avea sa-mi explice pe larg Radu Lecca, întâlnit la Jilava, pe jumătate paralizat, nedoborât de boala; la început il speriase prezenta mea, apoi își deschisese inima si tolba de amintiri, visam laolalta o Europa a neocavalerismului si a unei unități social-crestine, ne împrieteniseră Ernst Junger, Montherlant, Camus si Ortega.

Mi s-a părut politica aceea, meschina, neînțeleasa, obsedata de o conștiinciozitate cvasidemențiala. (Dupa cum neînțeleasa si absurda mi se pare acum acțiunea lui Wiesenthal, neobositul dezgropător de dosare si alimentator de venin in sufletele supraviețuitorilor. Ben Gurion s-a sărutat cu Adenauer. Sa-mi fie îngăduit sa-l prefer pe Ben  Gurion lui Wiesenthal.)"

"sângele meu este evreiesc, dar de simțit si gândit simt si gândesc romaniste" –

I-am trimis, deci, o nota autobiografica (lui Al Mirodan n. n)  in care am făcut si unele observații de ordin general cu privire la atitudinea pe care s-ar cuveni sa o aibă evreii plecați din România fata de fosta lor patrie, singura tara aflata sub influenta germana in timpul celui de-al doilea război mondial in care evreilor nu li s-a aplicat programul de exterminare conceput de Hitler si de oamenii săi. Mărinimiei acesteia a poporului roman socotesc ca trebuie sa i se răspundă cu simțăminte de atașament si gratitudine

„La începutul anului 1989, publicistul Victor Rusu i-a trimis din Israel călugărului Steinhardt o scrisoare, rugându-l sa-i răspundă la o întrebare-cheie: "Ce gândești dumneata când ești singur, in miez de noapte?"

Steinhardt a răspuns. Este ultima pagina scrisa de el. O pagina-document. O pagina care nu-si propune sa șocheze, dar, Doamne!, cât de mult a scandalizat!

"Ce gânduri iți trec prin minte, călugăre Nicolae, la 2.00 noaptea?" - îl soma israelianul sa răspundă. "Tara noastră, Israel, vorbește si sufletului dumnitale? Si am in vedere nu atât tara antica, leagănul marilor credințe, ci tara de azi, in care trăiesc cei pana nu de mult fără de tara, de aceea supuși în trecut tuturor umilințelor si disprețului celorlalți."

Călugărul, evreul, a răspuns : "Botezul meu e mai cu seama o poveste de dragoste, a îndrăgostirii mele crescânde fata de neamul romanesc, de ce se numește fenomenul romanesc si de biserica creștină. M-am simțit atras din copilărie si tinerețe de acest fenomen romanesc (ca si părinții mei, de altfel). Anii de închisoare (i-am făcut ca <> roman intr-un lot denumit al intelectualilor mioritico-legionari) mi-au întărit dragostea si apropierea de romani.”

Si totuși nu a fost așa: monahii aceștia, neamul acesta de pastori si țărani - oamenii aceștia atât de diferiți de mine - m-au primit, înțeles si acceptat cu o mărinimie, o bunăvoința, o răbdare o simpatie care au desființat orice bariera si mă fac sa mă simt, la ora 2.00 a.m., ora adevărului, cu totul nefrământat de dubii. Câtuși de puțin străin, stingher, nefericit, nostalgic ori gândind să mă întorc din drumul pe care am apucat. Scena atroce din <> al lui Shalom Aleichem - a fetei care s-a casatori cu feciorul popii din sat si aleargă după faetonul tatălui ei, iar el se face ca nu o vede, mana mai departe cu un fanatism demn de al unui ayatollah iranian - nu mi se aplica. (Tot astfel, in închisoare, m-am bucurat de un tratament frățesc din partea camarazilor legionari. Eu unul nu va ascund că mă rog si pentru evreii omorați in pădurea Jilava si pentru legionarii asasinați de pramatia de Carol al II-lea). (...)

„Cât privește <> al lui Mirodan, nu-mi ascund părerea mea: e întocmit cu verva, dar conține mult prea multa tinere de minte a răului, mult prea multa ranchiuna, vindicta si chiar importante doze de venin. Nu e bine! Romanii nu au executat ordinul de a-i ucide pe toți evreii. Antonescu s-a împotrivit cu hotărâre. O știu din gura lui Radu Lecca (Comisar pentru Romanizare in perioada 1941-1944, n.n.) - mi-a fost vreme destul de îndelungata coleg de celula la Jilava si ne-am împrietenit. Exista, domnule Russu, un timp pentru supărare, dar exista - citez din Vechiul Legământ - si o vreme pentru uitare, iertare si împăcare. Tinerea aceasta de minte migăloasa si exacerbata numai a răului înveninează mai ales sufletul celui care nu poate depăși stadiul sufletesc al vendetei. Sa nu uitam: nimeni nu-i fără păcat, iar lumea nu e matematic împărțită in buni si rai, iar noi, evreii, nu deținem cu exclusivitate monopolul bunătății, dreptății si infailibilității „

                                            3

      Există scriitori mari care, așa cum spuneam,  asemenea unui munte împădurit se simt de  la lectura primei cărți. Emană un fel de măreție aspră, de umanitate vie, virilă, colțuroasă, caldă,  abundentă, de clorofilă,  de lumină și de umbră, dar și o răceală și o asperitate de piatră. Ei sunt mari  pentru că umplu un gol imens în structura de valori a unei țări, a unei istorii, a unei perioade, a unui continent, în câmpul întrebărilor,  aspirațiilor unor societăți umane și a marilor perioade istorice, (ca Eminescu, la noi, ca Shachespearae în istoria culturii), în care joacă un rol întotdeauna  creator, DAR ȘI TRAGIC, ducând cultura pe o treaptă superioară. Ei sunt imenși de asemenea prin vastitatea operei lor, niciodată calmă, ci mai întotdeauna problematică, dureroasă, de multe ori cutremurătoare. Și mai întotdeauna viețile lor sunt un imens chin (sau o jertfă)  ca în cazul lui Feodor Mihailovici Dostoievski, și al marelui Cervantes, ca și cum Domnul i-ar fi supus unei mari încercări.

       Ideea în care noi credem pe deplin… ba mai mult, așa cum am spus în cazul lui Eminescu și al lui Dostoievski, ei sunt mari spirite din cealaltă dimensiune trimise  în societățile umane (în istoria civilizației umane) pentru a le  revigora fondul ideatic și energetic, pentru a  re-potența subconștientul colectiv al popoarelor.

   Cred că sunteți de acord cu noi că poporul român avea nevoie, în perioada comunistă și postcomunistă de un scriitor ca Paul Goma. De o asemenea conștiință, rănită, bătăioasă, distrusă,  înjunghiată, mereu renăscând din propria ei cenușă ! Că modelul unui asemenea scriitor, un scriitor din tipologia aceasta ne lipse,  lipsea literaturii române, ecranului percepției noastre, scenei culturale și politice românești !   Din acest punct de vedere o asemenea personalitate constituindu-se ca un punct de reper ! Aveam nevoie de un asemenea om și scriitor și Dumnezeu ni l-a trimis.  Am meditat mult la gândul, la ideea aceasta. Nu știu câți scriitori  români s-au gândit la lucrul acesta, că noi, românii, aveam nevoie de un scriitor ca Paul Goma.

    De ce aveam  noi nevoie de un asemenea scriitor ? Ca să răspundem la întrebarea aceasta trebuie  să vedem, din perspectiva unei opere zguduitoare și întinse  și a unei vieți trecute de 70 de ani, ce reprezintă Paul Goma în literatura română, în  această perioadă istorică foarte dureroasă și foarte distrugătoare, toxică pentru ființa națională românească, pentru societatea românească,  pentru fenomenul românesc.

     În primul rând ființa umană Paul Goma, născută în anul 1935  în familia învățătorilor Eufimie și Maria Goma, într-un sat din Basarabia, trăiește, împreună cu toți copii de seama lui, și populația românească din Basarabia, întreaga dramă a  celor care în săptămâna 26 iunie și 3 iulie 1940 trebuie să își încarce avutul în care, în căruțe, în ce pot, ca să plece în bejenie, să fuga în tară, înlăuntrul României. Această fugă a basarabenilor și bucovinenilor, cu sufletele pline de  spaimă (să ne imaginăm ce era în sufletele  oamenilor acelora, ale bătrânilor, ale  părinților și ale copiilor care fugeau din calea năvălitorului, a cotropitorului  rus !)  și cu ce  reușeau să adune într-o boccea ne aduce aminte de bejeniile dintotdeauna ale românilor.  Pe parcursul primului mileniu, apoi și în cel de-al doilea mileniu, până târziu către secolul al XIX-lea, cotropitorii năvăleau peste  români  dacă nu la doi ani, la trei sau la patru sigur. Și bieții români își părăseau casele, satele, încărcau ce puteau într-un car, într-o cotigă și fugeau în desimea și în întunecimea codrilor. Bunicul dinspre mamă își povestea că știa de la moșul lui că românii își făceau carul cu două proțape, ca atunci când vin  cotropitorii, nemaiavând timp să întoarcă atelajul, să înjuge și să plece cât mai repede. Blaga  numește această fugă a românilor din fața dușmanilor retragerea în aistorie.

      Gestul acesta, fuga din calea cotropitorului, l-au făcut românii toată istoria, astfel că el a devenit un gest ritualic, un ritual. Ei bine copilul Goma trăiește la vârsta de numai cinci ani acest ritual. Acest ritual, care seamănă cu fuga lui Iosif și a copilului IIsus Christos din țara Lor ca să nu fie omorâți.   El și familia lui fug ca să își salveze viața !

  Viața lui din copilărie va fi o lungă peregrinare în aistorie, plină de peripeții tragice, îngrozitoare.

 Goma și viața lui reprezintă acest MODEL AL ROMÂNULUI HĂITUIT, CARE FUGE IN AISTORIE. El trăiește ca ființă umană această dureroasă experiență milenară, ritualică a strămoșilor lui. Ca să descrie mai târziu această  dramă, ea trebuie trăită de scriitor. El trebuie să se nască și să existe în interiorul dramei, s-o cunoască și s-o trăiască din interior ! Adică trebuie preluată, interiorizată, ca să fie apoi proiectată  în opere pe cerul culturii române.

      Ei, bine, ca să repetăm afirmația noastră, Dumnezeu l-a ales pe Paul Goma ca să re-trăiască,  să re-facă, să re-actualizeze acest eveniment, ritual fundamental din viața poporului român. Câți dintre oamenii de cultură români, psihologi,  antropologi, critici literari, sociologi s-au gândit că noi, românii, pentru că am trăit o istorie întreagă acest dureros ritual, îl avem în codul genetic, în subconștient. Că noi, românii, ne-am format ca popor, ne-am structurat psihologicește trăind această amară experiență până al saturație. Că noi suntem creația  culturală, psihologică a  acestui ritual înspăimântător !

        În al doilea rând, cine cunoaște, cât de cât viața lui Goma (mai jos vom reface o parte din biografia sa, folosindu-ne chiar de cuvintele și de mărturisirea scriitorului) pe lângă faptul că el este produsul acestei perioade istorice, este fructul ei, este produsul acestei experiențe istorice și existențiale profund dureroase (nici dușmanilor noștri să nu le dorim o asemenea viața), pentru că această experiență dureroasă este efectul trădării Basarabiei de către Statul român, care avea obligația să își apere provincia,  MODELUL VIEȚII LUI PAUL (viața lui văzută ca Model)  GOMA ESTE PRODUSUL ACESTEI TRĂDĂRI. Spunem Modelul vieții pentru că în spatele lui Goma sunt mii, zeci de mii de copii care au trăit exact aceiași drama, aceiași viață, pentru că viața lui este una simbolică ! Toată drama trăită de milioane de români, după săptămâna blestemată 26-iunie - 3 iulie 1940, care  au fost obligați să fugă din calea cotropitorului sovietic, a cotropitorului în general,  mulți dintre ei fiind prinși,  arestați, schingiuiți și duși în Siberia, ori răspândiți prin toată Rusia, unde și acum  trăiesc sub formă de insule, insule de români, deznaționalizați, TOATĂ ACEASTĂ SUFERINȚĂ A MILIOANE DE ROMÂNI ESTE PRODUSUL ACELEI TRĂDĂRI A STATULUI ROMÂN din iunie 1940. Iar viața lui Goma simbolizează, este modelul acestor vieți trădate de statul român, și prigonite apoi, fie în spațiul românesc, cum se întâmplă cu Goma și familia, lui fie în est, până în Siberia, cazul a sute de mii de familii românești.

    Câți dintre noi, românii care trăim astăzi, mă refer la intelectualii care cunoaștem cât de cât istoria, la scriitorii care avem obligația să exprimăm durerea, jalea, aspirațiile poporului care ne-a dat, să spunem Adevărul și adevărurile timpului nostru, s-au gândit la lucrul acesta ?

    Ei bine, dintre toți scriitorii români de după 1940 NUMAI PAUL GOMA POATE REDA SUFERINȚA ACESTOR MILIOANE DE ROMÂNI TRĂDAȚI, SCHINGIUȚI, JEFUIȚI, DUȘI ÎN SIBERIA PENTRU CĂ EL, ȘI FAMILIA LUI, AU TRĂIT EXPERIANȚA FAMILIEI DE ROMÂNI, A ROMÂNULUI TRĂDAT, DEZNAȚIONALIZA DE STATUL SĂU, DE STATUL ROMAN. Înțelegeți ? Dacă nu înțelegem lucrul acesta nu înțelegem ceea ce este mai profund în opera lui Goma, nu înțelegem sufletul operei lui Goma, și nu-l înțelegem pe Goma. Nu înțelegem că sufletul și esența operei lui Goma este tocmai ACEST DIALOG CU ISTORIA, dialogul cu torționarii lui, ai familiei sale și ai neamului său !

      Opera lui Goma, așa cum se întâmplă cu operele marilor scriitor, se circumscrie marilor concepte ale existenței și culturii umane, Dialogul cu istoria, ROSTIREA ADEVĂRULUI,  LUPTA PENTRU DEMNITATEA ȘI LIBERATATE UMANEĂ, RESTABILIREA DREPTĂȚII ȘI A DEMNITĂRII UMANE, ATITUDINEA ȘI LUIPTA ÎMPOTRIVA RĂULUI, CONDAMNAREA RĂULUI, A TICLOȘIEI UMANE,  ca factor, condiție a POSIBILITĂȚII EXISTENȚEI UMANE. Ca factor al re-construcției societății, al re-întemeierii existenței și conștiinței umane ! !

    A trăit Nichita Stănescu (a cărui legătură cu Rusia prin bunicul său dinspre mamă este și ea dureroasa si directa), a trăit Marin Preda, a trăit Nicolae Breban,  Marin Sorescu, Adrian Păunescu, această experiență de o viață ? Nu ! Dintre toți scriitori această experiență amară, pe  care scriitorul Goma a băut-o până la fund, a trăit-o autorului romanului „Săptămâna Roșie”.

        Trăind această experiență dureroasă, care, subliniem acest lucru, în cazul lui Goma durează toată viața, el o trăiește în numele milioanelor de români trădați, și plecați în refugiu, de unde nu s-au mai întors nici până azi. Paul Goma  fugit în bejenie, împreună cu tatăl și mama lui, cu sutele de mii de români, (care cine știe pe unde au ajuns, mulți au ajuns în Siberia, unii au ajuns la Polul Nord)   în iunie 1940 nu s-a mai întors acasă,  la „acasă”, sau la „acasul” sau, cum spune Heidegger, adică la rădăcina, la temelia ființei, a neamului lor, a existenței sale ontologice, la izvorul din care a izbucnit în lumină, în lume !

      Goma nu este un scriitor al dracului, care călcat pe bătătură de comuniști, sau de foștii lui prieteni, în momentul acesta, face pe nebunul și spune adevărul,  GOMA ESTE MODELUL ACESTEI FIINȚE UMANE, CARE A ADUNAT ÎN EA UN OCEAN DE SUFERINȚĂ, UN MUNTE DE VENIN ȘI DE DURERE, ȘI EL TREBUIE SĂ EXPRIME ACEASTĂ IMENSĂ SUFERINȚĂ TRĂITĂ, ASIMILATĂ DE  BASARABENII TRĂDAȚI, PENTRU CĂ ACESTA ESTE FUNCȚIA ONTOLOGICĂ A SCRIITORULUI !. El trebuie să exprime  suferința neamului său trădat și batjocorit, schingiuit și desfigurat, trădat de ai lui, și de toți, pentru că numai prin exprimarea acestei SUFERINȚE IMENSE, PRIN EXPRIMAREA ADEVARULUI, neamul său se poete regăsi pe sine, pentru că numai astfel poate fi re-stabilit ADEVARUL. Numai astfel poate fi spus Adevărul, numai astfel poate fi re-întemeiată dreptatea, demnitatea umană, dragostea,  care dă conținut, frumusețe și formă existenței umane !

 Or fără re-stabilirea Adevărului nu poate exista viața umană, nu poate exista viața socială, nu poate fi re-întemeiată ORDINEA, cum ar zice Mircea Eliade.

Și lucrul acesta nu-l întâlnim, făcut cu atâta eroică zbatere, cu atâta încrâncenare,  la nici unul dintre marii scriitori români ai secolului XX. Desigur Mircea Eliade, Eugen Inescu, Emil Cioran, care trăiesc și ei dramă Exilului, ei nu trăiesc această MARE SI DUREROASĂ EXPERINEȚĂ A MILIOANELOR DE BASARABENI TRĂDAȚI. Nicăieri în opera lor nu vom întâlni temele, elementele, întâmplările, evenimentele, fragmentele de viață, personajele operei  lui Goma !

  Trăiesc și ei (Eliade, Cioran, Ionesco)  o mare drama, desigur, drama românului, a intelectualului care trebuie să fugă din țara sa (acum înțelegem și mai bine de ce acești scriitori sunt mari, pentru că opera lor se  naște dintr-o mare și dureroasă suferință. Nici o operă mare și nici un scriitor mare nu este produsul unei vieți liniștite, trăite în lux, al unei existențe banale, călduțe și mediocre!), ei sunt expresia dramei lor, a dramei scriitorului care trebuie sa fuga in exil, pentru a se SALVA și a se realiza, căci in tara lui ar fi  închis si asasinat.  Ei nu sunt însă expresia umilinței și a suferinței dramatice a unei mari parți din tara aceasta, expresia tragediei Bucovinei și a Basarabiei,  smulse din trupul țării, trădate de statul roman,  ai cărui oameni au fost  hăituiți și trimiși in pușcării sau in Siberii, în Gulegul nesfârșit  și veșnic, căci pentru ei Gulagul nu s-a terminat nici azi !.

  După ce și-a regăsit tatăl, care a fost dus  și închis de ruși în lagăr, copilul Goma și familia lui reușesc să se refugieze în Transilvania. Vai, dar și aici sunt vânați și hărțuiți !  Paul Goma este simbolul copilăriei hărțuite !  Este simbolul ființei umane izgonite din căldura și ordinea vetrei  familiale și hăituit în țara lui,  în perioada obsedantului deceniu, apoi închis în țara lui și izgonit pentru a doua oară în timpul dictaturii comuniste. Și apoi lovit, umilit, călcat în picioare de foștii lui colegi de breaslă, de noua orânduire postcomunistă, care chipurile este anticomunistă și democratică, dar care în realitate, continuând societatea comunistă este o societate a  hoților, a mafiei neocomuniste, o cleptocrație !

    După ce va fi hăituit,  data afară din școli, arestat, anchetat adolescentul Paul Goma, pentru că este dotat cu un intelect extraordinar va ajunge  și la facultate ! Vai, dar va fi data afara și din facultate, va fi închis și va face experiența domiciliului forțat în Băragan.

       După eliberare din domiciliul forțat își continuă facultatea, și se regăsește pe sine prin scris, devenind scriitor. În momentul Invadării Cehoslovaciei din 1968, patriotul din el, omul legat profund de țara sa, atașat sufletește de istoria neamului său permanent îngenuncheat, este alături de Nicolae Ceaușescu, care ia atitudine împotriva invaziei unei țări frățești, și cere să se  formeze brigăzi patriotice pentru a lupta împotriva rușilor în cazul în care România va fi invadată.  Paul Goma nu a uitata nici o clipă dușmanul, Invadatorul care atunci când avea cinci ani a venit și i+a izgonit din casa și din satul lor. Acum voia să se ridice cu arma în mână împotriva aceluiași invadator !  I se spune că patru a lupta în aceste brigăzi patriotice trebuie să se înscrie în partid. Și  Paul Goma face  cerere de înscriere în partid.

 Paul Goma este însă un senzor sensibil și imensal adevărului și al sensului demn al  poporului lui în istorie. Când eroul Nicolae Ceaulșescu din vara anului 1968, cel care a reușit să strângă în jurul lui poporul român, și să-i facă pe români să se înscrie în partidul comunist, a devenit robul puterii, dar mai ales  a devenit dictatorul care le-a închis gura scriitorilor și românilor, în 1977, Paul Goma s-a ridicat la luptă împotriva Dictaturii comuniste.

      În 1977  luptătorul anticomunist Paul Goma s-a ridicat  cu un curaj extraordinar împotriva dictaturii comuniste, încercând să-i adune pe intelectualii români în jurul lui. Era eroul zilei pe buzele  românilor, al intelectualilor, trâmbițat și susținut patetic  de Europa liberă seară de seară. Atunci era MARELE DISIDENT, MARELE EROU ANTICOMUNIST, aclamat în casele lor de către toți intelectualii.   Arestat, închis și bătut de securitatea română, Paul Goma s-a comportat ca un erou dârz, care nu a cedat în fața dușmanului.

       In momentele acelea Paul Gome era expresia sutelor de mii, a milioanelor de basarabeni hăituiți, umiliți, închiși si trimiși în pușcării sau în Siberia, care se lua acum de piept cu Dușmanul poporului lui, al românilor. În 1940 era un copil, în 1948 când era dat afară din scoli și anchetat era un adolescent cu suflatul ulcerat de durere și umilință,  dar acum în 1977, când puterea, Statul roman, (același stat care i-a trădat pe basarabeni în 1940) s-a întors de acum împotriva propriului popor, el, scriitorul Paul Goma, se ridica la lupta pentru apărea libertăților și a demnității poporului său.

 Pentru că el, Paul Goma, nu este un simplu om și un simplu scriitor . El este Scriitorul acestui popor, și fiind scriitorul poporului roman el este Organul, Limba, Gâtlejul prin care acest popor își spune amarul și păsul, prin care MĂRTURISEȘTE ADEVĂRUL.

 PRIN ACEASTA SCRIITORUL Paul Goma este un Model, (o Tipologie)  Modelul scriitorului  prin care se exprimă poporul său,  CARE EXPRIMĂ ADEVĂRUL NEAMULUI SĂU. Nu a unui scriitor lingău și pupincurist ca Adrian Păunescu, sau  un scriitor slab, care acceptă compromisul trădându-și rostul lui ancestral, (funcția cu care l-a investit Dumnezeu !)  divin, de Gură care rostește adevărul, care cântă jalea și durerea unui popor, care îndeamnă la lupta, care blestemă, care cântă bucuria semenilor săi, care le exprimă visele și speranțele, CARE URLĂ DE DURERE CÂND NEAMUL SĂU ESTE CĂLCAT ÎN PICIOARE. Căci aceasta este menirea, datul Scriitorului pe pământ, în existența aceasta dramatică, prea repede trecătoare ! Or ce vedem, că omul și Scriitorul Paul  Goma împlinesc, cum puțini scriitori au făcut, această menire a Scriitorului  în lumea aceasta !

  Și ajungem iarăși la cuvintele lui Christos : EU SUNT ADEVARUL  ȘI CALEA ȘI VIAȚA !

     Paul Goma,  fiind un Organ al  rostirii Adevărului neamului său,  menirea lui este aceea de a spune Adevărul. De a aduce adevărul la suprafață, ca undelemnul ! De îl bați, de îl izgonești din țară, de îl calci în picioare, așa cum a fost viața lui Paul Goma,   el este GURA PRIN CARE NEAMUL SĂU, BASARABIA SA, SI BASARABENII SĂI  TRĂDAȚI, VÂNDUȚI ȘI HĂITUIȚI, FIE ÎN RUSIA, DUȘI ÎN SIBERII, FIE ÎN INTERIORUL TĂRII LOR, ÎȘI EXPRIMĂ  DUREREA, JALE ȘI UMILINȚA, ÎȘI STRIGĂ DREPTATEA, DISPERAREA  ȘI ROSTEȘTE ADEVĂRUL.

     El este scriitorul pe care Domnul l-a ales ca să exprime jalea și Durerea, Umilința și Zdrobirea PĂRȚII TRĂDATE DIN ORGANISMUL ROMÂNESC, A MÂINII TĂIATE ȘI VÂNDUTE RUȘILOR.

    Nici un alt scriitor din literatura română nu face lucrul acesta.  O face Paul Goma, cel care a trăit  Experiența vânzării fraților basarabeni, a ruperii unei mari bucăți din neamul și pământul românesc, EXPERIENȚA IZGONIRII BASARABENILOR DE PE PĂMÂNTUL LOR DIN MOȘI STRĂMOȘI. Și acum acest Adevăr trebuie spus cu orice preț, pentru că el, Paul Goma a fost investit de Domnul cu această funcție.

        Înțelegeți acum de ce  PAUL GOMA ESTE UN MARE SCRIITOR. Pentru că el în ordinea vieții și a lumii îndeplinește o funcție fundamentală, sacră,  primordială și psihoterapeutică, ACEEA DE A EXPRIMA SUFERINȚA NEAMULUI SĂU, DE A RESTABILI ADEVĂRUL NEAMULUI SĂU, PENTRU CĂ VIAȚA, A UNUI OM, A UNUI NEAM, SE ÎNTEMEIAZĂ NUMAI PE TEMELIA ADEVĂRULUI.  (Eu sunt Adevărul, Calea și Viața) Numai ce este întemeiat pe temelia Adevărului (pentru că Adevărul este Domnul nostru IIsus Christos: Eu sunt Calea, Adevărul și Viața) durează, și va dura. Ce se întemeiază pe minciună (satana este domnul Minciunii, ne spune Iisus Chrstos), vezi comunismul întemeiat pe minciuna, care s-a prăbușit într-un mod atât de  oribil și dureros, nu durează, nu va dura în ordinea lumii.

 Interpretat astfel, văzut,  „citit” din această perspectivă istorică și filozofică, Paul Goma ne apare într-o altă lumină. Și ne apare desigur ca un scriitor uriaș. Paul Goma nu este autorul a două trei cărticele, el este autorul unei Opere vaste, dureros, zguduitoare, al unei opere biografice,  de un realism crud, tocmai pentru că el este PLĂMÂNUL ȘI GURA PRIN ACRE NEAMUL SĂU, ASEMENEA CORULUI ANTIC, ÎȘI EXPRIMĂ DUREREA, SPAIMELE SALE, ÎNFRĂNGEREA, UMILIREA, DISTRUGEREA, DISPERAREA SA. PAUL GOMA ESTE TOTODATĂ CEL CARE SE SPOVEDEȘTE, PRIN EL SE SPOVEDEȘTE ACEA PARTE, ACEA MÂNĂ TAIATĂ DIN TRUPUL POPORULUI ROMÂN, ȘI DATĂ RUȘILOR, COTROPITORULUI.. FUNCȚIA LUI ESTE CATARCTICĂ, RELIGIOASĂ, EXCATOLOGICĂ.

 IATĂ DE CE, CEI CARE  ÎL ACUZĂ PE PAUL GOMA că el este antisemit, când ei știu bine că nu este așa, ei habar nu au că OMUL ACESTA ESTE GURA PRIN CARE UN NEAM ÎNTREG  ÎȘI URLĂ UMILINȚA, DUREREA ȘI  DISPERAREA.

 Iată cum trebuie văzut acest scriitor capricios, bătăios,  care nu tace, care este incapabil de minciună, care a fost izgonit, el, și părinții lui, din cuibul lor, din țara lor, de cei care au trădat Basarabia și Bucovina în 1940, și  de cei care au trădat țara în 1977, când românului i s-a pus botnița cenzurii în gură, când era lipsit de libertate, când dictatura devenea tot mai apăsătoare.

     Paul Goma este un Model de scriitor tocmai pentru că el reprezintă această Tipologie (foarte rară la noi) de scriitor ÎNĂSCUT, de o moralitate profundă,  care exprimă durerea și  tragedia neamului său. Care îndeplinește funcția primordială a scriitorului, aceea de a exprima un neam întreg ! El este asemenea poetului popular, aedului, care exprima jalea neamului său, tocmai pentru că el este Gura care plânge și care exprimă sufletul unui neam.

 În al doilea rând Paul Goma este un Reper.  Este un criteriu. El este reperul cel mai înalt al  Grupului de scriitori al țării sale, al scriitorilor unei națiuni, cel care nu cedează în fața Dușmanului, a Minciunii, a încălcării Libertății omului, a îndobitocirii poporului său. El este simbolul scriitorului curajos care  este incapabil de minciună și de compromis, tocmai pentru că el a fost pus de Domnul să exprima Adevărul neamului său. Arătați-ne care scriitor a mai avut curajul lui Paul Goma  ? Care s-a luat de piept  cu puterea și în timpul perioadei Dej, și în timpul perioadei lui Ceaușescu. Dat afară din școli, din facultate, trimis în Bărăgan cu domiciliul forțat, după  ce a ajuns scriitor el ar fi putut să facă un compromis cât de cât cu Puterea, pentru a-și asigura un nivel de viață acceptabil și liniștea de a scrie. Nu l-a făcut însă.  Niciodată. Rugat să o lase mai moale, să mai lase de la el, să mai amâne, Goma a fost de neclintit. Sunt foarte rari asemenea scriitori la noi. La polul opus s-au înghesuit toți fripturiștii.

 Alți scriitori au mai făcut compromisuri cu Puterea, el niciodată. Pentru că el este reperul cel mai înalt la care se  pot raporta  scriitorii din România.

    Ce s-a ales din Adrian Păunescu, cel care-l cânta pe Nicolae Ceaușescu, din Marin Preda, din Alexandru Ivasiuc, din Mihai Gafița, cei care îi respingeau cărțile, și îi schimbau titlurile romanelor ?. Ce s-a întâmplat cu Nicolae Ceaușescu, cel care le dăduse românilor în 1968 speranța că poporul român și-a recăpătat demnitatea, că de acum suntem liberi, dar care, când a pus mâinile  pe toată  Puterea, le-a pus scriitorilor și românilor călușul în gură, împotriva căruia s-a ridicat Goma ?. S-au dus cu toții, sunt umbre ale trecutului.  Se salvează în istoria literaturii române doar Marin Preda ca autor al romanelor „Moromeții”, „Cel mai iubit dintre pământeni”, „Delirul”.

      Vedeți, pe Paul Goma, Domnul l-a ținut în picioare. Este acum la Paris, marginalizat  și prigonit de scriitorii români, tocmai pentru că EL SPUNE ADEVĂRUL. Paul Goma spune în cărțile sale, acum în Jurnalele sale căci s-a dedicat exclusiv acestui gen literar, Adevărul și adevărurile acestui popor și ale acestei perioade istorice.

                                                 4

        Se știe că unui scriitor i se acordă Premiul Nobel pentru literatură dacă este creatorul unei Opere de mare valoare, care îmbogățește universul literar al culturii naționale  din care vine și al literaturii universale. De asemenea pentru originalitatea sa, și când spunem lucrul acesta ne gândim la stil, la scriitură, dar și la noutatea atitudinilor sale, la răspunsul superior și dramatic, impresionant pe care el îl dă problemelor vremii sale. Dar mai ales pentru curaj și pentru atitudine curajoasă în fața derapajelor puterii, a societății umane, pentru că oamenii aceștia niciodată nu vor fi în timpul vieții  lor niște oameni cuminți, care acceptă ideile societății și ale perioadei istorice în care trăiesc, care se mulțumesc să accepte totul și să nu reacționeze. Ne vine in minte acum personalitatea dramaturgului evreu Harold Pinter, care a luat  premiul Nobel acum câțiva ani și care în articolele sale a avut ieșiri de un curaj nebunesc, ni s-a părut nouă, dar care pentru el era reacția normală a sufletului și a conștiinței lui.  Harol Pinter în luările sale de cuvânt a criticat aspru Statele Unite când au intervenit în Irak. Harold Punter l-a numit pe George Busch criminal al umanității, care trebuie judecat pentru crime de război, prezentându-l opiniei publice  ca pe unul dintre marii criminali ai omenirii. Deși evreu Harold Pinter a criticat statul evreu și Guvernul izraelian  pentru masacrarea cu mare ușurință a palestinienilor pe care îi vânează ca pe niște iepuri.

       Pentru  scriitorii din această tipologie faptul de a spune adevărul este o obligație, este modalitatea normală prin care ei se integrează în istorie, este modalitatea lor simplă și omenească de a exista, prin care ei răspund provocărilor istoriei. Dar pe care, tocmai prin atitudinile lor o și creează, o limpezesc, o umanizează, o fac rațională și suportabilă. Ne ajută astfel să ne împăcăm cu noi și cu istoria și să locuim în ea ca în casa noastră.  

     Ce atitudine  mai tăioasă și mai curajoasă, ne gândim la dramaturgul Harol Pinter, decât acea  de a afirma  în articolele și cuvântările  lui cuvântări care îi puneau viața în pericol, de a se opune marilor satrapi ai lumii. De exemplu Harol Pinter s-a opus din răsputeri Războiului dus de americani în Irak, așa cum am mai spus,, făcându-l pe președintele Busch nici mai mult nici mai puțin decât criminal de război, unul dintre marii criminali ai istoriei.  Sau demascând atitudinea unor organizații evreiești care vor să profite și care profită de pe urma holocaustului.

     Or acesta este și cazul românului Paul Goma care s-a ridicat toată viața împotriva minciunii, a puterii manipulatoare, care știrbește demnitatea omului,  spunând Adevărul și adevărurile epocii lui, ale țării lui, ale provinciei în care s-a născut cu putere, cu gura plină, făcând aerul să vibreze în jurul lui ! Care  s-a luat de gât cu puterea și cu istoria, la care dialogul cu istoria a luat formele gemetelor, ale strigătului, ale adevărului spus verde în față. Care s-a rățoit la satrapi, la cei care au manipulat și au falsificat istoria !

     Într-un cuvânt, ca să ia premiul Nobel, un scriitor trebuie să fie ceea ce se cheamă un mare scriitor, dar  mai ales o mare conștiință a timpului său, care să fie receptat de mari mulțimi și care la rându-l lor, acolo în forul interior al indivizilor umani, să-și pună întrebări, să-și dea răspunsuri, să ia atitudine în fața marilor și dureroaselor  probleme pe care viața și istoria le pune omul. Aceste cuvinte îmi aduc aminte de marele Lev Nicolaevici Tolstoi care încă din timpul vieții era o legendă a timpului.

       O legendă a  perioadei istorice în care a trăit  a fost, și este, și va fi desigur și Paul Goma. Paul Goma cel care în 1977 s-a ridicat împotriva dictaturii comuniste a lui Nicolae Ceaușescu, cel despre care vorbea Europa liberă, Vocea Americii, era pentru noi  un Erou. Imaginea lui o vedeam proiectată pe fundalul Europei și al timpului. Lucrul acesta se întâmpla pentru că Paul Goma în acea perioadă era de un curaj enorm, dar și pentru că Europa Liberă îi  crease o statură de personalitate uriașă. Pentru că Occidentul îl mediatiza și îl susținea. Desigur atunci occidentul îl cultiva pe Paul Goma pentru că aveau nevoie de el, pentru că Goma compromitea Puterea din România, și asta făcea parte din JOCUL OCCIDENTULUI. Când Occidentul   AAVUT NEVOIE DE Paul Goma l-a susținut, când nu mai are nevoie de el îl marginalizează și îl ostracizează. Paul Goma, din fericire, nu face jocul nimănui, al nici unei puteri, așa cum n-a făcut-o niciodată !

 Paul Goma este Paul Goma, el îndeplinește în istorie și în universul uman funcția primordială și sacră a scriitorului.

 Atunci, în acel moment intelectualii români, chemați de Paul Goma să vină alături de el și de Ionel Cană, inițiatorul Sindicatului Liber, îl iubeau , îl idolatrizau,  deși se dăduseră cu fundul la gard, și stăteau cu fundul la gard. Și așa avea să stea până azi, cu fundul la gard, substanța din care sunt făcuți fiind cenușa lașității.

       Atunci îl iubeau, îl idolatrizau pentru că el, Paul Goma, cel care avea să fie arestat, și bătut, torturat în beciul siguranței de generalul Pleșiță, pentru că el, Paul Goma îi exprima pe ei, de fapt ne exprima pe noi, pe toți românii, deși noi n-aveam curajul să recunoaștem lucrul acesta. Paul Goma era Gura care ne exprima nouă durerile, setea și dorința de libertate, de demnitate, Gura care spunea Adevărul, Gura care lupta pentru demnitatea și libertatea noastră, pentru condiția noastră normală de oameni ! Era Gura și Conștiința care ne  făcea pe noi auziți în lume, ne făcea să părem că suntem mai demni și mai curajoși decât eram în realitate !

   ATUNCI PAUL GOMA SPUNEA ADEVĂRUL, ERA UN LUPTĂTOR PENTRU DEMNITATEA ȘI LIBERTATEA ROMÂNILOR, ERA UN EROU.

 Românii, din păcate, nu l-au urmat pe Paul Goma, și nu l-au susținut. Nu l-au susținut în primul rând scriitorii, care s-au dovedit și fricoși și lași.

 Dacă Nicolae Ceaușescu l-ar fi ascultat cât de cât,  numai puțin pe Paul Goma, pentru că PAUL GOMA EXPRIMA ÎN ACEL MOMENT NEVOILE ROMÂNILOR, DE DEMNITATE ȘI LIBERATE, nu s-ar fi ajuns mai târziu după 1980 la degradarea atât de profundă a vieții în România. Cultul personalității lui Ceaușescu nu ar mai fi atins cote zeiești, cult care i-a agravat paranoia, ducând-l la pierzanie ! Iar nouă făcându-ne viața un calvar !

     Lucrul acesta vrem noi să-l punem în evidență, că în orice epocă, în orice împrejurări această tipologie de scriitori, ca Lev Nicolaevici Tolstoi, ca Harold Pinter, ca Paul Goma acționează ca niște INSTINCTE VITALE PUTERNICE ALE SPIȚEI UMANE ȘI ALE POPOAELOR, EXPRIMÂND SUFLETUL UNEI NAȚIUNI, RIDICÂNDU-SE ÎMPOTRIVA RĂULUI, A MINCIUNII, A OBTUZITĂȚII, ROSTIND ADEVĂRUL DE CARE ORICE SOCITEATE ARE NEVOIE, FĂRĂ DE CARE NU PUTEM SĂ TRĂIM, PENTRU CĂ NU MAI ȘTIM CINE SUNTEM, PENTRU CĂ O LUĂM RAZNA, PENTRU CĂ NE PRĂBUȘIM !

 Într-o  epocă istorică a minciunii, a utopiei, a manipulării, a inconștienței, printr-o reacție naturală de  re-echilibrare a lucrurilor, prin efectul mecanismului de reacție la o realitate dominantă, apare ca o necesitate acest Tip de personalitate acest Model de scriitor. Ca niște oameni credincioși cum suntem credem că Domnul ne dăruiește asemenea oameni ai Adevărului ! Să ne imaginăm că perioada comunistă, care  la noi a durat  aproape 50 de ani, ar fi fost plină numai de scriitori de felul lui Mihai Beniuc, a lui Adrian Păunescu, a lui Dinu Săraru, al lui Nicolae Dragoș, aducă de politruci ai scrisului mincinos, scriitori de curte, cântăreți ai Puterii. Ei bine, ca urmare a reacției legii echilibrului într-o epocă istorică apar și  scriitori opuși acestora,  ADICĂ SCRIITORI CARE MĂRTURISESC ADEVĂRUL, CARE I-AU ATITUDINE ÎMPOTRIVA PUTERII, SE IAU DE GÂT CU PUTEREA pentru a spune adevărul și pentru demnitatea omului.

 Așa sunt făcuți oamenii aceștia. Ca Elisabeta Rizea,  țăranca de sub munții Carpați, și ca tot neamul ei, ca neamul  Arnăuțoilor, binecuvântați  să fie de Domnul, că mari exemple de patrioți sunt ! care în momentul în care Țara a fost ocupată de cotropitorul sovietic, au luat arma în mâini, și-au lăsat casele, și s-u retras în păduri ca să lupte împotriva cotropitorului. Este exact același act ritualic pe care l-au făcut strămoșii noștri   un mileniu și mai bine, care după ce fugeau din calea dușmanului în codri, se re-organizau, puneau mâna pe arme  și atacau dușmanul când nu se aștepta. Așa am făcut cu toate popoarele migratoare, cu ungurii la Posada, în 1339, sub conducerea lui Basrab I, cu turcii. În același timp au exista la noi tot timpul și categorie de oameni opusă celor dârji, cei care se dădeau cu dușmanul,  cei care făceau compromisul.

 Reprezentanții acestei categorii de scriitori și ai acestei tipologii umane, sunt oamenii și scriitorii ca Mihail Sadoveanu, Mihai Beniuc, Zaharia Stancu, G Călinescu, Dinu Săraru, Păunescu și atâția alții care după 1945 s-au dat cu Cotropitorul sovietic, iar mai încoace s-au dat cu  Puterea reprezentată de data aceasta de Nicolae Ceaușescu.

Sunt două categorii distincte de scriitori în istoria literaturii române, de după al doilea război mondial.

    În anul 1940 Carol al II-lea, etichetat de Paul Goma cu cele mai aspre epitete, dar și oamenii politici, parlamentul României din acel moment, au hotărât, la cererea ultimatului lui Stalin , decât să lupte cu armata sovietică, mai bine să cedeze Basarabia fără luptă. Mare greșeală, nefericită și dureroasă decizie. Este posibil ca de la acest moment neinspirat al oamenilor noștri politici să ni se fi tras nenorocirea care ne-a lovit de atunci încoace. Cum să cedezi tu un sfert din populația țării tale fără luptă !

     Cu această decizie Guvernanții, oamenii politici ai României și-au arătat adevărata față. Nu sunt patrioți, nu sunt curajoși, sunt niște demagogi, așa cum au fost politicienii români dintotdeauna, (așa cum sunt și acum, niște lichele naționale !) care își pun intereselor lor meschine, bunăstarea familiei lor, persoana lor,  mai presus de țară. Este exact ce aveau să facă și politicienii de după cel de-al doilea război mondial, echipa lui Gheroghiu Dej, vândută rușilor total, și Nicolae Ceaușescu și oamenii de care s-a înconjurat. Puterea s-a dovedit a fi în perioada interbelică și în timpul perioadei comuniste mediocră, politicianistă, punându-și interesele mai presus de ale țării.

       Dacă regele și politicienii anului 1940 au cedat fără luptă Basarabia și Bucovina călăului Stalin, iată ce spunea Patru Groza, primul Ministru al României în 1945, dar o să vedem și ce cuvinte grele îi adresează Paul Goma :

„ Fiindcă tot am ajuns la Petru Groza : La 20 martie 1945 a avut loc o reuniune la care au participat reprezentanți ai guvernului și colonelul sovietic Borisov, din partea…Comisiei Aliate (citește, numai sovietice) de control în chestiunea „repatrierii în URSS a basarabenilor și a bucovinenilor refugiați (în acel moment –din decembrie 1944 și până prin 12 mai 1945 –autorul acestor rânduri împreună cu familia era internat în „Lagărul de repatriere” de la Sighișoara).

Noul prim ministru, Petru Groza – numit de ocupanții ruși la 2 martie 1945:

„Eu nu am nevoie de basarabeni. Vreau sa fiu precis și categoric : nouă nu ne-a trebuit Basarabia”.

După cum arăta Onisifor Ghibu în scrisoarea din (abia) 1949, cel-mai-mare-trădător-al-neamului-românesc pe numele său Petru Groza – mințea: la 22 iunie 1941, fusese și el de acord cu „Războiul sfânt pentru liberarea Basarabiei!  (Adică fusese de acord cu acțiunea lui Ion Antonescu de  a intra în  război împotriva rușilor, pentru dezrobirea Basarabiei. Ce poți să mai spui când vezi declarațiile unor asemenea specimene umane ca Patru Groza !

     Acesta este în general portretul și aceasta este psihologie omului politic român, omul politic în general, la noi (sublinierea noastră) este cel mai mare trădător al țării, cum îl numește Paul Goma. Este omul care una spune într-un anume moment, ca  să-i fie lui bine, și alta în  alt moment, împotriva țării lui, tot ca să-i fie lui bine !. Ca să apară el patriot, Petru Groza, la 22 iunie 1941, este alături de generalul Ion Antonescu, (1941, când spune că Războiul pentru eliberarea Basarabiei este sfânt) și alta spune într-un moment ulterior, că noi nu avem nevoie de Basarabia. De parcă Basarabia era a lui tac-su și a lui mă-sa, și putea să facă ce vroia el cu ea !. In esența sa omul politic român, simbolizat aici de Petru Groza, este o jigodie. Perioada postcomunistă demonstrează lucrul acesta din plin !

Așa au gândit și cei care au cedat Basarabia fără luptă în fața ultimatumului sovietic, în iunie 1941, că nu au nevoie de Basarabia. Și după 1945 și 1948, când au pus comuniștii mâna pe putere bine, pentru că rușii  ocupaseră România, au fost băgați în pușcăriile comuniste, unde mulți au și murit.

      Revenind acum la tragedia smulgerii unei mari bucăți din trupul țării, a părții celei mai mănoase și frumoase, Basarabia și Bucovina, tragedie care nu s-a încheiat nici acum, când scriem aceste rânduri, trebuie să punem că această MARE RANĂ ÎN ISTORIA ROMÂNIEI, nu  este acolo un eveniment oarecare. Nu, acesta este un eveniment la fel  de mare ca cele mai mari evenimente din istoria milenară a acestui popor, ca unirea realizată în 1601 de Mihai Viteazul, ca marea Unire de la 1918, NUMAI CĂ ESTE UN MARE ȘI PREALUNG, NESFARȘIT EVENIMENT DUREROS.

     Ei, bine Paul Goma vorbește pe mii de pagini despre drama românilor basarabeni alungați de la căminele lor, așa cum a  fost familia lui Goma, pentru că regele trădător Carol al II-ea și clica lui, și politicienii jigodii din parlament și din conducerea partidelor vremii, trădaseră Basarabia. Cu Basarabia și Bucovina ei de fapt și-au trădat țara. Cu această trădare începe calvarul a milioane de români din Basarabia și Bucovina, care fie că sunt prinși de ruși și trimiși în Siberia, fie că  reușesc să ajungă în țară, dar sunt hăituiți și chemați la centrele de repatriere periodic, altfel spus sunt torturați în propria lor țară.

    În romanele  și în cărțile lui Goma, le cităm „Gardă inversă”, „Soldatul câinelui”, „Bonifacia”, „Din Calidor”, „Arta ReFugii”, „Astra”, „Sabina”, „Roman-intim”, „Ușa…”,  „În cerc…” este descrisă, re-actualizată, eternizată, tocmai această epopee a celor patru milioane de români basarabeni și bucovineni dislocați din pământul și din vatra sfântă strămoșească, și hăituiți peste tot !. Nu sunt puțini, sunt cât un popor. Sunt popoare care nu au patru milioane de locuitori, așa cum aveau atunci Basarabia și Bucovina.. Paul Goma este Homer-ul român care redă, care recreează, eternizează această Odisee, această tragedie a unei mari părți din poporul român, hăituită, alungată de pe pământul ei, și risipită în  cele patru  vânturi. Cine își imaginează că acest eveniment este unul banal și oarecare, noi îi vom spune că această cedare a Basarabiei și tragedia românilor Basarabeni este de proporțiile tragediei dacilor după cucerirea Daciei și capturarea, în urma trădării, a regelui Decebal.

     Datorită regimului comunist din România, scriitorii români nu au putut reda această mare dramă a neamului românesc. Iată că acum această tragedie este oglindită în literatura română și universală de scriitorul Paul Goma. El și părinții lui și unchii lui și frații lui au trăit această tragedie. El vorbește, își cântă durerea, jalea și amarul său și al neamului său, al basarabenilor, dinlăuntrul acestei tragedii, subliniem care nu s-a încheiat nici astăzi, anul 2007.

       El este corul antic, care adună documente, mărturii, căci Paul Goma nu își descrie numai  experiența trăită de el, și de familia lui, nu, el adună documente, mărturii, pune mii de oameni să își descrie dramele prin care au trecut, să povestească întâmplările dramatice trăite și văzute, durerea spaimele lor. Și toate aceste drame la un loc alcătuiesc MAREA EPOPEE A TRADĂRII BARABENILOR   ȘI A BUCOVINENILOR,  MAREA EPOPEE A TRAGEDIEI ACESTEI PĂRȚI DE ȚARA, A TRAGEDIEI MILOANELOR DE BASARABENI ȘI BUCOVINENI. MAREA TRAGEFIE A POPORULUI ROMÂN, PENTRU CĂ ABIA CUM CU ROMANELE ȘI CĂRȚILE LUI GOMA ACEASTĂ TRAGEDIE A BASARABIE DEVINE  TRAGEDIA  A  ROMĂNIEI.

    Paul Goma nu este un simplu scriitor care își descrie viața, EL ESTE AUTORUL UNEI MARI ȘI TRAGICE EPOPEI, UNA DINTRE CELE MAI URÂTE ȘI DIUREROASE ALE VEACULUI XX, PETRECUTE IN INIMA EUROPEI.

    E un scriitor greoi, trudnic, dar și plin de nerv, de venin, de vorbă neaoșă și suculență,  de săgeți otrăvite, cuvintele și frazele lui sunt pline de iarbă și de rădăcini și scorburi, miros a fân reavăn, a flori de salcâm și a venin de viperă, a sfințenie și a ticăloșie.

 El este deci  (și nu un alt scriitor) autorul epopeii acestei mari tragedii petrecute în mijlocul Europei în secolul XX, care nu s-a încheiat nici acum. Romanele lui comunică între ele, reiau aceleași teme, obsesii, gânduri adunând înlăuntrul lor mii de imagini și evenimente cutremurătoare, zguduitoare care alcătuiesc MAREA FRESCĂ ȘI EPOPEE A TRAGEDIEI BASARABIEI ȘI EUROPEI, DE CARE VOR TREBUI SĂ DEA SEMĂ CEI CARE AU PRODUS-0. DE CARE VA TREBUI SĂ DEA SEAMĂ  ȘI POPORUL ROMÂN.

                                                    5

   Pentru că personalitatea și opera lui Paul Goma se circumscriu acestor  MARI DEZIDERATE CONCEPTUALE ȘI EXISTENȚIALE ALE ISTORIEI, ACESTOR CADRE ALE  MARILOR SCRIITORI DE TALIE EUROPEANĂ, ALE MARILOR SCRIITOR CARE MERITĂ PREMIUL NOBEL PENTRU LITERATURĂ,  el face  de acum parte din categoria acestor mari conștiințe și mari scriitori ai timpului său.

 Pentru că Goma este într-adevăr unul dintre cei mai mari scriitori ai secolului XX, (și ai perioadei de tranziție dintre secole și milenii)  si unul  dintre cei mai originali.

  De ce este Goma  un scriitori foarte original, înnoind și îmbogățind  prin aceasta mijloacele de exprimare ale demersului literar

      Așa cum spuneam, ca orice mare scriitor Goma nu este un scriitor care se exprimă numai pe el. Atunci când defineam Eminescianismul și geniul lui Eminescu spuneam că Eminescianismul este urmarea, produsul marii capacități a intelectului, a subconștientului omului și poetului Mihai Eminescu de a plonja în profunzimea, imensitatea și bogăția subconștientului colectiv al  poporului daco-românilor, de a absorbi marile teme, și probleme ale universului spiritual românesc,  de a re-pritoci subconștientul colectiv al neamului său, de a-l prelucra și de a-i da glas turnându-l în noi forme, în cazul lui Eminescu, de o frumusețe lingvistică și ideatică uimitoare.  Așadar, Eminescu, prin scrisul său dă expresie întregii ființe  și istorii naționale românești, întregului și imensului subconștient colectiv al neamului său traco-dac-român (de aici dacismul lui Eminescu, obsesia lui pentru miturile dacice, această temelie milenară a istoriei și a universului cultural românesc!), el este țipătul dureros-dulce, amar răscolitor al milenarei suferințe daco-românești, al întregii Memorii colective a Organismului românesc, al victoriilor, înfrângerilor, viselor, aspirațiilor, umilințelor, victoriilor neamului său, toate adunate, nimic uitat, pierdut, în MAREA MEMORIE A NEAMULUI  TRACO-DACO-ROMÂNILOR.  De aceea Eminescu ni se pare mai mare cu fiecare an , deceniu și secol care trec, pentru că el nu și-a cântat micile lui dureri, înfrângeri de persoană și ființă umană trăind într-o epocă mizeră, materialistă și obtuză, ci el a dat glas întregului subconștient, a întregii memorii colective a neamului său.

Același lucru se întâmplă și cu Paul Goma. Și ca să înțelegem acest lucru trebuie să vedem de unde vine Goma, cine este el, din ce sol a apărut, și durerile, bucuriile, aspirațiile, neliniștile, frumusețile cărui neam și ale cărui timp le-a absorbit el, și cărora le dă glas.

  Ca să poată să redea   vastitatea și profunzimea subconștientului colectiv al poporului său  Paul Goma trebuie să trăiască evenimentele importante,  fundamentale ale neamului lui,  ca să absoarbă suferința poporului său el trebuie s-o trăiască. Asemenea Lui Christos care trebuia să absoarbă întregul păcat și întreaga suferință a oamenilor. Privind biografia omului acesta atât de rănit, de zdrobit, de umilit, de trădat ne vom îngrozi,   ne vom cruci de viața lui plină de suferință, de umilințe, de nedreptăți, de orori. De lovituri pe care i le dă soarta,   dar mai ales pe care i le dau oamenii. Nu cunoaștem un al scriitor român care să fi suferit de la o vârstă atât de fragedă și toată viața, în luptă cu nedreptatea, cu Puterea, că Călăii cu Manipulatorii neamului său, pentru a le spune Adevărul în față, pentru a le amin ti de crima făcută asupra Basarabiei și Bucovinei, de trădarea României. !

                                        6

      Din această perspectivă a timpului, mergând pe fierul vieții  marelui scriitor Paul Goma, vom putea înțelege esența operei lui, fiorul ei existențial, universul de epitete, de cioburi tăioase aruncate în toate părțile, de rădăcini învârtoșate, de sulițe înfipte într-un dușman imens și nevăzut, cu care el s-a luat de piept pentru toată viața,  încrâncenarea dramatică a omului, scârba și veninul sufletesc, adunate, pe care le pune în expresiile neaoșe, ca și acel loc imens  pe care opera lui, foarte complexă, tensionată, răsucită,  fragmentată, îl va ocupa în Universul cultural românesc, în marele sistem de valori spirituale date de acest popor în istoria lui multimilenară. Vom creiona prima parte a vieții îndureratului și tensionatului scriitor Paul Goma, folosindu-ne chiar de  expresiile lui.

      Este al  doilea fiu al învățătorilor  Eufimie și Maria Goma. Viitorul scriitor Paul Goma, se naște în anul 1935 în cătunul Mana, comuna Vatici, județul Orhei, din Basarabia. Are cinci ani în 1940, când la 28 iunie „Basarabia este  cedată rușilor, fără împotrivire. Familia Goma pornește în refugiu prea târziu, și este întoarsă din drum, înainte de a ajunge la Prut. ( Imagini ale acestui refugiu le vedem în romanul „Din Calidor”,  în cărțile „Arta Refugii”, „Astra”, „Ostinato”).

 La 13 ianuarie 1941 „învățătorul Eufimie Goma este ridicat de agenții NKVD și „dus” nu se știe unde, „este dus”. Cărțile familiei Goma și ale Școlii sunt arse în curtea școlii. Evenimentul acesta ne este relatat de scriitor în  cartea sa „Din Calidor , și în  „Arta ReFugii. Familia nu află pentru mult timp motivul ridicării, nici durata condamnării  „tatălui”- știe doar c㠄tata a fost dus în Siberia”. (să stăm un moment și să ne imaginăm câtă durere, câtă spaimă trebuie să fi fost în femeia, în învățătoarea Maria Goma căreia îi fusese soțul răpit, și dus nu se știe unde. Și cătă durere, spaimă era în sufletului copilului Paul Goma, care avea numai cinci ani ! În această mare durere, în  plânsul mamei, în lacrimile și în jalea din casă s-a trezit  și a crescut copilul Paul Goma, când abia începea să înțeleagă lumea, când conștiința lui abia începea să se formeze. Din această jale a lui, a familiei lui, a consătenilor, a basarabenilor și a Basarabie s-a întrupat marea și dârza personalitate de mai târziu a scriitorului Paul Goma. Cine încearcă să–l înțeleagă și să și-l explice pe contorsionatul, pe luptătorul incapabil de compromis, pe cel care-i împroașcă pe toți neaveniții cu cele mai otrăvite epitete, pe irascibilul și dârzul scriitor care se ia de piept cu toți, care este capabil să-și dea viața decât să se îndoaie în fața dușmanului, numai așa poate să-l înțeleagă și să și-l explice pe Paul Goma.

    La  „14 iulie 1941 au venit românii în satul lor… Frontul ajunge la Mana. (vezi romanul  „Din Calidor”). Copilul Paul Goma are șase ani, retina lui este foarte fragedă  și foarte sensibilă  absoarbe și înregistrează totul. La fel sufletul lui, se  impregnează, adună în el  durerea din sufletele oamenilor, bucuria lor când i-au văzut pe soldații români sosiți în satul lor, speranța și credința lor  că umilința, spaima și durerile au luat sfârșit de acum pentru totdeauna. Nu știau că istoria se va întoarce ca un balaur care își mușcă furioasă și imprevizibilă coada.

     Iulie-octombrie 1941 : - mama lui Paul Goma (ca mii de femei basarabence) își caută bărbatul. (gest ritualic. Câte femeie în istoria  acestui neam greu încercat nu și-au așteptat ani de zile  bărbatul să se întoarcă de la război, sau nu au mers să îl caute ele).  Nu-l găsește. Află ca ar fi murit „rupt de o bomb㔠la Balta – târg din Basarabia,  nod de cale ferată în Ucraina, unde era un uriaș lagăr de triere a deținuților - lagăr lichidat de sovietici (în sensul că au fost lichidați deținuții, basarabenii) înainte de retragere”. ( fapte relatat în cartea „Din Calidor)

     Octombrie 1941 : considerat mort lui Eufimie Goma i se face mormânt (și slujbă de înmormântare) în cimitirul satului, lângă fiul său, Petrică Goma. (ne-o imaginăm pe învățătoarea Maria Goma, îmbrăcată în doliu, cu fața cernită și pe copilul ei pe marginea gropii asistând la ritualul de îngropăciune al tatălui, care se face în tot spațiul românesc. În mod concret, fizic și sufletește copilul Paul Goma  asistă, trăiește înmormântarea tatălui său .

    Să ne gândim că viitorul scriitor Paul Goma este un copil de cinci și șase ani când pornește în retragerea spre țară, când este întors din drum, când tatăl său este ridicat, când asistă la înmormântarea tatălui său. Mai cunoaștem noi un alt scriitor român care trăiește în copilărie evenimente atât de dureroase, de teribile, care absoarbe în sufletul lui atâta suferință, jalea milioanelor de basarabeni striviți de istorie, alungați, jefuiți, trimiși în Siberia ? Cu ce era mai vinovată decât celelalte provincii ale Țării această Provincie  care este trădată de țara mumă (credeți că Țara mumă nu va plăti  cât se poate de aspru , de dureros această trădare a Provinciei sale  de la răsărit ? Ba da, va plăti cât se poate de scump. Pentru că după 1948 întreaga Românie se transformă într-un Gulag.  Mii de intelectuali, din cei mai valoroși, mii de gospodari harnici, pentru că se opuneau colectivizării aveau să fie arestați și trimiși la canal și în pușcăriile țării. Peste  400.000, de români, acesta este numărul oamenilor închiși în pușcăriile comuniste, vor lua drumul Gulagului, al suferinței celei mai cumplite, al dezumanizării celei mai adânci, și  mulți nu se vor mai întoarce acasă la femeile și la copii lor .

       În pușcăriile comuniste au murit mai mulți români decât au murit în cel de-al doilea Război Mondial. Vedeți că am plătit, că Domnul ne-a pedepsit pentru că am trădat Basarabia și Bucovina, provinciile de răsărit ale țării ?!. Au murit majoritatea politicienilor români, cei care trădaseră Basarabia și Bucovina în parlamentul Țării ca răspuns la ultimatumul lui Stalin, în anul 1940, în pușcăriile  comuniste, după 1945 și 1948, în frunte cu Iuliu Maniu, cu Brătianu, cu Titel Petrescu, și atâția alții.  Oare moarte politicienilor români în pușcăriile comuniste în chinuri groaznice nu este ceea ce am numi, blestemul, pedeapsa lui Dumnezeu ? Au plătit acum pentru greșeala de a fi  cedat Basarabia și Bucovina rușilor, fără luptă, au plătit pentru trădarea BASARABIEI ȘI A BUCOVINEI, APOI PENTRU TRĂDAREA MAREȘALULUI ION ANTONESCU, ȘI CÂT VOM MAI PLĂTI PENTRU ACESTE GREȘELI, PENTRU ACEST MARE PĂCAT,         CA ȘI PENTRU ALTE PĂCATE ALE NOASTRE. Pentru că trebuie să știm, o dată pentru totdeauna, că în istorie, ca și în viață,  totul se plătește ! Vom mai avea mult de plăti pentru fiecare basarabean luat de la ai lui și dus în Siberia de unde nu s-a mai întors. Cine se joacă în mod inconștient cu istoria, de istorie va pieri.

      Este exact cea ce i sa întâmplat României după cel de-al doilea Război mondial, și ceea ce i se întâmplă și acum, în perioada postcomunistă când Economia României a fost jefuită într-un  hal fără de hal, când românii din cauza sărăciei și a distrugerii locurilor de muncă, a jefuirii economiei de către bandiții și hoții români în cârdășie cu cei străini,  au trebuit să-și ia lumea în cap, ca să meargă să muncească pe la alții !

 Să reluăm povestea viții lui Paul Goma. Viața copilului Paul Goma continuă la fel de dureroasă, de plină de încercări dramatice :

-         Septembrie 1942, suntem în satului lui, la el acasă,  (are șapte ani) Paul Goma începe să frecventeze școala primară, intrând în clasa I, la domnișoara învățătoare Tuza. ( chipul învățătorului, al învățătoarei ne rămâne pentru toată viața întipărit în memorie și în inimă. Iată, acum la bătrânețe chipul domnișoarei Tuza este la fel de viu pe retina marelui scriitor aflat în exil la Paris, aplecat peste  Jurnalul lui de scriitor, în care depune mărturie pentru tot ce a trăit și a văzut în viața lui de martir)

-          Ianuarie-februarie 1943, suntem în plin război mondial, Armata română luptă în răsărit : la Mana, sosește pe adresa Mariei Goma o carte poștală tip, de la lagărul de prizonieri sovietici nr 1 din Slobozia Ialomița : expeditorul dă de știre că…deportatul  la Siberia, de către ruși, este acum prizonier de război (!, ce capricioasă, absurda și paradoxală poate să fie această mare Ființă care este Istoria !, unul dintre personajele centrale ale operei lui Paul Goma. Căci  cărțile lui Goma pot fi „văzute”, „citite” ca un lung eseu încercând să pătrundă tainele  adânci ale istorie, să reconstituie în stilul frescei Chipul acestui personaj enorm, în fața căruia omul nu este nimic, făcând efortul disperat de a-l interpreta, de a pătrunde în profunzimea și esența sa !) la români ? iar nevasta să adune acte, fotografii, mărturii din sat, de la Inspectoratul școlar, din satul natal că el este cu adevărat Eufimie Goma, român și învățător, arestat de Rușii bolșevici, nu rus și prizonier la Români…(vezi romanul „Din Calidor”).

      Să ne imaginăm ce a fost în sufletul copilului Paul Goma, care asistase, care trăise înmormântarea tatălui lui, care se obișnuise cu ideea că tatăl lui este mort,  când a aflat că tatăl lui trăiește. Apelăm mereu la fondul sufletesc al copilului Goma, la sentimentele și stările lui sufletești formate și acumulate în ființa sa în copilărie, pentru că ele îl vor  forma ca ființă și personalitate, și din această imensă suferință, din această jale se va naște, se va întrupa întreaga lui operă și viață.  Această copilărie înjunghiată, plină de durere, de umilință, de absurd, de neprevăzut îl explică pe Goma, explică întregul lui sistem atitudinal, modul său de a gândi și  reacționa la agresiunile oamenilor, ale Puterii, ale Istoriei.. Îi explică întreaga lui Operă și filozofie a vieții.

     După mai multe drumuri făcute de mama lui Paul Goma și de  bunica lui dinspre tată  la Slobozia, din  Ialomița, îl găsesc în sfârșit viu pe Eufimie Goma.

- Octombrie 1943,  iată că dă Domnul și Eufimie Goma este eliberat din lagăr, și deși reîncadrat în învățământ, este obligat să se prezinte săptămânal la postul de jandarmi, așa cum vedem din romanul  „Din Calindor”.

   Necazurile nu s-au terminat însă. În martie familia Goma pleacă în refugiu, în Transilvania. Întâi la Sibiu, într-un Centru de Refugiu (sau poate de Refugiați, sau poate Refugiere, cum zice Paul Goma) apoi în  satul Gusu, județul Sibiu, unde părinții fuseseră repartizați ca învățători. Așadar copilul Paul Goma trăiește această dramă a mutării cu familia din loc în loc. Din perspectiva criticului literar și a psihologului el  este un copil făr㠄satul lui”, fără sat, făr㠄cas㔠(așa cum înțelegem cu toții casa)  fără acel acasă, temelie a ființei, rădăcină existențială din care ne hrănim toți. Subliniem că aceasta este condiția umană normală a românului, de când ne știm,  a copilului român, (în general a popoarelor vechi sedentare, milenare, cum este poporul român)  ca el să aibă un „acas㔠al său. Copilul Goma nu are. Pentru el „acasa” al său, fundamental, va rămâne tot satul în care s-a născut, pe care, cu siguranță, îl va purta toată viața în suflet ! El călătorește cu familia din loc în loc, ca Ulise pe o mare agitată , ostilă, ca să se salveze, ca familia lui să-și salveze viața, nemaigândindu-se la întoarcerea acasă, unde nu va ajunge niciodată.

        4 aprilie 1944, Anglo-americanii bombardează Bucureștiul și (din nou) Ploieștiul. La București moare, dispare, unchiul Ignat.  Tatăl său se află în tren, cu grosul bagajelor, prins de bombardament la Buda, lângă Ploiești, unde pierde tot grosul bagajelor. Doamneee, nu-i pune omului pe umeri mai mult decât poate să ducă biata lui ființă atât de sensibilă, de slabă, de neștiutoare, de perisabilă ! Trebuie să subliniem lucrul acesta, două dintre motivele literare fundamentale ale operei lui Paul Goma,  am spus mai sus că romanele, cărțile sale se întrepătrund, într-o osmoză organică, formând o Mare opere literară, o mare Frescă a epocii, o Mare epopee a celui de-al doilea război mondial, și a Basarabiei,  sunt aceste două motive literare, motivul tatălui, pe care îl mai întâlnim la Marin Preda, și motivul familiei, agresată și distrusă de istorie, plecată în bejenie. Și nu în ultimul rând Motivul ființei umane, al familiei prea strivite de istorie. Atât de strivite încât omul și familia, cei doi stâlpi ai vieții, ai societății umane, nu mai pot să i se opună, să intre în dialog cu ea, ci fug pur și simplu din fața istoriei, încercând să-și salveze viața !  Istoria ca Personaj imens este surprinsă aici în perioada ei de cumplită zvârcolire, când istoria umană, care este făcută de oameni, își agresează însăți temelia ei,Ființa umană și familia ! Motivul literar și filozofic al istoriei care își agresează și își distruge însăși esența sa. Aceasta fiind imaginea, chipul, fresca unei istorii absurde, înnebunite ! (vezi „Din Calindor”, „Arta ReFugii”,  „Astra”, „Sabina”)

23 august 1944, panică printre basarabenii din țară, schimbarea armelor îi amenință nu doar dinspre ruși – care vin – ci și dinspre ardelenii localnici, simpatizanți ai rușilor (care or să ia Ardealul de Nord de la Ungaria și or sa li-l deie lor. N P G)

„ Din 12 septembrie 1944, când la Moscova,  Românii au semnat Armistițiul – iar în România s-a constituit Comisia aliată de control (în realitate, doar rusească) „refugiații basarabeni se refugiază și  mai spre Apus, cât ține războiul, apoi se ascund pe loc : ca să nu fie „repatriați în țara Rușilor. Motivul literar al hăituirii în propria ta țar㠖 (vezi „Arta ReFugii”, „Astra”, „Sabina”, „Roman-intim”). Pentru Basarabeni și Bucovineni persecuțiile comunisto-rusești au început în 28 iunie 1940 - și nu s-au terminat nici în momentul de față.. n P G”.

 - Octombrie 1944: familia Goma se mută  (ca să-și piardă urma) din Gusu, Sibiu, în Buia, Târnava Mare. Dureroasă trebuie să fie condiția transfugului în propria lui țară, a basarabeanului fără țară, fără ziua de mâine.

- Octombrie –decembrie, 1944 : familia Goma se ascunde prin păduri, de fiecare dată când „Comisia ceea” se apropie amenințător. (vezi „Arta ReFugii”, „Astra”,  „Sabina”)”.

 Așa arată deci  copilăria scriitorului Paul Goma. Să ne întrebăm acum, cu conștiința lucidă, poate omul acesta să nu spună adevărul ? Poate omul acest să-i ierte pe cei care i-ai distrus viața, au trădat Basarabia și Bucovina,... au călcat-o în picioare, au jefuit-o, au umilit-o, au distrus-o !  Ce scriitor căruia oamenii, rușii, românii, i-au mutilat copilăria în halul acesta, poate să tacă ! dar poate scriitorul acesta să tacă și să nu spună adevărul  ?!

 Durerile și umilințele familiei Goma nu se opresc aici,   continuă, la fel de cumplite.

-  „Ianuarie 13, 1945, (vezi aceiași dat㠖însă în 1941) : familia Goma este „prins㔠(în termeni tehnici  capturată, să ni-l imaginăm pe copilul Paul Goma de 10 ani ce-a trăit el în momentul în care familia lui este prinsă de ciobani români, ca niște răufăcători, ca niște hoți,  ca  să fie predată autorităților. Mtivul literar al trădării de frate, al trădării românului de către român N. n) - nu de jandarmi, nu de rușii ocupanți, ci de ciobani (mioritismul, ce este el dacă nu mitul vânzării-uciderii de frate ?, notează cu amărăciune Paul Goma). Este condusă de jandarmi la Sighișoara, în „centrul de repatriere”, în fapt : Lagăr, în vederea deportării basarabenilor și a bucovinenilor livrați de România Rușilor.(vezi „Soldatul câinelui”, „Arta ReFugii”, „Gardă inversă”)

  - Ianuarie- mai, 1945, în Lagărul de la Sighișoara, tatăl lui Paul Goma face acte false pentru familia sa și pentru alte familii ca să se salveze, să nu fie repatriați. Niculae Popescu, fratele mamei, nu acceptă să prezinte Comisiei (Aliate) acte false – și este pe loc, „repatriat în Siberia.  Cu alte cuvinte destinul familiei Goma, al copilului Goma, trece la un pas pe lângă moarte, pe lângă nenorocirea de a fi trimis în Siberia. Motivul întâmplării în curgerea plină de zigzaguri a destinului uman !

Iată cum comentează Paul Goma  momentul Conferinței de la Yalta –„4 februarie 1945 : la Yalta, conferința „ în urma căreia am fost vânduți Rusiei”…Până să ne vândă Chrurchill lui Stalin – celebru bilețel cu procente – ne vânduseră Românii pe noi, Basarabenii și Bucovinenii și încă de două ori : întâia oară în 26-28 iunie 1940, când ne-au…doar cedat teritoriul; a doua oară după 23 august 1944, când ne-au vânat, ne-au prins și ne-au dat-legați Rușilor, cât despre „vânzarea de la Yalta”, ea nu există : în momentul în care se desfășura vânzarea cu pricina -90%, Rușilor,- România era ocupată în totalitate, încă din 25 octombrie 44, adică de patru luni de zile ; nu numai noi, refugiații-în propria țară am fi fost bucuroși să ne găsim în sfârșit adăpost în…restul de 10%, rămas liber, dar și Românii ardeleni cei care, de prin 48-49, când în sfârșit au deschis ochii, căutau acel 10%, și nu l-au găsit, nici în ziua de azi”. ( Săptămâna Roșie, pag 420)

     Din toamna anului 1945 până după moartea lui Stalin, în 1953, notează Goma, „nerepatriabilii” sunt convocați la Sighișoara pentru a fi întrebați dacă nu s-au răzgândit, ca să se ducă, „în sfârșit” în țara lor, Marea Uniune sovietic㔠(întrebările nu erau puse de ruși în rusește, ci de români –în românește : advocați ardeleni, țărăniști – ei lucrau cu sârg la prefecturi, mai ales în Comisia Aliată de Control). În ciuda hăituielilor, a convocărilor, basarabenii preferau să rămân㠄străini în propria-le țară”, decât să fi repatriați în Siberia”.

     Am redat acest lung pasaj din viața lui Paul Goma, chiar cu cuvintele lui Goma, ca să avem vie în față  ochilor perioada în care s-a format ca personalitate umană, ca ființă scriitorul Goma, una dintre cele mai sălbatice, una dintre cele mai rușinoase, una dintre cele mei oribile  perioade din istoria poporului romană. Comparabilă, așa cum am mai spus,  poate doar cu perioada de după cucerirea Daciei. Perioada când basarabenii, tocmai pentru că au fost trădați și vânduți rușilor, au trebuit să plece în bejenie, au fost  maltratați, umiliți, schingiuiți, si pe deasupra vânați ca să fie predați Agresorului,  Dușmanului care ne-a furat teritoriul străbun.

       Ca să înțelegem de ce el nu uită nimic, de ce el subliniază că înainte de a ne vinde Churchill Rușior,  Românii i-au vândut de două ori pe basarabeni și pe bucovineni. Ba mai mult, i-au vânat și i-au  hăituit ca pe niște hoți,  ca  și cum ar fi fost ai nimănui. Uitaserăm că erau frații noștri, că eram frați din aceiași rădăcină tracă și  geto-dacă. Iată de ce el nu poate tăcea și  uita, iată de ce el, atunci când spune adevărul, când restabilește adevărul, el va fi la fel de obiectiv și le va spune adevărul în față românilor așa cum le spune adevărul în față evreilor, rușilor.  Iată de ce el le răspunde tuturor și se ia de toți, pentru că el știe că mica trădare, micile compromisuri cu dușmanul ale confraților lui, ale intelectualității românești, ale oamenilor politici de la noi și de peste tot AU DUS LA MARELE DEZSTRU ISTORIC AL ROMÂNIEI, DE IERI ȘI DE AZI ! LA TRAGEDIA  DE ASTĂZI A LUMII !

      Scriitorul Paul Goma este SCRIITORUL ULCERAT ÎN PROFUNZIMEA FIINȚEI LUI, el a fost alungat din satul lui și din țara lui, umilit, bătut, hăituit, închis. Toată opera lui este un strigăt de durere, este urletul omului strivit de fierul încins al Ticăloșiei umane, al prostiei, al Opresorului, al Istoriei care s-a întors împotriva bietei ființe umane.

- „1949. ianuarie 13 (vezi și 13 ianuarie 1941, și 13 ianuarie 1945) mama și tatăl lui Paul Goma împreună cu majoritatea locuitorilor adulți din satul Buia, Târnava Mare, sunt „ridicați și duși” – nu se știe unde. Paul Goma îi caută la  Sibiu, la Alba Iulia, la Sighișoara – află că sunt închiși la Securitatea – nou înființată de la Mediaș. După câteva săptămâni ceilalți arestați sunt liberați, în arest rămân „suspecții”, „periculoșii” – printre care soții Goma. Mama este eliberată la sfârșitul lunii mai, tatăl, ultimul, în august. În acest timp Paul Goma „locuiește” prin gări și la poarta securității din Mediaș. (vezi „Ostinato”,  „În cerc”, „Gherla”, „Gardă inversă”, „patimile după Pitești”, „Bonifacia”, „Arta ReFugii”, Astra, „Sabina”, „Roman-intim”, adică în aproape toate cărțile.) „   Facem iarăși apel la starea psihologică a adolescentului Paul Goma, căci în acest moment el este adolescent.  Haideți să ne încercăm să vedem ce era în sufletul adolescentului Paul Goma care își căuta părinții la Securitatea din Sibiu, din Alba Iulia, din Sighișoara,  care era alungat de la poarta securității, care dormea prin parcuri. Punem această întrebare gândindu-ne la cei care îl acuză pe Paul Goma de minciună, sau  îl acuză p Goma de antisemitism, când  copii lui Paul Goma sunt evrei toată ziua, după mama lor care este evreică. Sau întrebat ei că Paul Goma nu poate să tacă tocmai pentru că fii lui sunt evrei, și nu mai dorește ca fii lui să mai trăiască drama pe care a trăit-o copilul Paul Goma ? S-au întrebat ei că o ființă umană care  trece prin asemenea nenorociri, care are o asemenea viață cumplită nu poate să mintă ? Ci numai să urle din adâncul rărunchilor Adevărul și să se ia de piept cu cei care distrug popoare, care mint și manipulează în scopuri oribile, comerciale, egoiste, absurde, care calcă în picioare oameni, demnitatea și libertatea umană ?

       Pentru că toate cărțile lui Goma  descriu calvarul  hăituirii Omului,  părinților, hăituirii familiei de intelectuali basarabeni, hăituirii unui copil pus la grea încercare de către Domnul, a copilului Paul Goma, tragedia familiei basarabene, care este alungată de cotropitorii  țării, după ce Basarabia fusese vândută pe degeaba rușilor, după ce fusese trădată de țara din care făcea parte. (de fapt marii ticăloși care au trădat Basarabie au fost politicienii, cei care au distrus țara și după 1945, și după 1990, nu românii, care nu au nici o vină, cel mult pe aceea de a tăcea. Dar cum să mai vorbească dacă dictatura comunistă le-a pus călușul în gură ! Să reținem această afirmație a noastră, în secolul XX politicienii au fost marele nostru pericol. Acum acest adevăr este cât se poate de evident)  Ei, hei, hei, mult o să mai plătească poporul român acest blestem care apasă asupra noastră, blestemul trădării fraților !

- 1949. În viața lui Paul Goma, copil dotat, inteligent, mai vin, dar pentru scurtă durată, și momente fericite. În septembrie intră prin concurs elev bursier în clasa a VIII-a a Liceului Gheorghe Lazăr din Sibiu.

- În 1952, pe când era elev în clasa a X-a, Paul Goma este convocat la Securitate din Sibiu și reținut opt zile. Mai era încă un adolescent. Să ne aducem aminte cum era Securitatea acelor ani, cât de bestială era,  când trupele sovietice erau în țară, și România era condusă de consilieri sovietici ! A vorbit în clasă  despre partizani, și ține un jurnal intim ( să reținem acest lucru, Jurnalul ca o formă lucidă a Conștiinței umane, ca Mărturisire și Spovedanie, ca formă ultimă de luptă cu timpul, cu factorii agresivi ai istoriei !. În acest moment  când scriem acest studiu despre Opera lui Paul Goma, la Paris, scriitorul își continuă marele Jurnal al vieții. Jurnalul ca formă de luptă a Conștiinței). În septembrie-octombrie întors din vacanță află că a fost exmatriculat din toate școlile din țară. Face o încercare la Liceul din Sighișoara, după o săptămână este însă invitat să plece. La Brașov nu este primit. Este primit în schimb la Liceul Negru Vodă din Făgăraș.

  Așadar, din această perspectivă trebuie privită formarea marii personalități dar și personajul Paul Goma. „Din jale s-a întrupat Electra”, din jale este formată substanța ființei și a operei lui Paul Goma.

                                                7

       Ne vom ocupa acum de  romanul, foarte modern, care a stârnit atâta vâlvă, „Săptămâna roșie, apărut cel mai recent la Editura ANAMAROL, 2007,  sub redacția doamnei Rodica Elena Lupu.

 Romanul „începe” cu un portret istorico-geografic al Basarabiei, care ne aduce aminte de acel tablou -peisagiu al Ardealului, al lui Bălcescu, : ! „Înapoi în timp, la Anul Zero al romanității, din primul mileniu înainte de Chriostos :

Pe o arie având la Est Marea Neagră (Pontul Euxinus) și Bugul (Hypanis) ; la nord actuala Cehie  și actuala regiune Lvov; la vest :Tisa (Tissia); la sud :Dunărea (Istru, Ister, Dunaris, Danubuis) – iar pe mijloc străbătută șerpuit de curbura Carpaților - trăiau Dacii (așa le spuneau romanii) sau geții, după Greci, descriși de Herodot ca „cei mai viteji și mai drepți dintre  Thraci”. În antichitate teritoriul aflat de-a dreapta și de-a stânga Nistrului (Tyras) era numit de greci, prin Herodot : Tyrageția.

      Era locuit după cum îi arată numele, de geți. Sub presiunea sciților, în secolul V î d  C., geții se retrăseseră spre nord vest și sud vest, dar în secolul IV, celții împingându-i de la vest, sub Dromichaite, apoi sub Burebista reveniseră atingând iarăși Bugul (Hypanis). O dată cu ocupația Daciei (sec II. .d C) , a fost romanizată și Tyrageția, însă puținele descoperiri arheologice făcute pe acest teritoriu (cele mai importante  : la Olbia, pe malul drept al estuarului Bugului ) fuseseră ocultate de țariști, iar de bolșevici în parte distruse, cele trecute la „informații secrete” pentru a ascunde thraco-dacitatea-romanitatea actualei Ucraine de Sud-Vest !

 Este o imagine văzută de sus, cuprinzătoare și foarte exactă, bine delimitată de ape, geografic. (Capitolul „O hartă de cuvinte”, capitol împrumutat din romanul Basarabia.  „Săptămâna Roșie, pag 83)

  Dincolo de unele inadvertențe de ordin strict istoric, cum ar fi ideea  devenită prejudecată a  romanizării, care nu a depășit 14 % din teritoriul Daciei, Paul Goma rescrie în stilul caracteristic, cu farmec, istoria acestui pământ  vechi românesc : „ Câteva secole de înflorire, de întărire militar㠖 consecință :extinderea geografică - au făcut ca Regatul Dac să intre în conflict cu Imperiul Roman. Victoriile, oricum : ne-înfrângerile repetate ale dacilor, îl determinaseră pe Iuliu Cezar să pregătească o „campanie” decisivă împotriva lor, la anul 44 î. C – însă a fost asasinat. La scurt timp a fost ucis și inamicul său  Burebista, Regele Dacilor. Abia după un secol și jumătate – timp în care marii Romani ajunseseră  a fi siliți să plătească Micilor Daci subsidii (pentru a nu mai fi hărțuiți) – în anul 106 d. C Împăratul Traian l-a înfrânt pe regele Decebal (care s-a sinucis). Cea mai mare parte a țării a fost cucerită, colonizată, rebotezată . „Dacia Traiană”, apoi „Dacia Felix”.”

(Săptămâna Roșie „, pag 85)

      Am reluat acest citat care ne fixează de la început locul Daciei în spațiul euro-asiatic, ( și provincia Basarabia și Bucovina, ca și cum le-am vedea pe o hartă , privite  de sus)  și istoria strămoșilor noștri, pentru a pune în evidență o caracteristică esențială  a scrisului lui Goma și a întregii lui opere. Am numi această însușire esențială, consangvinitate, sau organicitate.

 Ca și cum ar fi elemente de puzzle,  și părți ale unui Ansamblu, ale unei catedrale preexistente, ca și cum cărților și romanele lui ar fi subsisteme, subansamble ale unei imense fresce, cărțile lui Goma, evenimentele relatate de el, personajele, ironiile lui, scenele povestite de el, informațiile, trimiterile lui se adună și reconstituie o dată cu lectura cărților ANSAMBLUI  ÎNTREGII  OPERE.

       De fapt lucrurile sunt mai subtile, această cădere gravitațională a  elementelor operei către Întreg  are mai multe cauze, este produsă de mai mulți factori. În primul rând, deși opera sa pare scrisă neîngrijit, și este scrisă dintr-un suflet,  unele subsisteme fiind alăturate după cum i-a venit autorului la îndemână,  din punct de vedere sufletește Autorul este foarte prezent, prea prezent în cărțile sale, în întreaga sa operă. În acest caz sufletul este liantul și focul care topește elemente și le toarnă în Marea Alcătuire a operei. În al doilea rând, scriitorul Goma este personajul întregii lui opere, un alt fel de donquijote care străbate, trecând prin toate romanele și cărțile lui întreaga Operă. Ne-am mai referit cu alt prilej la asemănarea operei lui Goma cu opera lui Cervantes. Privit dintr-o anumită latură personajul principal al cărții, adică Paul Goma, ne apare ca un alt Donquijote, un donquijote produs ale solului românesc, și al istorie secolului XX, dar un Donquijote trist, tragic. Ca și celebrul erou, simbol al culturii și al spațiului hispanic, acest Donquijote de dincolo de rândurile cărților lui Goma se războiește, de adevăratelea, în mod tragic cu morile de vânt, numai că morile de vânt ale secolului XX  sunt Hitler, Stalin, Dictatura Comunistă, Puterea politică, marile concepte care circumscriu întreaga lui operă, care sunt motivele literar-filozofice ale operei lui, pilonii ei de rezistență, adică ADEVĂRUL, DREPTATEA,  BINELE, FRUMOSUL, LUPTA CU ABSURDUL, CU MINCIUNA, CU RĂUL.

  Din acest punct de vedere Paul Goma seamănă foarte bine cu Donquijote și este unul din personajele impresionante ale literaturii române,  UN DONQUIJOTE  ROMANESC AL SECOLULUI XX CARE SE BATE CU TOATE MORILE DE VÂNT. Ca și Donquijote și el va fi trădat, va fi privit ca un nebun (cum să te iei tu de piept cu  Dictatura lui Dej, cum să te iei tu de gât cu Ceaușescu, ? Numai un Donquijote face asta. Colegii lui, scriitorii, intelectualii, oameni realiști,  profitori, sunt sclavi ai valorilor materiale,  ei sunt ahtiați după funcții, după privilegii, gen Adrian Păunescu, Dinu Sararu. Ei vor s-o ducă bine în lumea aceasta, să profite de pe urma vieții. Or Goma ce face, nici facultatea nu și-a terminat-o, nu a vrut niciodată funcții, a trăit  la limita subzistenței fără să facă nici un compromis. (Unde se trezește el ? Cine este el ?) El se luptă pentru ADEVĂR, DEMNITATE, DREPTURILE OMULUI, JUSTIȚIE, DREPTATE, LIBERTATE. Or cine mai crede în lucrurile acestea  într-o perioadă  de materialism ignobil și de imoralitate cruntă. De aceea colegii lui, intelectualii  îl privesc ca  pe un personaj de spectacol. Și într-adevăr INTREAGA OPERĂ A LUI PAUL GOMA ESTE UN MARE SPECTACOL. Un spectacol de  conștiință, un spectacol tragic, grotesc, care să dă pe  fundalul istoriei secolelor XX și XXI.

 Or lucrurile acesta care se regăsesc în toate cărțile lui, fac ca pe parcursul lecturii să se nască în mintea cititorului VIZIUNEA DE ANSAMBLU ASUPRA ÎNTREGII LUI OPERE. Adică  marea frescă a spectacolului amar  dat  de Dictaturile secolului XX, ale căror victime sunt popoarele, valorile umane,  Omul, Civilizația umană. Iar Goma rescrie pentru eternitate aceasta fresca formată din orori, din atentate la adresa esenței umane, asupra a ceea ce are în el fenomenul uman mai frumos și mai măreț ! ! Cui îi convine lucrul acesta ?

 Or tocmai de aceasta, ca să revenim la primul capitol, Paul Goma este un mare scriitor, unul dintre MARILE Conștiințe ale timpului nostru. O CONȘTIINȚĂ DE MĂRIME EUROPEANĂ.

Calitate pentru care multe personalități au primit Premiul Nobel.

Aceste însușiri ale operei lui Goma fac ca opera lui să fie uimitor de modernă, de vie. Dar asupra acestui lucru o să revenim !

Spuneam că romanul „SĂPTĂMÎNA ROȘIE” începe cu această mare frescă istorică a Daciei și a Provinciei Basarabia. Din punctul de vedere al viziunii noastre, și continuă cu  aducerea la suprafață a tragediei, a ororilor trăite de populația basarabeană  înainte de 1918, când provincia a revenit la țara mumă, dar și după  1945, când a revenit din nou Rusiei.

                                                     8

    Și aici Paul Goma este de-a dreptul sisific. Ca un Sisifi adună la nesfârșit pietre, din care construiește bolovani uriași, pe care-i împinge spre culme, la lumina zilei. El este un Sisif neobosit  care cară la suprafață, aduce din beznele nopții ale uitării, toate acele orori, crime care alcătuiesc MAREA FRESCĂ A SECOLULUI XX, MAREA FRESCĂ A TREGDIEI BASARABIEI ȘI BUCOVINEI ȘI A POPORULUI ROMÂN

      Să aducem în fața ochilor numai una dintre nenorocirile care s-au abătut asupra bieților basarabeni,  în anul 1946, după ce Basarabia, de care jigodia de Petru Groza nu avea nevoie, pe care Paul Goma  o scoate din uitarea istoriei : „ „ În jefuirea agricultorilor, prin cotele de cereale (postavska) s-au ilustrat toți activiștii de partid, toți milițienii, toți NKVD-iștii (în multe cazuri, nevestele lor, ca bestia de la Costești, Lăpușna : el, un oarecare Popov, fiind tot timpul beat mort, de „apărarea statului” se ocupa nevastă-sa, „tovarășea Olga” : ea pornea prin sat, la confiscarea ultimului bob de grâu, ea îi bătea, pe loc, pe recalcitranți, ea îi ducea la sediul NKVD, ea îi „ancheta…)

Printre cei-mari : F Butor, D Ivanov, A Sîci, Salagovski, Rudi, Covali, - și alți….bătăuși.

„În 1946, în timp ce oamenii mureau de foame și se dedau la canibalism, Industria Alimentară din RSSM depășise planurile de producție : la unt, cu 32%, la carne cu 32,5%, la ulei comestibil, cu 39,%, la conserve cu 101% ! Totul se transporta la ruși, cei care organizaseră foametea din Basarabia ! „ (Capitolul „Informații, mărturii, extrase din cartea foametei.”. pag 331)

Această este doar una dintre realitățile  cumplite care s-au abătut asupra Basarabiei, unul dintre evenimentele aduse la suprafață în lumina Conștiinței și a Opiniei publice !

 În opera lui Paul Goma se găsesc asemenea tragice realități cu miile. In mintea cititorului  ele se  ADUNĂ ȘI SE RE-CREAZĂ ÎN CEEA CE NUMEAM NOI  MAREA FRESCĂ A  TRAGEDIEI BASARABIEI ȘI A POPORULUI ROMÂN. Toate acestea te fac să îți fie rușine că ești om, să plângi de milă Speciei umane ! Să te întrebi cum a fost posibil să se întâmple asemenea nenorociri, o asemenea Tragedie în mijlocul Europei.

   Goma este, așadar, cum spuneam, gura plină de sânge a altui Homer al secolului XX, care povestește miile de orori trăite de el sau adunate de la alții, scoase din arhive, povestite de oameni care au trăit aceste evenimente, care te fac să ți se ridice părul în cap.…..prin care‚ țâșnește toată durerea acestei părți de  țară, și a populației ei, cea mai trădată de trupul mamă, de statul român, cea mai călcată în picioare, cea mai urgisită de istorie.

 În romanul său, ca de altfel în toată opera sa, Paul Goma continuă povestea tragică a Basarabiei și deopotrivă a Românei până la capăt. Căci tragedia  Basarabiei și a Bucovinei nu s-a terminat, o dată ce ele nici măcar nu au revenit acasă.

   Pierdută în anul 1812, și încăpută sub cizma țaristă populația Acestei  provincii românești a fost permanent deznaționalizată, strivită, călcată în picioare, risipită.

A reușit sa revină la trupul mamă daco-românesc peste 106 ani, cifră  fatidică pentru noi, românii, dacă ne gândim că este anul 106 e. n, când romanii îi înving pe daci, Decebal, trădat, (trădarea este iarăși un alt leitmotiv, un alt motiv literar și filozofic al acestei cărți, ca de altfel al întregii opere a lui Paul Goma !)  încercuit și prins se sinucide, iar Roma începe jaful bogățiilor Daciei,  cum rar s-a văzut în istorie.

       Așa după cum se știe la 23 august 1939 cei doi Mari criminali ai Umanității, Hitler și Stalin, hotărăsc prin semnarea Pactului Ribbentrop - Molotov, ca Basarabia și Bucovina să fie cedate Rusiei. Adolf Hitler și  Stalin, Germania și Uniunea Sovietica  rup din trupul țării o mare bucată de carne și de sânge, pe cea mai mănoasă provincie, pe cea care suferise cel mai mult în istorie (Oare nu ar trebui ca Germania, mustrată de conștiință istorică să-și repare această mare greșeală ? Căci de la Rusia nu credem a ne aștepta la așa ceva)

      Ei bine la 26 iunie 1940 ca urmare a existenței Pactului criminal Ribbentrop-Molotov, necunoscut  statului român la acea vreme, URSS îi cere României să-și evacueze armata și Instituțiile administrative  din Basarabia, dându-i la dispoziție numai trei zile pentru a evacua teritoriul dintre Prut și Nistru. ( între 28 iunie și 3 iulie 1940 a avut loc părăsirea Basrabiei, a Bucovinei de Nord și a Ținutului Herța :în timpul evacuării tragice victimele au fost românii și doar ei”). Așa după cum se știe, Stalin nu a mai așteptat să treacă cele trei zile ale ultimatumului,  și hoardele sale  au năvălit în Basarabia, atacând  și asasinând trupele românești, populația pașnică, trecând la arestări masive în rândul populației românești.

O mare parte din populația românească din Basarabia a luat  drumul bejenie către țară.

         Printre cei care au atacat populația românească, îngrozită, dezorientată, sute de mii de oameni care fugiseră cu ce apucaseră să ia cu ei, câteva traiste acolo cu haine și mâncare,  a fost și un foarte mare număr de evrei. (Atenție, Goma precizează, nu toți evreii au atacat populația românească, ci „doar o mică zdrobitoare majoritate”, subliniază cu ironie Paul Goma, ALTFEL SPUS  O MARE PARTE DINTRE EVREI) Da, un număr necrezut de mare de evrei i